Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 28495/03
depusă de Totraz SOSKIEV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 5 iunie 2007, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 21 iulie 2003,
Având în vedere decizia de a aplica procedura stabilită de articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia,
Având în vedere declaraţiile formale ale părţilor prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Totraz Soskiev, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1948 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl V. Nagacevschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 14 noiembrie 2000, reclamantul a fost reţinut de Serviciul de Informaţie şi Securitate („SIS”) şi plasat în izolatorul de detenţie provizorie al acestuia. Reclamantul pretinde că nu a fost înaintată nicio învinuire împotriva lui. El a fost eliberat la 16 noiembrie 2000, după ce, potrivit lui, el a fost supus unui tratament inuman şi degradant.
Reclamantul a intentat o acţiune judiciară împotriva Ministerului Finanţelor şi SIS, solicitând compensaţii pentru prejudicial moral cauzat prin detenţia sa ilegală.
La 9 iulie 2001, Judecătoria sectorului Buiucani a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat 250,000 lei moldoveneşti (MDL), (echivalentul a 19,464 euro (EUR) la acea dată). Părţile au depus apel şi, printr-o decizie din 19 noiembrie 2001, Tribunalul Chişinău a admis apelurile, a casat hotărârea din 9 iulie 2001 şi a dispus reexaminarea cauzei de către prima instanţă.
La 3 iunie 2002, Judecătoria sectorului Buiucani a hotărât în favoarea reclamantului şi i-a acordat MDL 250,000 pentru compensarea prejudiciului moral şi MDL 7,500 (EUR 584 la acea dată) pentru asistenţă judiciară. Părţile au depus apel.
La 18 septembrie 2002, Tribunalul Chişinău a respins apelul reclamantului şi a admis apelurile pârâţilor. Instanţa a redus suma compensaţiilor pentru prejudiciul moral la MDL 150,000 (EUR 11,457) şi pentru asistenţa judiciară la MDL 5,000 (EUR 382). Părţile au depus recurs.
Printr-o decizie irevocabilă din 26 decembrie 2002, Curtea de Apel a admis recursul pârâţilor şi a redus suma prejudiciului moral la MDL 50,000 (EUR 3,493).
La cererea SIS, la 12 februarie 2003, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârea judecătorească irevocabilă din 26 decembrie 2002 şi a solicitat reducerea sumei prejudiciului.
La 2 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al Procurorului General şi a casat hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată în favoarea reclamantului. Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o nouă hotărâre prin care a redus suma compensaţiilor pentru prejudiciul moral la MDL 10,000 (EUR 630 la acea dată) şi pentru asistenţa judiciară la MDL 1,500 (EUR 94 la acea dată).
După comunicarea cauzei de către Curte, Agentul Guvernamental a solicitat Procurorului General să depună o cerere la Curtea Supremă de Justiţie în vederea casării deciziei acesteia din 2 aprilie 2003 şi încetării procedurilor în recurs în anulare. El a susţinut că casarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate în favoarea reclamantului ca urmare a procedurilor de anulare a încălcat drepturile acestuia prevăzute de Convenţie.
La 26 octombrie 2004, adjunctul Procurorului General s-a conformat cererii Agentului Guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 (j) al Codului de procedură civilă şi a declarat că reclamantul şi Guvernul intenţionau să încheie un acord de reglementare amiabilă.
Printr-o încheiere din 2 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea de revizuire depusă de adjunctul Procurorului General pe motiv că acesta nu a prezentat nicio probă cu privire la pretinsa reglementare amiabilă.
PRETENŢII
În cererea sa iniţială, reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale garantate de articolele 3, 5 § 1 şi 6 § 1 ale Convenţiei (pretinsul tratament inuman, detenţia ilegală, durata procedurilor, nemotivarea hotărârilor judecătoreşti şi parţialitatea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie în procedurile din 2 aprilie 2003). Totuşi, ulterior, reclamantul a informat Curtea că el nu mai dorea să menţină aceste pretenţii.
De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, de casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a hotărârii judecătoreşti irevocabile din 26 decembrie 2002 ca urmare a recursului în anulare depus de Procurorul General.
ÎN DREPT
La 4 mai 2007, Guvernul a informat Curtea că, la 4 mai 2007, părţile au semnat un acord de reglementare amiabilă. El a prezentat Curţii o copie a acordului, prin care Guvernul a recunoscut că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenţie şi s-a obligat să-i plătească acestuia, în termen de trei luni de la adoptarea de către Curte a deciziei de scoatere a cererii de pe rol, EUR 4,500 cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,500 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 700 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Guvernul a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol.
La 12 mai 2007, şi reclamantul a informat Curtea despre semnarea de către părţi a acordului de reglementare amiabilă în baza condiţiilor sus-menţionate şi că el nu mai dorea să menţină cererea.
Curtea ia notă de acordul de reglementare amiabilă la care au ajuns părţile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi constată că nu există niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să scoată cererea de pe rolul său.
T.L. EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy