© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Notă de informare privind jurisprudența Curții Nr. 164
iunie 2013
Stichting Mothers din Srebrenica şi Alţii c. Olandei (dec.) - 65542/12
Decizie 11.6.2013 [Secţia III]
Articolul 6
Proceduri civile
Articolul 6-1
Acces la justiţie
Decizia instanţelor olandeze de a-şi declina competenţa de a judeca un litigiu împotriva ONU în legătură cu masacrul de la Srebrenica: inadmisibilă
În fapt – reclamanţii sunt o fundaţie constituită conform dreptului olandez în scopul de a iniţia proceduri în numele rudelor victimelor masacrului din 1995 de la Srebrenica, şi zece cetăţeni ai Bosniei şi Herzegovinei care sunt rude supravieţuitoare ale persoanelor ucise în masacru. Masacrul a avut loc în timpul războiului din 1992-95 din Bosnia şi Herzegovina, când oraşul Srebrenica, care era parte a zonei declarate de Consiliu de Securitate al ONU „zonă de securitate”, a fost atacată de armata sârbilor bosniaci (VRS). Mai mult de 7,000 de bosniaci musulmani au murit în operaţiunea pe care, un batalion al Forţei de Protecţie a ONU slab pregătit şi sub echipat (UNPROFOR), constituit din soldaţi olandezi uşor înarmaţi, nu a fost capabil să îl oprească. În plus, în ciuda faptului că, comandantului batalionului a solicitat sprijin aerian, ONU nu a folosit forţa aeriană în mod decisiv.
Reclamanţii au introdus acţiuni civile împotriva Statului Olandez şi a ONU în faţa unui tribunal din Olanda, dar în iulie 2008 acesta a reţinut că, în conformitate cu dreptul internaţional, Guvernul Olandez nu avea nici o obligaţie să pună în executare interzicerea genocidului, conform codului civil, şi că nu avea competenţa de a judeca un litigiu împotriva ONU. La data de 13 aprilie 2012, Curtea Supremă a Olandei a confirmat faptul că, în conformitate cu prevederile aplicabile ale Cartei ONU şi ale Convenţiei pentru Privilegii şi Immunităţi a Naţiunilor Unite, ONU beneficia de imunitate cuprinzătoare şi nu putea fi citată în faţa instanţelor naţionale a ţărilor care erau părţi ale Convenţiei din urmă. Imunitatea ONU era absolută şi avea ca scop funcţionarea acesteia în deplină independenţă. Procedurile principale împotriva Olandei au fost reluate şi erau încă pendinte la data deciziei Curţii.
În cererea lor către Curtea Europeană, reclamanţii s-au plâns, inter alia, de faptul că acordarea imunităţii ONU a încălcat dreptul lor la acces la justiţie, contrar articolului 6 din Convenţie. Ei s-au mai plâns de faptul că Curtea Supremă din Olanda le-a respins, printr-o motivare sumară, cererea prin care solicitau o hotărâre preliminară din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
În drept – Articolul 6 § 1
(a) Calitatea procesuală a reclamantei fundaţie – Deşi înfiinţată în scopul de a promova interesele rudelor supravieţuitoare ale victimelor masacrului de la Srebrenica, reclamanta asociaţie nu a fost ea însăşi afectată de chestiunile reclamate în baza articolelor 6 şi 13 ale Convenţiei şi în consecinţă, aceasta nu poate pretinde a fi „victimă” a încălcărilor acestor dispoziții în sensul Articolului 34 al Convenţiei.
Concluzie: inadmisibilă cu privire la reclamanta fundaţie (incompatible ratione personae).
(b) Imunitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite – Curtea a subliniat faptul că scopul prezentei cauze a fost limitat la întrebarea dacă, cît îi priveşte pe ceilalţi reclamanţi, dreptul lor la acces la justiţie, în baza articolului 6, a fost încălcat prin deciziile instanţelor olandeze. Atribuirea responsabilităţii pentru masacrul de la Srebrenica şi a consecinţelor sale nu a făcut obiectul cererii.
Cu privire la natura imunităţii Organizaţia Naţiunilor Unite, Curtea a notat faptul că nu este rolul său să caute să definească în mod absolut înţelesul prevederilor Cartei ONU şi a altor instrumente internaţionale. Cu toate acestea, trebuie să examineze dacă aceste instrumente au prevazut o bază credibilă pentru problemele contestate în faţa ei.
Din moment ce operaţiunile stabilite prin Rezoluţiile Consiliului de Securitate, în baza capitolului VII al Cartei Naţiunilor Unite, sunt fundamentale pentru misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de a asigura pacea şi securitatea internaţională, atunci Convenţia nu poate fi interpretată într-o manieră care ar supune jurisdicţiei naţionale actele şi omisiunile Consiliului de Securitate fără acordul Organizaţiei Naţiunilor Unite. A încadra aceste operaţiuni în competenţa jurisdicţiei naţionale ar însemna să se permită statelor individuale, prin intermediul instanţelor lor, să se amestece în îndeplinirea misiunii cheie a Organizaţia Naţiunilor Unite în acest domeniu, inclusiv în conducerea eficientă a operaţiunilor sale.
Cu privire la argumentele reclamanţilor că, întrucât acţiunea lor se bazează pe un act de genocid pentru care ţin răspunzători Organizaţia Naţiunilor Unite ( şi Olanda), imunitatea ce protejează Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui îndepărtată, Curtea a reținut că Dreptul internaţional nu susţine teza potrivit căreia, o pretenţie civilă ar trebui să anuleze imunitatea fată de un proces pentru singurul motiv că se bazează pe prezumţia unei încălcări deosebit de grave a unei norme de drept internaţional. CIJ a statuat foarte clar acest fapt cu privire la respectarea imunităţii statelor străine în Imunităţi jurisdicţionale a le statului ( Germania c. Italia: Intervenţia Greciei, hotărârea din 3 februarie 2012. In opinia Curţii acest fapt este valabil şi în ceea ce priveşte imunitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Cât priveşte argumentul că nu a existat nici o jurisdicţie alternativă competentă să analizeze pretenţiile reclamanţilor împotriva ONU, Curte a admis că asemenea mijloace alternative nu au existat nici conform dreptului olandez, nici în baza legii ONU. Totuși, aceasta nu a urmat însă punctul de vedere potrivit căruia, în absenţa unui remediu alternativ, recunoaşterea imunităţii reprezintă o încălcare a dreptului la acces la o instanţă.Faptul că ONU până în prezent nu a făcut disponibilă nici o modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor referitoare la actele şi omisiunile UNPRPFOR, acest fapt nu a fost imputabil Olandei iar natura acţiunii reclamanţilor nu solicita intervenţia Olandei.
În final, Curtea a considerat adecvat să examineze plangerea reclamanţilor, potrivit căreia, Olanda a căutat să impută în totalitate Organizaţiei Naţiunilor Unite responsabilitatea eşecului de a preveni masacrul de la Srebrenica evitând astfel întru totul răspunderea, mai curând sub articolul 6 decât articolul 13. Curtea nu a putut considera ca şi soluţionată cererea reclamanţilor împotriva Olandei - procedurile în legătură cu aceasta fiind încă pendinte- în sensul că inevitabil va fi respinsă.
În concluzie, acordarea imunităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite a servit un scop legitim şi nu a fost disproporţionată.
Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată).
Curtea a respins, de asemenea, ca vădit nefondată, plângerea reclamanţilor cu privire la faptul că Curtea Supremă a Olandei a respins printr-o motivare sumară cererea prin care solicitau o hotărâre preliminară din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. După ce a constatat deja că ONU beneficia, conform dreptului international, de imunitate față de jurisdicția națională, Curtea Supremă a fost îndreptățită să considere o solicitare pentru o hotărâre preliminară drept redundantă, fără a mai intra în detalii.
Concluzie: inadmisibilă (vădit nefondată).
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Acest rezumat redactat de Grefă nu obligă Curtea
Apăsați aici pentru Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy