CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 2134/23
Elena Ivanovna PIVKINA împotriva Rusiei
și alte 6 cereri
(a se vedea lista anexată)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 6 iunie 2023, într-o cameră compusă din:
Pere Pastor Vilanova, președinte,
Jolien Schukking,
Yonko Grozev,
Darian Pavli,
Peeter Roosma,
Ioannis Ktistakis,
Oddný Mjöll Arnardóttir, judecători,
și Olga Cernișova, grefier adjunct de secție,
având în vedere cererile menționate anterior, introduse la datele menționate în tabelul anexat,
având în vedere decizia președintelui Secției de a numi unul dintre judecătorii în exercițiu ai Curții pentru a exercita funcția de judecător ad-hoc, aplicând prin analogie art. 29 § 2 din Regulamentul de procedură al Curții (a se vedea, pentru o situație similară și o explicație a contextului, Kutaiev împotriva Rusiei, nr. 17912/15, pct. 5-8, 24 ianuarie 2023);
după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:
INTRODUCERE
1. Decizia are ca obiect limitele competenței Curții în ceea ce privește cauzele îndreptate împotriva Federației Ruse.
ÎN FAPTÎNCETAREA CALITĂȚII RUSIEI DE STAT MEMBRU AL CONSILIULUI EUROPEI
2. La 16 martie 2022, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în contextul unei proceduri demarate în temeiul art. 8 din Statutul Consiliului Europei, a adoptat Rezoluția CM/Res(2022)2, prin care Federația Rusă a încetat să mai fie stat membru al Consiliului Europei din data de 16 martie 2022.
3. La 22 martie 2022, Curtea, reunită în plen în conformitate cu art. 20 § 1 din Regulamentul de procedură al Curții, a adoptat „Rezoluția Curții Europene a Drepturilor Omului privind consecințele încetării calității Federației Ruse de stat membru al Consiliului Europei în lumina art. 58 din Convenția europeană a drepturilor omului”, în care s-au declarat următoarele:
„1. Federația Rusă încetează să mai fie Înaltă Parte Contractantă la Convenție la data de 16 septembrie 2022.
2. Curtea rămâne competentă să examineze cererile îndreptate împotriva Federației Ruse în legătură cu fapte sau omisiuni care pot constitui o încălcare a Convenției, cu condiția ca acestea să fi avut loc înainte de 16 septembrie 2022.”CIRCUMSTANȚELE CERERILOR INDIVIDUALE
4. Situația de fapt din prezentele cauze, astfel cum a fost expusă de reclamanți, poate fi rezumată după cum urmează.Doamna Pivkina (cererea nr. 2134/23)
5. La 6 martie, 2 și 29 aprilie 2022, doamna Pivkina a participat la proteste în masă împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina. De fiecare dată poliția a reținut-o în timpul evenimentului și a condus-o la o secție de poliție pentru întocmirea unui proces-verbal de constatare a contravenției. A stat 5 ore, 7 ore și, respectiv, 15 ore la secția de poliție.
6. La 15 aprilie 2022, Judecătoria Lefortovskîi din Moscova a amendat-o cu 10 000 de ruble rusești (RUB) pentru încălcarea procedurii de organizare a unui eveniment public, infracțiune prevăzută de art. 20.2 din Codul contravențional (CC); la 6 aprilie 2022, Judecătoria Kuzminskîi i-a aplicat o amendă de 20 000 RUB pentru aceeași acuzație, iar la 30 aprilie 2022, Judecătoria Tverskoi i-a aplicat o pedeapsă de 15 zile de privare de libertate pentru acuzația de fapte minore de tulburare a ordinii și liniștii publice în temeiul art. 19.3 din CC.
7. În motivele de recurs, doamna Pivkina s-a plâns, în special, de faptul că arestarea sa în timpul protestelor și escortarea sa la secția de poliție nu au fost necesare și au depășit termenul legal de 3 ore. S-a plâns, de asemenea, de faptul că procedurile s-au desfășurat în absența unui procuror și că instanța de fond a refuzat să ia declarații de la polițiștii care au arestat-o. S-a plâns, de asemenea, de faptul că pedeapsa privativă de libertate aplicată de Judecătoria Tverskoi a fost executată imediat, fără să i se acorde timp pentru a declara apel. La 17 august (primul proces) și 29 septembrie 2022 (al doilea și al treilea proces), Tribunalul Moscova a respins recursurile sale.Domnul Korolev (cererea nr. 2156/23)
8. În aprilie 2022, domnul Korolev, activist al societății civile, și-a exprimat opiniile despre războiul din Ucraina prin intermediul contului său de pe platformele de comunicare socială. Mai exact, a scris că s-a tras asupra orașului Donețk de pe teritoriul controlat de Rusia și că „oamenii care refuză să creadă că masacrele din Bucea și Borodianka au fost comise de armata rusă dau dovadă de un remarcabil nivel de naivitate”.
9. La 11 iulie 2022, un anchetator din partea Comitetului de anchetă din Sankt Petersburg a deschis un dosar penal ca răspuns la cele scrise pe platformele de comunicare socială. Acesta l-a acuzat pe domnul Korolev de infracțiunea de „difuzare publică a unor informații false în mod intenționat despre utilizarea forțelor militare ruse” (art. 207.3 din Codul penal). Domnul Korolev a fost reținut în aceeași zi.
10. La 13 iulie 2022, Judecătoria Viborgski din Sankt Petersburg a dispus arestarea preventivă a domnului Korolev până la 11 septembrie 2022. La 1 septembrie, Tribunalul Sankt Petersburg a confirmat mandatul de arestare preventivă.
11. La 8 septembrie 2022, judecătoria a prelungit măsura privativă de libertate până la 11 octombrie 2022. La 4 octombrie, tribunalul municipal a confirmat prelungirea.
12. La 10 octombrie 2022, judecătoria a dispus o nouă prelungire până la 2 aprilie 2023.
13. La fiecare ședință privind arestarea preventivă în fața judecătoriei, domnul Korolev a fost ținut într-o cabină de sticlă închisă în totalitate, care, potrivit declarațiilor, era îngustă și sufocantă.Domnul Kazusev (cererea nr. 4556/23)
14. La 21 septembrie 2022, președintele Rusiei a anunțat, prin decret, „mobilizarea parțială” a rezerviștilor ruși pentru efortul de război din Ucraina.
15. Domnul Kazusev a inițiat procedura administrativă pentru a contesta temeiul legal al decretului în fața Curții Supreme a Federației Ruse. Curtea supremă a refuzat să examineze plângerea și căile de atac exercitate ulterior, decizia definitivă fiind pronunțată la 23 decembrie 2022.Doamna Iudina-Kliugvant (cererea nr. 7800/23)
16. La 16 martie 2022, doamna Iudina-Kliugvant a pus autocolante anti-război pe luneta autoturismului său, cu mesajele următoare: „Tăcerea este crimă. Nu războiului! Nu tăceți! Opriți nebunia asta! Oamenii mor în aceste clipe! Refuz să las oamenii să fie uciși în numele meu! Duceți-vă naibii!” În aceeași zi, poliția a acuzat-o de contravenția de „discreditare publică a utilizării forțelor militare ruse pentru menținerea păcii și securității internaționale” (art. 20.3.3 din CC).
17. La 24 martie 2022, Judecătoria Golovinski din Moscova a declarat-o pe doamna Iudina-Kliugvant vinovată de săvârșirea faptelor de care fusese acuzată și i-a aplicat o amendă de 35 000 RUB. La 21 septembrie 2022, Tribunalul Moscova i-a respins recursul.Doamna Viktorova (cererea nr. 11065/23)
18. La 21 aprilie 2021, în timp ce se îndrepta spre un miting de protest împotriva arestării politicianului de opoziție, domnul Navalnîi, doamna Viktorova a fost reținută forțat de poliție. Polițiștii au folosit un baston de cauciuc și un pistol paralizant împotriva ei. Apoi a fost dusă la o secție de poliție pentru întocmirea unui proces-verbal de constatare a contravenției. A doua zi a mers la un medic care a consemnat în scris leziunile suferite de aceasta.
19. La 15 mai 2021, doamna Viktorova a depus plângere penală împotriva poliției. La 27 iulie 2021, anchetatorul a emis o decizie de neîncepere a urmăririi penale. Doamna Viktorova a atacat în instanță decizia anchetatorului de neîncepere a urmăririi penale, dar fără succes. La 23 iunie 2022, procurorul care coordona desfășurarea anchetei a dispus efectuarea unor acte de cercetare suplimentare. La 28 iulie 2022, anchetatorul a refuzat din nou punerea în mișcare a acțiunii penale.
20. La 5 octombrie 2022, doamna Viktorova a declarat apel împotriva deciziei de neîncepere a urmăririi penale. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2022, confirmată în apel la 18 ianuarie 2023, Judecătoria Oktiabrski din Sankt Petersburg a respins apelul acesteia.Domnul Navalnîi (cererea nr. 12899/23)
21. La 19 ianuarie 2022, un anchetator l-a acuzat pe domnul Navalnîi de deturnare de fonduri oferite de donatori privați organizației sale non-profit, Фонд Борьбы с Коррупцией (Fundația Anticorupție). În plus, în sarcina domnului Navalnîi au fost reținute două capete de acuzare de încălcarea solemnității ședinței în legătură cu un proces anterior din 2021.
22. La 22 martie 2022, Judecătoria Lefortovski din Moscova a organizat o audiere de tip mobil în penitenciarul IK-2, în regiunea Vladimir, unde domnul Navalnîi executa o pedeapsă privativă de libertate aplicată anterior. Judecătoria l-a declarat vinovat pe domnul Navalnîi de infracțiunile de care era acuzat. La 24 mai 2022, Tribunalul Moscova a respins apelul acestuia.
23. Domnul Navalnîi a declarat recurs în casație, susținând în special că procesul s-a desfășurat în mod necorespunzător în incinta unui penitenciar. Acest loc i-a privat pe avocații săi de acces la dispozitive electronice, limitând astfel capacitatea acestora de a pregăti apărarea sa într-un mod corespunzător.
24. La 18 octombrie și 28 decembrie 2022, a Doua Curte de Casație de Drept Comun și, respectiv, Curtea Supremă a Federației Ruse au respins recursurile sale în casație, reținând că nu s-au constatat nereguli.Domnul Iasaveiev (cererea nr. 13850/23)
25. În mai 2022, un videoclip în care protestatari din Varșovia au aruncat vopsea roșie asupra ambasadorul Rusiei în Polonia a fost distribuit pe rețelele de socializare. În Rusia s-a dispus începerea urmăririi penale sub acuzația de justificare publică a terorismului. La 8 august 2022, Serviciul Federal de Securitate l-a identificat pe domnul Iasaveiev, un jurnalist care fusese desemnat „agent străin”, ca persoană de interes care ar fi putut disemina videoclipul. Un anchetator a solicitat instanței mandat de percheziție domiciliară la apartamentul și reședința de vară a domnului Iasaveiev. La 11 august 2022, Judecătoria Sovetski din Kazan a emis mandatul. La 17 august 2022, poliția a percheziționat reședința de vară, domiciliul și autoturismul domnului Iasaveiev și a ridicat laptopurile, smartphone-urile și cardurile bancare ale acestuia.
26. La 26 august 2022, domnul Iasaveiev a contestat mandatul de percheziție. La 17 octombrie 2022, Curtea Supremă a Republicii Tatarstan a respins recursul acestuia.
27. La 3 februarie 2023, obiectele ridicate au fost restituite domnului Iasaveiev.
DREPTUL ȘI PRACTICA RELEVANTEDREPTUL INTERNAȚIONAL
28. În hotărârea Ivcher-Bronstein împotriva Perului (competență) din 24 septembrie 1999, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului a examinat validitatea retragerii de către guvernul peruan a declarației sale de recunoaștere a jurisdicției contencioase a acestei instanțe:
„32. Curtea trebuie să soluționeze problema pretinsei retrageri de către Peru a declarației sale de recunoaștere a jurisdicției contencioase a Curții și a efectelor juridice ale acesteia. Curtea Interamericană, ca și oricare instanță, are autoritatea inerentă de a stabili întinderea propriei competențe (compétence de la compétence/Kompetenz-Kompetenz).
[...]
34. Jurisdicția Curții nu poate fi condiționată de evenimente străine de propriile sale acțiuni. Instrumentele care consimt la clauza facultativă privind recunoașterea competenței obligatorii a Curții (articolul 62 paragraful 1 din Convenție) presupun ca statele care le-au prezentat să accepte dreptul Curții de a soluționa orice controversă referitoare la jurisdicția sa. O obiecție sau orice altă acțiune întreprinsă de stat cu scopul de a afecta într-un fel jurisdicția Curții nu are nicio consecință întrucât Curtea își menține compétence de la compétence, aceasta putând decide asupra propriei competențe după cum crede de cuviință.
[...]
36. Acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții este o clauză strictă pentru care nu pot exista limitări, cu excepția celor prevăzute expres de articolul 62 paragraful 1 din Convenția americană. Întrucât clauza este atât de fundamentală pentru funcționarea sistemului de protecție al Convenției, aceasta nu poate fi la mila limitărilor care nu au fost stipulate deja, ci invocate de statele părți pentru motive interne.
37. Statele părți la Convenție trebuie să garanteze respectarea dispozițiilor sale și a efectelor acesteia (effet utile) în cadrul propriilor legi interne. Acest principiu se aplică nu numai normelor materiale ale tratatelor privind drepturile omului (cu alte cuvinte, clauzelor privind drepturile protejate), ci și normelor procedurale, precum cea referitoare la recunoașterea competenței de contencios a Tribunalului.
[...]
46. Clauza facultativă de recunoaștere a competenței de contencios a Curții Interamericane are o importanță deosebită pentru funcționarea sistemului de protecție încorporat în Convenția americană. Atunci când un stat își exprimă consimțământul pentru această clauză, acesta se obligă la întreaga convenție și se angajează pe deplin să garanteze protecția internațională a drepturilor omului pe care convenția le încorporează. Un stat parte nu poate ieși din competența Curții decât prin renunțarea la tratat în ansamblu [...] Instrumentul prin care recunoaște jurisdicția Curții trebuie să fie evaluat, prin urmare, în funcție de obiectul și scopul convenției ca tratat privind drepturile omului.
[...]
50. Un stat care a recunoscut jurisdicția obligatorie a Curții Interamericane în conformitate cu articolul 62 paragraful 1 din convenție este, din acel moment, legat de convenție în ansamblu [...]
[...]
54. Pentru motivele de mai sus, Curtea consideră inadmisibilă pretinsa retragere de către Peru a declarației de recunoaștere a jurisdicției contencioase a Curții cu intrare în vigoare de îndată, precum și orice consecințe pe care respectiva retragere era menită să le aibă.”
29. Avizul consultativ OC-26/20 din 9 noiembrie 2020 al Curții Interamericane a Drepturilor Omului privind denunțarea Convenției americane a drepturilor omului și a Cartei Organizației Statelor Americane și consecințele obligațiilor statului în materie de drepturi ale omului conține următoarele pasaje relevante:
„77. În consecință, organele de protecție ale sistemului interamerican sunt autorizate să continue procesarea cererilor și a cauzelor de contencios legate de pretinse încălcări ale Convenției americane și pentru fapte internaționale ilicite comise înainte de data la care denunțarea produce efecte. Astfel, Comisia [Interamericană] și Curtea Interamericană pot să examineze, în cadrul sistemului de cereri individuale și proceduri contencioase, un fapt internațional ilicit comis de un stat care a denunțat convenția, chiar și după ce denunțarea produce efecte, (i) pentru orice fapte sau omisiuni înainte de și până la data la care denunțarea produce efecte; (ii) pentru fapte cu caracter continuu care au început înainte de data la care denunțarea intră în vigoare, ca de exemplu în cazul dispariției forțate a persoanelor, sau (iii) pentru efectele «continue sau evidente» ale faptelor anterioare datei la care denunțarea produce efecte.”DREPTUL INTERN
30. Legea federală nr. 43-FZ din 28 februarie 2023 a Rusiei, „Cu privire la încetarea aplicării în privința Federației Ruse a tratatelor internaționale ale Consiliului Europei”, prevede că se consideră că această Convenție a încetat să se aplice Federației Ruse începând cu data de 16 martie 2022.
CAPETE DE CERERE
31. Doamna Pivkina a invocat mai multe încălcări ale Convenției. În primul rând, a susținut că detenția sa în timpul protestelor a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pașnică prevăzut de art. 11. În al doilea rând, s-a plâns, în temeiul art. 5 § 1, că detenția și escortarea sa la secția de poliție au fost inutile și ilegale și au depășit, de asemenea, termenul de 3 ore. În al treilea rând, a invocat o încălcare a art. 6 cauzată de parțialitatea instanțelor, făcând trimitere la absența unui procuror în cursul procedurii și la refuzul instanțelor de a obține probe testimoniale de la polițiștii care au arestat-o. În ultimul rând, a invocat o încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 7, susținând că pedeapsa privativă de libertate a fost executată imediat, cu încălcarea dreptului său de a declara apel.
32. Domnul Korolev a susținut că arestarea sa preventivă a încălcat art. 5 § 3 din Convenție și a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 10. A susținut, de asemenea, că plasarea sa într-o cabină de sticlă nespațioasă în timpul audierilor referitoare la detenție i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 3 din Convenție.
33. Domnul Kazusev a invocat o încălcare a art. 6 și 13 din Convenție, susținând că i s-a refuzat accesul la o instanță și că nu a avut la dispoziție nicio cale de atac internă efectivă pentru a contesta refuzarea accesului.
34. Doamna Iudina-Kliugvant a invocat încălcări ale art. 10 și 18 din Convenție, respectiv o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare și persecuții motivate politic.
35. Doamna Viktorova a invocat o încălcare a art. 3, 10 și 11 din Convenție, susținând că a fost supusă unor rele tratamente de către poliție înainte de dispersarea participanților la protestul din 21 aprilie 2021. A susținut că acest lucru a privat-o de drepturile sale la libertatea de exprimare și libertatea de întrunire pașnică și că nu s-a desfășurat nicio anchetă efectivă în urma relelor tratamente.
36. Domnul Navalnîi a invocat încălcări ale art. 6, 7 și 18 din Convenție, susținând că procedura penală împotriva sa a fost inechitabilă și motivată politic. În primul rând, a susținut că desfășurarea procesului într-un penitenciar i-a împiedicat pe avocații săi să utilizeze dispozitive electronice și le-a subminat capacitatea de a pregăti apărarea sa. În al doilea rând, a susținut că instanțele au contopit în mod eronat pedepsele care i-au fost aplicate anterior în alte două cauze penale cu pedeapsa aplicată în actuala cauză.
37. Domnul Iasaveiev a invocat o încălcare a art. 8 din Convenție, considerat separat și coroborat cu art. 13, precum și art. 10, susținând că percheziția efectuată la domiciliul său și reședința sa de vară a fost ilegală și nejustificată, precum și că ridicarea laptop-urilor și a smartphone-urilor sale a afectat activitățile sale jurnalistice.
ÎN DREPTCOMPETENȚA CURȚII ÎN CAUZE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA FEDERAȚIEI RUSE – CONSIDERAȚII GENERALE
38. Curtea observă că Federația Rusă a încetat să mai fie stat membru al Consiliului Europei la 16 martie 2022 și că totodată a încetat să mai fie parte la Convenție la 16 septembrie 2022 („data încetării”). Constată, de asemenea, că cel puțin unele fapte din cererile sus-menționate au avut loc după data încetării.
39. În aceste condiții, Curtea trebuie să se pronunțe dacă este competentă să soluționeze prezentele cereri. Întrucât întinderea competenței Curții este determinată de Convenție însăși, în special de art. 32, mai degrabă decât de argumentele părților într-o anumită cauză, Curtea trebuie să se asigure că este competentă în orice cauză cu care este sesizată și să examineze din oficiu, dacă este cazul, problema competenței sale în fiecare etapă a procedurii [a se vedea Blečić împotriva Croației (MC), nr. 59532/00, pct. 67, CEDO 2006-III, și Mocanu și alții împotriva României (MC), nr. 10865/09 și alte 2, pct. 201, CEDO 2014 (extrase)].
40. Art. 58 din Convenție prevede:
„1. O înaltă parte contractantă nu poate denunța prezenta convenție decât după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenției în ceea ce o privește și prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părți contractante.
2. Această denunțare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligațiile conținute în prezenta convenție în ceea ce privește orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligații, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunțarea își produce efectele.
3. Sub aceeași rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenție orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei [...]”
41. Curtea a statuat că textul art. 58, în special al doilea și al treilea paragraf, precizează că un stat care încetează să mai fie parte la Convenție din cauza încetării calității sale de membru al Consiliului Europei nu este dezlegat de obligațiile care îi revin în temeiul Convenției cu privire la orice fapt comis de acest stat înainte de data la care încetează să mai fie parte la Convenție [a se vedea Fedotova și alții împotriva Rusiei (MC), nr. 40792/10 și alte 2, pct. 71, 17 ianuarie 2023].
42. Această interpretare a art. 58 din Convenție a fost confirmată de Curte, în plen, în „Rezoluția Curții Europene a Drepturilor Omului privind consecințele încetării calității Federației Ruse de stat membru al Consiliului Europei în lumina art. 58 din Convenția europeană a drepturilor omului”, adoptată la 22 martie 2022. Curtea a declarat că „rămâne competentă să examineze cererile îndreptate împotriva Federației Ruse în legătură cu fapte sau omisiuni care pot constitui o încălcare a Convenției, cu condiția ca acestea să fi avut loc înainte de 16 septembrie 2022” (a se vedea pct. 2 din rezoluție).
43. Încetarea calității unei părți contractante de stat membru al Consiliului Europei nu o exonerează de obligația de a coopera cu organele Convenției. Această obligație continuă cât timp Curtea rămâne competentă să soluționeze cererile care decurg din fapte sau omisiuni care pot constitui o încălcare a Convenției [a se vedea Georgia împotriva Rusiei (II) (MC) (reparație echitabilă), nr. 38263/08, pct. 27, 28 aprilie 2023].
44. În condițiile prevăzute de art. 32 din Convenție, competența Curții „acoperă toate problemele privind interpretarea și aplicarea Convenției și a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condițiile prevăzute în art. 33, 34, 46 și 47”. „În caz de contestare a competenței sale”, Curtea este cea care va hotărî [a se vedea Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10249/03, pct. 53, 17 septembrie 2009]. Rolul său principal, astfel cum este definit în art. 19, este de „a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părți contractante din prezenta convenție și din protocoalele sale”. În plus, Curtea are competența de a stabili propria procedură și propriile reguli [a se vedea Ucraina și Țările de Jos împotriva Rusiei (dec.) (MC), nr. 8019/16 și alte 2, pct. 383, 30 noiembrie 2022, cu trimiterile suplimentare].
45. Capacitatea Curții de a stabili propria competență este esențială pentru sistemul de protecție al Convenției. Prin aderarea la Convenție, înaltele părți contractante s-au angajat să respecte nu numai dispozițiile sale de fond, ci și dispozițiile procedurale, inclusiv art. 32, care conferă Curții o autoritate exclusivă asupra litigiilor privind competența sa. Prin urmare, competența Curții nu poate fi condiționată de evenimente străine de propria sa funcționare, ca de exemplu legislația națională care urmărește să afecteze ori să limiteze competența sa în cauze pendinte. În consecință, legislația internă a Rusiei, precum Legea federală din 28 februarie 2023 (supra, pct. 30), nu poate modifica sau diminua sfera de aplicare a competenței Curții.COMPETENȚA CURȚII ÎN CAUZE INDIVIDUALEFapte sau omisiuni anterioare datei încetării
46. În cauzele în care toate faptele și hotărârile judecătorești care au condus la pretinsele încălcări ale Convenției au avut loc până la data încetării, Curtea a stabilit că este competentă să le examineze (a se vedea, printre altele, Fedotova și alții, citată anterior, pct. 73; Svetova și alții împotriva Rusiei, nr. 54714/17, pct. 28, 24 ianuarie 2023; Kogan și alții împotriva Rusiei, nr. 54003/20, pct. 49, 7 martie 2023; Ossewaarde împotriva Rusiei, nr. 27227/17, pct. 28, 7 martie 2023).Fapte sau omisiuni ulterioare datei încetării
47. În ceea ce îl privește pe domnul Kazusev, atât actul declanșator – decretul președintelui prin care se anunța mobilizarea rezerviștilor – cât și contestația în instanță a reclamantului la acesta au avut loc după data încetării (supra, pct. 14-15).
48. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 58 din Convenție și rezoluția plenului Curții din 22 martie 2022, dispozițiile Convenției sunt obligatorii pentru o parte contractantă numai în ceea ce privește faptele și omisiunile care au avut loc până la data încetării (supra, pct. 41). În consecință, Curtea nu este competentă să examineze cererile îndreptate împotriva Federației Ruse în măsura în care pretinsele încălcări se întemeiază pe fapte sau omisiuni care au avut loc după data încetării, cum se întâmplă în cazul domnului Kazusev.
49. Rezultă că, întrucât statul pârât nu mai era parte la Convenție la data faptelor în litigiu, cererea domnului Kazusev este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. a) și trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4.Fapte sau omisiuni care includ data încetării
50. În celelalte cauze acum pendinte în fața Curții, faptele sau omisiunile care au dat naștere pretinselor încălcări ale Convenției au avut loc ori au început înainte de data încetării, dar efectele lor sau un set de căi de atac s-au extins ulterior acestei date. Problema dacă o pretinsă încălcare se bazează pe un fapt survenit anterior sau ulterior unei anumite date ridică probleme atunci când, precum în speță, faptele invocate se încadrează o parte în perioada în care Curtea are competență, iar altă parte nu se încadrează în această perioadă. Deși acest scenariu este unul nou, este similar cu situațiile în care faptele sau omisiunile care au cauzat pretinsele încălcări s-au întins pe parcursul datei ratificării. Prin urmare, la formularea criteriului corespunzător, Curtea se va baza pe jurisprudența sa anterioară, ca de exemplu hotărârea pronunțată în cauza Blečić, citată anterior.Criteriul corespunzător
51. Curtea reiterează că stabilirea competenței sale temporale se face în raport cu faptele constitutive ale pretinsei ingerințe. Până în prezent, Curtea a trebuit să examineze plângeri în care încălcarea a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Convenției pentru statul respectiv, dar în care căile de atac interne au fost finalizate după intrarea în vigoare a Convenției. Curtea a statuat că eșecul ulterior al căilor de atac exercitate în scopul reparării ingerinței nu poate determina includerea sa în competența temporală a Curții (a se vedea Blečić, citată anterior, pct. 77).
52. Astfel, deși este de obicei de așteptat ca un reclamant care consideră că un stat i-a încălcat drepturile garantate în temeiul Convenției să exercite mai întâi căile de atac de care dispune în dreptul intern, epuizarea acestora nu este decisivă pentru problema competenței. În cazul în care căile de atac interne se dovedesc un eșec și reclamantul sesizează ulterior Curtea, o posibilă încălcare a drepturilor sale prevăzute de Convenție nu va fi cauzată de nerepararea ingerinței, ci de ingerință în sine, fiind de la sine înțeles că aceasta poate fi sub forma unei hotărâri judecătorești (ibidem, pct. 78).
53. Prin urmare, în cauzele în care ingerința are loc anterior datei încetării, dar nerepararea acesteia are loc ulterior datei încetării, data ingerinței este cea care se ia în considerare pentru stabilirea competenței temporale a Curții. Prin această abordare se evită situația în care un stat s-ar putea sustrage de la asumarea răspunderii sale pentru nedreptățile sau prejudiciile cauzate în perioada în care Convenția era în vigoare, înainte de încetare. De asemenea, se asigură faptul că plângerile nu sunt tratate în mod diferit numai în funcție de durata care ar fi putut fi necesară pentru procesul de epuizare și împiedică statul pârât să se sustragă de la răspundere prin tergiversarea procedurilor reparatorii. În plus, această abordare este compatibilă cu poziția altor instanțe internaționale aflate într-o situație similară (supra, pct. 29).
54. Pentru a stabili competența temporală a Curții, este așadar esențial să se identifice, în fiecare cauză specifică, momentul exact în care a avut loc pretinsa ingerință. Astfel, Curtea trebuie să țină seama atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de Convenție a cărui încălcare este invocată (ibidem, pct. 82).Aplicarea criteriului
(a) Capete de cerere întemeiate pe art. 3 din Convenție: cazul doamnei Viktorova
55. Doamna Viktorova s-a plâns, în special, de faptul că a fost supusă unor rele tratamente de către poliție înainte de dispersarea participanților la protestul din 21 aprilie 2021 și că nu s-a efectuat nicio anchetă efectivă cu privire la relele tratamente invocate (supra, pct. 18-20).
56. Curtea este convinsă că pretinsele rele tratamente la care a fost supusă doamna Viktorova de către poliție au constituit un fapt instantaneu care a avut loc înainte de data încetării, când Convenția era în vigoare în privința statului pârât. În consecință, problema respectării de către autoritățile ruse sub aspect material al art. 3 intră în competența temporală a Curții.
57. În ceea ce privește aspectul procedural al art. 3, Curtea reiterează faptul că obligația de a efectua o anchetă promptă și efectivă a evoluat într-o obligație separată și autonomă. Deși este declanșată de fapte în legătură cu aspectul material, această obligație poate conduce la constatarea unei „ingerințe” separate și independente în sensul hotărârii Blečić [citată anterior, pct. 88, și Šilih împotriva Sloveniei (MC), nr. 71463/01, pct. 159, 9 aprilie 2009]. În ceea ce privește competența Curții cu privire la o anchetă care se întinde ulterior datei încetării, Curtea consideră că este aplicabil criteriul „proporției semnificative” elaborat pentru situațiile care includ data ratificării. Astfel, ceea ce este important pentru determinarea competenței temporale a Curții este că o proporție semnificativă a etapelor procedurale necesare – inclusiv demersurile întreprinse în cadrul unor proceduri penale, civile, administrative sau disciplinare care pot conduce la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile sau la acordarea de despăgubiri părții vătămate – s-a efectuat sau ar fi trebuit să se efectueze în perioada în care Convenția a fost în vigoare în privința statului pârât [a se vedea Šilih, citată anterior, pct. 163, și Janowiec și alții împotriva Rusiei (MC), nr. 55508/07 și 29520/09, pct. 142-144, CEDO 2013].
58. Deși, în cazul doamnei Viktorova, hotărârea judecătorească definitivă prin care s-au încheiat căile de atac împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată după data încetării (supra, pct. 20), o parte semnificativă a demersurilor procedurale fuseseră efectuate deja sau ar fi trebuit să fie efectuate înainte de data încetării. Doamna Viktorova a sesizat imediat autoritățile competente cu privire la vătămările suferite, a prezentat probe medicale și a contestat soluția de neîncepere a urmăririi penale în fața instanțelor și a autorităților de control. În aceste condiții, Curtea constată că aspectul procedural al capătului său de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenție intră, de asemenea, în sfera competenței sale temporale.
59. Curtea consideră că nu se poate pronunța, în baza dosarului cauzei, cu privire la aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate de către capetele de cerere formulate de doamna Viktorova cu privire la pretinsele rele tratamente și lipsa unei anchete efective și că este așadar necesar, în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții, să comunice guvernului pârât aceste capete de cerere.
(b) Capete de cerere întemeiate pe art. 3 și 5 § 3 din Convenție referitoare la o „situație continuă”: cazul domnului Korolev
60. Domnul Korolev s-a plâns, în special, că a fost ținut în condiții inumane în timpul fiecărei audieri referitoare la detenție, cu încălcarea art. 3 din Convenție, și că măsura arestării sale preventive a fost aplicată și prelungită cu încălcarea art. 5 § 3 din Convenție (supra, pct. 8-13).
61. Curtea consideră că o „situație continuă” care include data încetării intră în competența sa temporală numai în ceea ce privește acea parte care are loc înainte de această dată. Motivul acestei abordări constă în ideea că, din ziua următoare datei încetării, statul pârât nu mai este obligat de Convenție, de exemplu, să asigure condiții conforme cu Convenția ori să desfășoare proceduri judiciare într-un termen rezonabil. Totuși, rezultatul ar trebui să fie diferit atunci când se poate demonstra că situația a fost un efect „continuu” al unui fapt care a precedat data încetării (a se vedea, pentru o abordare similară, Avizul consultativ al Curții Interamericane a Drepturilor Omului la pct. 29 supra). Astfel, o perioadă de detenție dispusă înainte de data încetării, dar care depășește această dată, intră în totalitate în competența temporală a Curții, ca urmare a efectului „continuu” al hotărârii de condamnare. În schimb, o situație de fapt precum pretinsele condiții inumane de izolare, chiar și continuă, nu are efecte „peste limita de timp” și se încheie la data încetării.
62. Aplicând această abordare în cazul domnului Korolev, Curtea constată, referitor la capătul de cerere întemeiat pe art. 3 cu privire la condițiile de izolare a acestuia în instanță, că în competența sa nu intră decât partea referitoare la ședințele din 13 iulie și 8 septembrie 2022. Acest capăt de cerere trebuie notificat guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții. În măsura în care capătul de cerere se referă la condițiile de izolare în cursul ședinței din 10 octombrie 2022, acesta este incompatibil ratione temporis cu art. 35 § 3 din Convenție și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 4.
63. În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 5 § 3 din Convenție, perioada care intră în competența Curții este de la 11 iulie 2022, când domnul Korolev a fost arestat, până la 11 octombrie 2022. Această din urmă dată este data până la care ultima prelungire a fost aprobată înainte de data încetării (supra, pct. 14). Acest capăt de cerere trebuie notificat guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții. În măsura în care capătul de cerere se referă la detenția domnului Korolev după 11 octombrie 2022, acesta este incompatibil ratione temporis cu art. 35 § 3 din Convenție și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 § 4.
(c) Capete de cerere întemeiate pe art. 6 din Convenție cu privire la caracterul echitabil al unui proces: cazul doamnei Pivkina și al domnului Navalnîi
64. Doamna Pivkina s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, de încălcarea garanțiilor pentru un proces echitabil în trei serii de proceduri administrative (supra, pct. 6-7). Domnul Navalnîi s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil în cadrul procesului penal (supra, pct. 21-24).
65. Curtea observă pentru început că procesele administrative îndreptate împotriva doamnei Pivkina ar trebui să fie încadrate ca „penale” în sensul autonom al art. 6 din Convenție, din cauza posibilității de aplicare sau a aplicării unei pedepse privative de libertate efective în legătură cu acuzațiile pentru care a fost judecată (a se vedea Mihailova împotriva Rusiei, nr. 46998/08, pct. 57-74, 19 noiembrie 2015).
66. Preocuparea principală a Curții, în temeiul art. 6 § 1, este să aprecieze caracterul echitabil în general al procesului penal. Respectarea cerințelor unui proces echitabil se examinează de la caz la caz, având în vedere desfășurarea procedurii în ansamblu, nu pe baza examinării izolate a unui anumit aspect sau a unui anumit incident, cu toate că nu este exclus ca un anumit factor să fie atât de decisiv astfel încât să permită stabilirea caracterului echitabil al procesului într-o fază incipientă a procedurii [a se vedea Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50541/08 și alte 3, pct. 250-251, 13 septembrie 2016].
67. Ca regulă generală, persoana inculpată nu poate susține că este victima unei încălcări a art. 6 înainte de a fi condamnată definitiv [a se vedea Sahnovskîi împotriva Rusiei (MC), nr. 21272/03, pct. 77, 2 noiembrie 2010 și, mai recent, Webster împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 32479/16, pct. 28, 24 martie 2020].
68. În ceea ce privește procesele penale desfășurate în temeiul legislației ruse, Curtea a constatat că recursul în casație pe două niveluri este ultima cale de atac care oferă inculpaților posibilitatea de a solicita control jurisdicțional și a obține recunoașterea oricărei încălcări a drepturilor lor, precum și reparații la nivel național [a se vedea Anikeiev și Iermakova împotriva Rusiei (dec.), nr. 1311/21 și 10219/21, pct. 26-27, 13 aprilie 2021]. În procesele administrative, ultima instanță ordinară este instanța de recurs [a se vedea Smadikov împotriva Rusiei (dec.), nr. 10810/15, 31 ianuarie 2017].
