Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 29729/07
depusă de Nadejda SANDU
contra Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 2 februarie 2010 în Camera compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei
Examinînd cererea nominalizată depusă la 29 iunie 2007,
Tinînd cont de declaraţia prezentată de Guvernul reclamat la 31 martie 2009 prin care a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol şi de răspunsul reclamantei la acea declaraţie,
Ţinînd cont de declaraţia suplimentară prezentată de Guvernul reclamat la 28 octombrie 2009,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanta Nadejda Sandu, s-a născut în 1949 şi locuieşte în Chişinău. Ea a fost reprezentată în faţa Curţii de dl V.Tarnovschi, avocat, care practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Reclamanta a chemat în justiţie angajatorul său, Ministerul Educaţiei, solicitînd restabilirea în serviciu şi compensarea daunelor morale pentru perioada de inactivitate forţată.
La 15 iulie 2005, judecătoria Dubăsari a adoptat o hotărîre, în favoarea reclamantei şi a dispus angajatorului să o restabilească în serviciu. De asemenea, reclamantei i s-a acordat 10 795 lei moldoveneşti (MDL) întru compensarea daunelor materiale, şi 491 lei cu titlu de prejudiciu moral şi 3 377 lei pentru cheltuieli de judecată. Această hotărîre a devenit executorie imediat la data pronunţării.
Reclamanta a fost restabilită în funcţie, compensaţiile dispuse de Curte în favoarea acesteia nu au fost achitate. Ambele părţi au declarat apel.
La 16 august 2005, reclamanta din nou a fost concediată.
La data de 13 octombrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărîrea primei instanţe şi a majorat suma prejudiciului material pînă la 13 940 MDL, iar prejudiciu moral pînă la 1901 MDL (echivalentul a 1273 EUR la momentul respectiv).
Printr-o hotărîre definitivă din 12 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul depus de angajator si a menţinut hotărîrea Curţii de Apel. În ciuda încercărilor reclamantei întru executarea hotărîrii adoptate în favoarea sa, aceasta nu a fost executată pînă în prezent.
PLÎNGERI
1. Reclamanta s-a plîns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie invocînd încălcarea dreptului la acces la justiţie prin neexecutarea într-un timp rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti, adoptate în favoarea sa.
2. Reclamanta, de asemenea, a pretins că omisiunea executării hotărîrilor judecătoreşti adoptate în favoarea sa ia încălcat dreptul său la protecţia proprietăţii, după cum este garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
3. Reclamanta, de asemenea, a pretins că dînsa nu a beneficiat de un remediu efectiv pentru a obţine soluţionarea plîngerilor sale adresate sub aspectul Articolului 6 din Convenţie şi a articolului 1 din Protocolul nr. l la Convenţie, după cum este stipulat acest drept în Articolul 13 din Convenţie.
ÎN DREPT
Reclamanta s-a plîns în legătură cu neexecutarea hotărîrii judecătoreşti definitive pronunţate în favoare ei. Dînsa şi-a întemeiat plîngerea pe Articolul 6 § 1, Articolul 13 din Convenţie precum şi Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care în partea relevantă stipulează după cum urmează:
Articolul 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”
Articolul 13
„O Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
Articolul 1 Protocolul nr. l
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.”
La 20 februarie 2009 Guvernul a informat Curtea despre intenţia de a formula o declaraţie unilaterală întru soluţionarea pretenţiilor invocate în plîngere. Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenţie prin neexecutarea hotărîrii din 13 octombrie 2005. Guvernul şi-a asumat obligaţia să achite reclamantei 3 000 EUR în vederea compensării prejudiciului material, moral, precum şi a costurilor şi cheltuielilor, sumă care urmează a fi convertită în lei moldoveneşti la rata de schimb valutar din data achitării şi exceptată de orice taxe care ar putea fi percepute. Această sumă urmează să fie achitată în trei luni din data notificării deciziei adoptate de Curte conform Articolul 37 § 1 a Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neachitării acestor sume în perioada de trei luni menţionată, Guvernul se angajează să achite o dobîndă de întîrziere din momentul expirării perioadei respective, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere, plus trei procente. Guvernului suplimentar a solicitat radierea cererii de pe rol în temeiul Articolului 37 din Convenţie.
Prin scrisoarea din 31 martie 2009, reprezentantul reclamantei şi-a expus opinia precum că suma menţionată în declaraţia Guvernului a fost inacceptabil de mică. El a solicitat Curţii să respingă propunerea Guvernului motivînd că reclamanta insistă la examinarea în continuare a cererii sale şi solicită adoptarea unei hotărîri asupra cazului său. În special, el a susţinut că prejudiciul material urmează să fie apreciat în suma de 14 495 EURO şi daune morale în suma de 6 000 EURO.
În sprijinul cererii sale reprezentantul a solicitat Curţii să ofere reclamantei compensaţii pentru efectele inflaţiei, în valoare de 8 283 lei (EUR 570). De asemenea, dînsul a informat Curtea precum că reclamanta la 10 noiembrie 2006 a devenit pensionară, şi urmare a neexecutării cuantumul pensiei achitate reclamantei este mai mică decît suma de care dînsa ar putea beneficia, în cazul executării hotărîrii. În scrisoarea din 17 aprilie 2009, reprezentantul a evaluat valoarea totală a neajunsului la pensie în suma de 454 lei.
În cele din urmă, reprezentantul reclamantei a solicitat dobînzi de întîrziere pentru neachitarea restanţelor salariale, pe care le-a evaluat la suma de 183 957 MDL (EUR 12 652). În sprijinul acestei pretenţii, în special reprezentantul s-a referit la o serie de cereri de chemare în judecată formulate de reclamantă împotriva angajatorului său, în cele din urma căreia instanţele naţionale i-au acordat în baza hotărîrii definitive din 14 februarie 2006 suma 183,957 lei, dar care totuşi sunt încă pendinte.
La 11 mai 2009, Curtea a comunicat o plîngere suplimentară depusă de reclamantă în temeiul Articolului 13 din Convenţie.
Prin scrisoarea din 28 octombrie 2009, Guvernul a adăugat la declaraţia anterioară, clauza prin care a recunoscut încălcarea Articolului 13 din Convenţie.
Curtea notează că obiectul de bază a prezentei cereri constituie neexecutarea continue a hotărîrii Curţii de apel Chişinău din 13 octombrie 2005.
În măsura în care reclamanta a solicitat compensaţii pentru efectele inflaţiei şi pierderi de pensie, Curtea notează precum că aceste pretenţii depăşesc limitele prezentei cereri şi reclamanta beneficiază de posibilitatea de a ridica aceste aspecte în faţa instanţelor naţionale. În eventualitatea în care aceste proceduri nu o vor satisface reclamanta, dînsa va avea dreptul să formuleze o nouă cerere în faţa Curţii (în care obiectul cererii ar fi deosebit de acela abordat în prezenta cerere, care se referă exclusiv la neexecutare).
În ce priveşte solicitarea reclamantei, adresată Curţii, să i se stabilească penalităţi pentru întîrzierea achitărilor, şi vizavi de referinţa asupra celui al doilea set de cereri de chemare în judecată, sus-menţionat, şi care sunt actualmente pendinte, Curtea notează că şi aceste proceduri nu fac parte din obiectul cererii comunicate Guvernului la 10 octombrie 2008. Curtea accentuează precum că acest aspect depăşeşte cadrul şi scopul prezentei cereri şi, cel mai important, este necesar de a fi examinat iniţial de instanţele naţionale. Nimic nu o împiedică pe reclamanta să se adreseze Curţii ulterior, în cazul în care dînsa ar considera necesar.
Curtea reiterează că Articolul 37 din Convenţie prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanţele permit să conducă la concluzia specificată la lit. (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 din Convenţie, in fine, include condiţia:
„Totuşi, Curtea poate continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.”
De asemenea, se reiterează că în anumite circumstanţe, Curtea poate radia cererea de pe rol conform Articolului 37 § 1 (c) în temeiul unei declaraţii unilaterale făcute de Guvern, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei sale. În acest scop, Curtea va examina cu atenţie declaraţia formulată în lumina principiilor din jurisprudenţa sa, în special, prin prisma hotărîrii Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, şi Melnic v. Moldova, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Ţinînd cont de natura recunoaşterii formulate în declaraţiile unilaterale ale Guvernului din 31 martie şi 28 octombrie 2009, precum şi de suma propusă drept compensare, care este în concordanţă cu sumele acordate în alte cauze similare (a se vedea Ungureanu v. Moldova, no. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea nu constată vreun motiv care ar justifica examinarea în continuare a cererii (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea standardele principale, Tahsin Acar, citate mai sus , şi Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina celor expuse, şi în particular ţinînd cont de jurisprudenţa vastă şi clară referitoare la acest subiect, Curtea este satisfăcută de respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi de Protocoalele sale, considerînd că nu este necesară examinarea în continuare a cererii (articolul 37 § 1 in fine din Convenţie).
Astfel, cererea urmează a fi radiată de pe rol.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate,
Ea act de termenii declaraţilor Guvernului reclamat şi de modalităţile pentru asigurarea conformării cu obligaţiile asumate;
Decide să radieze cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenţie.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy