Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 13605/08
de Oleg TALMAZAN
împotriva Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd la 31 Mai 2011 într-un Comitet constituit din:
Egbert Myjer, Preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al Secţiei,
Examinînd cererea sus-menţionată depusă la 4 decembrie 2007,
Luînd în consideraţie declaraţiile Guvernului respondent din 30 iunie, 13 octombrie şi 30 noiembrie 2010, solicitînd radierea de pe rol a cererii, şi examinînd răspunsurile reclamantului la aceste declaraţii,
Deliberînd, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl. Oleg Talmazan, este cetăţeanul Republicii Moldova, născut în 1963, locuieşte în Chişinău. Dînsul a fost reprezentat în faţa Curţii dl. R. Zadoinov, avocat cu practică în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, Dl. Vladimir Grosu.
Circumstanţe de fapt, după cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
La 29 august 1998 a fost iniţiată urmărirea penală cu privire la pretinsa fraudare a unei bănci săvîrşită în 1995 de un grup de persoane, inclusiv şi reclamantul.
La 05 martie 2004 reclamantul a fost reţinut şi instanţa i-a aplicat arestare preventivă pe un termen de 30 de zile. El a fost deţinut în Izolatorul detenţiei preventive din cadrul Departamentului pentru combaterea crimei organizate (DCCO), pe str. Bucuria, nr. 15, mun. Chişinău.
A 6 mai 2004 dînsul a fost eliberat din detenţie şi în privinţa sa i s-a aplicat obligaţia de nepărăsire a localităţii pînă la soluţionarea adoptarea sentinţei.
A. Condiţii de detenţie
Reclamantul a descris condiţiile sale de detenţie după cum urmează. Camera nr. 09, în care el a fost deţinut, a fost situată în subsol. Suprafaţa acestea era de 16 m2 şi aproximativ între 14 şi 16 persoane se deţineau în acelaşi timp acolo. Aerul în camera de detenţie era foarte umed şi nu exista ventilare, nu exista nici o fereastră şi doar o lumină slabă ilumina camera. Nici un fel de mobilă nu era pusă la dispoziţie, exceptînd o laviţă din lemn care era folosită în comun de toţi deţinuţi. O căldare din colţul camerei era utilizată pentru a satisface necesităţile fiziologice şi aceasta era mereu plină ci mirosea urît. Doar odată pe zi reclamantului i se permitea să folosească toaleta în afara camerei. O dată pe săptămînă lui i se permitea sa facă un duş. Nici lingerie de pat nu era asigurată. Fumatul era permis în cameră şi reclamantul, care nu este fumător, a suferit pasiv de fumul de ţigară.
Mîncarea era insuficientă şi necomestibilă. Rudelor li se interzicea să transmită colete reclamantului. Era interzis orice contact cu lumea exterioară. Reclamantul a purtat aceleaşi haine din momentul arestării sale; nu a existat nici o posibilitate să le spele.
Mereu cînta la maxim un radio pe hol, întru a suprimi toate strigătele ale deţinuţilor.
Reclamantul şi rudele sale s-au plîns Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne despre condiţiile inumane de detenţie şi despre interdicţia de aprovizionare cu mîncare şi lenjerie pentru reclamant. Dînşii au recepţionat răspunsuri formale despre supravegherea strică a legislaţiei din partea autorităţilor.
Reclamantul a fost un jurnalist, şi a scris multiple articole în care a descris în detaliu condiţii de detenţie în Izolatorul de detenţie unde s-a deţinut. Aceste articole au fost publicate în mai multe ziare naţionale.
B. Asistenţa medicală în detenţie
Reclamantul a pretins precum că datorită condiţiilor inumane de detenţie dînsul s-a îmbolnăvit de angină, care nu s-a tratat.
La 27 martie 2004, aproximativ la orele 17.00 el a pierdu cunoştinţă în cameră. O ambulanţă a fost chemată şi doctorii au depistat că reclamantul a suferit un infarct miocardic, plus la aceasta avea tahicardie şi angină. Medicii au mai indicat precum că reclamantul a fost „lăsat în detenţie la indicaţia colonelului M.”
La 08 aprilie 2004, aproximativ la orele 16.00, reclamantul din nou a pierdut cunoştinţa şi ambulanţa a fost chemată, deoarece repetat s-a presupus că dînsul a suferit de infarct. Diagnosticul anterior a fost reconfirmat şi doctorii au notat precum „că colaboratorii de poliţie au interzis tratamentul ambulatoriu al reclamantului”.
În aceiaşi zi, aproximativ la orele 20.00 ambulanţa a fost chemată repetat, deoarece s-a presupus că reclamantul a suferit un infarct. Dînsul a fost transportat în spital.
La 06 mai 2004 reclamantul a fost eliberat din detenţie şi la 07 mai 2004 dînsul a solicitat asistenţă medicală la Institutul de Cardiologie din Chişinău.
Reclamantului nu i s-a acordat nici un fel de asistenţă medicală în cadrul detenţiei, exceptînd asistenţă medicală de urgenţă la chemare şi acel tratament acordat în spital.
C. Durata procedurilor şi asigurarea dreptului de apărare
Investigaţia penală, fiind iniţiată la 29 august 1998 a fost terminată în iulie 2004. Dosarul a fost trimis în instanţă de judecată la 21 iulie 2004. Judecătorul căruia i s-a încredinţat cauza penală a fost în concediu pînă la 08 septembrie 2004.
Reclamantul a prezentat dovezi precum numeroase şedinţe de judecată au fost amînate din cauza absenţei procurorului, martorilor din partea acuzării sau datorită absenţei judecătorilor.
La 25 decembrie 2006 prima instanţă a adoptat sentinţă prin care l-a pedepsit pe reclamant cu privaţiune de libertate pe un termen de un an de zile, cu suspendarea condiţionată pe un termen de un an de zile. Reclamantul a depus apel.
Reclamantul a solicitat accesul la materialele dosarului pentru a face copii în sensul pregătirii pentru susţinerea apelului său, dar demersul i-a fost respins de preşedintele de şedinţă. În apelul său, reclamantul s-a plîns direct despre refuzul grefei Curţii de Apel de a oferi avocatului său accesul la materialele dosarului pentru a face copii. Motivul refuzului a fost precum că legea nu permite să fie făcute astfel de copii. Reclamantul a notat precum că un asemenea refuz în sensul de a face copii a rezultat în imposibilitatea avocatului de a se pregăti în modul corespunzător pentru susţinerea apelului. În apelul suplimentar din 17 aprilie 2007 avocatul reclamantului a specificat precum că accesul la materialele dosarului i s-a acordat, dar nu i s-a permis să facă copii.
La 25 aprilie 2007 Curtea de Apel Chişinău a ţinut o şedinţă şi a pronunţat hotărîrea sa recunoscîndu-l vinovat pe reclamant şi pedepsindu-l la achitarea prejudiciului în valoare 1.6 milioane lei moldoveneşti (MLD, constituind aproximativ 94 730 Euro (EUR) la momentul respectiv). Curtea a notat, inter alia, că părţile au avut posibilitatea în egală măsură să-şi pledeze poziţia şi să prezinte dovezi. În particular, la demersul avocatului o expertiză a fost dispusă.
La o dată nespecificată, partea acuzării a formulat un recurs. La 22 Mai 2007 reclamantul, de asemenea, a formulat un recurs, în care dînsul s-a plîns, printre altele, despre refuzul de oferi accesul avocatului pentru a face copii a pretinselor documente falsificate întru a cere părerea unui expert independent. Această pretenţie precum că reclamantul ar fi falsificat o semnătură a unei alte persoane constituie fundamentul acuzaţiilor şi necesitatea efectuării unei astfel de expertize independente era strict necesară.
La 23 octombrie 2007 Curtea supremă de justiţie a casat sentinţa instanţei inferioare şi a ordonat rejudecarea cauzei.
La 19 martie 2010 Curtea de Apel Chişinău a clasat procesul pe un capăt de acuzaţie împotriva reclamantului şi l-a găsit culpabil de alte capete, condamnîndu-l la zece ani privaţiune de libertate.
Cauza este pe rolul Curţii Supreme de Justiţie.
PLÎNGERI
1. Reclamantul s-a plîns sub aspectul Articolului 3 din Convenţie precum că dînsul a fost deţinut în condiţii inumane de detenţie.
2. Dînsul, de asemenea, întemeindu-se pe prevederile aceluiaşi Articol, complînge faptul neacordîrii unei asistenţe medicale adecvate în timpul detenţiei sale.
3. Adiţional, reclamantul se plînge conform prevederilor Articolului 6 din Convenţie despre durata excesivă a procedurilor penale în cauza sa.
4. Reclamantul complînge, în baza aceluiaşi Articol, precum că a fost privat de „posibilitatea şi timpul” necesar pregătirii corespunzătoare a poziţiei sale de apărare în proces.
ÎN DREPT
Prin scrisoarea din 30 iunie 2010 Guvernul a informat Curtea despre formularea declaraţiei unilaterale întru soluţionarea litigiului derivat din cererea reclamantului. La fel, Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenţie.
Declaraţia prevede după cum urmează:
“... 2. Se observă că circumstanţele cazului şi problemele ridicate de reclamant ar putea fi considerate obiectul unei jurisprudenţe bine definite a Curţii...(Guvernul a citat o listă de cauze în privinţa Moldovei cu privire la violările Articolelor 3 şi 6 din Convenție).
3. Guvernul, după analiza jurisprudenţei Curţii, face următoarea declaraţie unilaterală:
Guvernul recunoaşte că autorităţile naţionale au omis să asigure reclamantul cu o asistenţă medicală corespunzătoare în timpul aflării acestuia în detenţie, după cum era necesar potrivit stării sale de sănătate, în violarea Articolului 3 din Convenție.
De asemenea, potrivit aceleiași prevederi a Convenţiei, Guvernul recunoaşte că reclamantul a fost deţinut la momentul relevant în condiţii inumane şi degradante, şi anume în Izolatorul detenţiei preventive a Departamentului de Combatere a Crimei Organizate.
La fel, Guvernul recunoaşte că a existat o violare a dreptului reclamantului garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, în special sub aspectul că procedurile penale iniţiate în privinţa lui au depăşit cerinţa „rezonabilităţii” în sensul prevederilor menționate.
În final, Guvernul recunoaşte că reclamantul a fost limitat în dreptul său de aşi pregăti adecvat şi propriu apărarea sa în cadrul judecării şi, respectiv, violarea Articolului 6 § 3 din Convenție a survenit.
4. În sensul celor expuse, avînd în vedere criteriile rezultate din jurisprudenţa Curţii, Guvernul consideră că toate faptele sus-menţionate şi în special recunoaşterea violărilor de drepturi ale reclamantului ar servi cel puţin o satisfacţie echitabilă parţială pentru prejudicii morale.
5. Respectiv, Guvernul solicită Curţii să radieze prezenta cerere de pe rolul său, potrivit prevederilor Articolului 37 § 1 din Convenție.”
În scrisoarea din 18 August 2010 reclamantul s-a pronunţat că declaraţia este una inacceptabilă din momentul că Guvernul nu a indicat nici o ofertă pentru al compensa. Reclamantul a pretins 20 000 EUR pentru compensarea prejudiciilor morale şi 10 000 EUR pentru rambursarea costurilor şi cheltuielilor. El de asemenea a solicitat clasarea tuturor acuzaţiilor înaintate împotriva sa în procedurile penale pendinte la moment.
La 13 octombrie 2010 Guvernul a formulat o altă declaraţie, repetînd recunoaşterea încălcărilor de drepturi ale reclamantului şi a oferit o sumă globală de 5 000 EUR pentru compensaţii, inclusiv şi a costurilor.
La 30 noiembrie 2010 Guvernul a majorat suma propusă în calitate de compensaţii pînă la 6 000 EUR.
La 2 decembrie 2010 reclamantul s-a exprimat opinia că suma menţionată în ultima declaraţie a Guvernului a fost una inacceptabil de mică, în lumina jurisprudenţei Curţii în cauzele împotriva Moldovei. El a solicitat ca orice sumă acordată de Curte să fie transferată pe contul avocatului avînd în vedere deficienţele pe care le întîmpină fiind deţinut în penitenciar.
Curtea reaminteşte că Articolul 37 din Convenţie prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanţele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii, în special, să radieze cererea de pe rol:
“„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
De asemenea, Curtea aminteşte că în anumite circumstanţe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenţie în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului reclamat, chiar şi în cazul în care reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor enunţate de propria jurisprudenţă, în particular speţa Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).
Curtea a stabilit deja în numeroase cazuri, inclusiv acele aduse împotriva Moldovei, o practică referitoare la plîngerile despre violarea Articolului 3 (asistenţă medicală a deţinuţilor – a se vedea, de exemplu, Sarban v. Moldova, no. 3456/05, §§ 69-74, 4 octombrie 2005, Boicenco v. Moldova, no. 41088/05, §§ 86-97, 11 iulie 2006, and Holomiov v. Moldova, no. 30649/05, §§ 109-122, 7 noiembrie 2006) şi Articolul 6 §§ 1 şi 3 (durata procedurilor penale – a se vedea, de exemplu, Holomiov pre-citat, §§ 132-147). Mai mult decît atît, reieşind din documentele prezentate de părţi nu reiese că neajunsurile procesuale în prima stadie a procedurilor s-au repetat la faţa de rejudecare. Procedurile redeschise sunt pendinte şi orice nouă plîngere cu privire la noile încălcări procedurale în aceste noi proceduri este prematură.
Avînd în vedere substanţa recunoaşterilor conţinute în declaraţiile Guvernului din 30 iunie 2010, precum şi suma compensaţiei propusă în declaraţia din 30 noiembrie 2010 – care este consistentă cu sumele acordate în cauze similare – Curtea consideră că nu mai este necesară continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1(c)).
Mai mult, în lumina tuturor aprecierilor de mai sus, şi în particular avînd în vedere o jurisprudenţă clară şi voluminoasă asupra obiectului din prezenta cauză, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenţie şi Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a cererilor (Articolul 37 § 1 in fine).
În consideraţie cu cele expuse mai sus, este propriu de a radia cauza de pe rolul său.
Din aceste considerente Curtea în unanimitate
Ia act de termenii declaraţiei Guvernului respondent şi de modalităţile pentru asigurarea conformării cu obligaţiile asumate;
Decide să radieze cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenţie.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy