Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 13605/08
depusă de Oleg TALMAZAN
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită la 31 mai 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 4 decembrie 2007,
Având în vedere declaraţiile prezentate de Guvernul pârât la 30 iunie, 13 octombrie şi 30 noiembrie 2010, prin care se solicită scoaterea cererii de pe rol, şi răspunsul reclamantului la aceste declaraţii,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Oleg Talmazan, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1963 şi care locuieşte în Chişinău. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl R. Zadoinov, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 29 august 1998, a fost pornită o anchetă penală împotriva unui grup de persoane, inclusiv împotriva reclamantului, privind fraudarea pretinsă a unei bănci în anul 1995.
La 5 martie 2004, reclamantul a fost reţinut, şi instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pe un termen de 30 de zile. El a fost deţinut în izolatorul de detenţie al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate („DCCO”) de pe strada Bucuria, 14, or. Chişinău.
La 6 mai 2004, el a fost eliberat şi obligat să nu părăsească oraşul până la pronunţarea unei sentinţe în cauza sa.
A. Condiţiile de detenţie
Reclamantul a descris condiţiile sale de detenţie după cum urmează. Celula nr. 9 în care el a fost deţinut era situată în subsol. Aceasta măsura 16 metri pătraţi şi în ea erau deţinuţi concomitent de la 14 până la 16 persoane. Celula era foarte umedă şi neventilată; nu era nici o fereastră şi era doar un bec cu iluminare slabă. Mobila lipsea, cu excepţia unei bănci de lemn, pe care trebuiau să o împartă toţi deţinuţii. Unicul mijloc de colectare a deşeurilor deţinuţilor era o găleată, care era mereu plină şi degaja un miros neplăcut. Reclamantul se putea folosi de veceul din afara celulei o dată pe zi. O dată pe săptămână el putea să facă baie. Lenjeria de pat nu se oferea. În celulă se permitea fumatul şi reclamantul, care nu este fumător, a suferit din cauza fumatului pasiv.
Mâncarea a fost insuficientă şi necomestibilă. Rudelor nu li s-a permis să transmită colete reclamantului. Nu a fost permis nici un contact cu cei din afara izolatorului de detenţie. Reclamantul trebuia să poarte hainele pe care le avea în momentul arestării sale; şi nu era posibilă spălarea acestora.
Reclamantul şi rudele sale s-au adresat cu o plângere la Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne privind condiţiile inumane de detenţie şi imposibilitatea de a-i transmite mâncare şi lenjerie de pat. Ei au primit răspunsuri formale privind respectarea strictă a legislaţiei de către autorităţi.
Reclamantul, care este jurnalist, a scris mai multe articole în care el a descris detaliat condiţiile de detenţie în izolatorul în care el a fost deţinut. Aceste articole au fost publicate în câteva ziare de circulaţie naţională.
B. Asistenţa medicală în timpul detenţiei
Reclamantul susţine că din cauza condiţiilor inumane de detenţie el s-a îmbolnăvit de angină, care nu a fost tratată.
La 27 martie 2004, aproximativ la ora 17.00, el şi-a pierdut cunoştinţa în celula sa. A fost chemată o ambulanţă şi doctorii au constatat că reclamantul a suferit un infarct miocardic acut şi suferea de tahicardie şi angină. De asemenea, ei au afirmat că reclamantul „a fost lăsat [la izolatorul de detenţie] de către colonelul M.”.
La 8 aprilie 2004, aproximativ la ora 16.00, reclamantul din nou şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost chemată o ambulanţa din cauza suspecţiei la infarctul miocardic. Diagnosticul anterior a fost confirmat şi doctorii au notat „refuzul poliţiei de a-l spitaliza [pe reclamant]”.
În aceeaşi zi, aproximativ la ora 20.00, a fost din nou chemată ambulanţa din cauza suspecţii reclamantului la infarctul miocardic. Ca urmare, el a fost spitalizat.
La 6 mai 2004, reclamantul a fost eliberat din detenţie, iar la 7 mai 2004, el a cerut asistenţă medicală de la Institutul Cardiologic din Chişinău.
Pe durata detenţiei sale reclamantul niciodată nu a beneficiat de asistenţă medicală, cu excepţia cazurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă de către personalul de la ambulanţă, şi pe perioada tratamentului la spital.
C. Durata procedurilor şi facilităţile pentru pregătirea apărării
Ancheta penală care a fost iniţiată la 29 august 1998 a fost finisată în iulie 2004. Cauza a fost transmisă instanţei de judecată la 21 iulie 2004. Judecătorul, căruia i-a fost repartizată această cauză, a fost în concediu până la 8 septembrie 2004.
Reclamantul a prezentat dovezi că multiple şedinţe de judecată au fost amânate din cauza absenţei procurorului, a martorilor acuzării, sau a judecătorilor.
La 25 decembrie 2006, prima instanţă a pronunţat sentinţa, prin care reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare pe un termen de un an, cu suspendarea executării pe un an. Reclamantul şi procurorul au atacat această sentinţă.
Reclamantul a solicitat să i să permită să facă copii ale materialelor din dosar pentru a-şi pregăti cererea de apel, însă nu i s-a permis. În cererea sa de apel, el s-a plâns în mod expres de refuzul angajaţilor Curţii de Apel Chişinău de a permite avocatului său de a face copii ale unor documente din dosarul său. Motivul acestui refuz a fost că legea îi interzicea să facă asemenea copii. Acesta susţine că neacordarea posibilităţii de a face copii l-a împiedicat pe avocat să pregătească cererea de apel în mod corespunzător. Într-un apel suplimentar din 17 Aprilie 2007, avocatul reclamantului a remarcat ca i s-a oferit acces la câteva volume suplimentare ale materialelor cauzei, doar că din nou nu i s-a permis să facă copii.
La 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Chişinău a examinat cauza şi a adoptat o decizie, prin care reclamantul a fost recunoscut vinovat şi obligat să plătească părţii vătămate sumă de 1,600,000 lei moldoveneşti (MDL, aproximativ 94,730 euro (EUR) la acea dată). Curtea a remarcat, inter alia, că părţile au beneficiat de condiţii egale pentru a-şi susţine pretenţiile în cauza lor şi de a prezenta probele. În special, la solicitarea avocatului reclamantului, a fost efectuată o expertiză în acest sens.
La o dată necunoscută, procurorul a depus un recurs. La 22 mai 2007, reclamantul de asemenea a depus un recurs, în care s-a plâns, inter alia, de refuzul de a permite avocatului său de a face copii ale documentelor, despre care s-a pretins că au fost falsificate, pentru a solicita efectuarea unei expertize. Având în vedere că afirmaţia potrivit căreia reclamantul a falsificat semnătura unei alte persoane se afla în centrul acuzaţiilor, necesitatea efectuării unei expertize suplimentare era foarte importantă.
La 23 octombrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia instanţei ierarhic inferioare, şi a dispus reexaminarea cauzei.
La 19 martie 2010, Curtea de Apel Chişinău a încetat procedurile împotriva reclamantului în ceea ce priveşte una din acuzaţiile şi l-a recunoscut vinovat în partea rămasă a acuzaţiilor, condamnându-l la pedeapsa cu închisoare pe un termen de zece ani.
Cauza se află la examinarea Curţii Supreme de Justiţie până în prezent.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de detenţia sa în condiţii inumane.
2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, de neacordarea asistenţei medicale necesare în timpul detenţiei.
3. În continuare, el s-a mai plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, de durata excesivă a procesului penal în cauza sa.
4. Reclamantul s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, de privarea sa de „timp si facilităţi” pentru pregătirea adecvată a apărării sale.
ÎN DREPT
Printr-o scrisoare din 30 iunie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenţiei.
Declaraţia prevede următoarele:
„... 2. Se pare că circumstanţele cauzei şi chestiunile ridicate de către reclamant sunt subiectul unei jurisprudenţe bine stabilite a Curţii... [Guvernul s-a referit la o listă de cauze în privinţa Moldovei privind violările articolelor 3 şi 6 ale Convenţiei].
3. Analizând jurisprudenţa Curţii, Guvernul face următoarea declaraţie unilaterală:
Guvernul recunoaşte că autorităţile naţionale nu au acordat reclamantului asistenţa medicală corespunzătoare în timpul detenţiei sale [necesară] având în vedere starea lui de sănătate, cu violarea articolului 3 al Convenţiei.
De asemenea, în temeiul aceleiaşi prevederi ale Convenţiei, Guvernul recunoaşte că reclamantul a fost deţinut la acel moment în condiţii de detenţie inumane şi degradante, şi anume în izolatorul de detenţie al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate.
De asemenea, Guvernul recunoaşte că a avut loc o violare a dreptului reclamantului garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, în special, ca urmare a faptului că procesul penal împotriva lui a avut loc cu încălcarea „termenului rezonabil” [condiţia] în temeiul prevederilor sus-menţionate.
În final, Guvernul recunoaşte că reclamantul a fost privat de dreptul său de a-şi pregăti în mod corespunzător apărarea sa în timpul procesului, şi, prin urmare, a avut loc violarea articolului 6 § 3 al Convenţiei.
4. În acest sens, având în vedere criteriile care reiese din jurisprudenţa Curţii, Guvernul consideră că toate faptele menţionate mai sus şi, mai cu seamă, recunoaşterea încălcării drepturilor reclamantului ar servi, cel puţin, drept o satisfacţie echitabilă parţială pentru prejudiciul moral.
5. Prin urmare, Guvernul cere Curţii să scoată această cerere de pe rol, potrivit prevederilor articolului 37 § 1 al Convenţiei.”
Printr-o scrisoare din 18 august 2010, reclamantul a exprimat opinia că declaraţia era inacceptabilă, din cauza lipsei în declaraţia Guvernului a unei oferte de compensare. El a pretins EUR 20,000 cu titlu de compensaţie pentru prejudiciul moral, şi EUR 10,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. De asemenea, el a solicitat încetarea tuturor acuzaţiilor împotriva sa în cadrul procesului penal aflat pe rol.
La 13 octombrie 2010, Guvernul a făcut o nouă declaraţie prin care din nou a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului şi a oferit acestuia o sumă totală de EUR 5,000 cu titlu de compensaţii şi costuri.
La 30 noiembrie 2010, Guvernul a majorat suma oferită cu titlu de compensaţii la EUR 6,000.
La 2 decembrie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menţionată în ultima declaraţie a Guvernului era inacceptabil de mică, având în vedere jurisprudenţa Curţii în privinţa Republicii Moldova. El a cerut transferarea sumei acordate de către Curte în contul bancar al avocatului său, din cauza dificultăţii de a se folosi de aceşti bani în timpul detenţiei sale în închisoare.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska v. Poland (dec.) nr. 28953/03).
Curtea a specificat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Republicii Moldova, jurisprudenţa sa referitoare la pretenţiile formulate privind violarea articolului 3 al Convenţiei (acordarea asistenţei medicale deţinuţilor – a se vedea, spre exemplu, Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, §§ 69-74, 4 octombrie 2005, Boicenco v. Moldova, nr. 41088/05, §§ 86-97, 11 iulie 2006, şi Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, §§ 109-122, 7 noiembrie 2006) şi articolului 6 §§ 1 şi 3 al Convenţiei (durata procesului penal – a se vedea, spre exemplu, hotărârea Holomiov citată mai sus, §§ 132-147). Mai mult, din documentele prezentate de către părţi, nu reiese că iregularităţile procedurale din primul set de proceduri s-au repetat în procesul redeschis. Procesul redeschis încă continuă şi, prin urmare, formularea unei pretenţii privind noile încălcări procedurale în acest proces nou este prematură.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului din 30 iunie 2010, precum şi suma compensaţiei propuse în declaraţia din 30 noiembrie 2010 – care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu sumele acordate de către Curte în cauze similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1(c)).
Mai mult, în lumina celor de mai sus, şi în special având în vedere existenţa unei jurisprudenţe clare şi vaste în acest domeniu, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Având în vedere cele de mai sus, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy