Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA STRĂISTEANU ŞI ALŢII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 4834/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
7 aprilie 2009
DEFINITIVĂ
la 7 iunie 2009
potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Străisteanu şi alţii c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd în Camera compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thor Bjorgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Lawrence Early, Grefier al Secţiei,
Deliberînd în secret la 17 martie 2009,
Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată în aceiaşi zi:PROCEDURA Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 4834/06) contra Republicii Moldova, depusă la 01 februarie 2006 la Curte, în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) de către trei cetăţeni ai Republicii Moldova: dl Gheorghe Străisteanu, dna Natalia Străisteanu, dna Daniela Străisteanu şi societatea moldovenească „Codrana-Lux”. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dna Doina-Ioana Străisteanu, avocat, care practică în Londra. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu. Reclamanţii pretind, în particular, că ei au fost victime ale represaliilor din partea Guvernului exprimate prin detenţia ilegală în condiţii inumane a unuia din reclamanţi, procese inechitabile şi privarea arbitrară de proprietate. La 8 aprilie 2008 Preşedintele Secţiei a Patra a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie).ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI Primii trei reclamanţi, dl Gheorghe Străisteanu, dna Natalia Străisteanu şi dna Daniela Străisteanu, sunt o familie de cetăţeni a Republici Moldova, născuţi, respectiv, în 1954, 1957 şi 1986. Cel de-al patrulea reclamant, „Codrana-Lux” SRL este o societate cu răspundere limitată înregistrată în Moldova. 60% din acţiunile acesteia aparţin familiei primilor trei reclamanţi. 1 .Cadrul general al cauzei Primul reclamant este un om de afaceri binecunoscut şi ex-membru al Parlamentului Republici Moldova, în anii 1998 - 2001. El a fost, inter alia, fondatorul primei companii private de televiziune şi proprietarul unei reţele de staţii de alimentare cu petrol. După ce Partidul Comuniştilor a cîştigat alegerile parlamentare în 2001, el s-a retras din politică şi a fost nevoit să-şi lichideze majoritatea afacerilor sale, inclusiv postul de televiziune şi afacerea cu petrolul. În mai 2001 cel de-al patrulea reclamant a cumpărat un lot de pămînt de 14.63 ha de la Consiliul Local Onesti. Ulterior, cel de-al patrulea reclamant a vîndut pămîntul primilor doi reclamanţi. Apoi, primul reclamant a donat o parte din pămînt celui de-al treilea reclamant şi un lac artificial a fost creat în proprietatea familiei. De asemenea, în mai 2001, cel de-al patrulea reclamant a încheiat cu Consiliul Local Oneşti un contract de arendă pe termen de 10 ani a unui lac natural cu suprafaţa de 5.63 ha, adiacent proprietăţii care a fost cumpărată. Primi trei reclamanţi s-au stabilit pe proprietatea sus-menţionată şi au reamenajat-o în vederea explorării acesteia în turism şi pescuit. Potrivit lor, în 2005 oficialii Guvernului au început să exercite presiuni asupra primului reclamant ca să-l determine să renunţe la proprietate. 2. Arestul şi detenţia primului reclamantLa 20 iulie 2005 primul reclamant a fost reţinut împreună cu şoferul său în Chişinău. La comisariatul de poliţie el a fost informat despre faptul că dînsul şi şoferul său erau acuzaţi de săvîrşirea mai multor furturi din maşini, comise pe parcursul anului trecut în Chişinău. Aparent cîteva sesizări cu privire la furturi din maşini au fost conexate într-o singură procedură, pe cînd altele au fost conexate mai tîrziu (a de vedea paragraful 14 infra). La 22 iulie 2005 Judecătoria Centru a eliberat pe numele primului reclamant un mandat de arest pe un termen de 10 zile. Drept motive ale arestului au fost invocate că el era învinuit de comiterea unei infracţiuni grave, sancţionată cu o pedeapsă mai mult de doi ani de privaţiune de liberate, că procesul penal era complex şi precum că el putea să se eschiveze, să împiedice urmărirea penală şi stabilirea adevărului în cauză. Apelul reclamantului a fost respins şi arestul său a fost prelungit ulterior în baza aceloraşi motive. La 18 august 2005 judecătorul A.B. din cadrul aceleiaşi judecătorii a dispus eliberarea reclamantului. Motivele eliberării au constituit în lipsa temeiurilor de a crede că reclamantul se va ascunde şi va împiedica într-un mod efectuarea urmăririi penale. Însă, partea acuzării a refuzat să se conformeze cu dispoziţia dată şi a continuat să deţină reclamantul. Partea acuzării a solicitat a doua oară prelungirea arestului, însă la 19 august 2005 judecătorul A.B. a refuzat din nou şi a constatat că procurorul nu s-a conformat cu dispoziţia precedentă a judecătorului şi, prin urmare, detenţia reclamantului a fost ilegală. Procurorul a refuzat din nou să se conformeze cu dispoziţia de eliberare şi a dispus continuarea detenţiei în baza învinuirilor de furt dintr-un automobil de marca Volkswagen, un episod care nu a fost conexat la dosarul penal de bază în acel moment. În aceiaşi zi, procurorul a solicitat la o altă instanţă de judecată, Judecătoria Rîşcani, eliberarea unui alt mandat de arest. Învinuirea care era înaintată primului reclamant era identică cu acuzaţii aduse anterior şi temeiuri noi pentru arestare nu au fost prezentate. La 22 august 2005 instanţa de judecată a satisfăcut demersul şi a dispus continuarea arestului preventiv al reclamantului. Instanţa de judecată nu a prezentat nici un motiv pentru arestare, cu excepţia faptului că demersul procurorului s-a referit la un alt dosar penal. La 25 iulie 2005 Ministerul Afacerilor Interne a publicat un comunicat de presă, în care se expunea că primul reclamant este membrul unui grup criminal care jefuiau şoferii autoturismelor din Chişinău. Mass-media din Moldova au reiterat acest comunicat în aceeaşi zi.La 24 august 2005 episodul în legătură cu furtul din autoturismul Volkswagen a fost conexat la dosarul penal principal intentat împotriva reclamantului. La 25 august 2005 reclamantul a contestat mandatul de arest din 22 august 2005. La 29 august 2005 dosarul penal în privinţa reclamantului a fost transmis în instanţa de judecată examinare în fond şi din acea zi reclamantul a fost deţinut fără un mandat de arest. La aceeaşi dată Curtea de Apel Chişinău a încetat procedura în apel împotriva mandatului de arest din 22 august 2005 pe motivul că dosarul penal a fost transmis în instanţa de judecată şi, prin urmare, nu mai era necesar mandat de arest.
Cererile habeas corpus ale reclamantului au fost respinse şi el a rămas în detenţie pînă la 17 noiembrie 2005, cînd un judecător a dispus eliberarea sa. 3. Condiţiile de detenţiePe parcursul primei detenţii a reclamantului, el a fost ţinut în arest în Izolatorul de detenţie al Comisariatului General de Poliţie. Potrivit lui, camere în care era deţinut erau supraaglomerate, întunecoase, murdare şi caniculare. Nu exista nici o lumină naturală, dar în schimb era un bec electric foarte slab, care ardea permanent. Ventilaţia nu funcţiona în modul corespunzător şi deţinuţilor le era permis să fumeze în cameră. Camera era infestată cu insecte şi şobolani şi deţinuţilor li se permitea să facă duş cu apă rece doar o dată la douăzeci de zile. Camerele aveau suprafaţa de zece sau unsprezece metri pătraţi şi erau întotdeauna populate de cel puţin opt persoane. Din cauza condiţiilor de detenţie, reclamantul s-a îmbolnăvit de gripă.4. Acţiunea organizată de Amnesty International La 7 septembrie 2005 Amnesty International a organizat o acţiune în sprijinul primului reclamant, plasînd-o pe pagina sa web şi afirmînd, inter alia, următoarele:
”Amnesty International este îngrijorată că Gheorghe Străisteanu este acuzat pe baza probelor care au fost obţinute prin tortură. Amnesty International deţine informaţie potrivit căreia o altă persoană a depus mărturie după ce a fost supusă torturii de către ofiţerii de urmărire penală. Totuşi se pare că ea se teme că va fi supusă în continuare maltratării dacă numele său va fi menţionat. Organizaţia este de asemenea îngrijorată că Gheorghe Străisteanu este deţinut în mod arbitrar.
