Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 12437/08
Anatol STEPULEAC
contra Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 16 octombrie 2012 într-un Comitet compus din:
Alvina Gyulumyan, Preşedinte,
Ján Šikuta,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier Adjunct al Secţiei,
Examinînd cererea de mai sus, depusă la 2 februarie 2008,
Examinînd declaraţia prezentată de către Guvernul respondent la 16 martie 2012 prin care a solicitat Curţii radierea cererii de pe rol şi replica reclamantului la această declaraţie,
Deliberînd, decide următoarele:
1. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI ŞI PROCEDURA
1. Reclamantul, dl Anatol Stepuleac, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1971 şi locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de dna A. Ursachi, avocat care practică în Chişinău.
2. Guvernul Republicii Moldova ("Guvernul") a fost reprezentat de către Agentul său ad interim, dl L. Apostol.
3. Cererea a fost comunicată Guvernului.
Circumstanţele cauzei
1. Arestul reclamantului şi pretinse rele tratamente
4. La 11 ianuarie 2006 fratele reclamantului, dl Gheorghe Stepuleac, a fost reţinut de poliţie, precum că în scopul de a-l convinge să cedeze dreptul de proprietate asupra firmei sale de securitate privată, în favoarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
5. La 7 februarie 2006 mai mulţi ofiţeri sub conducerea colonelului P. au perchiziţionat apartamentul fratelui reclamantului şi au ridicat, inter alia, trei telefoane mobile şi o cameră video. Camera video a fost utilizată de către fiul fratelui reclamantului pentru a înregistra percheziţia. La 17 februarie 2006, Judecătoria Sectorului Centru a constatat că ofiţerii de urmărire penală nu au avut nici un motiv să ridice telefoanele mobile şi camera video şi a dispus restituirea acestora.
6. În timpul efectuării percheziţiei la 7 februarie 2006, soţia fratelui reclamantului l-a sunat şi a cerut ajutor din partea reclamantului. Reclamantul a venit în apartament cu un avocat. Potrivit reclamantului, el a întrebat despre temeiurile efectuării percheziţiei, iar colonelul P. l-a împins într-o cameră şi l-a lovit în cap şi i-a rănit braţul. Reclamantul a fugit şi mai tîrziu în acea seară s-a adresat la spital pentru tratament, refuzînd internarea.
7. Totuşi, la 8 februarie 2006 el s-a simţit mai rău şi a fost transportat cu ambulanţa la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiind internat în spital. În aceeaşi zi, seara, colaboratorii Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate a Ministerului Afacerilor Interne ("DGCCO") au venit să-l aresteze, dar medicul a interzis să fie transferat din cauza stării sale precare de sănătate. În aceeaşi zi, un neurolog a constatat că reclamantul avea comoţie cerebrală.
8. La 9 februarie 2006 colaboratorii DGCCO l-au arestat pe reclamant şi l-au dus în Izolatorul de detenţie provizorie a DGCCO. După cum se pretinde, iniţial medicii nu erau de acord cu transferul reclamantului, dar după un apel de la un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul a fost externat, iar starea lui de sănătate a fost caracterizată ca fiind "satisfăcătoare".
9. Două ore mai tîrziu, reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa în celula sa din Izolatorul DGCCO. O ambulanţă a fost chemată să-i ofere asistenţă de urgenţă. Medicii au constatat că reclamantul a suferit o traumă la cap şi că a fost găsit inconştient, precum şi faptul că "poliţia refuză să permită spitalizarea pacientului".
10. La 10 februarie 2006, şeful izolatorului DGCCO a raportat conducerii DGCCO că reclamantul s-a plîns în legătură cu starea sa de sănătate din momentul aflării sale în izolator şi că ambulanta a fost chemată de mai multe ori, dar medicii nu au constatat nici o problemă gravă ce ar necesita staţionarea lui în spital.
11. În aceeaşi zi, reclamantul a fost adus în faţa unui judecător de instrucţie, care a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa lui pe un termen de zece zile. De asemenea, judecătorul a dispus transferarea reclamantului în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, pentru a avea posibilitate de a primi tratament medical după intervenţia chirurgicală. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost transferat în Penitenciarul 13 şi a continuat să fie deţinut în izolatorul DGCCO. La 14 februarie 2006 reclamantul a cerut administraţiei izolatorului DGCCO să fie transferat în Penitenciarul nr. 13. La 22 februarie 2006 el a fost informat de către şeful DGCCO că un demers în acest sens a fost înaintat, în aceeaşi zi, procurorului care conduce urmărirea penală, "pentru a da consimţămîntul la transferarea [reclamantului] în Penitenciarul nr. 13 ".
2. Plîngerile reclamantului şi investigaţiile în legătură cu plîngerile sale
12. La 7 martie 2006, un judecător de instrucţie a examinat plîngerea reclamantului cu privire la modul în care el a fost tratat de către poliţie. Judecătorul a constatat că reclamantul nu a contestat nici un act concret al poliţiei sau al procurorului şi că el urma să se plîngă despre împrejurările reţinerii sale procurorului.
13. La 8 martie 2006 un procuror a dispus neînceperea urmăririi penale în legătură cu plîngerile reclamantului privind maltratarea sa în timpul efectuării percheziţiei în apartamentul fratelui său şi asupra evenimentelor care au urmat. Procurorul a notat, inter alia, că din motivul că în cadrul efectuării percheziţiei reclamantul a împiedicat mersul normal al acţiunii de urmărire penală, ofiţerii "au întreprins măsurile necesare legale pentru a curma implicarea persoanei în acţiunile legitime ale poliţiei". Reclamantul a depus o cerere de recurs.
14. La 24 octombrie 2006 judecătorul de instrucţie al Judecătoriei sectorului Centru a constatat nulitatea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 8 martie 2006, pe motiv că aceasta nu a fost pe deplin motivată.
15. Reclamantul şi avocatul său în continuare s-au plîns în legătură cu maltratarea sa la 7 februarie 2006, iar ulterior şi de lipsa asistenţei medicale.
16. La 21 noiembrie 2006, 28 iunie şi 30 octombrie 2007, precum şi la 9 ianuarie 2008 procurorul a dispus de a refuza pornirea urmăriri penale în baza plîngerilor reclamantului. Fiecare dintre aceste ordonanţe au fost anulate de către judecătorul de instrucţie, care le-a constatat ca fiind superficiale şi premature. Procurorul responsabil de examinarea cauzei şi alţi doi colaboratori au fost mustraţi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
17. La 25 martie 2008 a fost pornită urmărirea penală în baza plîngerii reclamantului de maltratare. La 31 martie 2011 procurorul a dispus încetarea urmăririi penale pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. Reclamantul a contestat această ordonanţă judecătorului de instrucţie.
18. La 21 iulie 2011 Judecătoria sectorului Rîşcani a respins recursul reclamantului ca fiind neîntemeiat. Judecătorul s-a referit la rezultatele unui raport de expertiză medicalo-legală, potrivit căruia nu a era exclus faptul că reclamantul şi-a tăiat mîna în timp ce se lupta pentru camera video cu poliţia. Judecătorul a decis că, deoarece poliţia era abilitată să-l împiedice să utilizeze orice echipament în timpul percheziţiei, iar reclamantul nu s-a conformat cererii lor, aceştia au fost în drept să utilizeze forţa împotriva lui. Mai mult decît atît, avocatul reclamantului, care a participat la efectuarea percheziţiei, nu a consemnat nici o obiecţie în procesul verbal de desfăşurare a percheziţiei.
19. Potrivit reclamantului, plîngerea sa în legătură cu transferarea forţată de la spital la izolatorul DGCCO şi, ulterior, insuficienţa asistenţei medicale în timpul detenţiei a fost separată de materialele plîngerîi sale depuse împotriva colonelului P. Aceste procese separate, sunt încă în curs de examinare.
PLÎNGERI
20. Reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenţie, că el a fost maltratat de către poliţie în timpul efectuării percheziţiei din 7 februarie 2006 şi după reţinerea sa, precum că el nu a primit asistenţă medicală corespunzătoare stării sale în timpul detenţiei. El a fost intimidat în perioada detenţiei sale, cu scopul de a-l împiedica să-şi reprezinte în mod legal fratele său.
21. De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 13 din Convenţie, de lipsa remediilor efective în legătură cu plîngerile sale formulate în temeiul articolului 3 din Convenţie.
22. În final, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 18 din Convenţie, precum că el a fost arestat nu din cauza unei suspiciuni că ar fi comis o infracţiune, dar cu scopul de a-l descuraja să-şi apere fratele şi cu scopul de a exercita presiune asupra familiei sale, astfel încît să renunţe la dreptul de proprietate asupra companiei lor de securitate privată.
ÎN DREPT
A. Plîngerile în temeiul articolelor 3 şi 13 din Convenţie
23. Reclamantul s-a plîns despre maltratarea sa de către poliţie şi omisiunea acordării asistenţei medicale corespunzătoare. De asemenea, el s-a plîns de lipsa remediilor efective în legătură cu plîngerile sale formulate în temeiul articolului 3 din Convenţie. Reclamantul a invocat articolele 3 şi 13 din Convenţie.
24. După ce încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei a eşuat, Guvernul a prezentat Curţii, printr-o scrisoare din 16 martie 2012, o declaraţie unilaterală în vederea soluţionării litigiului. Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 din Convenţie.
Declaraţia unilaterală prevede următoarele:
“Guvernul recunoaşte că, în prezenta cauză nu a avut loc o investigaţie efectivă în legătură cu plîngerile reclamantului despre maltratarea sa, prin urmare, Guvernul nu poate oferi o explicaţie plauzibilă a originii leziunilor reclamantului sau dacă sunt ori nu adevărate afirmaţiile sale privind maltratarea (a se vedea Veznedaroğlu v. Turcia, nr. 32357/96, § 31, 11 aprilie 2000, Petru Roşca c. Moldovei, nr 2638/05, 6 octombrie 2009). De asemenea, Guvernul, reieşind din materialele aflate în posesia sa nu poate să ofere explicaţii rezonabile pentru a stabili dacă a fost sau nu reclamantul lipsit de asistenţă medicală corespunzătoare stării sale. În consecinţă, în această cauză a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 3 şi 13 din Convenţie, luate separat şi în conjuncţie.
În acest sens, avînd în vedere principiile statuate în jurisprudenţa Curţii (a se vedea, printre altele Tahsin Acar c. Turciei ((chestiune preliminară) [MC], nr 26307/95, § § 75-77, CEDO 2003 VI.; şi, de asemenea, Haran c. Turciei (radiere de pe rol), nr 25754/94, 26 martie 2002;. etc), Guvernul consideră că recunoaşterea de mai sus ar putea constitui o satisfacţie echitabilă parţială pentru prejudiciile morale suferite.
Guvernul solicită Curţii să ia în considerare prezenta declaraţie unilaterală şi recunoaşterile menţionate supra. ...Guvernul, efectuînd propria evaluare a circumstanţelor prezentei cauze în lumina jurisprudenţei similare, [...] propune să-i plătească reclamantului o sumă totală de 14 000 (paisprezece mii) Euro, cu titlu de prejudiciu material şi moral, precum şi costuri şi cheltuieli suportate.
Guvernul declară că suma de mai sus va fi convertită în lei moldoveneşti la cursul de schimb aplicabil din ziua plăţii, şi va fi scutită de orice taxe aplicabile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte potrivit articolului 37 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În cazul neachitării acestei sume în termenul celor trei luni, Guvernul va achita o dobîndă la ea, din momentul expirării acelei perioade pînă la data plăţii, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere plus trei procente. Plata va constitui soluţionarea definitivă a cauzei şi a oricăror altor pretenţii care pot apărea din circumstanţele prezentei cauze."
25. Prin scrisoarea din 24 martie 2012, reclamantul a menţionat că el nu este de acord cu termenii declaraţiei unilaterale. Deşi reclamantul nu a contestat suma propusă de Guvern, el a menţionat că aplicarea sistematică a relelor tratamente de către poliţia din Republica Moldova, precum şi măsurile luate de către procurori şi instanţele de judecată de a proteja persoanele care torturează de la răspundere ar putea fi oprit numai prin adoptarea hotărîrilor de către Curte prin care va condamna astfel de practici şi va constata încălcări ale Convenţiei.
26. Curtea notează că articolul 37 din Convenţie prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate să decidă radierea unei cereri de pe rol atunci cînd circumstanţele permit să conducă la concluzia specificată la literele (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
“ pentru orice alt motiv constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”.
27. De asemenea, Curtea reaminteşte că în anumite circumstanţe, ea poate radia de pe rol o cerere sau un capăt al acesteia în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului respondent, chiar dacă reclamantul insistă asupra continuării examinării cauzei sale.
28. În acest scop, Curtea va examina cu atenţie declaraţia, în lumina principiilor ce reies din jurisprudenţa sa, în special hotărîrea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turciei, [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, şi WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska c. Poloniei (dec.) nr. 28953/03).
29. Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele depuse împotriva Republicii Moldova, jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte plîngerile cu privire la încălcarea unuia dintre drepturile de a nu fi supus maltratării şi de a beneficia de asistenţă medicală corespunzătoare în timpul detenţiei (a se vedea, de exemplu, Şarban c. Moldovei, nr 3456/05, §§ 75-91, 4 octombrie 2005; Corsacov c. Moldovei, nr 18944/02, §§ 49-76, 4 aprilie 2006; Boicenco c. Moldovei, nr 41088/05, §§ 83-127, 11 iulie 2006; Pruneanu c. Moldovei, nr 6888/03, §§ 43-64, 16 ianuarie 2007; Oprea c. Moldovei, nr. 38055/06, §§ 38-42, 21 decembrie 2010; şi Taraburca c. Moldovei, nr. 18919/10, §§ 34-59, 6 decembrie 2011), precum şi cu privire la lipsa unui remediu efectiv în legătură cu plîngerile formulate în temeiul articolului 3 din Convenţie (a se vedea, de exemplu, Corsacov, citată mai sus, § 82, Pruneanu, citată mai sus, § 70, Breabin c. Moldovei, nr 12544/08, § 59, 7 aprilie 2009; Gurgurov c. Moldovei, nr 7045/08, § 73, 16 iunie 2009; şi Parnov c. Moldovei, nr 35208/06, § 38, 13 iulie 2010).
30. Ţinînd cont de natura recunoaşterii formulată în declaraţia unilaterală a Guvernului şi suma propusă drept compensare - care este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii în cazuri similare - Curtea consideră inoportună examinarea în continuare a cererii (articolul 37 § 1 (c)).
31. În lumina tuturor circumstanţelor invocate mai sus, şi, în special, avînd în vedere jurisprudenţa vastă şi clară în acest domeniu, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenţie şi Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
32. În consecinţă, Curtea reiterează că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declaraţiei unilaterale, cererea ar putea fi repusă pe rol în conformitate cu articolul 37 § 2 din Convenţie (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008).
B. Plîngerea în temeiul articolului 18 din Convenţie
33. De asemenea, bazîndu-se pe articolul 18 din Convenţie, reclamantul s-a plîns că a fost arestat cu un scop determinat întru a impune familia sa să cedeze dreptul de proprietate asupra companiei lor în favoarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
34. Examinînd toate probele aflate în posesia sa, şi în măsura în care aceasta este în jurisdicţia sa, Curtea nu a constatat nici o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de Protocoalele sale.
35. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat şi urmează să fie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
Din aceste motive, Curtea în unanimitate
Ia act de termenii declaraţiei Guvernului respondent în temeiul articolelor 3 şi 13 din Convenţie şi de modalităţile privind asigurarea respectării angajamentelor prevăzute de acestea;
Decide să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu prevederile articolului 37 § 1 (c) din Convenţie,
Declară restul cererii inadmisibilă.
Marialena TsirliAlvina Gyulumyan
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy