© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Seražin v. Croația (dec.) - 19120/15
Decizia din 9.10.2018 [Secția I]
Articolul 4 din Protocolul Nr. 7
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
Măsură de excludere care le interzice persoanelor condamnate pentru huliganism să participe la evenimente sportive: inadmisibilă
În fapt – Reclamantul s-a plâns că a fost judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași conduită. În 2012, acesta a fost condamnat pentru huliganism în cadrul unei proceduri contravenționale. Mai mult, i-a fost explicată o „măsură de protecție” în conformitate cu secțiunea 32 din Legea privind prevenirea tulburărilor la evenimentele sportive („Legea”), care îi interzicea să participe la anumite meciuri de fotbal. Procedurile ulterioare din 2014 au condus la aplicarea unei „măsuri de excludere” în baza secțiunii 34a din Lege, care se referea, inter alia, la condamnările anterioare ale reclamantului, inclusiv la cea din 2012, și care îi interzicea să participe la anumite evenimente sportive.
În drept – Articolul 4 din Protocolul nr. 7
(a) Calificarea juridică a măsurii în baza dreptului național – Calificarea juridică internă a măsurii de excludere prevăzută de secțiunea 34a din Lege reprezinta o măsură preventivă diferită de orice sancțiune care putea fi aplicată în procedurile penale sau contravenționale. Abordarea consistentă adoptată de către Înalta Curte pentru cauze contravenționale și de către Curtea Constituțională a constat în considerarea măsurii drept una preventivă sui generis, și nu o pedeapsă.
(b) Natura măsurii – Curtea nu a avut încă posibilitatea de a examina dacă aplicarea măsurilor de excludere în contextul suprimării și al prevenirii violenței spectatorilor echivala cu o „acuzație în materie penală” împotriva unei persoane, în înțelesul autonom al Convenției. Asemenea măsuri existau, sub diferite forme, în cadrul sistemelor juridice naționale, și s-a atestat un sprijin larg pentru introducerea și aplicarea lor. S-a scos în evidență, atât în materialele internaționale relevante, cât și în dreptul comparat, caracterul preventiv al măsurilor de excludere în contextul suprimării și al prevenirii violenței spectatorilor.*
Existau cel puțin două caracteristici distinctive importante ale măsurii de excludere prevăzute de secțiunea 34a, în comparație cu măsura de protecție prevăzută de secțiunea 32, care, fără îndoială, echivala cu o sancțiune, chiar și în termenii dreptului național relevant.
Prima caracteristică distinctivă era faptul că măsura de excludere prevăzută de secțiunea 34a putea fi aplicată în mod independent de începerea urmăririi în privința comiterii unei infracțiuni sau a unei contravenții și de condamnarea unei persoane. Spre deosebire de măsura prevăzută de secțiunea 32, măsura de excludere prevăzută de secțiunea 34a nu putea fi aplicată ca sancțiune suplimentară pentru săvârșirea unei infracțiuni, și nicio cerere de aplicare a acesteia nu putea face parte din procedura de condamnare în contextul comiterii unei contravenții sau al urmăririi penale. Mai mult, pentru a se aplica măsura, nu era necesar să se respecte standardele probei pentru sancționarea unei infracțiuni, ci pur și simplu să se demonstreze că există „informații privind existența unei conduite ilegale anterioare”. Astfel, spre deosebire de sancțiunile, care implicau, într-o măsură mai mare sau mai mică, retribuția și descurajarea, aplicarea măsurii de excludere în baza secțiunii 34a nu urmărea un asemenea scop și, prin urmare, făcea incident aspectul preventiv al scopurilor generale ale Legii.
Măsura de excludere opera în mod independent de sancționarea unei contravenții, iar aplicarea sa nu reprezenta o consecință directă a condamnării reclamantului, de vreme ce tribunalului pentru cauze contravenționale putea aplica sau refuza aplicarea măsurii în baza secțiunii 34a, indiferent de condamnarea sa anterioară. Condamnarea sa anterioară abia dacă oferea probe pentru a se stabili dacă existau „informații privind conduita ilegală anterioară”. Existența unei condamnări anterioare sporea, desigur, probabilitatea aplicării unei măsuri în baza secțiunii 34a, însă aceasta nu afecta faptul că măsura era aplicată pentru a preveni riscul unei posibile violențe și ea nu-l pedepsea a doua oară pe reclamant pentru comiterea aceleiași infracțiuni.
Lipsa unui scop predominant punitiv și de descurajare a unei măsuri, care constituiau elementele recunoscute de obicei ca fiind cele două aspecte ale unei sancțiuni, și accentul pus pe caracterul său preventiv a constituit unul dintre principalele indicii ale aplicării măsurii în discuție care nu implică determinarea unei „acuzații în materie”, în sensul autonom al Convenției.
Cea de-a doua caracteristică distinctivă a măsurii de excludere prevăzută de articolul 34a, comparată fiind cu măsura de protecție ca sancțiune în baza articolului 32 din Lege, se referea la durata și la modul aplicării ei. Măsura prevăzută de secțiunea 32 putea fi impusă pentru o perioadă minimă de un an, care ar fi fost aceeași cu perioada maximă pentru care putea fi impusă măsura prevăzută de secțiunea 34a. Mai mult, spre deosebire de măsura prevăzută de secțiunea 32, măsura prevăzută de secțiunea 34a nu presupunea confiscarea actelor de călătorie sau rămânerea unei persoane la o secție de poliție în timpul unor evenimente cu caracter sportiv. Măsura din secțiunea 34a era limitată la raportarea făcută la o secție de poliție. Aceste diferențe importante susțineau, de asemenea, constatarea privind caracterul diferit al măsurii de protecție în baza articolului 32 din Lege, ca o sancțiune, și măsura de excludere prevăzută de secțiunea 34a ca o măsură preventivă sui generis în dreptul național care nu avea o conotație penală.
(c) Gravitatea măsurii – Aplicarea măsurii de excludere în baza articolului 34a nu presupunea impunerea unei amenzi sau privarea de libertate, care reprezentau, în mod normal, o sancțiune cu caracter penal. Era adevărat că nerespectarea măsurii de excludere putea conduce la aplicarea unei amenzi și la încarcerare, dar aceasta nu ar fi reprezentat o consecință directă. Această nerespectare era considerată o contravenție distinctă și era necesar un set complet de proceduri contravenționale pentru a impune oricare din aceste sancțiuni. O asemenea capacitate indirectă de aplicare a sancțiunilor nu era suficientă pentru a determina caracterul „penal al măsurii”.
(d) Concluzie – Aplicarea măsurii de excludere în baza articolului 34a din Lege în privința reclamantului nu a presupus determinarea unei „acuzații în materie penală” și, prin urmare, articolul 4 din Protocolul nr. 7 nu era aplicabil.
Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).
(Vezi, de asemenea A și B v. Norvegia [MC], 24130/11 și 29758/11, 15 noiembrie 2016, Nota informativă 201; Sergey Zolotukhin v. Rusia [MC],14939/03, 10 februarie 2009, Nota informativă 116; Engel și alții v. Olanda, 5100/71 et al., 8 iunie 1976; Ostendorf v. Germania, 15598/08, 7 martie 2013, Nota informativă 161; și Escoubet v. Belgia [MC], 26780/95, 28 octombrie 1999, Nota informativă 11)
*Vezi, de exemplu, Convenția europeană privind violența și comportamentul neadecvat al spectatorilor în cadrul evenimentivelor sportive și, în special, la meciurile de footbal (ETS Nr. 120) din 19 august 1985; Raportul Comitetului Permanent privind Georgia (T-RV (2014) 25), 15 februarie 2015, pp. 36-37; și Raportul Comitetului Permanent privind Slovacia (T-RV (2015) 05), 12 decembrie 2015.
Full & Egal Universal Law Academy