La 18 august 2005 Judecătoria Sectorului Centru Chişinău a dispus punerea în libertate pe cauţiune al lui Gheorghe Străisteanu, dar ofiţerii de poliţie din nou l-au reţinut imediat în sala de judecată şi l-au readus la centrul de detenţie preventivă în pofida deciziei judecătoreşti. La 19 august, după ce avocatul lui a înaintat recurs împotriva acestei detenţii arbitrare, instanţa a decis că detenţia lui era ilegală. Totuşi, ofiţerii de poliţie iarăşi au sfidat decizia instanţei şi l-au reţinut în sala de judecată. La 22 august Judecătoria Sectorului Rîşcani din Chişinău dispus aplicarea a 10 zile de arest în privinţa lui Gheorghe Străisteanu. Perioada de 10 zile trebuia să expire la 31 august, dar organele de urmărire penală au declarat că investigaţia este terminată şi cauza a fost transmisă în judecată. Aceasta efectiv prelungeşte arestul lui Gheorghe Straistenu pînă ce vor avea loc audierile judecătoreşti.
Mai mult, Amnesty International este îngrijorată de condiţiile de detenţie în care Gheorghe Străisteanu este ţinut la centrul de detenţie preventivă de pe strada Tighina. El este în mod obişnuit ţinut într-o celulă cu alţi zece sau doisprezece deţinuţi. Unica facilitate de spălat este un robinet şi o chiuvetă din celulă şi sunt condiţii de umezeală şi ventilare slabă. Gheorghe Străisteanu a contractat gripă de cînd se află în detenţie şi familia lui informează că el are dificultăţi de respiraţie. Lui nu i-a fost acordat accesul la medic şi el a putut doar să primească medicamentul pe care fiica lui i-a transmis cînd l-a văzut în sala de judecată....
Rugăm să transmiteţi cereri pentru a ajunge cît mai curînd posibil [Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne şi/sau Ambasadelor Moldovei din străinătate ] ...:
- exprimînd îngrijorarea pentru sănătatea lui Gheorghe Străisteanu şi solicitînd asigurări că îi va fi acordat accesul la îngrijirea medicală pe care o necesită în conformitate cu Regulile Minime Standard ale ONU de Tratament al Deţinuţilor;
- exprimînd îngrijorarea referitor la alegaţiile că anumite probe, care au fost utilizate pentru a-l condamna pe Gheorghe Străisteanu, au fost obţinute de la altă persoană prin tortură;
- solicitînd autorităţilor să nu utilizeze nici o probă obţinută prin tortură în această cauză şi reamintind autorităţilor că în calitate de parte la Convenţia ONU împotriva Torturii şi a altor Tratamente şi Pedepse Crude, Inumane sau Degradante ele trebuie să asigure că orice mărturie care a fost făcută ca rezultat al torturii să nu fie utilizată în procesul penal;
- exprimînd în continuare îngrijorarea la alegaţiile că poliţia nu respectă deciziile judecătoreşti cu privire la detenţia ilegală a lui Gheorghe Străisteanu şi că el a fost în mod arbitrar deţinut de către poliţie de două ori cu sfidarea deciziilor judecătoreşti;
- solicitînd o investigaţie în privinţa alegaţiilor de detenţie arbitrară şi cerînd eliberarea lui dacă alegaţiile se constată a fi corecte.”5. Atitudinea PreşedinteluiLa o dată nespecificată din octombrie 2005, Preşedintele Moldovei, Dnul V. Voronin, a condus o şedinţă cu funcţionari de rang înalt, printre care erau Procurorul General, şeful Departamentului Anticorupţie, şeful Oficiului Cadastral şi preşedintele raionului unde era situat terenul reclamanţilor. În timpul adunării el a exprimat o mare nemulţumire cu privire la faptul că în pofida indicaţiilor sale clare în adresa numeroaselor organe de Stat, terenul reclamanţilor se afla încă în posesia acestora şi nu a fost restituit Statului şi unei mănăstiri. El le-a dat un termen limită, pînă la 17 noiembrie 2005 pentru soluţionarea problemei, a ameninţat cu concedierea şi a ieşit, trîntind uşa.O înregistrare video a acestui fapt a fost difuzată de către un post de televiziune la 4 aprilie 2006, într-un program intitulat „Ziua de lucru a Preşedintelui”, care informa despre agenda încărcată a Preşedintelui. O copie a acesteia a fost trimisă Curţii de către reclamant.6. Pretinsele persecuţii a primului, celui de al doilea şi al treilea din reclamanţiPotrivit reclamanţilor, după arestul primului reclamant, familia lor a început să simtă persecuţie din partea organelor de drept cum ar fi: Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, poliţia şi Procuratura, care i-au intimidat şi i-au presat să renunţe la proprietate. Aflat în detenţie, primului reclamant s-au adresat ofiţerii de poliţie, care i-au propus să vîndă proprietatea în schimbul eliberării sale. Al doilea reclamant de mai multe ori a fost vizitat de persoane care pretindeau de a fi reprezentanţii organelor menţionate. Acestea din urmă i-au cerut familiei sale să-şi lese proprietatea, în caz contrar ea urma să nu-şi mai vadă vreodată soţul. Al treilea reclamant a fost contactat cu numeroase ocazii de către ofiţerii de poliţie şi ofiţerii de urmărire penală responsabili de cauza tatălui ei şi i-au ordonat să-şi vîndă proprietatea.La 25 august 2006 al doilea reclamant a depus o plîngere la Procuratura Generală, contestînd acţiunile a doi ofiţeri de poliţie care au intrat pe terenul ei fără nici un temei legal i-au ordonat, de asemenea în lipsa oricăror temeiuri legale, să demonteze panoul de la intrarea pe teren.24. La 4 octombrie 2006 al doilea reclamant a primit o scrisoare de la Procuratura Generală, prin care era informat că faptele descrise s-au dovedit a fi parţial adevărate; totuşi nu existau motive suficiente pentru a justifica intervenţia procuraturii.7. Procedurile civile cu privire la anularea contractului de arendă a 5,63 de ha de pămîntLa 26 octombrie 2005 Procurorul General a iniţiat o acţiune la Curtea de Apel Economică solicitînd anularea contractului de arendă a 5.63 ha de teren, încheiat între Consiliul Local Oneşti şi al patrulea reclamant în mai 2001, motivînd prin omisiunea Consiliului Local de a organiza o licitaţie în acest sens.La o dată nespecificată, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Dna V.S., s-a interesat la Vicepreşedintele Judecătoriei Economice, judecătorul M.M., despre cauza menţionată.Într-o scrisoare din 30 octombrie 2005 judecătorul M.M a scris Dnei V.S., menţionînd, inter alia, că examinarea cauzei era programată la 8 noiembrie 2005 şi că ea personal va veghea asupra acesteia. Aparent, şedinţa din 8 noiembrie a fost amînată.La 14 noiembrie 2005 celui de-al patrulea reclamant i-a fost trimisă o scrisoare recomandată care informa că şedinţa în cauză a fost fixată pentru 17 noiembrie 2005. Aparent, al patrulea reclamant nu se mai afla la adresa la care a fost trimisă citaţia şi, prin urmare, nu a recepţionat citaţiile.La 17 noiembrie 2005 judecătorul M.M a examinat cauza în absenţa celui de-al patrulea reclamant şi a admis acţiunea Procurorului General, bazîndu-se pe Articolul 50 din vechiul Cod Civil, în vigoare la încheierea contractului de arendă. El a constatat că Consiliul Local Oneşti a încălcat legea prin omisiunea de a organiza o licitaţie publică în vederea arendării terenului.La o dată nespecificată din ianuarie 2006, al patrulea reclamant a formulat un recurs împotriva hotărîrii menţionate şi a argumentat, inter alia, că nu a fost citat şi pînă la 25 noiembrie 2005 nu s-a aflat în cunoştinţă de cauză despre acţiunea procurorului. Potrivit legii în vigoare în momentul încheierii acordului de arendă, nu exista obligaţia de organizare a licitaţiei. Exista doar obligaţie care se referea doar la vînzarea terenurilor de către autorităţile locale, nu şi la arendă. În orice caz, acţiunea deja era prescrisă.La 19 ianuarie 2006 un colegiu al Curţii Supreme de Justiţie prezidat de judecătorul I.M. a respins recursul reclamantului şi a argumentat, inter alia, că el a fost citat la adresa care figura în baza de date a Camerei Înregistrării de Stat şi, prin urmare, reclamantul a fost citat în mod legal. Instanţa, de asemenea, a statuat că Consiliul Local era obligat să organizeze o licitaţie pînă arendarea terenului în cauză. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a referit la obiecţia reclamantului privitor la termenul de prescripţie.La o dată nespecificată al patrulea reclamant a înaintat o acţiune la Curtea de Apel Economică, pretinzînd o compensaţie pentru investiţiile pe care le-a făcut în ceea ce priveşte terenul arendat. El a pretins 5 034 304 lei Moldoveneşti (MDL).La 20 februarie 2006 Curtea de Apel Economică a refuzat să examineze cererea pentru că al patrulea reclamant nu a plătit taxa de stat în mărime de trei procente din suma solicitată.În martie şi aprilie 2006 al patrulea reclamant a plătit o parte din taxa de stat şi iarăşi a depus o cerere de chemare în judecată. Reclamantul a argumentat că nu mai avea bani deoarece Procuratura a aplicat sechestru asupra tuturor bunurilor sale şi conturilor bancare.La 20 iunie 2006 Curtea de Apel Economică a refuzat din nou să examineze cauza din aceleaşi motive. Cererea celui de-al patrulea reclamant a fost respinsă.8. Procesul civil cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare a 14,63 ha de pămîntLa 10 noiembrie 2005 Procurorul General a înaintat o acţiune la Curtea de Apel Economică a Republicii Moldova, solicitînd anularea contractului de vînzare-cumpărare a terenului cu suprafaţa de 14.63 ha încheiat între ce de-al patrulea reclamant şi Consiliul Local Oneşti în mai 2001, precum şi a tuturor contractelor ulterioare prin care terenul a fost transmis primului, celui de-al doilea şi al treilea din reclamanţi. Procurorul General a susţinut că Consiliul Local Oneşti a acţionat ultra vires şi a admis numeroase încălcări la organizarea licitaţiei, fixarea preţului şi vînzarea terenului.Reclamanţii au respins toate afirmaţiile Procurorului General. Argumentele lor principale erau că acţiunea Procurorului General era prescrisă, că ei au dobîndit terenul cu bună-credinţă şi că terenul nu putea fi expropriat fără o compensaţie. În acelaşi timp, al doilea şi al treilea reclamant au înaintat o acţiune reconvenţională în care au afirmat că în cazul în care acţiunea Procurorului General ar fi susţinută ei ar fi îndreptăţiţi la o compensaţie pentru investiţiile pe care le-au efectuat pentru valorificarea terenului în mărime de aproximativ 216.000 euro (EUR) şi respectiv 768.000 EUR.La 11 mai 2006 Curtea de Apel Economică a solicitat reclamanţilor să achite taxa de stat în mărime de trei procente din sumele solicitate. Reclamanţii au înaintat recurs şi au argumentat că pe toate conturile lor a fost aplicat sechestru de către procuratură, dînşii erau şomeri şi nu puteau să achite taxa de stat. Ei au cerut în baza Legii taxei de stat să li se permită să achite taxa după adoptarea unei hotărîri în cauză.La 29 iunie 2006 un colegiu al Curţii Supreme de Justiţie, prezidat de către judecătorul I.M. a respins recursul.La 2 august 2006 acţiunea reconvenţională a reclamantului a fost scoasă de pe rol pe motivul omisiunii de a achita taxa de stat. Reclamanţii au înaintat recurs împotriva acestei încheieri. Totuşi, recursul lor a fost respins la 21 septembrie 2006 de colegiul Curţii Supreme de Justiţie, prezidat de către judecătorul I.M.La 18 decembrie 2006 judecătorul B.B. de la Curtea de Apel Economică a admis acţiunea înaintată de Procurorul General, în temeiul articolul 50 din vechiul Cod Civil, în vigoare la încheierea contractului de arendă. Judecătorul B.B a statuat că Consiliul Local Oneşti a încălcat regulile cu privire la desfăşurarea licitaţiilor publice, şi anume a omis să ţină cont de regulile ce vizează publicitatea licitaţiei, componenţa comisiei de licitaţie şi întocmirea procesului-verbal al licitaţiei. Instanţa nu s-a referit la obiecţia reclamantului privitor la termenul de prescripţie şi a considerat argumentele procurorului întemeiate. Instanţa a decis să repună părţile în situaţia pînă la încheierea contractului.Reclamanţii au înaintat recurs şi au argumentat, inter alia, că ei au fost pedepsiţi pentru greşelile autorităţilor locale care nu le si imputau, instanţa nu era independentă şi imparţială, acţiunea era prescrisă şi acţiunile împotriva lor au fost orchestrate de Preşedintele Voronin, prezentînd o copie a înregistrării video în care Preşedintele dădea instrucţiuni funcţionarilor de stat pentru a le lua terenul.La 15 februarie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamanţilor. Instanţa a susţinut că potrivit Codului de Procedură Civilă cererile înaintate în interesul statului nu cădeau sub incidenţa normei privind termenul de prescripţie.9. Detenţia în continuare a primului reclamantLa 3 august 2006 un executor, însoţit de primarul satului Ţigăneşti, a venit pe proprietatea reclamanţilor pentru a executa una dintre hotărîrile judecătoreşti civile privitoare la terenul reclamanţilor. O ceartă a avut loc între primul reclamant şi primar, iar două săptămîni mai tîrziu ultimul a depus plîngere la Procuratură, susţînînd precum că primul reclamant l-ar fi ameninţat cu moartea. În special, el a specificat că în timpul cerţii primul reclamant a afirmat că îl (pe primar) va da hrană la peşti. La 21 august 2006 reclamantul a fost arestat şi plasat în detenţie. La 23 august 2006 Judecătoria Raionului Străşeni a emis un mandat de arest pe numele lui pentru 10 zile. Acesta a fost prelungit cu numeroase ocazii, iar recursurile reclamantului şi cererile habeas corpus ale ultimului au fost respinse.El a fost deţinut în centrul de detenţie al Comisariatului de Poliţie Străşeni pînă la 24 septembrie 2006 şi apoi în Penitenciarul nr.13 din Chişinău. Potrivit reclamantului, condiţiile de detenţie în ambele locuri de detenţie constituiau tratament inuman şi degradant.Detenţia reclamantului în baza acuzaţiilor noi a continuat pînă la 28 noiembrie 2006, cînd s-a dispus arestarea la domiciliu.10. Prima acţiune civilă a reclamantului pentru compensarea prejudiciilorLa o dată nespecificată din 2007 primul reclamant a înaintat o acţiune civilă împotriva Guvernului, pretinzînd despăgubire pentru condiţiile rele de detenţie în 2005 şi 2006 şi pentru detenţia contrară Articolului 5 din Convenţie. El a mizat, inter alia, pe hotărîrile Curţii în privinţa condiţiilor de detenţie în cauza Ostrovar c. Moldovei (cererea nr.35207/03 din 13 septembrie 2005), Şarban c. Moldovei (cererea nr. 3456/05 din 4 octombrie 2005) şi Holomiov c.Moldovei (cererea nr. 30649/05 din 7 noiembrie 2006) în care reclamanţii au fost deţinuţi în aceleaşi condiţii de detenţie.La 27 iunie 2007 Judecătoria Sectorului Centru a respins acţiunea reclamantului, susţinînd poziţia Guvernului şi statuînd că condiţiile de detenţie în ambele cazuri au fost acceptabile. Instanţa a acceptat mai multe susţineri ale reclamantului, precum că fereastra camerei a fost fără sticlă timp de mai multe zile, că o persoană bolnavă de rîie a fost plasată în camera lui, că nu exista aşternut sau saltele în celulă, şi într-un loc din centrele de detenţie că nu exista canalizare. Totuşi, instanţa a considerat că aceste deficienţe nu erau suficiente pentru a admite acţiunie reclamantului, deoarece reclamantul nu a fost nevoit să împartă acelaşi pat cu deţinutul bolnav, ultimul primise tratament 5 zile şi în timpul plasării în camera de detenţie nu mai era contagios. Mai mult ca atît, fereastra celulei a fost reparată după patru zile şi, oricum, temperaturile la sfîrşitul lunii septembrie erau, de obicei, moderate. În plus, deţinuţilor le era permis să-şi aducă propriul aşternut şi saltele. În ceea ce priveşte plîngerea în baza Articolului 5 din Convenţie, instanţa a constatat că în legislaţia Republicii Moldova nu existau remedii civile împotriva pretinselor încălcări. Această hotărîre a fost menţinută de Curtea de Apel la 3 octombrie 2007 şi de Curtea Supremă de Justiţie la 7 mai 2008.La 18 mai 2008 reclamantul a înaintat o altă acţiune la Judecătoria Sectorului Rîşcani, pretinzînd din nou compensaţie pentru pretinsa detenţia sa ilegală între august şi noiembrie 2005. Aparent, această acţiune încă nu s-a finalizat.II. MATERIALE RELEVANTE ÎN AFARĂ DE CONVENŢIE Constatările relevante ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane şi Degradante (CPT, traducere neoficială) indică după cum urmează:
„ Vizita în Moldova din 10-22 iunie 2001:
B. Instituţiile vizitate
... - IDP al Inspectoratului de Poliţie din Chişinău (vizită de control)
... b. instituţiile de detenţie provizorie (IDP-uri)
53. În raportul său cu privire la vizita din 1998 (paragraful 56), CPT a fost nevoit să concluzioneze că condiţiile materiale de detenţie în centrele de detenţie (IDP-uri) vizitate se asimilau sub mai multe aspecte tratamentului inuman şi degradant şi, în plus, constituiau un risc semnificativ pentru sănătatea persoanelor deţinute. Recunoscînd că nu este posibil de a modifica peste noapte situaţia curentă în aceste instituţii, CPT a recomandat un şir de măsuri paliative imediate pentru a garanta condiţii minime de detenţie care respectă cerinţele fundamentale de viaţă şi demnitate umană.
54. Cu părere de rău, în timpul vizitei din 2001, delegaţia n-a găsit nici o urmă a unor din aceste măsuri provizorii, în fapt exact o situaţie contrară. ...
55. Regretabil că în cadrul eforturilor consimţite de către autorităţile Republicii Moldova pentru renovarea acestor locuri – eforturi demne de lăudat, având în vedere actuala conjunctură economică, - nici o atenţie n-a fost acordată recomandărilor CPT. În realitate, această stare de lucruri viguros sugerează că, în afara consideraţiunilor economice, problema condiţiilor materiale de detenţie în instituţiile de poliţie rămîne a fi influenţată de o concepţie învechită cu privire la chestiunea privării de libertate.
56. În ceea ce priveşte alte IDP vizitate din toată Moldova, delegaţia în toate cazurile, cu puţine diferenţe, a observat aceleaşi condiţii materiale dezastroase şi insalubre. O descriere detaliată este de prisos, din momentul în care aceste condiţii au fost deja relevate în paragrafele 53-55 al raportului cu privire la vizita din 1998.
La IDP din Chişinău, aceste condiţii erau agravate prin supraaglomerare. În timpul vizitei erau 248 de deţinuţi pentru 80 de locuri, fiind constrînşi 9 persoane a se îndesi într-o cameră de 7 m2 şi între 11 şi 14 persoane în camere de la 10 pînă la 15 m2.
57. În IDP vizitate, delegaţia a recepţionat numeroase plângeri referitor la volumul de alimentare. În mod normal, alimentaţia era compusă, din ceai fără zahăr şi o felie de pâine pentru dimineaţa, terci de cereale la amiază, iar seara apă caldă. În unele locuri, distribuirea hrănii era făcută numai o dată pe zi şi se limita la o bucată de pâine şi la o supă. ...
... În acelaşi timp referitor la accesul la toaletă, CPT doreşte să accentueze că practica, rezultată în satisfacerea necesităţilor fiziologice utilizînd vase în prezenţa unei sau mai multor persoane, în spaţii adiacente camerelor IDP care servesc în acelaşi timp drept loc de trai, este considerată prin ea însăşi una degradantă, nu numai pentru persoana constrânsă să utilizeze vasul, dar şi pentru spectatorii inevitabili. În consecinţă, CPT recomandă să fie date instrucţiuni clare personalului de supraveghere pentru ca deţinuţii plasaţi în camere fără de toaletă, să fie scoşi fără întârziere din celulă, - dacă solicită -, pentru a se duce la toaletă.
59. CPT mai recomandă următoarele măsuri necesare de a fi luate:
- reducerea, cît mai rapid posibil, supraaglomerarea în IDP din Chişinău şi de a respecta limita oficială de populare;
- asigurarea ca persoanelor deţinute în custodie cu saltele şi cuverturi curate;
- autorizarea transmiterii către persoanele deţinute în IDP a coletelor începînd cu momentul luării în custodie şi asigurarea accesului la materialele de lectură.
În lumina unor constatări deja făcute, în particular referitor la IDP al Inspectoratului de poliţie din Chişinău, CPT suplimentar reiterează recomandarea sa cu privire la respectarea strictă, în toate circumstanţele, regulilor de detenţie separată a maturilor şi minorilor.
Vizita în Moldova din 20-30 septembrie 2004
4. Condiţiile de detenţie.
a. Instituţiile Ministerului Afacerilor Interne
41. Din 1998, cînd prima dată a vizitat Moldova, CPT a fost serios îngrijorat de condiţiile de detenţie în instituţiile Ministerului Afacerilor Interne.
CPT notează că 32 din 39 IDP-uri au fost supuse reparaţilor „cosmetice” şi 30 au fost utilate cu locuri pentru plimbările zilnice. Totuşi, vizita din 2004 nu a permis îngrijorărilor Comitetului să dispară. De fapt, multe recomandări formulate nu au fost implementate.
42. Indiferent dacă se face referire la comisariatele de poliţie sau la IDP-urile vizitate, condiţiile materiale sunt obiectul invariabil al aceloraşi critici cum şi în trecut. Camere de detenţie nu sunt asigurate cu lumina de zi sau un astfel de iluminare este foarte este slabă; iluminarea artificială – cu rare excepţii – era mediocră. Nicăieri persoanele obligate să petreacă noaptea în detenţie nu primeau saltele şi plăpumi, chiar şi cei deţinuţi perioade îndelungate. Cei care aveau astfel de articole le puteau obţine doar de la rudele lor...
45. Cît priveşte mîncarea... în IDP-uri starea lucrurilor a fost aceiaşi cu cea criticată în 2001 (vezi paragraful 57 al raportului asupra acelei vizite): în mod obişnuit trei distribuţii modeste pe zi incluzînd ceai şi o felie de pîine dimineaţa, un blid de cereale la amiază şi ceai sau apă caldă seara. Cîteodată era o singură distribuire de mîncare pe zi. Din fericire, regulile de primire a coletelor au fost atenuate, ceea ce a permis deţinuţilor să-şi îmbunătăţească cu puţin aceste porţii zilnice insuficiente.
47. În final, condiţiile materiale rămîn problematice în comisariatele de poliţie; ele rămîn a fi dezastruoase în IDP-uri, continuînd sub mai multe aspecte să se echivaleze, pentru deţinuţi, cu un tratament inuman şi degradant.”
Vizita în Moldova din 14-24 septembrie 2007
II. Instituţiile Ministerului Afacerilor Interne
Întrucît condiţiile de detenţie în instituţiile poliţiei sunt îngrijorătoare, aparent acesta este sfera în care au fost obţinute cele mai puţine progrese. Actualmente nu este necesar de a expune în detaliu toate deficienţele observate de delegaţie, care sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi cum şi acelea observate pe parcursul ultimelor vizite (şi despre care Ministrul Afacerilor Interne este perfect conştient). ...Numeroase persoane sunt deţinute peste noapte în edificiile poliţiei, în camere nu pot fi folosite pentru a deţine persoane mai mult decît cîteva ore. Este timpul potrivit de a remedia aceste probleme, în particular, plasînd persoanele acuzate sub supravegherea instituţiilor Ministerului Justiţiei şi construind noi închisori care să corespundă standardelor CPT şi normelor înscrise în legislaţia Moldovei.