69. În cazul doamnei Pivkina, decizia în recurs în primul proces a fost pronunțată la 17 august 2022, și anume înainte de data încetării, iar celelalte două la 29 septembrie 2022, după această dată. În cazul domnului Navalnîi, decizia ultimei instanțe de casație a fost pronunțată la 28 decembrie 2022.
70. Prin urmare, numai capătul de cerere formulat de doamna Pivkina cu privire la primul proces administrativ este de competența Curții. Acest capăt de cerere trebuie notificat guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții. Celelalte capete de cerere formulate de doamna Pivkina și domnul Navalnîi în temeiul acestei dispoziții nu sunt de competența Curții. Acestea sunt incompatibile ratione temporis cu art. 35 § 3 din Convenție și trebuie să fie respinse în conformitate cu art. 35 § 4. Această constatare se aplică și capetelor de cerere formulate de domnul Navalnîi în temeiul art. 7 și 18 din Convenție, care rezultă din același set de procese.
(d) Capete de cerere întemeiate pe art. 8, 10 și 11 din Convenție: cazurile doamnei Pivkina, domnului Korolev, doamnei Viktorova, doamnei Iudina-Kliugvant și domnului Iasaveiev
71. Domnul Iasaveiev a invocat art. 8 și 10 din Convenție pentru a se plânge de o percheziție efectuată la domiciliul său și reședința sa de vară și de ridicarea de dispozitive electronice care îi aparțineau. Domnul Korolev și doamna Iudina-Kliugvant s-au plâns de încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 din Convenție. Doamnele Pivkina și Viktorova au invocat o încălcare a art. 11 din Convenție.
72. În aceste cazuri, faptele care au dat naștere capetelor de cerere – comportament expresiv, participare la un protest sau o percheziție domiciliară – au avut loc înainte de data încetării, dar hotărârea definitivă în apel a fost pronunțată după această dată. În consecință, Curtea trebuie să stabilească faptele care au constituit ingerința invocată (supra, pct. 53-54).
(i) Art. 8 din Convenție
73. Curtea reiterează că percheziția și ridicarea de obiecte la domiciliul unui reclamant sunt fapte instantanee care, în pofida efectelor lor de durată, nu dau naștere unei situații continue [a se vedea Veeber împotriva Estoniei (nr. 1), nr. 37571/97, pct. 55, 7 noiembrie 2002].
74. În cazul domnului Iasaveiev, percheziția efectuată la domiciliul său și reședința sa de vară a avut loc la 17 august 2022, înainte de data încetării. Soluționarea contestației la mandatul de percheziție – care a avut loc după această dată – ar trebui considerată mai degrabă o exercitare a unei căi de atac interne disponibile decât un caz nou de ingerință (supra, pct. 25-26). Prin urmare, acest capăt de cerere intră în sfera de competență a Curții și trebuie notificat guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții.
(ii) Art. 10 din Convenție
75. Ingerința în dreptul la libertatea de exprimare poate avea o varietate de forme. Măsurile de drept penal care au un efect de descurajare asupra libertății de exprimare pot, în anumite situații, să confere persoanelor afectate statutul de „victimă” a unei pretinse încălcări, chiar dacă procesele penale îndreptate împotriva acestora nu s-au soluționat printr-o condamnare (a se vedea Iefimov și Youth Human Rights Group împotriva Rusiei, nr. 12385/15 și 51619/15, pct. 34, 7 decembrie 2021, cu trimiteri suplimentare). Deși în unele cazuri privarea de libertate poate indica în mod decisiv existența unei ingerințe, în alte cazuri dovada acesteia rezultă din efectul cumulativ al procedurii în ansamblu sau din existența altor „restrângeri reale și efective” care îi afectează pe reclamanți (ibidem, pct. 36).
76. Rezultă că faptele constitutive ale ingerinței trebuie considerate ca incluzând orice măsuri restrictive luate împotriva unui reclamant în legătură cu comportamentul său expresiv, iar competența Curții se va determina în funcție dacă astfel de fapte au loc înainte sau după data încetării.
77. Aplicând acest criteriu circumstanțelor din prezentele cauze, Curtea constată că domnul Korolev a fost reținut și arestat preventiv în legătură cu declarațiile sale pe platformele de comunicare socială (supra, pct. 8-12) și că împotriva doamnei Iudina-Kliugvant s-a declanșat un proces în legătură cu contravenția aplicată în urma afișelor anti-război pe care le-a instalat în autoturismul său (supra, pct. 16-17). Curtea ia în considerare, de asemenea, faptul că procesul împotriva doamnei Iudina-Kliugvant s-a încheiat prin condamnarea sa [a se vedea, a contrario, Metis Yayıncılık Limited Şirketi și Sökmen împotriva Turciei (dec.), nr. 4751/07, pct. 35-36, 20 iunie 2017], care a fost pronunțată la o dată la care Convenția era încă în vigoare în privința statului pârât, deși a devenit definitivă după data respectivă. Întrucât faptele constitutive ale ingerinței în dreptul la libertatea de exprimare au avut loc înainte de data încetării, ele intră în sfera competenței temporale a Curții.
78. În cazul domnului Iasaveiev, percheziția efectuată la domiciliul și reședința acestuia și ridicarea de smartphone-uri și laptopuri ale acestuia par să fi avut legătură cu activitățile sale jurnalistice (supra, pct. 25) și, prin urmare, ar putea să constituie, pentru motive întemeiate, o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare (a se vedea Avaz Zeinalov împotriva Azerbaidjanului, nr. 37816/12 și 25260/14, pct. 98, 22 aprilie 2021). Întrucât percheziția și ridicarea de obiecte au avut loc înainte de data încetării, și acestea intră în competența Curții.
79. Prin urmare, capetele de cerere formulate de domnul Korolev, doamna Iudina-Kliugvant și domnul Iasaveiev cu privire la o pretinsă încălcare a dreptului la libertatea de exprimare trebuie să fie notificate guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții.
(iii) Art. 11 din Convenție
80. În ceea ce privește ingerința în dreptul la libertatea de întrunire, Curtea reiterează faptul că aceasta nu trebuie să implice o interdicție totală, prin lege sau de facto. Poate avea diverse forme, de exemplu măsuri luate de autorități înainte sau în timpul unei adunări, precum și măsuri punitive luate ulterior. De exemplu, interdicția de călătorie aplicată unei persoane care intenționa să participe la o întâlnire constituie, de asemenea, o ingerință (a se vedea Kasparov împotriva Rusiei, nr. 53659/07, pct. 66, 11 octombrie 2016). În mod similar, măsurile luate de autorități în timpul unui miting, precum dispersarea sau arestarea participanților, și aplicarea de sancțiuni celor care au participat la acesta, constituie o ingerință (a se vedea Kasparov și alții împotriva Rusiei, nr. 21613/07, pct. 84, 3 octombrie 2013, cu trimiteri suplimentare).
81. Doamna Viktorova a fost arestată în drum spre un protest, iar doamna Pivkina a fost arestată în timpul a trei proteste la care a participat (supra, pct. 18 și 5). Aceste arestări au pus capăt participării lor la o întrunire, ceea ce a constituit o ingerință în dreptul lor la libertatea de întrunire. Întrucât aceste fapte au avut loc înainte de data încetării, ele intră în sfera de competență a Curții și, prin urmare, trebuie notificate guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții.
(e) Celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 5 din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție: cazul doamnei Pivkina
82. Mai rămân două capete de cerere formulate de doamna Pivkina: în primul rând, că escortarea sa la secția de poliție și privarea sa de libertate nu au fost necesare și legale din punct de vedere al dreptului intern; pe de altă parte, că pedeapsa privativă de libertate a fost executată imediat, ceea ce a adus atingere dreptului său la o cale de atac.
83. Toate cazurile de privare de libertate de care doamna Pivkina s-a plâns au avut loc înainte de data încetării. Curtea reiterează că atât o detenție excesivă și neînregistrată la o secție de poliție, cât și executarea imediată a unei pedepse privative de libertate sunt fapte care pot constitui o încălcare în temeiul art. 5 din Convenție și, respectiv, art. 2 din Protocolul 7 (a se vedea Navalnîi și Iașin împotriva Rusiei, nr. 76204/11, pct. 92-97, 4 decembrie 2014 și Martiniuk împotriva Rusiei, nr. 13764/15, pct. 37-41, 8 octombrie 2019). Capetele sale de cerere ulterioare cu privire la aceste aspecte sesizate curților de apel, care au pronunțat o parte din decizii înainte de data încetării și o altă parte din decizii după această dată, ar trebui să fie considerate mai degrabă ca o exercitare a unei căi de atac interne disponibile decât ca un caz nou sau independent de ingerință.
84. Întrucât faptele constitutive ale ingerinței intră în sfera de competență a Curții, aceste capete de cerere trebuie să fie notificate guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 lit. b) din Regulamentul Curții.CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI
85. În ultimul rând, cu privire la celelalte capete de cerere formulate de domnul Iasaveiev și doamna Iudina-Kliugvant, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că nu există nicio aparentă încălcare a dispozițiilor invocate. Rezultă că aceste capete de cerere trebuie să fie respinse ca fiind în mod vădit nefondate, în temeiul art. 35 § 3 lit. a) și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, în unanimitate, CurteaDecide amânarea examinării capetelor de cerere referitoare la:
(a) pretinsele rele tratamente și lipsa unei anchete efective în cazul doamnei Viktorova;
(b) pretinsele condiții inumane ale izolării domnului Korolev la sediul instanței de judecată în perioada anterioară datei încetării;
(c) o pretinsă durată excesivă a detenției domnului Korolev în perioada care s-a încheiat la 11 octombrie 2022;
(d) o pretinsă încălcare a dreptului la un proces echitabil în cadrul primului proces administrativ împotriva doamnei Pivkina;
(e) percheziția efectuată la domiciliul și reședința domnului Iasaveiev;
(f) o pretinsă ingerință în dreptul la libertatea de exprimare al domnului Korolev, al doamnei Iudina-Kliugvant și al domnului Iasaveiev;
(g) o pretinsă ingerință în dreptul la libertatea de întrunire al doamnei Pivkina și al doamnei Viktorova;
(h) măsura privativă de libertate aplicată doamnei Pivkina de către poliție și o pretinsă încălcare a dreptului său la dublu grad de jurisdicție în materie penală;Declară inadmisibile celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 29 iunie 2023.
Olga Cernișova Pere Pastor Vilanova
Grefier adjunct Președinte
Anexă
Lista cererilor:
Nr.
Cererea nr.
Numele cauzei
Introdusă la
Reclamant(ă)
Anul nașterii
Domiciliul
Reprezentat(ă) de
1.
2134/23
Pivkina împotriva Rusiei
03/12/2022
Elena Ivanovna PIVKINA
1997
Moscova
2.
2156/23
Korolev împotriva Rusiei
31/12/2022
Vsevolod Anatolievici KOROLEV
1987
Sankt Petersburg
Maria Sergheievna ZIRIANOVA
3.
4556/23
Kazusev împotriva Rusiei
16/01/2023
Vladimir Evghenievici KAZUSEV
1963
Sankt Petersburg
4.
7800/23
Iudina-Kliugvant împotriva Rusiei
19/01/2023
Iulia Grigorievna IUDINA-KLIUGVANT
1974
Moscova
Ilnur Ilgizovici ȘARAPOV
5.
11065/23
Viktorova împotriva Rusiei
21/02/2023
Xenia Vladimirovna VIKTOROVA
1977
Sankt Petersburg
Dmitri Gheorghievici GHERASIMOV
6.
12899/23
Navalnîi împotriva Rusiei
15/02/2023
Alexei Anatolievici NAVALNÎI
1976
Moscova
Olga Olegovna MIHAILOVA
7.
13850/23
Iasaveiev împotriva Rusiei
06/02/2023
Iskender Gabdrahmanovici IASAVEIEV
1971
Kazan
Stanislav Alexandrovici SELEZNEV
Full & Egal Universal Law Academy