Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 31927/03
depusă de Oleg RAHOŢCHI
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 14 septembrie 2004, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DnaV. Strážnická,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DnaE. Fura-Sandström,
DraL. Mijović,
DlD. Spielmann, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 3 iulie 2003,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Oleg Rahoţchi, este un cetăţean al Republicii Moldova născut în anul 1947 şi care locuieşte în Chişinău.
A. Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
Reclamantul pretinde că bunelul său a fost victimă a represiunilor politice din 1941, când a trebuit să se refugieze în România pentru a evita persecutarea sa. El declară că părinţii săi au continuat să locuiască în casă, însă au fost evacuaţi în 1944 fără niciun motiv.
La 24 octombrie 1949, o instanţă de judecată naţională a constatat că, după toate probabilităţile, bunicul reclamantului a fost ucis în timpul unui bombardament al Chişinăului în iunie 1944, fiind declarat absent fără veste. Instanţa, de asemenea, a prelungit termenul pentru acceptarea succesiunii casei bunicului reclamantului în favoarea tatălui reclamantului.
În 1952, casa părintească şi terenul aferent au fost declarate „bunuri fără stăpân” şi, prin urmare, au devenit proprietate de stat.
La 10 mai 1995, tatăl reclamantului a obţinut o hotărâre a unei instanţe de judecată naţionale care confirma că bunicul reclamantului a fost supus represiunilor politice şi că terenul aferent şi casa au fost naţionalizate.
În anul 1995, tatăl reclamantului a solicitat restituirea casei şi a terenului aferent, care pe atunci se aflau în proprietatea unei terţe persoane. La 23 iunie 1996, Judecătoria sectorului Centru a decis în favoarea lui şi a i-a acordat casa şi terenul aferent revendicate.
În octombrie 2001, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârea judecătorească din 10 mai 1995, solicitând instanţei de judecată respingerea pretenţiei conform căreia tatăl reclamantului a fost supus represiunilor politice. La 19 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare depus de Procurorul General şi a casat hotărârea judecătorească din anul 1995. Curtea Supremă de Justiţie a dispus reexaminarea integrală a cauzei.
La 11 aprilie 2002, tatăl reclamantului a decedat. Reclamantul a continuat procedurile judiciare.
La 23 mai 2002, Judecătoria sectorului Centru a acordat reclamantului casa şi terenul aferent. La 9 octombrie 2002, Tribunalul municipiului Chişinău a menţinut această hotărâre cu privire la casă, însă nu şi cu privire la terenul aferent.
La 11 februarie 2003, Curtea de Apel a casat această hotărâre judecătorească şi a respins pretenţia reclamantului, deoarece circumstanţa de fapt esenţială, dacă tatăl său a fost supus represiunilor politice, nu a fost dovedită. Acea decizie este irevocabilă.
B. Dreptul intern pertinent
Curtea face trimitere la descrierea sa a prevederilor legale şi a practicii judiciare menţionate în decizia sa din aceeaşi dată în cauza Frunze c. Moldovei (cererea nr. 42308/02).
PRETENŢII
1. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate în favoarea sa.
2. El invocă, de asemenea, că articolul 6 § 1 al Convenţiei a fost violat, deoarece în procedurile judiciare care au urmat casării respectivei hotărâri judecătoreşti irevocabile instanţele de judecată naţionale au interpretat în mod greşit probele, au aplicat incorect legea şi, în general, nu au fost imparţiale şi obiective.
3. În continuare, reclamantul pretinde că drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie au fost încălcate ca urmare a procedurilor de judecată care au urmat casării hotărârii judecătoreşti irevocabile.
ÎN DREPT
1. Reclamantul se plânge de casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată în favoarea sa ca urmare a recursului în anulare depus de către Procurorul General. El s-a bazat pe prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei şi pe cele ale articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie care, în partea sa relevantă, sunt următoarele:
Articolul 6 § 1 al Convenţiei:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
Articolul 1 al Protocolului nr. 1:
“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional...”
Curtea reaminteşte faptul că „casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situaţie continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (a se vedea Sardin v. Russia (dec), nr.69582/01, din 12 februarie 2004). Casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în acest caz a avut loc la 19 decembrie 2001. Termenul de 6 luni a început să curgă pentru ambele pretenţii la această dată, pe când cererea a fost depusă la 3 iulie 2003, adică peste mai mult de 18 luni.
Prin urmare, această pretenţie a fost depusă cu depăşirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenţiei.
2. Curtea a examinat restul pretenţiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuşi, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deţine, Curtea a constatat că aceste pretenţii nu dezvăluie nicio aparenţă a încălcării drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie şi Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 ale Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy