Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
DECIZIE
Cererea nr. 5470/03
depusă de Oleg ŢVETCOV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită la 30 mai 2006, în cadrul unei camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlM. Pellonpää,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DraL. Mijović,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiunii,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 11 decembrie 2002,
Având în vedere decizia de a aplica procedura stabilită de articolul 29 § 3 al Convenţiei şi de a examina fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei,
Având în vedere declaraţia cu privire la reglementarea amiabilă din 17 februarie 2006 primită de la părţi,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Oleg Ţvetcov, este un cetăţean al Republicii Moldova, care s-a născut în anul 1966 şi locuieşte în Călăraşi.
Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.
În 1995, reclamantul era director executiv al unei companii private, care a luat un împrumut de la o bancă. Părăsind compania în primăvara anului 1997, el s-a stabilit cu traiul în Rusia, unde locuiau rudele sale. Acolo el s-a recăsătorit şi a devenit profesor fără a-şi schimba numele şi a locuit la aceeaşi adresă până la reţinerea sa în 2001.
La 28 ianuarie 1998, împotriva reclamantului şi a altor persoane neidentificate a fost pornită o urmărire penală în legătură cu însuşirea ilegală a creditului şi nerambursarea lui. La 3 septembrie 1998, o instanţă de judecată a emis un mandat de arest pe numele reclamantului pentru 30 de zile. El a fost dat în urmărire generală.
La 28 august 2001, în temeiul mandatului de arest din 1998, el a fost arestat de autorităţile ruse. La 6 martie 2002, el a fost extrădat în Republica Moldova.
La 5 aprilie 2002, Judecătoria sectorului Centru a prelungit arestul preventiv al reclamantului până la 18 iunie 2002, statuând că detenţia era necesară deoarece:
„Materialele acumulate în dosarul penal şi-au păstrat puterea probantă: [reclamantul] este învinuit de săvârşirea unei infracţiuni grave, nu are domiciliu în Moldova, el ar putea să se ascundă de organele de anchetă penală şi judecată. Prin urmare, izolarea lui de societate este absolut necesară.”
În recurs, reclamantul şi-a exprimat intenţia de a locui permanent pe parcursul urmăririi penale în casa mamei sale din Moldova şi a argumentat că înrăutăţirea stării sănătăţii mamei sale necesita ajutorul său.
La 11 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău, respingând recursul reclamantului, a invocat motive similare celor ale instanţei de judecată inferioare, adăugând că el a fost dat în urmărire generală de mult timp. Instanţa de judecată nu a menţionat faptul că el nu avea domiciliu în Moldova ca motiv pentru necesitatea continuă de a-l ţine în detenţie.
În 2002, arestarea preventivă a reclamantului a fost prelungită de încă patru ori: de la 17 iunie până la 19 iulie, de la 9 august până la 10 septembrie, de la 6 septembrie până la 10 octombrie şi de la 9 octombrie până la 10 noiembrie. Prelungirile şi respingerile recursurilor sale împotriva acelor prelungiri au fost bazate pe motive similare celor invocate în încheierea din 5 aprilie 2002.
În recursul său din 9 septembrie 2002, reclamantul a susţinut că prelungirea detenţiei sale după 28 august 2002 a fost ilegală, deoarece ea contravenea Constituţiei şi Codului de procedură penală („CPP”, articolul 79), precum şi articolului 6 al Convenţiei. Potrivit articolului 25 (4) al Constituţiei şi articolului 79 (2) CPP, arestarea preventivă nu putea fi prelungită mai mult de 12 luni de la data arestului.
La 13 septembrie 2002, Tribunalul Chişinău a respins recursul în cauză. Instanţa de judecată a constatat, în temeiul articolului 79 (5) CPP, că perioada în care reclamantul a fost adus în faţa autorităţilor moldoveneşti din Rusia, după ce s-a eschivat de la urmărirea penală (de la 28 august 2001 până la 6 martie 2002), nu poate fi considerată ca o perioadă a arestării preventive în sensul articolului 25 al Constituţiei şi al articolului 79 CPP.
În recursul său din 11 octombrie 2002, reclamantul a susţinut că articolul 79 (5) CPP nu este aplicabil, deoarece nu a fost dovedit faptul că el s-a eschivat de la urmărirea penală. El a părăsit ţara înainte de pornirea urmăririi penale şi nu a ştiut despre aceasta; el nu şi-a schimbat numele şi a locuit la o adresă stabilă împreună cu rudele sale în Rusia şi era profesor într-o şcoală de stat. De asemenea, el a pretins că, de fapt, între 6 martie 2002 şi 10 octombrie 2002, el s-a aflat 190 de zile în arest preventiv şi că, deoarece prelungirile arestării preventive au fost doar pentru 150 de zile, el s-a aflat, prin urmare, în arest preventiv timp de 40 de zile fără niciun temei legal.
La 17 octombrie 2002, Tribunalul Chişinău a respins recursul său, stabilind că:
„Motivele care au servit temei pentru arestarea preventivă şi-au păstrat actualitatea. N-au fost depistate încălcări ale legii de procedură penală la efectuarea anchetei sau ale drepturilor constituţionale ale învinuitului.”
La 7 noiembrie 2002, urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost trimis instanţei de judecată pentru examinare.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că detenţia sa pentru o perioadă care a depăşit 12 luni a fost ilegală.
2. De asemenea, el s-a plâns, în esenţă, de motivarea insuficientă dată de instanţele de judecată la prelungirea arestării sale preventive, contrar articolului 5 § 3 al Convenţiei.
ÎN DREPT
La 21 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declaraţie semnată de părţi:
„ACORD DE REGLEMENTARE AMIABILĂ
în cauza
ŢVETCOV CONTRA REPUBLICII MOLDOVA
Cererea nr. 5470/03
Chişinău, 17 februarie 2006
Prezentul acord de reglementare amiabilă este încheiat în temeiul articolului 13 din Legea nr. 353-XV din 28 octombrie 2004 cu privire la Agentul guvernamental, între Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”), reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog, pe de o parte, şi Oleg Ţvetcov („reclamant”), pe de altă parte, denumiţi în continuare „părţi”.
Părţile prezentului acord:
luând în considerare că pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului se află cererea nr. 5470/03, Ţvetcov v. Moldova, în care reclamantul pretinde că autorităţile statului i-ar fi încălcat drepturile garantate de prevederile articolului 5 (dreptul la libertate şi siguranţă) al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi că:
- prevederile alineatului 5 al articolului 79 din Codul de procedură penală (redacţia din 1961, abrogat la 12 iunie 2003) nu ar fi aplicabile cazului său, deoarece nu au fost aduse probe în instanţă ce ar confirma că el s-ar fi eschivat de la urmărirea penală;
- ultimul termen de prelungire a arestării preventive ar fi fost până la 10 noiembrie 2002, dar el s-a aflat în continuare în arest preventiv;
- durata arestării sale preventive ar fi depăşit termenul maxim de ţinere sub arest stabilit de prevederile articolului 25 din Constituţie şi ale articolului 79 din Codul de procedură penală;
- în perioada 6 martie 2002 – 10 octombrie 2002 el a fost deţinut 40 de zile ilegal;
- motivele invocate de Judecătoria sectorului Centru şi Tribunalul Chişinău referitoare la detenţia sa ar fi fost nefondate;
Ţinând cont de faptul că la 28 decembrie 2005 în cazul penal în privinţa reclamantului a fost pronunţată o sentinţă prin care acesta a fost achitat pe articolul 123/1 din Codul penal (redacţia din 1961, abrogat la 12 iunie 2003) şi declarat culpabil de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.17 şi 189 al. 2 din Codul penal (redacţia din 1961, abrogat la 12 iunie 2003), cu liberarea de răspundere penală pe acest capitol în legătură cu expirarea termenului de prescripţie;
Având în vedere faptul că Codul de procedură penală (redacţia din 1961) în vigoare la momentul faptelor a fost abrogat la 12 iunie 2003, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală;
Au convenit asupra celor ce urmează:
1. Guvernul se obligă să acorde reclamantului în vederea reglementării amiabile a prezentei speţe suma de 10,000 (zece mii) lei[1] în calitate de compensaţie pentru orice prejudiciu eventual suportat, în decurs de trei luni de la data pronunţării deciziei de radiere de pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului a cererii nr. 5470/03 (Ţvetcov v. Moldova).
2. Achitarea acestei sume va constitui soluţionarea definitivă a cauzei.
3. Reclamantul declară pretenţiile sale satisfăcute şi-şi va retrage cererea nr. 5470/03 (Ţvetcov v. Moldova), depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi comunicată Guvernului la 16 noiembrie 2005.
4. Reclamantul declară că pe viitor nu va mai avea pretenţii de ordin moral sau material către Guvern pe marginea speţei în cauză.
5. Părţile vor informa Curtea Europeană a Drepturilor Omului despre existenţa prezentului acord şi vor solicita radierea cererii de pe rol.
Prezentul acord este întocmit în trei exemplare, toate având aceeaşi valoare juridică.
Semnat: Vitalie Pârlog, Oleg Ţvetcov,
Agent guvernamental Reclamant.”
Curtea ia notă de acordul încheiat între părţi (articolul 39 al Convenţiei). Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului, aşa cum aceasta este definită în Convenţie şi în Protocoalele sale (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei şi articolul 62 § 3 al Regulamentului Curţii).
Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenţiei nu mai este aplicabil acestei cauze şi cererea urmează să fie radiată de pe rolul Curţii.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să sisteze aplicarea articolului 29 § 3 al Convenţiei;
Decide să radieze cauza de pe rol.
T.L. EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
[1] Echivalentul a 650 euro.
Full & Egal Universal Law Academy