Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
DECIZIE
Cererile nr. 20269/09 şi 24065/09
depuse de Gheorghe şi Anatol STEPULEAC
împotriva Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd la 16 martie 2010 într-o Cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei,
Examinînd cereri nominalizate depuse la 20 şi 30 aprilie 2009 respectiv,
Avînd în vedere dispoziţia de acordare a priorităţii la examinarea cererilor menţionate, conform Regulii 41 din Regulamentul Curţii,
Luînd în consideraţie declaraţie înaintată de Guvernul respondent cu privire la radierea cererii de pe rol, precum şi replicile la această declaraţie,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamanţii, dl Gheorghe Stepuleac şi dl Anatol Stepuleac, sunt cetăţeni a Republicii Moldova, sunt născuţi în 1964 şi 1971, respectiv; locuiesc în Chişinău. Primul reclamant a fost reprezentat în procedurile în faţa Curţii de dna J. Hanganu, avocat care practică în Chişinău. Cel de al doilea reclamant a fost reprezentat de dna A. Ursachi, avocat care practică în Chişinău. Guvernul Republicii („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul Guvernamental dl V. Grosu.
A. Circumstanţele cauzei
Circumstanţele cauzei, în modul în care au fost prezentate de reclamanţi, pot fi rezumate după cum urmează.
1. Cadrul general a cauzei
La 05 aprilie 2009 în Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Partidul Comuniştilor, cu majoritatea de voturi în alegeri, au obţinut 60 fotolii din numărul total de 101.
La 06 şi 07 aprilie 2009 în Chişinău au avut loc proteste împotriva pretinsei falsificări a rezultatelor alegerilor. În scurt timp după amiaza zilei 07 aprilie 2009, mai multe persoane din rîndul protestatarilor – cîteva sute de presupuşii provocatori – au devenit violenţi, şi două edificii de stat au fost atacate. În aceiaşi noapte, aproximativ 200 de persoane au fost reţinute pentru pretinse dezordini în masă şi presupusă răsturnare a puterii de stat. Principale partide de opoziţie au fost acuzate de organizarea şi dirijarea violenţelor. Mai multe persoane au fost arestate în zilele ce au urmat, cineva au fost luaţi de la domiciliu, alţii direct din universităţi şi şcoli. Mai muţi din acei arestaţi s-au plîns asupra aplicării relelor tratamente din partea poliţiei, şi s-a pretins precum trei persoane au decedat urmare a aplicării maltratărilor. Accesul la serviciul on-line a presei independente a fost blocat şi un număr de jurnalişti au fost reţinuţi.
În seara zilei de 07 aprilie 2009, după cîteva ore de la atacuri violente asupra clădirilor publice din Chişinău şi pînă a fi efectuată o investigaţie a evenimentelor, Preşedintele Republicii Moldova, dl. V.Voronin, în discursul difuzat la televiziunea naţională a acuzat partidele de opoziţie despre organizarea loviturii de stat. În aceiaşi seară canalele de televiziune, TVM1 şi NIT, au comentat precum că „... printre manifestanţi au fost văzuţi şi fraţii Stepuleac, cunoscuţi pentru trecutul lor criminal...” şi „...(la proteste) au fost văzuţi membrii grupării criminale cunoscute sub denumirea fraţii Stepuleac ...” . La 08 aprilie 2009 ziarul Moldova Suverană a publicat un articol unde a notat, inter alia, precum „...(la proteste) au fost văzuţi fraţii Stepuleac, care sunt recidivişti notorii şi indivizi certaţi cu legea ...”.
Potrivit celui de al doilea reclamant, abordînd problema cu redactorii şefi a ziarului şi canalelor de televiziune menţionate, el a fost informat precum că acuzaţiile false îşi au originea de la Ministerul Afacerilor Interne şi au venit de la Ministrul Gh. Papuc şi şeful Direcţiei Generale Servicii Operative (DSO). În aceiaşi zi, cel de al doilea reclamant a solicitat audienţă la şeful DSO. Dînşii au avut discuţie la orele 10.00 dimineaţa zilei 09 aprilie 2009, şi şeful DSO a negat orice răspîndire a informaţiei despre familia Stepuleac.
2. Arestul primului reclamant
La 09 aprilie 2009 primul reclamant aflîndu-se în vizită la părinţii săi, în raionul Ungheni, fost reţinut de poliţie. El a fost acuzat de chemări la violenţe din 07 Aprilie 2009 şi opunere activă de rezistenţă în faţa poliţiei, participare la dezordini în masă şi atacarea persoanelor întru uzurparea puterii de stat, contrar prevederilor Articolului 285 § 4 şi Articolului 339 § 1 din Codul penal (a se vedea mai jos).
La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat instanţei aplicarea arestării preventive asupra reclamantului pentru o perioadă de treizeci zile, în esenţă invocînd acele temeiuri indicate mai sus.
În aceiaşi zi, S. C., judecătorul de instrucţie din Judecătoria sectorului Centru, Chişinău, a dispus arestarea preventivă a primului reclamant pe un termen de zece zile. Motivele anunţate de instanţă au fost următoarele:
„există o bănuială rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani şi că exista riscul de înţelegere între (primul reclamant) şi ceilalţi acuzaţi, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale, pe cînd aceasta se desfăşoară ia etapa iniţială şi pînâ-ii prezent nu sunt stabilite toate circumstanţele care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii. ... Arestarea preventivă lui ... (primul reclamant) este condiţionată de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în consideraţie de stresul şocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracţiunilor împotriva securităţii publice şi a ordinii publice.”
Primul reclamant nu a fost adus de poliţie la şedinţă de judecată. Aocatul lui a depus un recurs împotriva încheierii cu privire la arestarea preventivă. Avocata s-a referit, inter alia, la cazul Stepuleac c. Moldovei (nr. 8207/06, 6 noiembrie 2007), în care Curtea deja constatase violarea Articolului 5 în privinţa arestării anterioare a reclamantului. Dînsa a specificat precum că în dosar nu există nici o dovadă a temeiniciei demersului procurorului, şi totodată, instanţa a examinat demersul după expirarea termenului de şaptezeci şi două ore de reţinere prealabilă a reclamantului.
La 12 aprilie 2009 doi martori, chelneri la un restaurant, au fost chestionaţi, care au confirmat precum că la 07 aprilie 2009 primul reclamant şi-a petrecut aproximativ o oră (de la 13.30 pînă la 14.30) în restaurant. Potrivit primului reclamant, el şi-a petrecut întreaga zi în întîlniri de afaceri, precum şi la Curtea de Apel, prezentînd dovezi în acest sens. Reclamantul a venit la locul evenimentelor după orele 15.00, timp în care proteste şi violenţe deja au fost epuizate, şi ulterior aproape o oră şi-a petrecut-o la Procuratura Generală (între 17.00 şi 18.30).
Conform susţinerilor avocatului, numai o singură dovadă a fost indicată de procurori întru susţinerea eliberării mandatului de arestare, şi anume declaraţiile unui colaborator de poliţie care s-a aflat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Potrivit declaraţiilor acestuia, primul reclamant l-a întrebat: „De ce stai aici? Tu trebuie să fii în altă parte, să aperi clădirile guvernamentale”.
La 16 aprilie 2009 Curtea de Apel Chişinău a respins recursul. Instanţa de recurs a găsit:
“La pronunţarea deciziei, instanţa de judecată a luat în consideraţie complexitatea cauzei, personalitatea învinuitului, caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei imputate, care legitimează o detenţie provizorie şi faptul că (primul reclamant) a săvîrşit crima, ce se include în categoria infracţiunilor grave, pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 2 ani, astfel aflîndu-se la libertate există riscul că ar putea împiedica la stabilirea adevărului, influenţa negativ asupra martorilor, să distrugă probele pe dosar, să distrugă probele pe dosar, să se ascundă prin teritoriul Transnistriei necontrolat de organele de drept a Republicii Moldova; există temeiuri rezonabile de a presupune că (primul reclamant) aflîndu-se la libertate ar putea să se ascundă de la organul de urmărirea penală şi judecată, să comită şi alte infracţiuni”
La 17 aprilie 2009, la demersul procurorului, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei sectorului Centru, Chişinău, a dispus prelungirea arestării preventive în privinţa primului reclamant, pe o perioadă de treizeci de zile. Motivele indicate de instanţă au fost invocate precum că:
“termenul arestului preventiv aplicat ... (primului reclamant) expiră; reieşind din complexitatea cazului, pe dosar este necesar de efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală, fapt ce necesită perioada solicitată de procuror; există o bănuială rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani şi există riscul de înţelegere între ... (primul reclamant) şi ceilalţi acuzaţi, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale. Prelungirea duratei ţinerii sub arest preventiv în privinţa lui ... (primul reclamant) este şi de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în consideraţie de stresul şocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracţiunilor împotriva securităţii publice şi a ordinii publice.”.
Avocata primului reclamant a contestat cu recurs, referindu-se la Articolul 5 din Convenţie. Dînsa a notat precum că deşi demersul procurorului a fost identic cu acel adresat anterior, care a fost satisfăcut doar parţial (cele zece zile de arest), totuşi prima instanţă a dispus prelungirea arestării preventive pe un termen de 30 de zile, fără a avea la dispoziţie nici o probă din dosar. Mai mult decît atît, dreptul primului reclamant de a fi prezumat nevinovat a fost încălcat şi instanţa a omis să ia în consideraţie posibilitatea aplicării unei alte măsuri preventive alternative, prevăzute de lege.
La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel, a respins recursul avocatului în principal bazîndu-se pe aceleaşi motive invocate anterior. Judecătorul A.Ţ., din completul de judecători care au examinat recursul, a formulat o opinie separată, în care a menţionat, inter alia, precum că în instanţă nu s-au prezentat nici o dovadă capabilă să conducă la concluzia existenţei unei bănuieli rezonabile despre comiterea unei infracţiune de către primul reclamant, precum şi probe întru susţinerea necesităţii menţinerii reclamantului în detenţie preventivă. În plus, procurorul a descris vag învinuirea adusă reclamantului, fără specificarea clară a actelor de care ultimul a fost acuzat.
3. Arestul celui de al doilea reclamant
La 09 aprilie 2009, aproximativ la orele 17.00, cel de al doilea reclamant împreună cu alţi doi fraţi, fiind reţinuţi au fost conduşi în sediul principal a DSO.
La 10 aprilie 2009 cel de al doilea reclamant a contestat procesul-verbal de reţinere, pledînd că acesta a fost ilegal deoarece nu a inclus nici un temei oficial de reţinere, din cele exhaustiv menţionate de Articolul 166 din Codul de procedură penală. Procuratura la rîndul său nu a reacţionat la această contestaţie.
La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat instanţei aplicarea arestului preventiv în privinţa celui de al doilea reclamant pe un termen de treizeci de zile. El a fost acuzat de chemări la violenţe din 07 Aprilie 2009 şi opunere activă de rezistenţă în faţa poliţiei, participare la dezordini în masă şi atacarea persoanelor întru uzurparea puterii de stat, contrar prevederilor Articolului 285 § 4 şi Articolului 339 § 1 din Codul penal (a se vedea mai jos).
În aceiaşi zi avocata celui de al doilea reclamant a contestat legalitatea procesului-verbal de reţinere a clientului său. Dînsa a menţionat de asemenea precum că termenul de şaptezeci de două ore de reţinere a reclamantului a expirat, prin urmare nu există nici un temei legal de detenţie, în contradicţie cu prevederile Articolului 166 § 5 din Cod de procedură penală. La fel, procuratura a depus demersul său pentru aplicarea arestării preventive în privinţa celui de al doilea reclamant la ora 16.00 la 12 aprilie 2009, adică cu o oră mai tîrziu după expirarea acelui termen de şaptezeci şi două ore de reţinere. Conform legii, un asemenea demers urmează să fie adresat cel puţin cu trei ore înainte de expirarea termenului detenţiei. În final, partea apărării a argumentat precum că instanţa nu este competentă să examineze demersul procurorului pînă cînd nu s-a pronunţat asupra legalităţii procesului-verbal de reţinere.
De asemenea, la 12 aprilie 2009, judecătorul de instrucţie din judecătoria sectorului Centru, Chişinău, a satisfăcut demersul procurorului şi a dispus aplicarea arestării preventive pe un termen de zece zile în privinţa celui de al doilea reclamant. Motivele invocate de instanţă au fost următoarele:
“ există o bănuială rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani şi că exista riscul de înţelegere între (al doilea reclamant) şi ceilalţi acuzaţi, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale, pe cînd aceasta se desfăşoară ia etapa iniţială şi pînâ-ii prezent nu sunt stabilite toate circumstanţele care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii. ... Arestarea preventivă lui ... (al doilea reclamant) este condiţionată de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în consideraţie de stresul şocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracţiunilor împotriva securităţii publice şi a ordinii publice.”.
Nici un argument al părţii apărării nu s-a examinat.
Avocata celui de al doilea reclamant a formulat un recurs, specificînd, inter alia, precum că procurorul nu a prezentat în instanţă nici o probă întru susţinerea demersului său. Dînsa s-a referit la declaraţiile a doi martori, care au specificat precum că cel de al doilea reclamant, la 07 aprilie 2009, între orele 12.00 şi 14.00 s-a aflat în altă parte a oraşului, totodată invocînd demersul apărării către procuror întru obţinerea informaţiilor despre descifrările convorbirilor telefonice a reclamantului, care vor face posibilă stabilirea locului aflării reclamantului în timpul evenimentelor. Avocata nu a recepţionat nici un răspuns la demersul său, iar prima instanţă nu a comentat acest aspect. În final, apărătorul a complîns faptul precum că nu i s-a oferit ocazia să discute cu cel de al doilea reclamant după înaintarea în mod oficial a învinuirii, prin urmare dînsa nu a avut posibilitate să se pregătească de şedinţa de judecată.
La 16 aprilie 2009 Curtea de apel Chişinău a respins recursul, referindu-se în principal asupra aceloraşi motive menţionate de prima instanţă, adăugînd precum că „ (al doilea reclamant) ar putea să se eschiveze de la organul de urmărire penală şi instanţă, poate să comită alte infracţiuni şi alte acţiuni de urmărire sunt necesare de a fi efectuate”.
La 17 aprilie 2009, Procuratura Generală a formulat un demers în instanţă întru prelungirea arestului celui de al doilea reclamant pentru o perioadă de treizeci de zile, motivîndu-şi poziţia pe aceleaşi temeiuri invocate anterior. În aceiaşi zi judecătoria sectorului Centru a respins demersul. Instanţa a repetat acele motive de detenţie menţionate anterior, dar a găsit convenabil să ia în consideraţie faptul că cel de al doilea reclamant are trei copii la întreţinere, inclusiv unul de opt luni de zile, el urmează să fie plasat sub arest la domiciliu, pentru perioada de treizeci de zile.
Avocata celui de al doilea reclamant a depus recurs, referindu-se la absenţa reacţiei primei instanţe asupra argumentelor vizavi de privarea de libertate a clientului său. Cel mai important, nu a fost nici o replică asupra probelor prezentate vizavi de lipsa clientului său în centrul municipiului în timpul desfăşurării protestelor, contrar celor susţinute de partea acuzării.
La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel Chişinău a respins recursul avocatei celui de al doilea reclamant. Instanţa s-a referit la aceleaşi temeiuri menţionate anterior în propria decizie, la fel specificînd precum că patru martori au confirmat că primul reclamant a participat la dezordini în masă din 07 aprilie 2009 şi a chemat la violenţe. În acelaşi timp, dovezile prezentate de cel de al doilea reclamant pot confirma absenţa sa la locul evenimentelor doar între orele 12.00 şi 12.30, precum şi după ora 17.00, dar dînsul a avut oportunitatea de a participa la dezordini între timp. Oricum, instanţa a găsit:
“ Colegiul penal consideră că în materialele dosarului sunt multiple probe veridice, concludente şi pertinente, care coroborează între ele şi demonstrează cu certitudine că învinuitul (al doilea reclamant), fiind eliberat de sub arestul preventive, nu se v-a eschiva de la urmărirea penală, nu v-a influenţa martorii şi nu v-a împiedica efectuarea actelor de urmărire penală şi de judecată; ... nu este nici un pericol că dânsul v-a fugi sau se v-a eschiva de la procesul de judecată, deoarece arestarea preventivă învinuitului (al doilea reclamant) se v-a înlocui cu altă măsură preventivă, care v-a constitui nişte măsuri de supraveghere şi care ar asigura participarea lui la procesul judiciar, şi anume cu arest la domiciliu.
Judecătorul A.Ţ., din completul de judecători care au examinat recursul, a formulat o opinie separată, în care a menţionat, inter alia, precum că în instanţă nu s-au prezentat nici o dovadă capabilă să conducă la concluzia existenţei unei bănuieli rezonabile despre comiterea unei infracţiune de către primul reclamant, precum şi probe întru susţinerea necesităţii menţinerii reclamantului în detenţie preventivă. În plus, procurorul a descris vag învinuirea adusă reclamantului, fără specificarea clară a actelor de care ultimul a fost acuzat. Judecătorul a adăugat, precum că aplicarea unei măsuri preventive mai blînde asupra celui de al doilea reclamant în continuare constituie o limitare a drepturilor acestuia şi ar putea fi ordonată doar în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile despre comiterea infracţiunii.
Cel de al doilea reclamant a susţinut precum că nu s-a aflat la 07 aprilie 2009 în centrul municipiului Chişinău, unde au avut loc proteste, exceptînd o perioadă foarte scurtă, astfel faptul fiind confirmat prin declaraţiile martorilor şi alte dovezi referitoare la descifrarea fiecărui minut din ziua respectivă.
Potrivit celui de al doilea reclamant, el şi membrii familiei sale au fost persecutaţi de autorităţi începînd din anul 2005, cînd dînşii deschis şi-au exprimat viziunile sale pro-democratice care au venit în contradicţie cu guvernarea la momentul respectiv, în particular Ministerul Afacerilor Interne, căruia aceştia au înaintat direct pretenţii despre persecuţii a familiei sale. Doi din fraţii Stepuleac au fost anterior arestaţi urmare a unor dosare penale fabricate. Fiind achitaţi definitiv, dînşii au înaintat o serie de cereri de chemare în judecată împotriva funcţionarilor cu înalte funcţii de răspundere şi cel de al doilea reclamant le-a reprezentat interesele în acele proceduri iniţiate. Familia a fost ameninţată cu privaţiune de libertate pe un termen lung. Între Ministerul de Interne şi familia Stepuleac există o ostilitate reciprocă.
PLÎNGERI
1. Reclamanţii s-au plîns în baza Articolului 5 § 1 din Convenţie precum că dînşii au fost arestaţi în absenţa unei suspiciuni rezonabile despre comiterea infracţiunii şi precum că eliberarea lor a fost condiţionată de semnarea declaraţiilor denunţătoare despre acordarea beneficiilor din partea partidelor de opoziţie întru participare la organizarea protestelor.
2. Dînşii la fel s-au plîns în baza Articolului 5 § 3 din Convenţie, invocînd că instanţele naţionale nu au specificat motive suficiente şi relevante întru aplicarea şi prelungirea arestării preventive (inclusiv şi arestării la domiciliu).
ÎN DREPT
La 29 octombrie 2009 Guvernul a informat Curtea despre formularea declaraţiei unilaterale întru soluţionarea litigiului derivat din cererea reclamanţilor. La fel, Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenţie.
Declaraţia a prevăzut după cum urmează:
“... 2. La 30 septembrie 2009 Ministrul Justiţiei a făcut publică o declaraţie în numele Guvernului în prezenţa mass-media şi a reclamanţilor care s-au plîns de violarea drepturilor sale în legătură cu evenimentele din 07 aprilie 2009. Potrivit acelor declaraţii, prezentate de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere, Guvernul direct şi-a exprimat regretele cu privire la caracterul disproporţionat al acţiunilor întreprinse de autorităţile naţionale, după evenimentele avute loc la 07 aprilie 2009, în privinţa tuturor persoanelor implicate în incidentele respective, şi în particular vizavi de reclamanţi care s-au plîns în faţa Curţii (..., şi prezenta cerere).
3. Respectiv, Guvernul Republicii Moldova direct şi-a exprimat intenţia şi disponibilitatea de a reglementa prezenta şi ... cauze.
4. Guvernul, după o analiză a jurisprudenţei Curţii, face următoarea declaraţie unilaterală:
Guvernul recunoaşte existenţa încălcării drepturilor reclamanţilor prevăzute de Articolul 5 § 1 (c) din Convenţie deoarece organele de urmărire penală şi instanţele naţionale au procedat la arestarea reclamanţilor fără a lua în consideraţie lipsa suspiciunii rezonabile de comitere a infracţiunii de care s-au acuzat reclamanţii. La fel, Guvernul recunoaşte că instanţele naţionale nu a prezentat motive relevante şi suficiente în încheierile/deciziile sale cu privire la aplicarea şi prelungirea arestării preventive (arestării la domiciliu), încălcînd prevederile Articolului 5 § 3 din Convenţie. ...
5. ... Guvernul consideră că o recunoaştere modestă a violării drepturilor reclamanţilor va servi drept o compensare parţială cu titlu de satisfacţie echitabilă, în particular compensarea prejudiciului moral, ...
6. Prin urmare, potrivit circumstanţelor particulare a prezentei cauze, Guvernul propune următoarele sume cu titlu de satisfacţie echitabilă:
a. pentru primul reclamant (Gheorghe Stepuleac) – suma totală de 6,000 euro;
b. pentru cel de al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – suma totală de 4,000 euro.
7. Guvernul declară precum că sumele acordate de Curte cu titlu de satisfacţie echitabilă, vor fi convertite în lei moldoveneşti la rata de schimb valutar aplicabilă în ziua achitării, fiind exceptate de la plata oricăror taxe sau impozite care ar putea fi percepute. Aceste sume vor fi achitate timp de trei luni de zile din momentul notificării deciziei adoptate de Curte în baza Articolului 37 § 1 din Convenţia Europeană a pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale. În cazul neachitării acestor sume în perioada de trei luni menţionată, Guvernul se angajează să achite o dobîndă de întîrziere din momentul expirării perioadei respective, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere, plus trei procente. Achitarea sumei va constitui soluţionarea definitivă a cazului.”
În scrisoarea din 10 decembrie 2009 Guvernul a modificat paragraful 6 (b) din declaraţia unilaterală, după cum urmează:
“ b. pentru cel de al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – suma totală de 6,000 euro.”
Reclamanţii au solicitat Curţii să respingă declaraţia unilaterală a Guvernului, motivînd că urmărirea penală întru acuzarea lor de pretinsa participare activă la evenimentele din 07 aprilie 2009 este continuă şi nu a fost încetată. Mai mult decît atît, în lipsa unei hotărîri a Curţii, dînşii vor fi privaţi de calificarea juridică a faptelor care au servit obiectul cauzei sale. Suplimentar, reclamanţii au specificat precum că Guvernul în declaraţia sa a omis să recunoască faptul că mai multe persoane nevinovate, cum sunt şi reclamanţii, au fost arestaţi şi urmăriţi penal neîntemeiat, doar în sensul persecuţiilor.
În primul rînd, Curtea de observă că părţile nu au reuşit să ajungă la o reglementare amiabilă a prezentei cauze. Curtea notează, conform Articolului 38 § 2 din Convenţie negocierile cu privire la reglementarea amiabilă a cazului sunt confidenţiale, iar Regula 62 § 2 din Regulamentul Curţii adaugă precum că nici o referinţă scrisă sau verbală, ori altă concesiune vizavi de aspectele litigioase nu poate fi făcută în cadrul încercării de a ajunge la reglementare amiabilă. Oricum, declaraţia formulată de Guvern a fost formulată în afara limitelor negocierilor cu privire la reglementare amiabilă.
Curtea notează precum Articolul 37 din Convenţie prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanţele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 din Convenţie, in fine, include excepţia:
„Totuşi, Curtea poate continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.”
De asemenea, Curtea aminteşte că în anumite circumstanţe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului reclamat, chiar şi în cazul în care reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor enunţate de propria jurisprudenţă, în particular speţa Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar v. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, şi Melnic v. Moldova, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Curtea notează precum că a accentuat într-un număr de cauze asupra naturii şi întinderii obligaţilor care se nasc în favoarea statului conform prevederilor Articolului 5 §§ 1 şi 3 din Convenţie (a se vedea, de exemplu, Sarban v. Moldova, no. 3456/05, §§ 95-104, 4 octombrie 2005, şi Stepuleac v. Moldova, no. 8207/06, §§ 68-81, 6 noiembrie 2007). În prezenta cauză, Curtea observă că obiectul de examinare a acestor două cereri nu a fost niciodată chestiunea vinovăţiei ori nevinovăţiei reclamanţilor, precum şi faptul iniţierii urmăririi penale împotriva lor, dar în fapt esenţa plîngerilor a privit conformitatea cu Articolul 5 §§ 1 şi 3 din Convenţie, în privinţa cărui aspect Guvernul a şi făcut explicit o recunoaştere a existenţei violării drepturilor acestora.
Avînd în vedere natura celor recunoscute şi asumate de Guvern, cuprinse în propria declaraţie unilaterală, precum şi mărimea compensaţie propuse, care poate fi considerată rezonabilă comparativ cu satisfacţia acordată de Curte în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică examinarea în continuare a acestui capăt de cerere (Articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, de asemenea, principiile relevante în cauza Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere de pe rol), no. 53487/99, 1 March 2005).
În lumina tuturor aprecierilor de mai sus, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenţie şi Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a cererilor.
Prin urmare cererile urmează să fie radiate de pe rol.
Curtea are discreţia de acordare a costurilor şi cheltuielilor atunci cînd radiază cererea de pe rol (Regula 43 § 4 din Regulamentul Curţii). În prezenta cauză, avînd în vedere natura relativ simplă a aspectelor invocate şi caracterul similar dintre ambele cereri, inclusiv şi volumul lucrului avocaţilor reclamanţilor, Curtea decide de a acorda 1000 Euro fiecărui reclamant cu titlu de compensare a costurilor şi cheltuielilor.
Din aceste considerente Curtea
1. Decide în unanimitate să radieze cererea de pe rol;
2. Hotărăşte
(a) statul respondent va achita fiecărui reclamant cîte 1000 EURO (o mie de euro), plus oricare taxă sau impozite care ar putea fi aplicate reclamanţilor, cu titlu de compensare a costurilor şi cheltuielilor, sumele care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti la cursul de schimb valutar aplicabil la data achitării;
(b) din momentul expirării termenului de trei luni de zile sus-menţionat şi pînă la achitarea efectivă sumelor respective, statul reclamat va achita o penalităţi egale cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente.
Lawrence Early Nicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy