Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA SCUTARI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 20864/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 iulie 2005
DEFINITIVĂ
26/10/2005
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Scutari c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), în Camera compusă din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlL. GARLICKI,
DnaL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl M. O’BOYLE, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 5 iulie 2005 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 20864/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Alexei Scutari („reclamant”), la 21 mai 2003.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Marcu, avocat din Edineţ. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 26 iulie 2001 a constituit o încălcare a dreptului său la accesul la o instanţă garantat de articolul 6 al Convenţiei şi a dreptului său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
4. Cererea a fost repartizată Secţiei a Patra a Curţii. La 8 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secţii a decis să comunice cererea Guvernului. Conform prevederilor articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea, fondul cererii şi satisfacţia echitabilă. Camera a decis, după consultarea părţilor, că audierea cu privire la fondul cererii nu a fost necesară.
6. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componenţa Secţiilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curţii). Această cauză a fost repartizată Secţiei a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI7. Reclamantul, dl Alexei Scutari, s-a născut în 1930 şi locuieşte în Edineţ.8. În 1949, autorităţile sovietice au naţionalizat proprietatea părinţilor săi şi au deportat familia sa în Siberia.
9. La 8 decembrie 1992, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 1225-XII „privind reabilitarea victimelor represiunilor politice săvârşite de regimul comunist totalitar de ocupaţie”. Legea a permis victimelor represiunilor sovietice să pretindă compensaţii pentru proprietatea lor naţionalizată.
10. În 2001, reclamantul a înaintat o acţiune împotriva Oficiului Local al Trezoreriei cu privire la refuzul acestuia din urmă să-i plătească compensaţii.
11. La 26 iulie 2001, Judecătoria sectorului Orhei a hotărât în favoarea reclamantului şi a indicat oficiului local al Trezoreriei să-i plătească compensaţii în mărime de 41,705 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 3,700 euro (EUR) la acea dată).
12. Reclamantul a obţinut un titlu executoriu pe care executorul judecătoresc nu l-a executat. La o dată nespecificată, reclamantul a scris Ministerului Justiţiei, plângându-se de neexecutarea hotărârii din 26 iulie 2001. Printr-o scrisoare din 7 mai 2003, Ministerul Justiţiei a asigurat reclamantul că s-a făcut tot posibilul pentru executarea hotărârii, dar că oficiul local al Trezoreriei nu avea bani în contul său.
13. La 20 februarie 2004, după ce cauza a fost comunicată Guvernului, hotărârea a fost executată. Reclamantul a scris o recipisă adresată şefului Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ în care el a confirmat că a primit banii în conformitate cu hotărârea din 26 iulie 2001 şi că el nu mai avea pretenţii faţă de debitor şi faţă de Departamentul de executare a deciziilor judecătoreşti.
II.DREPTUL INTERN PERTINENT
14. Dreptul intern pertinent a fost rezumat în hotărârea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 31, ECHR 2004-...
ÎN DREPT
15. Reclamantul pretinde că dreptul său ca o instanţă să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil a fost încălcat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii Judecătoriei sectorului Orhei din 26 iulie 2001 până la 20 februarie 2004. El s-a bazat pe articolul 6 § 1 care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...”.
16. De asemenea, el a declarat că din cauza neexecutării hotărârii în favoarea sa, el nu a putut beneficia de bunurile sale, astfel, dreptul său la protecţia proprietăţii garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost încălcat. Articolul 1 Protocolul nr. 1 prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.
I.ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
17. Printr-o scrisoare din 12 martie 2004 şi, ulterior, în observaţiile sale cu privire la satisfacţia echitabilă, Guvernul a declarat că în recipisa eliberată de reclamant Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ la 20 februarie 2004 (a se vedea paragraful 13 de mai sus), el şi-a exprimat dorinţa de a nu mai menţine cererea sa. Prin urmare, Guvernul a cerut Curţii să scoată cererea de pe rol.
18. Reclamantul a declarat că hotărârea din 26 iulie 2001 a fost executată de Guvern doar datorită Curţii şi că Guvernul nu i-a plătit nici o compensaţie pentru executarea întârziată a hotărârii. El a cerut prejudicii morale pentru executarea întârziată (a se vedea mai jos).
19. Curtea notează că recipisa invocată de Guvern pare să aibă o formă standard. Deşi ea prevede că reclamantul nu mai are pretenţii faţă de debitor (adică, oficiul local al Trezoreriei) sau Departamentul de Executare a Deciziilor Judecătoreşti Edineţ, ea nu face nici o referire la cererea sa către această Curte sau la pretenţiile sale faţă de Guvern în conformitate cu Convenţia. Sugestia că reclamantul nu a avut intenţia ca recipisa să ducă la retragerea cererii sale către Curte este dovedită de faptul că la 1 aprilie 2004 el a prezentat pretenţia sa cu privire la satisfacţia echitabilă. Curtea nu consideră că reclamantul şi-a exprimat fără echivoc dorinţa de a nu mai menţine cererea sa. Prin urmare, ea trebuie să continue examinarea cauzei.
20. Curtea consideră că pretenţiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 şi articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie ridică întrebări de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că nici un alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Curtea, prin urmare, declară aceste pretenţii admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.II.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
21. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de neexecutarea de către autorităţi a hotărârii Judecătoriei sectorului Orhei din 26 iulie 2001 până la 20 februarie 2004.
22. Guvernul a declarat că, dată fiind executarea hotărârii din 20 februarie 2004, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Potrivit lui, hotărârea a fost executată într-un termen rezonabil.
23. Principiile generale care se aplică în cauzele de acest gen sunt prevăzute în hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus, §§ 52-53).
24. Curtea notează că hotărârea Judecătoriei sectorului Orhei din 26 iulie 2001 a rămas neexecutată timp de aproape treizeci şi unu de luni. Ea aminteşte că ea a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare au fost mult mai scurte decât cea din această cauză (a se vedea, spre exemplu, Pasteli and Others v. Moldova, nr. 9898/02, 9863/02, 6255/02 şi 10425/02, § 23, 15 iunie 2004; Shmalko v. Ukraine, nr. 60750/00, § 46, 20 iulie 2004). Prin urmare, ea nu poate fi de acord cu Guvernul precum că hotărârea din 26 iulie 2001 a fost executată într-un termen rezonabil.
25. Prin omisiunea timp de mai mulţi ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în această cauză, autorităţile moldoveneşti au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenţiei de toate efectele benefice.
26. Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.III.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE
27. Reclamantul a susţinut că neexecutarea de către autorităţi a hotărârii din 26 iulie 2001 a constituit o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
28. Guvernul a declarat că el nu a încălcat în nici un fel drepturile reclamantului garantate de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
29. Curtea reiterează că o „pretenţie” poate constitui un „bun” în sensul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, dacă ea este suficient de certă pentru a fi executorie (a se vedea Prodan, § 59).
30. Curtea notează că reclamantul a avut o pretenţie executorie care a rezultat din hotărârea din 26 iulie 2001. Prin urmare, rezultă că imposibilitatea reclamantului de a obţine executarea hotărârii până la 20 februarie 2004 a constituit o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale, aşa cum este prevăzut în prima propoziţie a primului paragraf al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
31. Prin neexecutarea hotărârii irevocabile, autorităţile naţionale au împiedicat reclamantul să folosească banii sau să beneficieze de ei. Guvernul nu a prezentat nici o justificare pentru această ingerinţă, iar Curtea consideră că lipsa fondurilor nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Prodan, § 61).
32. Prin urmare, a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.IV.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
33. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A.Prejudiciul
34. Reclamantul a pretins EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării hotărârii irevocabile în favoarea sa. El a susţinut că neexecutarea hotărârii irevocabile pentru o perioadă lungă de timp i-a cauzat stres şi nelinişte. El nu a prezentat nici o pretenţie cu privire la prejudiciul material sau costuri şi cheltuieli.
35. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a susţinut că constatarea unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă suficientă.
36. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral ca rezultat al violărilor constatate, care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări. Totuşi, suma specifică pretinsă este excesivă. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, aşa cum o cere articolul 41 al Convenţiei, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 1,250.
B. Dobânda
37. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Declară cererea admisibilă;
2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4.Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,250 (o mie două sute cincizeci euro) cu titlu de prejudiciu moral, care vor fi convertiţi în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5.Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 26 iulie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O'Boyle Nicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy