©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 28713/05
prezentată de Radu ŞTEFĂNUŢ
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 4 septembrie 2012 într-o cameră compusă din: Alvina Gyulumyan, Preşedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 28 iulie 2005,
având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul României,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamantul, domnul Radu Ştefănuţ, este resortisant român, s-a născut în 1978 şi locuieşte în Brăila.
Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părţi, se pot rezuma după cum urmează:
1. Contextul cauzei
3. Reclamantul a absolvit Facultatea de Mecanică a Universităţii Dunărea de Jos („universitatea”) în 2001. Ulterior, s-a înscris la alte două facultăţi ale aceleiaşi universităţi, după cum este descris de mai jos (secţiunile 2 şi 3).
4. În februarie 2002, reclamantul a avut o altercaţie cu un alt student al facultăţii. În legătură cu acest incident a fost depusă o plângere penală împotriva reclamantului. Printr-o hotărâre pronunţată în primă instanţă la 11 noiembrie 2002, reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi penale pentru lovire sau alte violenţe şi insultă. Hotărârea respectivă a fost confirmată prin hotărârea definitivă a Tribunalului Ialomiţa din 16 decembrie 2003.
2. Proceduri legale privind prima exmatriculare
5. În toamna anului 2001, reclamantul s-a înscris ca student la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul aceleiaşi universităţi.
6. La 28 februarie 2002, printr-o hotărâre a rectorului universităţii, a fost exmatriculat din universitate. Hotărârea de exmatriculare nu prezenta motive specifice, însă conţinea un comentariu general despre faptul că acesta încălcase regulile academice de disciplină şi pe cele de comportament acceptabile în societate. Se pare că măsura exmatriculării a fost totuşi dispusă în legătură cu altercaţia pe care o avusese cu un coleg student, anterior, în februarie 2002. Ca urmare a plângerii sale din instanţă împotriva măsurii de exmatriculare, hotărârea de exmatriculare a fost anulată la 5 noiembrie 2004 printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Alba Iulia, deoarece nu îndeplinea cerinţele formale, întrucât nu fusese luată de autoritatea competentă să pronunţe o astfel de hotărâre.
7. Reclamantul a încercat, cu ajutorul unui executor judecătoresc, să pună în executare hotărârea menţionată. Dat fiind refuzul universităţii de a-l reînmatricula, acesta a introdus o acţiune prin care solicita despăgubiri pentru neexecutarea unei hotărâri definitive. Tribunalul Galaţi i-a respins cererea din 15 iunie 2006 printr-o hotărâre definitivă. Tribunalul a notat faptul că reclamantului i se plătiseră cheltuielile de judecată şi că fusese notificat să se prezinte personal la universitate pentru a încheia formalităţile de reînmatriculare. În continuare a notat faptul că, în orice caz, reclamantul fusese exmatriculat pentru a doua oară (a se vedea secţiunea 3 infra) fără a avea posibilitatea de a se reînmatricula la aceeaşi universitate.
3. Proceduri legale privind cea de-a doua exmatriculare
8. În timp ce procedurile privind prima exmatriculare erau pendinte, reclamantul s-a înscris în toamna anului 2002 ca student la Facultatea de Drept din cadrul aceleiaşi universităţi. În timpul celui de-al doilea an de studii, Senatul universităţii l-a exmatriculat din nou, prin hotărârea din 12 noiembrie 2003, de această dată fără drept de reînmatriculare. Măsura exmatriculării a fost luată „luând în considerare comportamentul reclamantului în cadrul comunităţii academice şi făcând trimitere la Carta Universitară şi la art. 7 alin. 3 lit. a-c şi art. 7 alin. 6 şi la art. 8 c din Regulamentul Activităţii Universitare A Studenţilor”, după cum se arată în preambulul hotărârii. Hotărârea a fost comunicată reclamantului printr-o notificare publică afişată în universitate.
9. Din documentele prezentate de Guvern reiese că măsura exmatriculării a fost propusă în baza faptului că reclamantul nu s-a supus regulilor campusului, că a desfăşurat, fără autorizaţie, activităţi comerciale în campus şi că i-a insultat în mai multe rânduri pe membrii Senatului universităţii.
10. Reclamantul a depus o plângere în instanţă împotriva celei de-a doua măsuri de exmatriculare. Printr-o hotărâre pronunţată în primă instanţă la 11 martie 2005, Tribunalul Bacău a admis plângerea sa. Tribunalul a considerat că hotărârea de exmatriculare nu a formulat niciun motiv de fapt pentru exmatriculare şi că reclamantului nu i s-a dat ocazia de a se apăra. Instanţa a hotărât că măsura exmatriculării fără posibilitate de reînmatriculare nu avea temei legal în Regulamentul Activităţii Universitare A Studenţilor universităţii în cauză şi reprezenta o încălcare a dreptului la educaţie garantat de Constituţia României.
11. Universitatea a formulat recurs. Prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bacău din 12 iunie 2005, hotărârea pronunţată în primă instanţă a fost casată şi acţiunea reclamantului a fost respinsă. Instanţa de recurs a considerat că sancţiunea a fost impusă în mod legal de Senatul universităţii, că reclamantului i-a fost dată ocazia de a se apăra, întrucât a fost citat să vină în faţa Senatului, însă nu s-a prezentat la datele la care a fost înştiinţat. Aceasta a mai hotărât că reclamantul a comis fapte foarte grave, incompatibile cu statutul de student, conform hotărârii pronunţate în primă instanţă la 11 noiembrie 2002, care îl condamna la plata unei amenzi penale pentru lovire sau alte violenţe şi insultă.
4. Continuarea studiilor juridice
12. La 28 septembrie 2004 reclamantul a înaintat o cerere către Universitatea Dunărea de Jos pentru a-i fi aprobat transferul la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Danubius Galaţi.
13. Prin hotărârea din 11 octombrie 2004, rectorul Universităţii Dunărea de Jos a admis cererea şi a dispus transferul întregii arhive universitare către noua sa universitate.
14. Din informaţiile prezentate de Guvern rezultă că noua universitate la care a fost înmatriculat reclamantul i-a recunoscut toţi anii precedenţi de studiu al dreptului efectuaţi în cadrul Universităţii Dunărea de Jos şi că reclamantul a absolvit în cele din urmă Facultatea de Drept din cadrul unei alte universităţi, în 2007.
B. Dreptul intern relevant
15. Regulamentul Activităţii Universitare A Studenţilor nr. 8/2003, în vigoare la data la care a fost luată a doua măsură de exmatriculare a reclamantului, prevedea la art. 8 că un student putea fi exmatriculat atunci când acesta/aceasta nu îndeplinea obligaţiile impuse membrilor comunităţii academice. Art. 7 prevedea că studenţii erau obligaţi să nu agreseze un alt membru al comunităţii academice, să nu răspândească informaţii false referitoare la comunitatea academică şi să nu obţină foloase necuvenite.
Capete de cerere
16. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţie că exmatricularea sa din universitate fără drept de reînmatriculare reprezenta o încălcare a dreptului său la educaţie. Acesta s-a plâns că hotărârea de exmatriculare nu a fost motivată, că i-a fost comunicată doar prin notificare publică şi că a fost luată în baza aceloraşi fapte care au condus la prima sa exmatriculare din universitate, contrar principiului non bis in idem.
17. Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2009, reclamantul s-a plâns pe fond în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie că hotărârea definitivă din 5 noiembrie 2004 nu a fost pusă în executare.
În drept
18. Guvernul a ridicat o excepţie de inadmisibilitate privind cererea, argumentând că în opinia sa reclamantul nu putea fi considerat o victimă în sensul art. 34 din Convenţie.
19. În acest sens, acesta a arătat că reclamantul a avut libertatea de a-şi continua studiile juridice în cadrul unei alte universităţi şi, prin urmare, dreptul său la educaţie nu a fost încălcat.
20. Guvernul a atras atenţia asupra faptului că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la această evoluţie şi despre faptul că acesta a absolvit, în cele din urmă Facultatea de Drept în cadrul unei alte universităţi.
21. În subsidiar, Guvernul a solicitat ca cererea să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată. Acesta a susţinut că instanţele interne au reexaminat cererea reclamantului împotriva hotărârii de exmatriculare, făcând o analiză detaliată, şi au adoptat o decizie definitivă şi lipsită de arbitrariu.
22. În replică, reclamantul nu a prezentat nicio observaţie, deşi a declarat că dorea să-şi menţină cererea.
23. Curtea observă că, în temeiul art. 47 alin. 6 din Regulamentul Curţii, reclamanţii, prin ei înşişi sau prin reprezentanţii lor legali, sunt obligaţi să informeze Curtea cu privire la toate circumstanţe importante referitoare la cererile lor. Curtea reaminteşte că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie dacă, printre alte motive, se dovedeşte că s-a bazat în mod conştient pe fapte neadevărate [a se vedea Vasilevski împotriva Letoniei (dec.), nr. 73485/01, 10 ianuarie 2012, Keretchashvili împotriva Georgiei (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006 şi Rehak împotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004]. Informaţiile incomplete şi, prin urmare, înşelătoare, pot, de asemenea, duce la un abuz al dreptului de a sesiza Curtea, în special dacă fac referire la esenţa cazului şi dacă nu se oferă suficiente explicaţii pentru lipsa dezvăluirii lor [a se vedea Kvichia împotriva Georgiei (dec.), nr. 26446/06, 23 iunie 2009; Bekauri împotriva Georgiei (excepţie preliminară), nr. 14102/02, § 24, 10 aprilie 2012 şi Alboreo împotriva Franţei (dec.), nr. 56022/10, 15 mai 2012].
24. Revenind la circumstanţele prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Dunărea de Jos după ce acesta finalizase câţiva ani de studii. În ciuda măsurii de exmatriculare, reclamantului i s-a dat dreptul de a se reînscrie la o altă facultate de drept din cadrul unei alte universităţi, din aceeaşi localitate, obţinând recunoaşterea totală a studiilor încheiate înainte de exmatriculare. În cele din urmă, acesta a absolvit Facultatea de Drept în 2007.
25. Curtea observă că, deşi acest transfer a avut loc în 2004, reclamantul nu l-a menţionat în cererea înaintată Curţii în iulie 2005. De asemenea, Curtea observă în continuare şi că nu a fost informată de către reclamant, prin scrisorile sale ulterioare, cu privire la absolvirea facultăţii în 2007.
26. Totodată, Curtea constată că reclamantul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă pentru lipsa prezentării acestei informaţii, care, după părerea acesteia, are legătură cu esenţa obiectului prezentei cereri.
27. Având în vedere importanţa informaţiei în cauză pentru soluţionarea în mod corect a speţei de faţă, Curtea constată că comportamentul reclamantului contravine scopului asigurat de dreptului de a sesiza prin cereri individuale conform prevederilor art. 34 din Convenţie. Prin urmare, în temeiul art. 35 § 3 şi art. 35 § 4 din Convenţie, cererea trebuie să fie respinsă ca fiind abuzivă.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Marialena TsirliAlvina Gyulumyan
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy