Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 77608/01
depusă de Lyubov TANASENKO
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 28 februarie 2006, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dna F. Elens-Passos, Grefier adjunct al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 19 mai 2001,
Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul ei,
Având în vedere observaţiile prezentate de Guvernul pârât şi observaţiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dna Lyubov Tanasenko, este cetăţean al Ucrainei care s-a născut în 1937 şi locuieşte în satul Liubiţkoe, Ucraina. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
A.Circumstanţele cauzei
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
În 1998, reclamantul a intentat o acţiune civilă împotriva unei persoane care a refuzat să-şi plătească datoria faţă de el (N.).
La 6 aprilie 1998, Judecătoria sectorului Botanica a hotărât în favoarea reclamantului şi a dispus ca N. să-i plătească acestuia 56,447 lei moldoveneşti.
Reclamantul a obţinut un titlu executoriu, pe care executorul judecătoresc nu l-a executat.
Reclamantul a cerut şi a obţinut, la 1 iulie 1998, o încheiere judecătorească prin care a fost pus sechestru pe apartamentul lui N..
N. a cerut aceleiaşi instanţe judecătoreşti să scoată sechestrul, iar la 22 noiembrie 1999 această cerere a fost satisfăcută. La 30 decembrie 1999, N. a cumpărat prin privatizare apartamentul de la stat.
Reclamantul a cerut emiterea unei noi încheieri judecătoreşti prin care să se pună sechestru pe apartamentul lui N., care a fost emisă la 16 februarie 2000. Această încheiere judecătorească a fost anulată de către aceeaşi instanţă de judecată la 16 martie 2000.
La 24 martie 2000, aceeaşi instanţă de judecată a emis o altă încheiere judecătorească de aplicare a sechestrului asupra apartamentului lui N., care a fost anulată la 28 aprilie 2000. Reclamantul nu a contestat cu recurs niciuna din încheierile judecătoreşti prin care s-a anulat sechestrul.
La 3 mai 2000, apartamentul a fost vândut unui terţ; N. a plecat în Rusia.
Ulterior, reclamantul s-a plâns diferitor autorităţi de neexecutarea hotărârii judecătoreşti, care i-au răspuns că executarea nu a fost posibilă, deoarece debitorul reclamantului nu avea proprietăţi şi a părăsit ţara.
Până în prezent, hotărârea judecătorească din 6 aprilie 1998 nu a fost executată.
B. Dreptul intern relevant
Legislaţia internă relevantă a fost descrisă în hotărârea Curţii în cauza Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, ECHR 2004-... (extrase).
PRETENŢIA
Reclamantul s-a plâns, în esenţă, de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa, contrar articolului 6 § 1 al Convenţiei şi articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.
ÎN DREPT
Articolul 6 § 1 al Convenţiei, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... şi într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanţă independentă şi imparţială ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”
Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede următoarele:
„1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional ... .”
Curtea reaminteşte că omisiunea autorităţilor de stat de a întreprinde măsuri rezonabile pentru asigurarea executării poate atrage responsabilitatea statului (Scollo v. Italy, hotărâre din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, § 44).
Se pare că încheierile judecătoreşti din 16 martie şi 28 aprilie 2000, prin care au fost anulate încheierile judecătoreşti de aplicare a sechestrului asupra apartamentului lui N., i-au permis lui N. să vândă apartamentul şi, astfel, să lipsească substanţial procedurile ulterioare de executare de orice şansă de succes. Indiferent dacă aceste încheieri judecătoreşti au fost sau nu întemeiate, ele pot fi considerate ca împiedicând efectiv executarea şi, astfel, constituie decizii interne „definitive”, prin care a fost respinsă executarea ulterioară (a se vedea Sitkov v. Russia (dec.) nr. 55531/00, 9 noiembrie 2004).
Totuşi, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenţiei, ea nu poate examina decât pretenţiile cu care a fost sesizată într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne definitive. Această cerere a fost depusă la 19 mai 2001, adică cu mai mult de şase luni de la decizia internă definitivă.
Curtea conchide că orice pretenţie implicită cu privire la încheierile judecătoreşti prin care au fost anulate încheierile judecătoreşti de aplicare a sechestrului a fost depusă în afara termenului şi urmează a fi respinsă, aşa cum prevede articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
În ceea ce priveşte neexecutarea după 3 mai 2000, când apartamentul a fost vândut unui terţ, autorităţile de stat nu puteau face nimic pentru asigurarea executării hotărârii judecătoreşti din 6 aprilie 1998, deoarece debitorul nu avea proprietăţi şi a plecat peste hotare.
Prin urmare, această parte a pretenţiei reclamantului este vădit nefondată şi urmează a fi respinsă, aşa cum prevede articolul 35 § 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
1.Decide să disjungă admisibilitatea de fondul cererii; şi
2.Declară cererea inadmisibilă.
Françoise Elens-PassosNicolas Bratza
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy