© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul prezentului document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă informativă privind jurisprudența Curții nr. 130
Mai 2010
Stapleton c. Irlandei - 56588/07
Decizie din 4.5.2010 [Secția a III-a]
Articolul 6
Procedură penală
Articolul 6-1
Proces echitabil
Predarea unui suspect statului membru de care relevă, în pofida presupusului risc a unei proceduri inechitabile: inadmisibilă
În fapt – Această cauză are drept obiect mecanismul în materie de predare a suspecților și condamnaților, stabilit prin Decizia-cadru a Consiliului European din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arest și procedurile de predare între statele membre. Acest dispozitiv a înlocuit procedurile de extrădare între statele membre.
În 2005, reclamantul a fost reținut în Irlanda, în temeiul unui mandat european de arest, emis anul precedent în Marea Britanie pentru fapte de escrocherie, pe care acesta le-ar fi comis între 1978 și 1982. Autoritățile britanice susțineau că deoarece reclamantul locuia în străinătate, acestea au aflat unde locuiește doar în 2001. Reclamantul s-a opus predării sale pe motiv că termenul mai mare de 20 de ani între infracțiunile care îi erau imputate și data arestării sale, îl expunea unui risc real de a nu beneficia de un proces echitabil. Acest argument a fost respins de Curtea Supremă din Irlanda care a hotărât, în special, că acesta avea posibilitatea să conteste acest termen în fața instanțelor britanice și că era în mod vădit mai rațional și indicat să o facă în fața acestora.
În drept – Articolul 6: faptele în speță nu demonstrează în mod legitim că reclamantul se confruntă cu un risc real de a fi expus unei negări flagrante a drepturilor sale, garantate de articolul 6, în Marea Britanie care, în calitate de stat contractant, s-a angajat să se conformeze obligațiilor ce-i revin în temeiul Convenției și să recunoască oricărei persoane sub jurisdicția sa drepturile și libertățile prevăzute de aceasta. O întârziere în reprimarea unei infracțiuni nu invalidează în mod necesar în sine o procedură penală. Teza reclamantului, potrivit căreia în fața instanțelor irlandeze el trebuia doar să demonstreze existența unui risc real de inechitate în Marea Britanie și nu existența unui risc real de „negare flagrantă” a drepturilor sale, este respinsă din trei motive. În primul rând, o asemenea soluție ar fi contrară principiilor stabilite în hotărârea Soering c. Marii Britanii (nr.14038/88, 7 iulie 1989) și în jurisprudența ulterioară a Curții. În al doilea rând, Curtea Supremă din Irlanda a hotărât în mod corect că având în vedere dosarul, ar fi mai bine ca instanțele engleze să examineze și să tranșeze capătul de cerere al reclamantului privind inechitatea. În al treilea rând, Marea Britanie având statutul de stat parte la Convenție, argumentul reclamantului potrivit căruia el avea dreptul la protecția drepturilor sale garantate de Convenție la prima etapă pertinentă (adică în fața instanțelor irlandeze), nu se admite. Într-adevăr, cauza nu se referă la drepturi care nu sunt susceptibile de nicio derogare, ce reies din articolele 2 și 3 din Convenție sau un risc ulterior de expulzare către un stat care nu este parte la Convenție, fără ca să fie examinat capătul de cerere al reclamantului și fără ca acesta să aibă o posibilitate adecvată să sesizeze Curtea Europeană și să ceară măsuri provizorii. Reclamantul avea mai multe remedii în fața instanțelor britanice privind capătul său de cerere de inechitate, de exemplu o cerere prealabilă de suspendare pe motiv că risca să nu beneficieze de un proces echitabil. Respingerea acestei cereri i-ar fi permis să sesizeze ulterior Curtea Europeană în temeiul articolelor 6 și 34 din Convenție. În fine, argumentul reclamantului, potrivit căruia, va fi în mod inevitabil plasat în detenție provizorie în Marea Britanie după predarea sa, nu este nici fondată și nici convingătoare, dat fiind că acesta ar avea posibilitatea imediată de a cere liberarea sa condiționată și să invoce toate capetele de cerere dorite.
Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Această traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Poate fi reprodusă în scop necomercial, cu condiţia ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să utilizaţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2012
Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund ). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut êfre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante : publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy