Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 24219/05
depusă de către Gheorghe şi Ion TROPOŢEL
contra Moldovei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), întrunită la 18 octombrie 2011 în cadrul unui comitet compus din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
Ţinînd cont de cererea menţionată mai sus, depusă la 15 iunie 2005;
Ţinînt cont de declaraţia formulată de către Guvernul pîrît la 20 aprilie 2011 şi de invitarea Curţii să radieze cererea de pe rol, precum şi de răspunsul reclamantei la această declaraţie;
În urma deliberării, decide următoarele :
ÎN FAPT
1. Reclamanţii, Gheorghe şi Ion Tropoţel, sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, născuţi în anul 1932 şi, respectiv, 1987. Primul reclamant a decedat la 17 ianuarie 2006. Al doilea reclamant locuieşte în Hâjdieni. Ei au fost reprezentaţi în faţa Curţii de către Ala Tropoţel. Guvernul Republicii Moldova (« Guvernul ») a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
2. Prin scrisoarea din 6 iulie 2007, reprezentanta reclamanţilor a informat Curtea despre decesul primului reclamant. Din conţinutul aceleiaşi scrisori reiese implicit că dna Tropoţel, care de asemenea este fiica primului reclamant, doreşte să menţină cererea tatălui său în faţa Curţii.
A. Circumstanţele cauzei
3. Circumstanţele cauzei, după cum au fost prezentate de către părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
1. Acţiunea civilă iniţiată de partea reclamantă
4. După decesul mamei sale în 2002 şi a tatălui său în 2004, al doilea reclamant, care era minor în perioada respectivă, a fost pus sub tutela primului reclamant.
5. La o dată nespecificată, primul reclamant a iniţiat, în numele minorului, o acţiune civilă împotriva a trei persoane privind compensarea prejudiciului suferit şi restituirea unui lot de teren. El a pretins că pîrîţii demolaseră casa care aparţinea părinţilor celui de-al doilea reclamant şi şi-au apropriat materialele de construcţie şi terenul aferent.
6. Prin hotărirea din 30 martie 2005, judecătoria Glodeni a respins acţiunea ca nefondată. Primul reclamant a atacat cu apel.
7. Prin decizia din 27 septembrie 2005 Curtea de Apel Bălţi a expediat cauza spre rejudecare în prima instanţă. Instanţa a constatat, inter alia, că cel de-al doilea reclamant nu a fost atras la judecarea pricinii.
8. La 13 decembrie 2006 judecătoria Glodeni a pronunţat o nouă hotărîre, prin care a respins acţiunea ca nefondată. Instanţa a constatat că casa litigioasă a fost distrusă de către tatăl celui de-al doilea reclamant urmare a vînzării succesive a diferitor părţi componente ale casei. În ceea ce priveşte lotul de teren, instanţa a constatat că acesta era în continuare proprietatea celui de-al doilea reclamant şi a fratelui său. Totodată, instanţa a scutit cel de-al doilea reclamant de la plata taxei de stat.
9. La 12 februarie 2007 cel de-al doilea reclamant a depus o cerere de apel. El a solicitat să fie scutit de a achita taxei de stat necesară pentru depunerea apelului. În această privinţă, el a invocat situaţia sa materială precară şi faptul că el este încă elev.
10. Prin decizia din 19 aprilie 2007 Curtea de Apel Băţi a respins cererea de apel ca nefondată. Din materialele prezentate Curţii nu este clar dacă la această fază a procesului reclamantul a fost scutit de achitarea taxei de stat.
11. La 3 septembrie 2007 al doilea reclamant a depus o cerere de recurs. De asemenea, el a solicitat să fie scutit de achitarea taxei de stat prevăzută pentru admiterea cererii de recurs.
12. Prin intermediul unei scrisori datate cu aceeaşi zi, Curtea Supremă de Justiţie a restituit celui de-al doilea reclamant cererea de recurs din motivul neachitării taxei de stat în sumă de 270 lei (aproximativ 16,45 euro potrivit ratei de schimb la acea zi). În scrisoarea sa, Curtea Supremă de Justiţie a făcut referinţă, în acest sens, la prevederile articolelor 437 şi 438 alineatul 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora cererea de recurs poate fi restituită în cazul neachitării taxei de stat.
2. Plîngerea penală împotriva lui T.T.
13. La 26 aprilie 2004 şeful adjunct al Direcţiei educaţie, tineret şi sport al raionului Glodeni a depus în interesul celui de-al doilea reclamant şi a fratelui său o plîngere la Procuratură. El a denunţat demolarea casei litigioase (a se vedea supra) de către unul dintre pîrîţii menţionaţi în acţiunea civilă a reclamantului.
14. Procuratura a refuzat de mai multe ori să pornească urmărirea penală pe cazul dat din motivul redeschiderii succesive a procedurii.
15. În final, procurorul A.T., a emis la 13 septembrie 2006 o ordonanţă de refuz de începere a urmăririi penale din motiv că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.
16. La 13 martie 2007 reprezentantul reclamanţilor a depus o plîngere la judecătorul de instrucţie prin care a solicitat să anuleze ordonanţa de refuz menţionată. Prin încheierea din 20 martie 2007 judecătoria Glodeni a remis plîngerea reclamantului la procurorul ierarhic superior, conform procedurii.
Continuitatea cauzei penale nu este cunoscută.
B. Dreptul intern pertinent.
17. Dreptul intern pertinent este rezumat în hotărîrea Istrate c. Moldovei (nr.2) , nr. 28790/03, §§ 11-13, 10 iunie 2008.
PLÎNGERI
18. Invocînd articolele 5, 6 şi 13 din Convenţie, reclamanţii s-au plîns de refuzul procuraturii de a porni urmărirea penală cu privire la demolarea casei părinţilor celui de-al doilea reclamant. De asemenea, ei pretind că ordonanţa privind refuzul pornirii urmăririi penale nu le-a fost adusă la cunoştinţă în timp util de către procuratură, fapt ce i-a privat de dreptul de a o contesta.
19. În temeiul articolului 6 din Convenţie, reclamanţii au pretins că dreptul lor de acces la un tribunal a fost încălcat ca urmare a nedepunerii în timp util a acţiunii civile în instanţele naţionale de către avocatul lor.
20. În esenţă, ei se plîng de încălcarea dreptului de acces la un tribunal ca urmare a refuzului Curţii Supreme de Justiţie din 3 septembrie 2007 de a examina cererea lor de recurs din motivul neachitării taxei de stat.
21. Fără a invoca vre-un articol, reclamanţii s-au plîns că instanţele judecătoreşti naţionale nu au pornit urmărirea penală împotriva martorilor care au depus mărturii false în cadrul procesului civil.
22. Ei pretind că decizia instanţei de fond adoptată în cadrul procesului civil le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
23. În cele din urmă, ei s-au plîns că hotărîrea judecătoriei Glodeni din 30 martie 2005 nu le-a fost adusă la cunoştinţă în timp util, astfel fiindu-le încălcat dreptul la un recurs efectiv garantat de articolul 13 din Convenţie.
ÎN DREPT
A. Referitor la locus standi în privinţa Alei Tropoţel şi calitatea de victimă a primului reclamant
24. Curtea notează că iniţial este necesar de a cunoaşte dacă Ala Tropoţel are calitatea de a menţine cererea iniţială depusă de către Gheorge Tropoţel, primul reclamant, care a decedat la 17 ianuarie 2006. Fiica acestuia, Ala Tropoţel în iulie 2007 a manifestat dorinţa de a menţine cererea tatălui său aflată pe rolul Curţii.
25. În mai multe cauze în care un reclamant a decedat în perioada procesului, Curtea a ţinut cont de voinţa succesorilor sau a rudelor acestuia (a se vedea, de exemplu, Deweer c. Belgiei, 27 februarie 1980, §§ 37-38, seria A nr. 35 ; Vocaturo c. Italiei, 24 mai 1991, § 2, seria A nr. 206‑C ; şi Malhous c. Republicii Cehe (dec.), nr. 33071/96, CEDH 2000-XII).
26. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar de a fi examinat locus standi a Alei Tropoţel, din următoarele motive.
27. De fapt, Curtea notează că în prezenta cauză toate procedurile la nivel naţional, îl vizează pe cel de-al doilea reclamant. Primul reclamant a fost implicat în aceste proceduri doar în calitate de tutore. Prin urmare, Curtea constată că drepturile primului reclamant nu au constituit obiectul unei examinări concrete şi, prin urmare, acesta nu poate să se pretindă victima unei încălcări în sensul articolului 34 din Convenţie. Prin urmare, Curtea respinge cererea primului reclamant ca incompatibilă ratione personae.
B. Referitor la plîngerea privind refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a examina cererea de recurs
28. Al doilea reclamant afirmă că prin refuzul formal, pe motiv de neachitare a taxei de stat, de a examina cererea sa de recurs, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat dreptul său de acces la un tribunal. El a invocat articolul 6 § 1 din Convenţie, prevederile pertinente ale căruia sînt următoarele:
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală(...)».
29. Prin scrisoarea din 20 aprilie 2011 Guvernul a informat Curtea că intenţionează să formuleze o declaraţie unilaterală în vederea soluţionării problemei invocate în cerere. De asemenea, Guvernul a solicitat Curţii să radieze cererea de pe rol în temeiul articolului 37 din Convenţie.