Articolul 25 al Constituţiei Republicii Moldova, în partea sa relevantă, statuează următoarele:
„(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult pînă la 12 luni.”
Partea relevantă a Codului de Procedură Penală stipulează următoarele:
Articolul 308
(2) Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive… se examinează fără întîrziere de către judecătorul de instrucţie… la locul efectuării urmăririi penale sau la locul reţinerii persoanei, precum şi a reprezentantului legal al acestuia.
(5) Adresarea repetată cu demers privind aplicarea măsurii arestării preventive… în privinţa aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză, după respingerea demersului precedent, se admite numai dacă apar circumstanţe noi ce servesc temei pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii de arestare preventivă sau a arestării la domiciliu.
Prevederile relevante ale Codului Civil, în vigoare la momentul respectiv, stipulează:
„Articolul 74
Termenul general pentru apărarea printr-o acţiune a drepturilor încălcate ale unei persoane (prescripţia) este de trei ani, iar în litigiile dintre organizaţiile de stat, colhozuri şi alte organizaţii cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti - de un an.
Articolul 78
Instanţa judecătorească competentă … aplică prescripţia independent de cererea părţilor.
Articolul 83
Împlinirea termenului de prescripţie înainte de intentarea acţiunii constituie un temei pentru respingerea acţiunii.
Dacă instanţa judecătorească competentă… constată, că este întemeiat motivul, pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, dreptul încălcat va fi apărat.
Articolul 86
Prescripţia nu se aplică:
...
2) cererilor organizaţiilor de stat privitoare la restituirea bunurilor de stat, care se află în posesiunea nelegitimă a .., celorlalte organizaţii … sau a cetăţenilor;”.
Prevederile relevante ale noului Cod Civil în vigoare din 12 iunie 2003, stipulează următoarele:
Articolul 6. Acţiunea în timp a legii civile
”(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.”
Într-o hotărîre din 20 aprilie 2005 (cauza nr. 2ra-563/05) Curte Supremă de Justiţie a respins argumentele reclamantului bazate pe prevederile noului Cod Civil pe motiv că circumstanţele cauzei au avut loc într-o perioadă anterioară intrării în vigoare a noului Cod Civil şi prin urmare prevederile vechiului Cod Civil erau aplicabile.ÎN DREPTPrimul reclamant s-a plîns în baza Articolului 3 din Convenţie că el a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante pe parcursul ambelor detenţii. Articolul 3 din Convenţie prevede următoarele:
„Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante.”
Primul reclamant s-a plîns în baza Articolului 5 § 1 al Convenţiei că detenţia lui între 18 august şi 17 noiembrie 2005 a fost ilegală. Partea relevantă a Articolului 5 stipulează următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi
lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit procedurii prevăzute de lege:
...
c. arestarea sau detenţia unei persoane afectate în vederea aducerii sale în faţa autorităţii legale autorităţii judiciare competente, atunci când există suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune... „
El, de asemenea, s-a plîns în baza Articolului 5 § 3 din Convenţie asupra faptului că instanţele nu au menţionat motive suficiente şi relevante pentru detenţia lui între 22 iulie şi 18 august 2005. Partea de drept material a Articolului 5 § 3 prevede:
„Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1.lit c) din prezentul articol... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
Primul reclamant de asemenea a susţinut că din cauza duratei de timp în care au fost examinate cererile lui habeas corpus în cursul detenţiei din 2005, Statul reclamat a încălcat Articolul 5 § 4 din Convenţie care prevede:
„4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”
Reclamanţii s-au plîns că procedurile privitoare la anularea contractului de arenda a 5.63 de hectare de pămînt şi acele referitoare la vînzarea a 14.63 de hectare, au fost inechitabile. Ei de asemenea s-au plîns că accesul lor la instanţă a fost restricţionat, contrar Articolului 6 § 1 din Convenţie, care, în măsura în care este relevant, prevede:
„1. La determinarea drepturilor şi obligaţiilor civile... orice persoană are dreptul la u audiere echitabilă...în faţa unui tribunal...”
Reclamanţii de asemenea s-au plîns că dreptul lor, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, a fost încălcat ca rezultat al anulării arendării şi vînzării-cumpărării terenurilor. Articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Reclamanţii s-au plîns potrivit Articolului 13 din Convenţie că nu au dispus de un recurs efectiv în privinţa încălcării pretinse a Articolelor 3, 5, 6 şi 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Articolul 13 stipulează după cum urmează:
„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. ”
Reclamanţii de asemenea s-au plîns potrivit Articolului 14 din Convenţie în conexitate cu Articolul 6 precum că dînşii au fost supuşi discriminării pe motivul că dreptul intern scutea autorităţile statului de la obligaţia de a respecta termenele de prescripţie pentru intentarea acţiunilor în interesul Statului, în timp ce impunea o asemenea obligaţie pentru acţiunile civilie a persoanelor private împotriva Statului. Ei s-au bazat pe Articolul 14 din Convenţie, care prevede:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.” I. ADMISIBILITATEA CAUZEIGuvernul a susţinut că primul reclamant a omis să epuizeze căile interne de atac în privinţa plîngerii lui în baza Articolului 3 din Convenţie pentru că el nu şi-a depus cererea la instanţele naţionale înainte de adresarea cererii la Curte. Alternativ, Guvernul a pledat că el şi-a pierdut calitatea de victimă după ce Judecătoria Sectorului Centru a examinat pretenţia lui pentru compensaţie, la 27 iunie 2007. În cele din urmă, Guvernul a susţinut că primul reclamant de asemenea a omis să epuizeze căile interne de atac în privinţa plîngerii lui potrivit Articolului 5. În particular, el a formulat o acţiune în faţa instanţelor judecătoreşti la 18 mai 2008 pretinzînd compensaţie pentru pretinsa încălcare a drepturilor prevăzute de Articolul 5 şi procedurile sunt actualmente pendinte.Primul reclamant nu a fost de acord şi bazîndu-se pe Holomiov (citat supra), a pledat că nu există un recurs intern efectiv în sistemul de drept al Moldovei pentru încetarea condiţiilor umile de detenţie. Cît priveşte calitatea lui de victimă, el a susţinut că din momentul în care instanţele naţionale au respins acţiunea lui din 27 iunie 2007, el continua să fie victimă.Curtea notează că în cauza Malai c. Moldova (cererea nr. 7101/06, §§ 45-46, din 13 noiembrie 2008), ea a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenţie în baza lipsei recursului efectiv în Republica Moldova împotriva condiţiilor de detenţie inumane şi degradante. Hotărîrea Judecătoriei sect.Centru din 27 iunie 2007 confirmă că constatările Curţii au fost corecte. Respectiv, plîngerea primului reclamant potrivit articolului 3 din Convenţie nu poate fi respinsă pentru omisiunea de a epuiza toate căile interne de atac şi pentru lipsa calităţii de victimă.Cît priveşte obiecţia Guvernului precum că primul reclamant a omis să epuizeze căile interne de recurs în privinţa plîngerii sale potrivit articolului 5 din Convenţie, Curtea notează că Judecătoria sect.Centru a constatat în hotărîrea sa din 27 iunie 2007 că nu existau căi de remediere civilă în privinţa unei asemenea plîngeri potrivit legislaţiei Moldovei şi aceste concluzii au fost confirmate de Curtea Supremă de Justiţie. Faptul că reclamantul a depus repetat în faţa instanţelor naţionale o acţiune similară nu modifică decizia Curţii. Respectiv, această obiecţie, de asemenea, s-a respins.Primul reclamant s-a plîns în baza Articolului 13 din Convenţie în conexitate cu Articolul 5 din Convenţie că nu există remedii efective în Republica Moldova în vederea contestării ilegalităţii detenţiei sale şi asigurării eliberării sale. Însă, Curtea notează că reclamantului îi era permis în baza legislaţiei Moldovei de a înainta cereri habeas corpus, ceia şi a făcut-o. Respectiv, Curtea concluzionează că această plîngere este vădit nefondată şi prin urmare inadmisibilă în sensul Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.Curtea consideră că cererea, cu excepţia capătului de cerere la care s-a făcut referire în paragraful 69, ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acestora ca inadmisibile nu s-au stabilit. Curtea, prin urmare, declară cererea parţial admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 supra), Curtea va proceda direct la examinarea fondului plîngeri.II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIEGuvernul a afirmat în privinţa primei detenţii a reclamantului în cadrul Comisariatului General de Poliţie că dînsul a fost deţinut în patru camere diferite cu suprafeţe între şapte şi treisprezece metri pătraţi şi în care erau plasate permanent trei sau patru persoane. Fiecare cameră avea o fereastră prin care trecea lumina naturală. Deţinuţii erau dezinfectaţi la fiecare şapte zile. Fiecare cameră avea o instalaţie sanitară cu apă curgătoare şi deţinuţii erau aprovizionaţi cu obiecte de igienă personală. Reclamantului îi era acordată asistenţa medicală de fiecare dată cînd o solicita. Mîncarea era potrivită şi era distribuită reclamantului în conformitate cu normele existente. Potrivit Guvernului rapoartele CPT pe care s-a bazat reclamantul nu mai erau actuale pentru că între 2004, cînd a fost adoptat ultimul raport CPT, şi 2005 situaţia s-a îmbunătăţit. În orice caz, detenţia reclamantului a fost prea scurtă pentru a atinge pragul minim de suferinţă cerut de Articolul 3 din Convenţie.Cît priveşte cea de-a doua detenţie a reclamantului, Guvernul a pledat că în Penitenciarul nr.13, toate camerele aveau paturi, toaletele erau separate de la restul camerelor prin pereţi, existau ferestre prin care trecea lumina naturală şi administraţia, sistematic efectua dezinfecţii. În cea ce priveşte mîncarea, în centrul de detenţie din Străşeni, aceasta corespundea normelor. La acel comisariat de poliţie reclamantul a fost deţinut într-o cameră cu suprafaţa de 7.8 metri pătraţi, cu lumină artificială. Reclamantul a avut o saltea şi aşternut adus de rudele lui, pentru că el a refuzat să le folosească pe cele din penitenciar.Primul reclamant a afirmat că lumina de zi din camerele Comisariatului General de Poliţie era insuficientă, deoarece ferestrele aveau sticlă organică. Sistemul de ventilare era ineficient din cauza vechimii. El doar producea zgomot şi muta aerul dintr-o cameră în alta; era periodic deconectat de către gărzi. Deţinuţii fumau în celulă şi reclamantul avea dureri de cap constante şi a contractat o boală respiratorie. Camera avea toaletă fără apă curgătoare. Era separată de restul camerei de un perete de cinzeci de centimetri. În toată celula era un miros foarte urît. Reclamantul a argumentat că descrierea de către Guvern a condiţiilor din acea instituţie de detenţie era falsă.Cît priveşte a doua detenţie, primul reclamant a anexat la comentariile sale copii ale declaraţiilor de la deţinuţii cu care a împărţit camera. Declaraţiile datau cu 6 Octombrie 2006. Potrivit lor, camera nr.117 era situată la parter şi era foarte umedă şi rece pentru că fereastra nu avea sticlă. Toţi aveau probleme de sănătate din cauza condiţiilor de detenţie, dar nici o asistenţă medicală nu le-a fost acordată. Ei au solicitat, cu numeroase ocazii, administraţiei să instaleze ferestre, dar fără nici un rezultat. Şobolani mari intrau prin fereastră şi le contaminau mîncarea şi îmbrăcămintea. Celula era infestată de insecte care muşcau deţinuţii în timpul nopţii. Deţinuţii au solicitat administraţiei să dezinfecteze camera, dar nici o acţiune nu a fost întreprinsă.La Comisariatul de Poliţie Străşeni camera nu avea o fereastră. În cameră era o găleată în loc de toaletă şi administraţia o dezinfecta cu clor. Un miros puternic de clor a cauzat reclamantului pierderea cunoştinţei de mai multe ori. Paturile de lemn nu aveau saltele şi reclamantul trebuia să-şi folosească hainele drept aşternut. Administraţia nu i-a permis să primească aşternut de la rude.Curte reiterează că principiile generale privitoare la condiţiile de detenţie au fost stabilite în cauza Ostrovar (citată mai sus, §§ 76-79 ).În ceea ce priveşte detenţia reclamantului în instituţiile de detenţie ale Ministerului Afacerilor Interne, Curtea notează că primele prezentări ale reclamantului corespund cu constatările CPT în rapoartele sale cu privire la instituţiile de detenţie ale Ministerului Afacerilor Interne a Moldovei. Constatările CPT constituie, cel puţin, într-o anumită măsură, o bază credibilă pentru evaluarea condiţiilor în care reclamantul a fost deţinut (a se vedea, pentru un alt exemplu de luare în consideraţie de către Curte a rapoartelor CPT, Kehayov c. Bulgariei, cerera nr. 4103598, § 66 din 18 ianuarie 2005). Guvernul a negat majoritatea alegaţiilor susţinînd că rapoartele CPT erau depăşite. Totuşi, Guvernul nu a prezentat nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor privitoare la pretinsele îmbunătăţiri (a se compara Ostrovar citat mai sus, § 80). Mai mult, Curtea ţine cont de hotărîrile instanţelor naţionale (a se vedea mai sus paragraful 49) privitoare la lipsa sticlei în fereastra celulei, plasarea unui deţinut aflat în convalescenţă după o boală dermatologică contagioasă în aceeaşi celulă cu reclamantul şi lipsa condiţiilor sanitare şi a aşternutului.Cît priveşte condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr.13, între septembrie şi noiembrie 2006, Curtea reaminteşte că în cauza Ţurcan c. Moldovei (cererea nr.10809/06, §§ 35-39 din 27 noiembrie 2007), a constatat o încălcare a Articolului 3 din Convenţie în privinţa condiţiilor precare de detenţie a reclamantului în aceeaşi instituţie de detenţie între februarie şi septembrie 2006.În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că inconvenienţele suportate de reclamant pe parcursul ambelor perioade de detenţie din 2005 şi 2006 au depăşit nivelul de austeritate caracteristic detenţiei şi au atins pragul de severitate contrar Articolului 3 din Convenţie. Respectiv, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENŢIEPrimul reclamant a susţinut că instanţa care a emis mandatul de arest din 22 iulie 2005 nu s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente.Guvernul a argumentat că mandatul de arest a fost emis de către un judecător de instrucţie, care acţiona în limitele competenţei lui, care s-a bazat pe complexitatea cazului şi pe riscul exercitării presiunilor asupra investigaţiei din partea ori eschivării acestuia. Potrivit Guvernului nu a existat nici o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenţie.Curtea se referă la principiile generale stabilite în jurisprudenţa sa cu privire la Articolul 5 § 3 din Convenţie, în special, cu privire la necesitatea existenţei unor motive suficiente şi relevante pentru priva persoana de libertate (a se vedea, printre altele, cauza Castraveţ c. Moldovei, cererea 23393/05, §§ 29-33 din 13 martie 2007 şi Şarban, citat supra, §§ 95-99).În cauza de faţă, instanţele naţionale, cînd au dispus prima detenţie a reclamantului, au citat fragmente pertinente ale legii fără a arăta motivele pentru care au considerat reclamantul s-ar fi eschivat sau ar fi împiedicat desfăşurarea urmăririi penale. Prin urmare, circumstanţele acestui caz sunt similare celor din cauza Becciev c. Moldovei (cererea nr. 9190/03, §§ 61-62 din 4 octombrie 2005) şi Şarban (citat supra, §§ 100-101), în care Curtea a constatat încălcări ale Articolului 5 § 3 din Convenţie din cauza motivelor insuficiente aduse de instanţe pentru încuviinţarea detenţiei reclamantului. Deoarece Guvernul nu a prezentat argumente în vederea deosebirii acestei speţe de cauzele sus-menţionate, Curtea consideră că acelaşi mod de abordare urmează a fi adoptat şi în cauza de faţă.În lumina celor expuse, Curtea consideră că motivele pe care s-a întemeiat Judecătoria sect. Centru în deciziile sale, privitoare la detenţia preventivă a reclamantului, nu erau pertinente şi suficiente. Respectiv, în această privinţă, a existat o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenţie.IV. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 1 DIN CONVENŢIEPrimul reclamant a susţinut că detenţia lui după 18 august 2005 cînd Judecătoria sectorului Centru a dispus eliberarea lui, era ilegală în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie, şi judecătorul care a emis mandatul de arest la 22 august 2005 nu avea competenţă teritorială de a proceda astfel.Guvernul a susţinut că detenţia primului reclamant după 19 august 2005 era în legătură cu un alt proces penal. Nu s-a făcut nici un comentariu în privinţa plîngerii în baza Articolului 5 § 1 din Convenţie, însă, Guvernul doar a reiterat că exista o altă cauză penală la o instanţă naţională în care o plîngere similară a fost depusă de victimă.Curtea reiterează că expresiile „legal” şi „în concordanţă cu procedura prescrisă de lege” din Articolul 5 § 1 din Convenţie se referă, în mod esenţial, la dreptul intern şi statuează obligaţia de a se conforma normelor materiale şi procedurale ale acestuia. Este prioritar pentru autorităţile naţionale, în special pentru instanţele de judecată, de a interpreta şi aplica dreptul intern. Totuşi, dacă în temeiul Articolului 5 § 1 din Convenţie omisiunea de a se conforma cu normele dreptului naţional determină o încălcare a Convenţiei, Curtea va putea şi urmează să-şi exercite o anumită competenţă de supraveghere pentru a determina dacă această normă de drept a fost respectată (a se vedea Öcalan c. Turciei [GC], cererea nr. 46221/99, § 84, CEDO 2005-IV).Curtea notează că din momentul în care hotărîrea de eliberare din detenţie de la 18 august 2005 nu a fost contestată de către procuror şi, prin urmare, era în vigoare. În loc să se conformeze aceastei hotărîri, procurorul a încercat să se opună prin depunerea demersului la o altă instanţă, întemeindu-se pe un alt episod al pretinsei infracţiuni comise de către reclamant, pe care a calificat-o ca o infracţiune separată. Fără a aduce noi motive pentru detenţie, acea instanţă a dispus menţinerea în continuare a reclamantului în stare de arest. Mai mult, după 29 august 2005, reclamantul a fost ţinut în detenţie fără un mandat de arest, încălcîndu-se articolul 25 din Constituţie (a se vedea Ursu c. Moldovei, cererea nr. 381/05, §§ 25-28 din 27 noiembrie 2007). Din cele menţionate rezultă că detenţia primului reclamant după 18 august 2005 a fost ilegală şi respectiv a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie.V. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIEReclamanţii au pledat că procedurile judiciare au fost inechitabile dat fiind faptul că instanţele nu erau independente, deoarece celui de-al patrulea reclamant nu i s-a permis să fie prezent la şedinţa din 17 noiembrie 2005 în faţa Curţii de Apel Economice, deoarece instanţele au admis acţiunea Procurorului General în pofida faptului că era prescrisă şi pentru că accesul la justiţie le-a fost împiedicat ca rezultat al respingerii de instanţă a acţiunii sale reconvenţionale din motivul neachitării taxei de stat.Guvernul a pledat că potrivit articolului 217 § 1 din noul Cod Civil, nulitatea absolută a unui act poate fi invocată de către orice persoană fără nici o limitare în timp. Potrivit Guvernului, nulitatea absolută a contractului de vînzare-cumpărare şi arendă a terenurilor serveau drept premisă absolută pentru admiterea acţiunii Procurorului General şi admiterea lor după expirarea termenului general de prescripţie nu încălcă principiile echităţii garantate de Articolul 6 din Convenţie. Guvernul, la fel, a susţinut că al patrulea reclamant a fost citat la adresa lui oficială şi instanţa nu era obligată să trimită citaţii la o altă adresă.Curtea notează că prin admiterea acţiunilor Procurorului General pentru anularea vînzării şi arendării terenurilor, instanţele naţionale au respins toate argumentele reclamanţilor şi au admis pretenţiile procurorului în întregime. Una dintre cele mai principale obiecţii ridicate de către reclamanţi privitor la termenele de prescripţie nu a fost luată în consideraţie în cadrul procedurilor ce vizau anularea arendării. Doar a doua instanţă, în cadrul procesului privind anularea vînzării, pe scurt s-a referit la obiecţia respectivă şi a respins-o pe motiv că acţiunile în interesul Statului erau scutite de la regula respectării termenelor de prescripţie.Curtea observă că anterior a examinat o problemă similară în Dacia S.R.L. c. Moldovei (cererea nr.3052/04 din 18 martie 2008) în care privatizarea hotelului a fost cu succes contestată de Procuratura Generală după mai mult de patru ani şi după expirarea termenului general de prescripţie prevăzut de lege. În acea cauză Curtea a făcut următoarele constatări:
„75. Curtea consideră că respectarea criteriilor de admisibilitate pentru desfăşurarea actelor procedurale este un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Rolul ocupat de termenele de prescripţie este de o importanţă majoră prin interpretarea în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea relevantă declară ordinea de drept ca parte a patrimoniului comun a Statelor Contractante (a se vedea Brumărescu c.România [MC], cererea nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999-VII şi Roşca c. Moldovei, cererea nr.6267/02, § 24 din 22 martie 2005).
76. Curtea nu pune în discuţie competenţa legislatorului de a stabili diferite termene de prescripţie pentru diferite categorii de acţiuni. Totuşi, nici un motiv nu a fost prezentat în prezenta cauză pentru scutirea organizaţiilor de Stat, cînd se revendică restituirea proprietăţii de Stat, de la obligaţia de a respecta termenele de prescripţie stabilite care ar împiedica examinarea unor pretenţii asemănătoare înaintate de orice altă persoană privată sau companie. Acest fapt potenţial dezorganizează numeroase raporturi juridice în situaţii deja stabile şi îi acordă un avantaj discriminatoriu statului fără nici un motiv stringent. Prin urmare, Curtea constată că articolul 86 (2) al vechiului Cod Civil care scuteşte entităţile de Stat de la termenele generale de prescripţie era prin el însuşi contrar articolului 6 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Platokou c.Greciei, cererea nr.38460/97, § 48, CEDO 2001-I).
77. În cazul de faţă, instanţele naţionale au permis Procurorului General, acţionînd în numele Cancelariei de Stat, să înainteze o acţiune împotriva companiei reclamante în pofida expirării termenului general de prescripţie. Instanţele naţionale au examinat acţiunea, care a rezultat în pierderea hotelului de către reclamant. Mai mult, Curtea consideră că modificarea unei situaţii juridice care a devenit definitivă datorită aplicării unui termen de prescripţie, sau care –cum este în cauza de faţă – ar fi trebuit să devină definitivă dacă termenul de prescripţie în favoarea Statului s-ar fi aplicat fără discriminare, este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Popov c. Moldovei (nr.2), cererea nr. 19960/04, § 53 din 6 decembrie 2005 )”.
Situaţia pare a fi identică în cauza de faţă, unde acţiunile Procurorului General au fost înaintate aproximativ peste un an şi jumătate după expirarea termenului general de prescripţie de trei ani. Guvernul s-a bazat pe prevederile noului Cod Civil argumentînd că potrivit acelor prevederi nu există un termen de prescripţie pentru a ataca în judecată actele afectate de nulitate absolută. Totuşi, Curtea notează că potrivit articolului 6 al noului Cod Civil şi potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, prevederile noului Cod Civil, care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003, nu erau aplicabile contractelor încheiate în mai 2001 (a se vedea paragrafele 55 şi 56 supra). Mai mult, noţiunea de nulitate absolută a unui contract a fost pentru prima dată introdusă în Codul Civil al Moldovei odată cu noul Cod Civil, însă Curtea Supremă de Justiţie a făcut expres o referinţă la vechiul Cod Civil şi în particular la articolul 86 potrivit căruia nu exista termen de prescripţie în cazurile în care Statul îşi revendica proprietatea (a se vedea paragraful 43 supra).În lumina celor expuse, Curtea consideră că a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenţie în rezultatul admiterii acţiunilor Procurorului General cu privire la anularea contractelor de vînzare-cumpărare şi arendă, prin încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.Curtea consideră, în virtutea constatărilor făcute mai sus, că nu este necesar să fie examinate distinct restul plîngerilor depuse de reclamanţi în baza Articolului 6 din Convenţie.VI. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR.1 LA CONVENŢIEReclamanţii s-au plîns că hotărîrile prin care au fost admise acţiunile Procurorului General pentru anularea contractelor de arendă şi vînzare-cumpărare a terenurilor, au avut drept efect încălcarea dreptului lor la posesie paşnică garantat de Articolul 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie. Guvernul a disputat afirmaţiile reclamanţilor şi a argumentat că aceştia nu aveau o „posesie” în sensul articolului 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie. În special, ei erau simpli posesori şi nu proprietari ale celor 5.63 ha de pămînt, în timp ce restul terenurilor a fost obţinut ilicit.Curtea consideră că reclamanţii au avut o „posesiune” în sensul Articolului 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie. Cît priveşte terenul arendat, contractul de arendă era valabil pînă în 2011 (a se vedea mutatis mutandis, Strectch c. Regatului Unit, cererea nr. 44277/98, 24 iunie 2003). Cît priveşte celălalt teren, reclamanţii aveau un titlu valabil asupra lui, pînă cînd instanţele naţionale l-au anulat. Curtea a constatat în paragraful 92 supra că admiterea acţiunii Procurorului General, după expirarea termenului general de prescripţie şi în absenţa altor motive stringente, era incompatibilă cu principiul securităţii juridice şi, procedînd astfel, a făcut o paralelă cu cauzele privitoare la casarea hotărîrilor definitive. În asemenea circumstanţe, Curtea nu poate decît să constate că admiterea acţiunilor Procurorului General constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamanţilor, pentru că nu s-a păstrat un just echilibru şi reclamanţii au fost impuşi să suporte şi în continuu supuşi unei poveri individuale excesive (a se vedea, mutatis mutandis, Brumărescu c. România [MC], cererea nr. 28342/95, §§ 75-80 , CEDO 1999-VII ). Cum şi în cazul Dacia, instanţele naţionale nu au oferit vreo justificare în sprijinul unei astfel de ingerinţe. Rezultă că existat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie.VII. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 ÎN COMUN CU ARTICOLELE 3, 6 ŞI 1 DIN PROTOCOLUL NR.1 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 14 ÎN COMUN CU ARTICOLUL 6 DIN CONVENŢIECurtea reiterează că în cauza Malai c. Moldovei (citat supra, §§ 45-46), s-a constatat o încălcare a Articolului 13 din Convenţie din cauza lipsei unui remediu efectiv în Republica Moldova împotriva condiţiilor de detenţie inumane şi degradante. Deoarece Curţii nu i-au fost prezentate dovezi că remedii noi şi remedii efective au apărut de atunci în Republica Moldova, Curtea nu poate decît să-şi confirme constatările sale. Respectiv, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenţie combinat cu articolul 3 din Convenţie în privinţa primului reclamant.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a Articolului 13 în comun cu Articolele 6 şi 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie, precum şi pretinsa încălcare a Articolului 14 din Convenţie în conexitate cu Articolul 6 din Convenţie, în vederea constatărilor supra, Curtea nu consideră necesar examinarea distinctă a cererilor reclamanţilor.VIII. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE Articolul 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. ”A. Prejudiciul material Reclamanţii au pretins 5,212,292.06 EUR pentru compensarea valorii proprietăţii lor, creditelor neplătite, venitul ratat şi penalităţilor stabilite de instanţe pentru taxele neachitate. Guvernul a susţinut, inter alia, că pretenţia reclamanţilor era nejustificată şi a solicitat să fie respinsă. Curtea consideră că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 vizavi de atribuirea prejudiciului material nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii. Acest aspect urmează a fi rezervat în modul corespunzător, şi o nouă procedură urmează să fie fixată, ţinînd seama de posibilitatea unei înţelegeri la care pot ajunge Guvernul Moldovei şi reclamanţii.B. Prejudiciul moral Primul şi al doilea reclamant au pretins fiecare 100,000 EUR în vederea compensării prejudiciului moral. Al treilea reclamant a solicitat 80,000 EUR. Reclamanţii au argumentat că au suferit o durere psihică severă şi în special intensă după ce Guvernul le-a luat toată proprietatea şi a plasat în detenţie primul reclamant. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de reclamanţi şi a pledat că ele erau excesive. Guvernul a solicitat Curţii să respingă pretenţiile reclamanţilor de satisfacţie echitabilă în privinţa prejudiciului moral. Curtea consideră, reieşind din constatările expuse mai sus, că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 vizavi de atribuirea prejudiciului moral, care ar rezulta din încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie şi Articolului 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii în privinţa tuturor reclamanţilor. Acest aspect urmează a fi rezervat în modul corespunzător, şi o nouă procedură urmează să fie fixată, ţinînd seama de posibilitatea unei înţelegeri la care pot ajunge Guvernul Moldovei şi reclamanţii. În acelaşi timp Curtea consideră că primul reclamant a avut suferinţe psihice urmare a încălcării drepturilor lui garantate de Articolele 3, 5 şi 13 din Convenţie. Evaluînd echitabil, Curtea îi acordă 10,000 EUR.C. Costuri şi cheltuieli Reclamanţii de asemenea au pretins 4,212.88 EUR pentru costuri şi cheltuieli. Guvernul a contestat suma şi a pledat că este excesivă. Curtea acordă 100 EUR pentru costuri şi cheltuieli, considerînd restul pretenţiilor nedemonstrate.D. Penalităţi Curtea consideră oportun ca penalităţile de întîrziere să fie bazate pe rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene la care se vor adăuga trei procente. DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE Declară plîngerea primului reclamant în baza Articolului 13 din Convenţie în conexitate cu Articolul 5 din Convenţie inadmisibilă şi restul capetelor de cerere admisibile;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenţie în privinţa primului reclamant;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenţie în privinţa primului reclamant, în ce priveşte detenţia lui între 18 august şi 17 noiembrie 2005;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenţie în privinţa primului reclamant, în ce priveşte detenţia lui între 22 iulie şi 18 august 2005;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenţie în privinţa tuturor celor patru reclamanţi ca rezultat al admiterii acţiunilor Procurorului General de anulare a contractelor de vînzare-cumpărare şi arendă a terenurilor;
Hotărăşte că nu este necesar să examineze alte capete de cereri ale reclamantului în baza Articolului 6 din Convenţie;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 13 din Convenţie în conexitate cu Articolul 3 din Convenţie în privinţa primului reclamant;
Hotărăşte să nu examineze plîngerile reclamanţilor potrivit Articolului 13 din Convenţie în conexitate cu Articolul 6 din Convenţie şi Articolul 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie;
Hotărăşte să nu examineze plîngerile reclamanţilor potrivit Articolului 14 din Convenţie în conexitate cu Articolul 6 din Convenţie;
Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 1 din Protocolul Nr.1 la Convenţie în privinţa tuturor celor patru reclamanţi ca rezultat al admiterii acţiunilor Procurorului General de anulare a contractelor de vînzare-cumpărare şi arendă a terenurilor;
Hotărăşte
(a) că statul reclamat trebuie să achite dlui Gheorghe Străisteanu, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, suma de 10,000 EUR (zece mii euro) pentru repararea prejudiciul moral, plus orice taxă care ar putea fi percepută la această sumă, şi 100 EUR (o sută euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care ar putea fi percepută la această sumă de la reclamant.
(b) că sumele menţionate urmează a fi convertite în valuta naţională a Statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data efectuării plăţii.
(c) că din momentul expirării termenului menţionat de trei luni până la achitare o dobîndă simplă va fi plătită la sumele menţionate la o rată egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene pe perioada întîrzierii, plus trei procente;
Hotărăşte că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 din Convenţie, în privinţa prejudiciului material şi a prejudiciului moral care rezultă din încălcarea articolelor 6 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul Nr.1 din Convenţie, nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii şi respectiv,
(a) rezervă acest aspect în totalitate;
(b) invită Guvernul şi reclamanţii să prezinte, în decursul a trei luni din ziua în care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu prevederile Articolului 44 § 2 din Convenţie, observaţiile sale scrise asupra acestui aspect şi, în special, de a informa Curtea despre orice înţelegere la care pot ajunge părţile;
(c) rezervă procedura ulterioară şi deleagă competenţele în favoarea Preşedintelui Camerei de a o stabili în cazul în care este aceasta va fi necesară.
Respinge, restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţie echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 7 aprilie 2009, potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentului Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy