03/Volumul 5
RO
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene
181
31986R2392
L 208/1
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE
REGULAMENTUL (CEE) NR. 2392/86 AL CONSILIULUI
din 24 iulie 1986
privind organizarea unui registru comunitar al culturilor de viță-de-vie
CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 337/79 al Consiliului din 5 februarie 1979 privind organizarea comună a pieței vitivinicole (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 3805/85 (2), în special articolul 64 alineatul 2 și articolul 64a,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât articolul 64a din Regulamentul (CEE) nr. 337/79 prevede ca, pentru crearea condițiilor necesare în vederea aplicării integrale a măsurilor prevăzute de respectivul regulament, Consiliul adoptă regulile generale de organizare a unui registru comunitar al culturilor de viță-de-vie;
întrucât un astfel de registru este necesar pentru obținerea de informații indispensabile despre producție și potențial, cu scopul de a asigura o bună funcționare a organizării comune a pieței vitivinicole, și, în special, a regimurilor comunitare de intervenție și de plantare, precum și a măsurilor de monitorizare;
întrucât se impune, din motive de ordin economic și tehnic, exonerarea de la obligația de a stabili un registru al culturilor de viță-de-vie în statele membre a căror suprafață totală cultivată cu viță-de-vie este foarte redusă;
întrucât registrul trebuie să conțină informații esențiale legate de structură, evoluția acestei structuri și de producția exploatațiilor respective; deoarece pentru utilizarea practică a acestui registru trebuie prevăzută centralizarea acestor informații într-un singur dosar de exploatare; întrucât, dacă reglementările naționale referitoare la protecția datelor individuale nu permit o astfel de centralizare, se impune admiterea unui clasament separat pe fiecare exploatație, în măsura în care această separare nu pune în pericol obiectivele de atins prin organizarea acestui registru;
întrucât registrul trebuie să includă dosarele de producție privind transformarea și comercializarea produselor vinicole;
întrucât, în scopul de a evita să se aducă atingere vieții private, se impune ca statele membre să pună în practică mijloace de garantare a protecției persoanelor implicate; întrucât, în acest scop, este foarte important ca informațiile culese exclusiv în scop statistic să nu poată avea alte utilizări și ca persoanele în cauză să poată șterge fișierele electronice a căror deținere nu mai este necesară și, deci, nici justificată, după expirarea perioadei necesare aplicării regulilor în temeiul cărora au fost introduse informațiile;
întrucât, pe de o parte, informațiile trebuie să fie incluse în registru în cel mai scurt timp posibil; întrucât, pe de altă parte, ținându-se cont de cantitatea de muncă administrativă necesară constituirii registrului, se impune să se prevadă pentru stabilirea completă a registrului un termen de șase ani; întrucât, cu toate acestea, având în vedere importanța specială a anumitor date în unele regiuni de producție pentru buna administrare a pieței, trebuie prevăzute reglementări pentru termene mai scurte în aceste regiuni;
întrucât, pentru a se ajunge la finalizarea sarcinii de a organiza un registru în șase ani, statele membre pot lucra în etape; întrucât se impune pentru aceste etape fixarea de termene limită rezonabile referitoare la centralizarea și prelucrarea informațiilor, și anume 18 luni pentru cele existente și 36 de luni pentru altele;
întrucât se impune prevederea ca statele membre, în colaborare cu Comisia, să organizeze programe de elaborare a registrului; întrucât, ținând cont de timpul necesar pentru aceste programe, de durata lor de aplicare și de necesitatea de a avea un registru uniform în întreaga Comunitate, este esențială asigurarea de către Comisie, în colaborare cu instituțiile naționale care răspund de constituirea și exploatarea registrului, a utilizării acestuia;
întrucât se impune ca informațiile din registru să corespundă întotdeauna cu situația reală de pe piața vitivinicolă; întrucât se impune, în consecință, actualizarea permanentă, precum și verificarea continuă a acestei actualizări; întrucât registrul, prin informațiile pe care le conține, constituie un instrument indispensabil de administrare și monitorizare a pieței; întrucât se impune ca atât autoritățile competente însărcinate cu administrarea, cât și cele responsabile de control, să aibă acces la registru;
întrucât ansamblul de măsuri luate în considerare este de interes comunitar; întrucât trebuie, deci, să se prevadă participarea financiară a Comunității la organizarea registrului; întrucât costul acestei participări este evaluat la 59 milioane ECU,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Statele membre producătoare de struguri cultivați în aer liber organizează pentru teritoriul lor, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, un registru comunitar al culturilor de viță-de-vie, denumit în continuare „registru”. Acest registru conține toate informațiile menționate la articolul 2.
(2) Statelor membre a căror suprafață totală cultivată cu viță-de-vie în aer liber este sub 500 de hectare nu le revine obligația menționată la alineatul (1).
Articolul 2
(1) Pentru organizarea registrului, statele membre:
(a)
culeg, pentru fiecare exploatație cultivată cu viță-de-vie, informațiile referitoare la:
—
identitatea și situația acesteia;
—
referirile la parcelele cultivate cu viță-de-vie;
—
caracteristicile generale și
—
caracteristicile culturilor de viță-de-vie pe care le posedă și ale produselor obținute.
Statele membre pot, de asemenea, aduna informații suplimentare utile pentru o mai bună cunoaștere a potențialului de producție și comercializare, referitoare în special la suprafețele cultivate în sere și la prezența instalațiilor de vinificație;
(b)
adună, pentru fiecare cultivator de viță-de-vie căruia i s-a cerut să dea una din declarațiile prevăzute de reglementările vinicole comunitare sau naționale, informațiile care rezultă din declarația menționată, referitoare în special la producție, evoluția potențialului vinicol, măsurile de intervenție și primele acordate;
(c)
adună, pentru toate persoanele fizice sau juridice sau grupurile de astfel de persoane, cărora li s-a cerut să dea declarațiile prevăzute de reglementările vinicole comunitare sau naționale, care transformă și comercializează materii prime de origine vinicolă într-unul din produsele reglementate de dispozițiile articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 337/79, cu excepția sucului de struguri, a oțetului de vin și a produselor derivate din vin, toate informațiile, așa cum rezultă din declarații, referitoare în special la primele acordate, produsele transformate, precum și la practicile oenologice.
În plus, statele membre pot colecta informații privind orice persoană fizică sau juridică sau grup de astfel de persoane care realizează distilarea.
(2) Pe baza informațiilor obținute în temeiul alineatului 1, statele membre constituie:
(a)
un dosar de exploatare pentru fiecare cultivator de viță-de-vie menționat la alineatul (1) litera (b).Acest dosar conține toate informațiile obținute prin aplicarea alineatului (1), literele (a) și (b) și, dacă exploatantul este și fabricant, litera (c);
(b)
dosar de producție pentru fiecare persoană sau grup, menționate la alineatul (1) litera (c). Acest dosar conține toate informațiile culese prin aplicarea alineatului (1) litera (c).
Dosarele de exploatare sau de producție nu pot include toate informațiile menționate la primul alineat dacă reglementările naționale privind protecția datelor individuale nu permit gruparea acestora într-un singur dosar. În acest caz statele membre se asigură că informațiile care nu apar în dosarul de exploatare sau de producție fac obiectul unui clasament în funcție de persoanele cărora li s-au cerut declarațiile și care este elaborat de una sau mai multe instituții desemnate de statele membre.
(3) Pe baza informațiilor menționate la alineatul (1) litera (a) și după verificarea acestora, statele membre se asigură, în special, că:
—
toate persoanele fizice sau juridice sau grupurile de astfel de persoane cărora li s-au cerut declarații impuse de reglementările comunitare din domeniul vitivinicol respectă această obligație;
—
datele, în special cele referitoare la structura exploatării, sunt autentice.
Articolul 3
(1) Statele membre se asigură că:
—
datele care figurează în registru se păstrează pe parcursul duratei necesare aplicării măsurilor care se impun și, în orice caz, pe durata a minimum cinci campanii viticole, după campania la care se referă aceste date;
—
registrul este utilizat exclusiv pentru aplicarea reglementărilor vitivinicole în scopuri statistice sau pentru aplicarea de măsuri structurale. Dacă reglementările naționale permit acest lucru, statele membre pot, de asemenea, prevedea utilizarea registrului în alte scopuri, în principal în domeniile fiscal și penal;
—
datele culese sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice;
—
se aplică măsuri care să garanteze protecția datelor, în special împotriva furturilor și a falsificării;
—
este permis accesul, fără întârzieri sau costuri excesive, persoanelor cărora li s-au cerut declarații, la dosarele care le privesc;
—
persoanele cărora li s-au cerut declarații au dreptul de a lua în considerare toate modificările justificate ale datelor care le privesc și, în special, dreptul de a șterge periodic datele care nu mai prezintă interes.
(2) Cultivatorii de viță-de-vie:
—
nu trebuie să împiedice în nici un fel colectarea de informații necesare de către instituțiile autorizate și
—
trebuie să furnizeze acestor instituții toate informațiile cerute în temeiul prezentului regulament.
Articolul 4
(1) Registrul este definitivat în cel mult șase ani începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Cu toate acestea, pentru unitățile administrative pentru care cunoașterea anumitor detalii se dovedește indispensabilă administrării corecte a pieței vitivinicole, în special cunoașterea naturii sau a volumului producției sau recurgerea la măsuri comunitare de intervenție, termenul de organizare a registrului se reduce la un termen care urmează a fi stabilit.
(2) Dacă stabilirea registrului se face pe baza unei distribuții geografice, în fiecare unitate administrativă trebuie realizată, începând cu primele lucrări, colectarea și procesarea informațiilor menționate la:
—
la articolul 2 alineatul (1) litera (a), în termen de maximum 36 de luni din momentul începerii lucrărilor;
—
la articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c), în termen de maximum 18 luni din momentul începerii lucrărilor.
Dacă organizarea registrului se face prin colectare și procesări succesive ale diverselor informații menționate la articolul 2, aceste operațiuni trebuie realizate din momentul începerii lucrărilor:
—
în termen de maximum 36 de luni, pentru informațiile menționate la articolul 2 alineatul (1), litera (a);
—
în termen de maximum 18 luni, pentru informațiile menționate la articolul 2 literele (b) și (c).
(3) Statele membre, în colaborare cu Comisia, stabilesc în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament programul de organizare a registrului.
Acest program:
—
prezintă termenele de finalizare a diverselor operațiuni prevăzute, zonele prioritare pentru elaborarea registrului, resursele alocate, precum și eșalonarea cheltuielilor pe parcursul perioadei de organizare;
—
poate prevedea participarea, parțial sau în întregime, a asociațiilor producătorilor la organizarea registrului;
—
este înaintat Comisiei imediat după organizare.
Articolul 5
(1) Statele membre furnizează echipamentele necesare administrării computerizate a registrului.
(2) Dosarele de exploatare și de producție sunt administrate de una sau mai multe instituții desemnate de fiecare stat membru.
În termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, statele membre comunică numele instituției sau al instituțiilor menționate la primul paragraf și la al doilea paragraf din articolul 2 alineatul (2).
(3) Statele membre se asigură că registrul este actualizat periodic, când și în măsura în care informațiile adunate sunt disponibile.
(4) Cel puțin o dată la cinci ani și, pentru prima dată, cel mult după cinci ani de la constituirea dosarului respectiv, statele membre verifică dacă situația structurală prezentată în dosarul exploatării respective, menționat la articolul 2 alineatul (1) litera (a) corespunde situației reale din exploatarea respectivă. Dosarele vor fi adaptate în baza acestei verificări.
(5) Statele membre introduc o procedură de verificare a informațiilor culese din dosarele individuale menționate la articolul 2 alineatul (2). Această verificare este efectuată:
—
prin metode de determinare în cadrul programului de constituire a registrului menționat la articolul 4 alineatul (3);
—
într-un termen care nu poate depăși cu mai mult de 12 luni termenele limită prevăzute la articolul 4 alineatul (2).
Articolul 6
(1) Comisia, în colaborare cu instituțiile naționale însărcinate cu organizarea registrului, se asigură de realizarea acestuia și supraveghează aplicarea uniformă a prezentului regulament.
(2) În scopul aplicării prezentului regulament, Comisia poate obține din partea instituțiilor naționale menționate la alineatul 1, imediat ce este necesar, orice informație referitoare la stabilirea și utilizarea registrului, cu excepția modalității de identificare a persoanelor fizice. Organizarea și utilizarea registrului intră în responsabilitatea instituțiilor menționate la articolul 2.
Articolul 7
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca autoritățile însărcinate cu aplicarea și monitorizarea reglementărilor în domeniul vitivinicol să aibă acces la informațiile menționate la articolul 2.
(2) Statele membre înaintează Comisiei lista autorităților menționate la alineatul (1).
Articolul 8
Statele membre înaintează periodic Comisiei un raport asupra stadiului lucrărilor de organizare a registrului, precum și asupra măsurilor introduse pentru asigurarea administrării acestuia. Acest raport trebuie să menționeze eventualele dificultăți întâmpinate și, când este cazul, sugestii de reorganizare a lucrărilor sau restabilirea termenelor.
Comisia comunică statelor membre programele de organizare a registrului, precum și rapoartele menționate la primul paragraf.
La cererea Comisiei, statele membre respective furnizează elemente suplimentare de evaluare.
Articolul 9
(1) Comunitatea participă la finanțarea măsurilor prevăzute la articolele 1 și 2 în proporție de 50 % din costurile efective:
—
de organizare a registrului;
—
ale investițiilor în echipamente de procesare a datelor menționate la articolul 5 alineatul (1), necesare administrării registrului.
(2) Activitățile sau investițiile care beneficiază de contribuții comunitare din alte programe nu pot beneficia de sprijin financiar în temeiul dispozițiilor prezentului articol.
(3) Contribuția Comunității este efectuată sub formă de rambursări care trebuie stabilite de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 729/70 al Consiliului din 21 aprilie 1970 privind finanțarea politicii agricole comune (3), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 3769/85 (4). Cu toate acestea, se poate stabili un sistem de plăți în avans efectuate de către statele membre.
(4) Articolele 8 și 9 din Regulamentul (CEE) nr. 729/70 se aplică contribuției comunitare menționate la alineatul (1) din prezentul articol.
(5) Modalitățile de aplicare a dispozițiilor prezentului articol alineatele (1)-(4) sunt adoptate conform procedurii menționate la articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 729/70.
Articolul 10
Lista informațiilor obligatorii și facultative menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (c), precum și decizia menționată la articolul 4 alineatul (1) al doilea paragraf, sunt adoptate în conformitate cu dispozițiile articolului 67 din Regulamentul (CEE) nr. 337/79.
Conform aceleiași proceduri sunt stabilite și celelalte norme de aplicare a prezentului regulament, în special:
—
cele care permit exploatarea statistică și administrativă a informațiilor care figurează în registru, în special comunicarea lor către Comisie și statele membre;
—
cele care determină utilizarea acestor informații exclusiv în scopuri statistice;
—
cele referitoare la aplicarea articolului 6;
—
cele referitoare la condițiile speciale de organizare a registrului în Portugalia.
Articolul 11
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 24 iulie 1986.
Pentru Consiliu
Președintele
A. CLARK
(1) JO L 54, 5.3.1979, p. 1.
(2) JO L 367, 31.12.1985, p. 39.
(3) JO L 94, 28.4.1970, p. 13.
(4) JO L 362, 31.12.1985, p. 17.
Top