Declaraţia avea următorul cuprins după cum urmează:
« Guvernul recunoaşte că a avut loc o încălcare a dreptului reclamantului garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, ca urmare a refuzului Curţii Supreme de Justiţie de a examina cererea lui de recurs din motivul neachitării taxei de stat.(...), Guvernul consideră că (...) Curtea Supremă de Justiţie a omis să examineze situaţia materială a reclamantului (...), Curtea Supremă de Justiţie nu a avut posibilitatea legală de a verifica capacitatea de achitare a reclamantului, fiind limitată prin dispoziţiile exprese ale legii (articolul 437 § 2 din Codul de procedură civilă). O astfel de interdicţie formală de a acorda o scutire de taxa de stat, aşa cum este prevăzut în acest articol, prezintă o încălcare în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie. "(...)».
30. Prin această declaraţie, Guvernul propune să plătească celui de-al doilea reclamant suma de 2000 de euro care va acoperi orice prejudiciu, precum şi costuri şi cheltuieli.
31. Guvernul şi-a asumat să achite suma respectivă, convertită în lei moldoveneşti, în termen de trei luni din data notificării deciziei Curţii, pronunţată în conformitate cu articolul 37 din Convenţia europeană pentru drepturile omului. În cazul omisiunii achitării sumei în cauză, în cadrul perioadei menţionate, Guvernul se obligă să plătească o penalitate de întîrziere egală cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene plus trei procente.
32. Prin scrisoarea din 8 iunie 2011, partea reclamantă şi-a exprimat opinia că suma indicată în declaraţia Guvernului este prea mică.
33. Curtea aminteşte că potrivit articolului 37 din Convenţie, aceasta poate, la orice etapă a procedurii, să decidă radierea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanţele determină una din concluziile specificate la litera a), b) sau c) alineatul 1 din articolul respectiv. Articolul 37 § 1 c) determină Curtea să radieze o cerere de pe rolul său în cazul în care:
« pentru orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu mai este justificată ».
34. Curtea reaminteşte că, în anumite circumstanţe, ea poate să radieze o cerere de pe rol în temeiul articolului 37 § 1 c), în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pîrît, chiar şi în cazul în care reclamantul solicită examinarea în continuare a cererii.
35. În acest sens, Curtea urmează să examineze detaliat declaraţia în lumina principiilor consacrate în jurisprudenţa sa, în special ţinînd cont de decizia Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turciei (examinare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § § 75 77, CEDO 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 ; şi Sulwińska c. Poloniei (dec.) nr. 28953/03.
36. Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele depuse contra Republicii Moldova, practica sa cu privire la plîngerile ce ţin de încălcarea dreptului de acces la un tribunal (a se vedea, de exemplu, Istrate c. Moldovei (nr. 2), nr. 28790/03, § 19, 10 junie 2008 ; Clionov c. Moldovei, nr. 13229/04, § 41, 9 octombrie 2007 ; Tudor-Comert c. Moldovei, nr. 27888/04, § 38, 4 noiembrie 2008).
37. Ţinînd cont de recunoaşterea încălcării menţionate în declaraţia Guvernului, precum şi cuantumul compensaţiei propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cauze similare - (a se vedea, de exemplu, Istrate c. Moldovei (nr. 2), nr. 28790/03, § 24, 10 junie 2008) , Curtea consideră că examinarea în continuare a acestei părţi a cererii nu mai este justificată (articolul 37 § 1 c).
38. În plus, în lumina celor expuse mai sus, şi în particular ţinînd cont de jusrisprudenţa sa relevantă şi semnificativă în această privinţă, Curtea consideră că nici o circumsatnţă particulară privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi protocoalele sale nu necesită o examinare în această parte a cererii (article 37 § 1 in fine).
39. În aceste condiţii, urmează a fi radiată cererea de pe rol în partea ce ţine de plîngerea celui de-al doilea reclamant privind refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a examina recursul său.
C. Referitor la celelalte capete de plîngeri
1. Plîngerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1
40. Al doilea reclamant a pretins că prin refuzul judecătoriei Glodeni din 13 decembrie 2006 de a examina cererea sa civilă împotriva vecinilor săi privind recuperarea prejudiciului şi restituirea lotului de teren i-a fost încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1. Prevederile pertinente ale acestui articol sînt următoarele:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional(...) »
41. Curtea reiterează că un litigiu între persoane fizice examinat de către o instanţa de judecată în temeiul legislaţiei în vigoare, nu implică responsabilitatea statului în sensul articolului 1 din Protocolul 1, dacă nici o soluţie arbitrară nu a fost identificată (a se vedea, inter alia, Vasilev c. Bulgariei (dec.), nr. 47063/99, 10 martie 2005). În prezenta cauză, Curtea observă că instanţele judecătoreşti naţionale au efectuat o examinare aprofundată a probelor prezentate de părţi şi nu a fost identificată nici-o dovadă arbitrară în deciziile adoptate.
42. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată şi urmează a fi declarată inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
2. Referitor la plîngerile privind lipsa urmăririi penale
43. Invocînd articolele 5, 6 şi 13 din Convenţie, al doilea reclamant s-a plîns de refuzul procuraturii de a porni urmărirea penală în legătură cu demolarea casei părinţilor săi. De asemenea, el a pretins că ordonanţa privind refuzul pornirii urmăririi penale nu i-a fost adusă la cunoştinţă în timp util, fapt ce l-a privat de dreptul de a o contesta. În cele din urmă, el s-a plîns că instanţele judecătoreşti naţionale nu au pornit o urmărire penală împotriva martorilor care au depus mărturii false în cadrul procesului civil.
44. Curtea consideră relevant de a examina plîngerile menţionate doar în temeiul articolului 6 din Convenţie. Astfel, Curtea reiterează că, este de competenţa sa de a da o apreciere juridică circumstanţelor cauzei. (a se vedea, de exemplu, Scoppola c. Italiei (nr. 2) [GC], nr. 10249/03, § 54, 17 septembrie 2009).
45. Curtea relevă că cel de-al doilea reclamant nu este pus sub acuzaţie penală, din contra, anume el este acel care a depus plîngeri împotriva terţelor persoane. În acest context, este cazul de a reitera că prevederile Convenţiei nu garantează, de fapt, dreptul de a porni urmărirea penală împotriva terţelor. Cu siguranţă, dreptul de acces la un tribunal, articolul 6 § 1 din Convenţie recunoaşte dreptul oricărei persoane ce doreşte să obţină o decizie cu privire la drepturile sale cu caracter civil, şi nu garantează dreptul de a provoca împotriva unor terţi iniţierea urmăririlor penale în scopul condamnării lor. (Asociaţia privind victimile terorismului c. Spaniei (dec.), nr. 54102/00, CEDH 2001-V).
46. În plus, în conformitate cu principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea în special, Acquaviva c. Franţei, 21 noiembrie 1995, § 46, seria A nr. 333A), Curtea urmează să examineze dacă a existat o «încălcare» a unui « drept cu caracter civil » care poate fi pretins, cel puţin din motive discutabile, recunoscut în dreptul intern.
47. În prezenta speţă, Curtea notează că al doilea reclamant nu a fost recunoscut printr-o ordonanţă a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată în calitate de victimă a unei infracţiuni sau ca parte civilă. Curtea relevă că dupa depunerea plîngerilor sale penale al doilea reclamant nu a fost împiedicat să formuleze pretenţii referitoare la «drepturile cu caracter civil ». Prin urmare, al doilea reclamant a avut ca scop doar condamnarea persoanelor pe care el le-a acuzat.
48. Curtea trebuie să constate că procedurile penale în cauză nu se refereau nici la o încălcare a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale celui de-al doilea reclamant nici la temeinicia unei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva lui în sensul articolului 6 din Convenţie.
49. Prin urmare, această parte a cererii este incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul articolului 35 § 3 a), şi trebuie să fie declarată inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4.
3. Referitor la alte plîngeri
50. Al doilea reclamant a invocat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie că dreptul său de acces la un tribunal a fost încălcat ca urmare a depunerii tardive a acţiunii civile de către reprezentantul său. Curtea notează că este evident faptul că acţiunea civilă a fost depusă de avocat în instanţele judecătoreşti competente şi atît prima instanţă cît şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra fondului cauzei (a se vedea paragrafele 6-10 supra). Curtea consideră că această parte a cererii este vădit nefondată şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
51. În cele din urmă, al doilea reclamant a pretins că hotărîrea judecătoriei Glodeni din 30 martie 2005 nu i-a fost adusă la cunoştinţă în timp util, fapt ce i-a încălcat dreptul său la un recurs efectiv garantat de articolul 13 din Convenţie. Curtea constată că cel de-al doilea reclamant cunoştea despre această hotărîre şi a putut să o conteste în faţa instanţei de apel (a se vedea paragrafele 6-7 supra). Prin urmare, această plîngere, de asemenea, urmează să fie respinsă ca vădit nefondată în conformitate cu articolul 34 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Ia act de prevederile declaraţiei Guvernului pîrît referitoare la articlolul 6 § 1 din Convenţie şi de modalităţile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate ;
Decide să radieze de pe rol această parte a cererii în conformitate cu articolul 37 § 1 c) din Convenţie ;
Declară restul cererii inadmisibil.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy