©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂRE
Cererea nr. 19144/05
prezentată de George TIZU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secţia a treia), statuând la data de 9 septembrie 2008 în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie,
Având în vedere cererea menţionată anterior înaintată la data de 24 februarie 2005,
Având în vedere decizia Curţii de a se prevala de art. 29 alin. 3 din Convenţie şi de a examina împreună admisibilitatea şi fondul cauzei,
Având în vedere declaraţiile formale de acceptare a unei soluţionări amiabile a cauzei,
După ce a deliberat asupra ei, a pronunţat următoarea hotărâre:
ÎN FAPT
Reclamantul, domnul George Tizu, este cetăţean român, s-a născut în 1941 şi locuieşte la Constanţa. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Faptele, aşa cum au fost expuse de părţi, se pot rezuma după cum urmează:
În baza decretului nr. 92/1950, apartamentul nr. 4, situat la nr. 17 în str. Dacia din Constanţa, aparţinând bunicii reclamantului, a făcut obiectul unei naţionalizări.
La 3 mai 2000, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamantul a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă care a constatat ilegalitatea naţionalizării şi a dispus ca autorităţile să-i restituie, între altele, apartamentul în litigiu.
În ciuda recunoaşterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, reclamantul s-a văzut în imposibilitatea de a recupera apartamentul susmenţionat deoarece, în cadrul Legii nr. 112/1995 statul l-a vândut la 12 noiembrie 1996 chiriaşului care-l ocupa.
La 10 octombrie 2000 reclamantul a cerut instanţelor să constate nulitatea vânzării bunului. El menţiona că naţionalizarea fiind abuzivă şi ilegală, statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi, prin urmare, nu-l putea vinde legal.
La sfârşitul procesului, printr-o decizie din 30 noiembrie 2004, Curtea de Apel Constanţa, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului, a respins acţiunea sa pe motiv că chiriaşul era un cumpărător de bună credinţă. Curtea de Apel nu a acordat nicio despăgubire reclamantului.
PLÂNGERE
Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor sale. El menţionează că se află în imposibilitatea de a beneficia de bunul său, deoarece statul l-a vândut unui terţ.
ÎN DREPT
La 23 mai 2006 reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a ajunge la o înţelegere amiabilă în prezenta cauză. La 4 septembrie 2006 Guvernul s-a declarat de asemenea favorabil unei soluţionări amiabile.
La 5 martie 2008 grefa a trimis părţilor declaraţii în vederea unei soluţionări amiabile a cauzei.
La 27 martie 2008 Curtea a primit declaraţia următoare semnată de partea reclamantă:
« Subsemnatul, George Tizu, constat că Guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 35.000 euro în vederea unei soluţionări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenţionată în curs în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi costurile şi cheltuielile, va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii şi va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curţii pronunţată în conformitate cu art. 37 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul plăţii efective a sumei respective se va plăti o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
Accept această propunere şi renunţ de altfel la orice pretenţie împotriva României în privinţa faptelor aflate la originea cererii respective. Declar cauza definitiv soluţionată.»
La 11 iulie 2008 Curtea a primit de la Guvern declaraţia următoare:
« Declar că Guvernul român se oferă să plătească domnului George Tizu, cu titlu gratuit, suma de 35.000 euro în vederea unei soluţionări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenţionată în curs în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi costurile şi cheltuielile, va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plăţii şi va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curţii pronunţată în conformitate cu art. 37 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul plăţii efective a sumei respective, o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale. Această plată va însemna soluţionarea definitivă a cauzei. »
Curtea ia act de soluţionarea pe care amiabilă la care au ajuns părţile. Ea consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului pe care le recunosc Convenţia şi Protocoalele sale şi nu constată de altfel niciun motiv de ordine publică ce ar putea impune continuarea examinării cererii (art. 37 alin. 1 in fine din Convenţie). Prin urmare, decide să scoată cererea de pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
Decide să scoată cererea de pe rol.
Josep Casadevall,
preşedinte
Stanley Naismith,
grefier adjunct de secţie
Full & Egal Universal Law Academy