Traducere neoficială a variantei franceze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 12495/05
depusă de Galina ŢOPA
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 6 septembrie 2011 în cadrul unui comitet compus din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier Adjunct al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 12 martie 2005,
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât la 20 decembrie 2010 şi 1 februarie 2011, prin care solicită Curţii să scoată cererea de pe rol, precum şi răspunsul reclamantului la acea declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Cererea a fost depusă de către dna Galina Ţopa, cetăţean al Republicii Moldova, care locuieşte la Chişinău. Ea a fost reprezentată de către dl P. Popa, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
Faptele cauzei pot fi rezumate în felul următor.
La 2 iunie 1997, împotriva reclamantei a fost pornită o acţiune care urmărea privarea ei de dreptul de a ocupa împreună cu fiul său o cameră într-o casă.
Iniţial, procesul a rezultat într-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel din Republica Moldova în data de 5 mai 1998. Rezultatul cauzei a fost favorabil reclamantei.
La 17 iunie 1998, Curtea de Apel mai sus menţionată a redeschis procesul din cauza unui recurs extraordinar depus de partea adversă. Instanţa de judecată menţionată a trimis cauza pentru rejudecare în prima instanţă.
La 5 aprilie 2002, Judecătoria sectorului Rîşcani a admis acţiunea pornită împotriva reclamantei. Hotărârea a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 19 mai 2004; ulterior aceasta a fost menţinută şi de Curtea Supremă de Justiţie la 29 septembrie 2004.
PLÂNGERI
1. Invocând articolul 6 § 1 al Convenţiei, reclamanta s-a plâns de durata excesivă a procesului la nivel naţional, de lipsa imparţialităţii şi a independenţei instanţelor de judecată naţionale şi de încălcarea principiilor contradictorialităţii şi a egalităţii armelor. Ea a contestat, de o manieră generală, inechitatea procedurii derulate în faţa instanţelor de judecată naţionale.
2. Printr-o scrisoare din data de 14 iunie 2010, reclamanta a formulat o nouă plângere în baza articolului 1 al Protocolului nr.1. Ea s-a plâns că a pierdut dreptul de a folosi locuinţa care se afla în litigiu şi de imposibilitatea de a deveni ulterior proprietară.
ÎN DREPT
A. Plângerea privind durata excesivă a procedurii
Reclamanta a pretins că durata procesului la nivel naţional a fost excesivă. Ea a invocat articolul 6 § 1 al Convenţiei, a cărui prevederi relevante sunt următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă ..., care va hotărî ... asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... ”
Prin scrisoarea din 20 decembrie 2010 şi cea din 1 februarie 2011, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunii formulate în cerere. În plus, Guvernul a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rolul său în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
Conform declaraţiei menţionate mai sus, Guvernul este de acord că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei din cauza duratei excesive a procesului civil intentat împotriva reclamantei. El oferă reclamantei 1 500 de euro pentru acoperirea prejudiciului cauzat, precum şi a costurilor şi cheltuielilor suportate.
Guvernul se angajează să plătească suma în cauză, care va fi convertită în lei moldoveneşti, în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curţii în temeiul articolului 37 § 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplăţii acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
Prin scrisoarea din 21 martie 2011, reclamanta şi-a exprimat părerea că suma indicată în declaraţia Guvernului este prea mică.
Curtea reaminteşte că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curţii să scoată o cerere de pe rolul său dacă:
„din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.
De asemenea, Curtea reaminteşte că în anumite circumstanţe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei.
În acest scop, Curtea va examina atent declaraţia în lumina principiilor care reies din jurisprudenţa sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar v. Turkey (chestiunea preliminară), [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; şi Sulwińska v. Poland (dec.) nr. 28953/03).
Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv în cele depuse împotriva Republicii Moldova, practica ei referitoare la plângerile privind încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000‑VII; Cocchiarella c. Italie [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006‑V; Majewski c. Pologne, nr. 52690/99, 11 octombrie 2005 ; Wende et Kukówka c. Pologne, nr. 56026/00, 10 mai 2007 ; Boboc c. Moldova, nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008 ; Mazepa c. Moldova, nr. 1115/02, 10 mai 2007 ; şi Strechie c. Moldova (déc.), nr. 21379/04, 2 octombrie 2007).
Curtea notează că în prezenta cauză procesul la nivel naţional a durat puţin mai multe de şapte ani şi a implicat trei nivele de jurisdicţie.
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse – care este comparabilă sumelor acordate în alte cauze – Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părţi a cererii (articolul 37 § 1(c)).
Mai mult de atât, în lumina considerentelor de mai sus, şi în special având în vedere jurisprudenţa clară şi amplă la acest subiect, Curtea nu se îndoieşte că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale şi nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine).
B. Alte plângeri
1. Plângerile bazate pe articolului 6 § 1 al Convenţiei
În lumina acestei dispoziţii legale, reclamanta s-a plâns, în afară de durata excesivă a procesului, şi de lipsa imparţialităţii şi a independenţei instanţelor de judecată naţionale, şi de încălcarea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor. Ea a pretins că, în general, procesul derulat în faţa instanţelor de judecată naţionale nu a fost echitabil.
Curtea aminteşte aici că sarcina ei nu este de a substitui aprecierea instanţelor de judecată naţionale asupra faptelor şi a probelor cu cea a ei proprie; sarcina ei este de a asigura că mijloacele de probă au fost prezentate într-o manieră care să garanteze un proces echitabil. Aceasta este, în primul rând, sarcina autorităţilor naţionale şi, în special, a instanţelor de judecată, cărora le incumbă interpretarea şi aplicarea legislaţiei interne. Nu ţine de Curte să examineze o cerere privind erorile de fapt sau de drept pretins admise de instanţele de judecată naţionale.
Ţinând cont de totalitatea materialelor pe care le deţine şi în măsura în care este competentă să cunoască pretenţiile formulate, Curtea apreciază că instanţele de judecată naţionale au apreciat, într-o manieră suverană şi în funcţie de ansamblul circumstanţelor dosarului, mijloacele de probă aduse de părţi şi că şi-au motivat hotărârile în mod corespunzător. Acestea au fost adoptate în rezultatul unei proceduri contradictorii, în cursul căreia reclamanta, fără a fi pusă într-o situaţie mai puţin favorabilă faţă de partea adversă, a avut dreptul să formuleze observaţiile sale şi să administreze probele pe care le-a considerat necesare, precum şi argumentele în susţinerea tezei sale. În plus, Curtea notează că niciunul din materialele dosarului nu poate fi interpretat ca punând sub semnul întrebării independenţa judecătorilor din instanţele de judecată naţionale sau ca punând la îndoială imparţialitatea lor. În legătură cu aceasta, acuzaţiile reclamantei nu sunt acceptate, temerile sale nu au fost justificate în mod obiectiv. Având în vedere cele menţionate mai sus, nu putem considera că procesul nu a respectat exigenţele echităţii în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Prin urmare, plângerea trebuie să fie respinsă ca fiind vădit neîntemeiată, în conformitate cu articolul 35 § 3 a) şi § 4 al Convenţiei.
2. Plângerea formulată în baza articolului 1 al Protocolului nr.1
Invocând această prevedere, reclamanta s-a plâns de pierderea, pe de o parte, a dreptului de a folosi bunul imobil litigios şi, pe de altă parte, posibilităţii de a deveni proprietar.
Curtea notează că reclamanta a formulat prima dată această plângere în scrisoarea din 14 iunie 2010, şase luni după adoptarea hotărârii irevocabile la nivel naţional - hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din data de 29 septembrie 2004.
Reiese că această plângere trebuie să fie respinsă ca fiind tardivă, în conformitate cu articolul 35 § 1 in fine al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia notă de termenii declaraţiei Guvernului pârât vizavi de plângerea privind durata excesivă a procesului şi de modalităţile de asigurare a executării angajamentelor menţionate în aceasta;
Decide să scoată de pe rol această parte a cererii, în conformitate cu articolul 37 § 1 c) al Convenţiei;
Declară restul cererii inadmisibil.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy