Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
IURCU c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 33759/10)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
9 April 2013
DEFINITIVĂ
9 Iulie 2013
Hotărîrea este definitivă. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Iurcu v. Republica Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită într-o Cameră constituită din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefierul Secţiei,
Deliberînd la 19 martie 2013,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 33759/10) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Vitalie Iurcu (“reclamantul”), la 19 mai 2010.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl I. Oancea, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
3. Reclamantul s-a plîns, în particular, că el a fost supus relelor tratamente în custodia poliţiei şi precum că procedura de investigare cu privire la pretinsele rele tratamente nu a fost una efectivă. De asmenea, reclamantul a invocat că nu a beneficiat la nivel naţional de un remediu efectiv cu privire la pretinsa violare.
4. Cererea a fost comunicată Guvernului la 6 decembrie 2010. De asemenea, Curtea a decis să se pronunţe asupra fondului simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1 din Regulamentul Curţii). Reclamantul şi Guvernul au prezentat deopotrivă observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cererii.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1994 şi locuieşte în Chişinău.
A. Cadrul general al cauzei
6. La 5 aprilie 2009 în Republica Moldova au avut loc alegerile generale. Rezultatele preliminare ale alegerilor au fost anunţate la 6 aprilie 2009. Potrivit acestora, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a cîştigat alegerile.
7. La 6 aprilie 2009 pe diverse forumuri on-line s-a resimţit creşterea nemulţumirii în legătură cu rezultatele alegerilor, precum şi cu presupusa fraudă electorală, în special. La orele 6 seara, cîteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în faţa lui Ştefan cel Mare, monument situat în centrul Chişinăului. O jumătate de oră mai tîrziu, erau deja 3-4000 de persoane adunate care, plasîndu-se în faţa clădirilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, au început să protesteze împotriva presupusei fraude electorale, iar apoi să-au întors în Piaţa Marii Adunări Naţionale. După aceasta, a fost anunţată o demonstraţie şi mai mare pentru a doua zi, la orele 10 dimineaţa.
8. La 7 aprilie 2009 acţiunile de protest au fost reluate, cu participarea a circa 5-6000 de persoane. În timp ce de la început demonstraţia a fost una paşnică, treptat cîteva sute de participanţi au devenit violenţi. Astfel, cum a stabilit Comisia de anchetă parlamentară creată ulterior şi împuternicită cu elucidarea cauzelor şi a consecinţelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Republica Moldova ("Comisia"), două incidente de intervenţie a autospecialelor de pompieri şi a poliţiei, incorect planificate, au provocat revoltă în mulţime pînă la un punct în care actele de violenţă masivă nu mai puteau fi prevenite. În urma atacurilor violente şi aruncărilor cu pietre, care au întîmpinat o rezistenţă foarte slabă a poliţiei, aproximativ 250 de protestatari violenţi în cele din urmă au fost lăsaţi să preia etajele inferioare din clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei. Ei au jefuit etajele şi au incendiat cantina Preşedinţiei. În timpul nopţii, mai multe incendii au izbucnit în clădirea Parlamentului, autorităţile preluînd controlul deplin asupra clădirii în jurul orei 11 seara.
9. La 8 aprilie 2009, aproximativ la orele 1 după miezul nopţii, diverse unităţi speciale ale forţelor de poliţie au iniţiat o operaţiune în masă în scopul restabilirii ordinii publice. Cu toate acestea, astfel cum s-a stabilit de către Comisie, a fost folosită forţa excesivă şi toţi cei prezenţi încă în Piaţa Naţională au fost reținuți, indiferent dacă au acţionat violent sau nu. Reținerile au continuat timp de cîteva zile. Mult timp după ce protestele s-au încheiat în seara zilei de 7 aprilie 2009, pe parcursul zilei de 8 aprilie şi, ulterior, mass-media a raportat cazuri şi a difuzat imagini video ale tinerilor în centrul oraşului care erau arestaţi şi/sau bătuţi de ofiţeri de poliţie atît îmbrăcaţi în uniformă cît şi în civil.
B. Arestul reclamantului şi pretinsele rele tratamente
10. Potrivit reclamantului, care avea 15 ani la acea dată, în seara evenimentelor din 7 aprilie 2009 el se întorcea de la o zi de naştere şi mergea pe bulevardul principal din Chişinău. Aproximativ la ora 22:20, el a fost oprit de un grup de persoane îmbrăcate în uniforme militare, care i-au ordonat să se culce la pămînt şi să-şi pună mîinile după cap. Reclamantul s-a supus, cu toate acestea lui i-au fost aplicate lovituri cu picioarele și cu bastonul peste corp și cap. El gemea de durere şi a strigat că avea doar 15 ani. Atunci el a fost eliberat şi i s-a ordonat să plece acasă. Reclamantul a început să fugă, dar după cîteva sute de metri el a fost oprit din nou de un grup de persoane care purtau haine negre şi cagule şi care i-au ordonat iarăşi să se culce la pămînt. Reclamantul a fost din nou lovit cu pricioarele şi bastoanele, primind, inter alia, o lovitură cu piciorul în regiunea ochiului său drept. După aceasta, el a fost forţat să urce în remorca unui automobil împreună cu alţi tineri, fiind duşi la Comisariatul de poliţie.
11. La Comisariatul de poliţie el şi multe alte persoane au fost plasate în subsol şi forţaţi să îngenuncheze cu mâinile după cap timp de aproximativ trei ore. El a fost lovit de către un poliţist cu pumnul în spate, o singură dată, acesta ordonîndu-i să stea drept.
12. Guvernul a acceptat modul în care au fost prezentate de către reclamant circumstanţele de fapt cu privire la arestul şi detenţia acestuia. Cu toate acestea, Guvernul nu a susţinut plîngerile reclamantului de rele tratamente, argumentînd că el doar acceptă versiunea circumstanţelor de fapt stabilite deja în cadrul procedurilor penale desfăşurate la nivel naţional.
13. La 8 aprilie 2009, aproximativ la ora 2:30, reclamantul a fost adus într-un oficiu pentru a fi audiat. Audierea a durat aproximativ 10 minute, pe parcursul căreia el a fost întrebat despre participarea sa la evenimentele care au avut loc în timpul demonstraţiilor din ziua precedentă.
14. Aproximativ la ora 3 dimineaţa, reclamantul a fost transportat cu un automobil la Centrul de plasament temporar al minorilor, fiind plasat împreună cu numeroşi alţi tineri, într-o cameră mică, în care erau doar 2 paturi. Reclamantul şi mulţi alţi tineri au dormit pe podea. Ziua reclamantul s-a simţit rău din cauza leziunilor de pe faţa sa şi a primit asistenţă medicală din partea unui medic. Potrivit fişei medicale eliberate de medic la o dată ulterioară, reclamantul avea echimoze pe spinare și echimoză a țesuturilor moi în regiunea ochiului drept. La ora 15:30 reclamantul a fost dus într-un oficiu unde a explicat unei doamne motivul din cauza căruia el a trebuit să-şi petreacă noaptea la Centrul de plasament temporar al minorilor. Aproximativ la ora 16:00, mama sa l-a luat acasă. Aparent, despre locul aflării feciorul ei, mama reclamantului fusese informată la ora 13:00 a aceleiași zile.
15. La 9 aprilie 2009 televiziunea naţională a difuzat noi informaţii privind evenimentele din 7 aprilie 2009. Reclamantul şi grupul de tineri împreună cu care acesta a fost deţinut la Centrul de plasament temporar al minorilor, au fost prezentaţi precum că ar fi persoane responsabile pentru dezordinea în masă şi deteriorarea clădirilor Parlamentului şi a Preşedinţiei.
16. După eliberarea sa, reclamantul deseori acuză dureri în regiunea rinichilor şi dureri de cap. La 29 aprilie 2009 reclamantul a solicitat asistenţă medicală la Centrul de reabilitare a victimelor torturii “Memoria”, organizaţie nonguvernamentală finanţată de Uniunea Europeană şi un membru al Asambleii Generale a Consiliului Internaţional pentru Reabilitarea Victimelor Torturii (IRTC). Se pare că reclamantul a fost supus unor examene și teste medicale detaliate de către diferiți medici. Potrivit unei fișe medicale eliberate de Centrul de Reabilitare, s-a constatat, inter alia, că reclamantul a suferit un traumatism craneo-cerebral, iar manifestările psihologice înregistrate sunt tipice victimelor torturii.
C. Investigaţia pretinselor rele tratamente aplicate reclamantului
17. La 19 iunie 2009 reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală privind relele tratamente pretinse a fi aplicate la 7 aprilie 2009.
18. La 15 octombrie 2009 Procuratura a respins plîngerea reclamantului ca fiind nefondată, fără a începe oficial urmărirea penală. După o examinare preliminară a circumstanţelor de fapt în prezenta cauză, s-a stabilit că reclamantul a fost adus la Comisariatul de poliţie în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 pentru acţiuni de vagabondaj şi nu pe motiv că a participat la demonstraţiile din ziua precedentă. El a fost adus mai tîrziu la Centrul de plasament temporar al minorilor. Un ofiţer de poliţie prezent la Comisariatul de Poliţie în seara în care reclamantul a fost reţinut a declarat că acesta nu a fost supus relelor tratamente. Prin urmare, procurorul a considerat că cele invocate de către reclamant cu privire la rele tratamente pretinse a fi aplicate nu erau credibile. În plus, potrivit procurorului, dacă reclamantul ar fi fost supus relelor tratamente în modul în care el pretinde, el ar fi avut mai multe echimoze pe corp.
19. Reclamantul a contestat ordonanţa procurorului la Judecătoria sectorului Buiucani, care la 3 decembrie 2009 a anulat ordonanţa procurorului. Instanţa de judecată a constatat că procurorul nu a dat explicaţii privind modul în care au fost cauzate leziunile de pe corpul reclamantului după arestul ultimului şi în timpul detenţiei acestuia şi precum că investigaţia preliminară efectuată în acest sens nu a fost una completă.
20. La 18 decembrie 2009 a fost începută pentru prima oară urmărirea penală şi la 5 februarie 2010 reclamantul a fost recunoscut în calitate de parte vătămată în cadrul procedurilor penale.
21. La 9 februarie 2010 a fost audiat un ofiţer de poliţie de la Comisariatul de poliţie unde reclamantul a fost dus în seara zilei de 7 aprilie 2009. Reieşind din materialele prezentate de către părţi, se pare că pînă în prezent nu au fost luate careva alte măsuri preventive în cadrul procedurilor penale.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ
22. Prevederile relevante ale dreptului intern au fost expuse în cauza Taraburcă v. Moldova (nr. 18919/10, §§ 33-37, 6 decembrie 2011).
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
23. Reclamantul s-a plîns că a fost supus relelor tratamente de către poliţie în perioada arestului şi detenţiei sale şi, precum că a autorităţile naţionale au omis să investigheze efectiv pretinsele rele tratamente. În opinia sa, acest tratament a constituit o încălcare al Articolului 3 din Convenţie, care prevede următoarele:
Articolul 3
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
24. Guvernul a susţinut că investigaţia în circumstanţele prezentei cauze a fost încă pe rol şi nu a fost luată nicio decizie definitivă la nivel naţional în acest sens. Din aceste considerente, Guvernul a invocat că cererea reclamantului este prematură, precum şi că reclamantul a omis să epuizeze toate remediile interne de care acesta beneficia.
25. Curtea reiterează că scopul Articolului 35 § 1 din Convenţie este să acorde Statelor Contractante oportunitatea de a preveni sau de a corecta pretinsele încălcări invocate împotriva lor pînă la momentul în care aceste pretenţii sînt deferite spre examinare Curţii. În consecinţă, Statele sînt eliberate de obligaţia de a răspunde pentru actele sale în faţa unui organism internaţional pînă cînd ele însele nu au avut posibilitatea să aplice dreptul material în conformitate cu propriile lor sisteme de drept (a se vedea, cu titlu de exemplu, Remli c. Franţei, 23 aprilie 1996, § 33, Rapoarte asupra hotărîrilor şi deciziilor 1996-II, și Selmouni c. Franţei [MC], nr. 25803/94, § 74, CtEDO 1999-V). În acelaşi timp, “reclamantul nu trebuie să utilizeze remediile care, deşi ar constitui un remediu din punct de vedere teoretic, în realitate nu oferă nicio şansă de redresare a pretinsei încălcări (a se vedea Yoyler c. Turciei, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, şi Akdivar şi alţii c. Turciei, § 68, 30 august 1996, Rapoarte 1996-IV).
26. Este adevărat că în prezenta cauză procedurile sînt încă pe rol în faţa autorităților naţionale. Cu toate acestea, Curtea consideră că problema cu privire la epuizarea remediilor interne este indisolubil legată de fondul plîngerii în temeiul Articolului 3 din Convenţie în partea ce ţine de efecacitatea investigaţiei cu privire la relele tratamente pretinse a fi aplicate reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că ambele probleme trebuie să fie conexate şi examinate împreună (a se vedea Mikheyev c. Rusiei, nr. 77617/01, § 88, 26 ianuarie 2006).
27. În plus, Curtea notează că plîngerile nu sînt vădit nefondate în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie şi nu sînt inadmisibile din oricare alte motive. Prin urmare, plîngerile trebuie să fie declarate admisibile.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
28. Reclamantul a susţinut că a fost supus relelor tratamente în perioada arestului şi detenţiei sale şi argumentează că Guvernul nu a dat o explicaţie plauzibilă privind cauza apariției leziunilor constatate pe corpul său. El menţionează că pretenţiile sale, care urmau să fie examinate în lumina evenimentelor care au avut loc în Republica Moldova la acea dată, au fost descrise în numeroase rapoarte de către organizaţii non-guvernamentale naţionale şi internaţionale. Reclamantul a susţinut, de asemenea, că nu a depus o plângere cu privire la maltratarea sa până în iunie 2009 pentru că i-a fost frică de represalii suplimentare și pentru că a fost intimidat de știrile difuzate de Televiziunea Națională, în care a fost prezentat în calitate de persoană responsabilă pentru deteriorarea clădirii Guvernului. Reclamantul a afirmat, de asemenea, că autorităţile au omis să investigheze în modul corespunzător plîngerea sa. În cele din urmă, reclamantul a invocat că drept urmare a lipsei unei investigaţii penale efective în ceea ce privește maltratarea sa, el a fost împiedicat de a înainta o acțiune civilă împotriva persoanelor responsabile privind repararea prejudiciului cauzat.
29. Guvernul a afirmat că pretenţiile reclamantului cu privire la pretinsele rele tratamente au fost vădit nefondate și a subliniat faptul că reclamantul nu a fost supus unui examen medical decît peste aproximativ douăzeci și două de zile după eliberarea sa, la 29 aprilie 2009, în cadrul Centrului Memoria. Cu toate acestea, doar rapoartele medicale emise de autorităţile medicale autorizate trebuie să fie luate în considerare şi, prin urmare, acest raport nu are forţă probantă. Guvernul şi-a exprimat dubiile sale în partea ce ţine de concluziile Centrului Memoria privind cauza leziunilor constatate pe corpul reclamantului şi susţine că ele puteau fi cauzate de actele de violenţă care au avut loc pe parcursul manifestaţiilor din 7 aprilie 2009 sau de către codeţinuţi. Cu toate acestea, potrivit Guvernului, leziunile de pe corpul reclamantului nu erau suficient de grave încît să ridice problema aplicării în substanță a Articolului 3 din Convenţie. În partea ce ţine de efecacitatea investigaţiilor, Guvernul a susţinut că procurorii au luat toate măsurile necesare în vederea investigării complete a plîngerilor reclamantului în sensul Articolului 3 din Convenţie.
2. Aprecierea Curţii
(a) Principii generale
30. După cum a afirmat Curtea în repetate rînduri, Articolul 3 din Convenţie consfinţeşte una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura şi tratamentele inumane sau degradante, chiar şi în cele mai grave circumstanţe, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate. Spre deosebire de majoritatea prevederilor substanţiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi 4, Articolul 3 nu prevede excepţii şi nicio derogare de la aceasta nu este permisă în conformitate cu Articolul 15 § 2, chiar şi în cazurile extraordinare de pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni c. Franţei [MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999 V, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 93, Culegere de hotărîri şi decizii 1998-VIII).
31. Curtea reiterează că orice recurgere la aplicarea forţei în procesul de arestare a persoanei, care nu a fost absolut necesară prin însăşi natura sa, atentează la demnitatea umană și, în principiu, constituie o încălcare a dreptului garantat de Articolul 3 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch c. Austriei, 4 decembrie 1995, § 38, Seria A nr. 336). În cazul în care o persoană este vătămată în timpul detenției sale sau în altecircumstanțe cît se află în custodia poliției, orice atare leziune va crea o prezumție absolută că acea persoană a fost supusă relelor tratamente (a se vedea Bursuc c. Romaniei, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Statului îi revine obligaţia să dea o explicaţie plauzibilă modului în care au fost cauzate leziunile, omisiunea care ridică o problemă evidentă în temeiul Articolului 3 din Convenţie (Selmouni v. France, § 87).
32. Curtea reiterează, de asemenea, că din momentul în care o persoană face afirmaţii credibile precum că a suportat rele tratamente contrar Articolului 3 din Convenţie în custodia poliţiei sau a altor autorităţi publice, această prevedere coroborată cu obligaţia generală a Statului conform Articolului 1 din Convenţie de a “recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în [...] Convenţie”, se impune implicit că ar trebui să existe o investigație oficială eficientă. La fel ca şi investigaţia în sensul Articolului 2, investigaţia trebuie să fie capabilă să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. În caz contrar, interdicţia legală generală a torturii şi a tratamentulelor şi pedepselor inumane şi degradante, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi inefectivă în practică şi ar fi posibil, în unele cazuri, ca autorităţile naţionale să facă abuz de drepturile celor aflaţi sub supravegherea lor în condiţii de o eventuală impunitate (a se vedea, printrele altele, Labita c. Italei [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).
33. Pentru ca o investigaţie să fie efectivă se poate considera, în general, că este necesar ca persoanele competente să efectueze investigaţia să fie independente de persoanele implicate în evenimente (a se vedea, printre altele, Barbu Anghelescu c. României, nr. 46430/99, § 66, 5 octombrie 2004). Aceasta înseamnă nu doar o absenţă a dependenței ierarhice și instituționale, ci şi, de asemenea, o independenţă practică (a se vedea, cu titlu de exemplu, Ergı c. Turciei, 28 iulie 1998, §§ 83-84, Rapoarte 1998-IV, unde procurorul care investiga moartea unei fete în timpul unui pretins conflict, a manifestat lipsă de independenţă prin faptul că depindea de informaţia prezentată de jandarmii implicaţi în incident).
34. Investigaţia cu privire la rele tratamente trebuie să fie completă. Ceea ce înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile în vederea cercetării circumstanţelor cauzei şi nu trebuie să înceteze investigaţia doar în temeiul unor decizii pripite sau nefondate (a se vedea Assenov şi alţii, citată supra, § 103 şi urm.). Autorităţile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun ca să asigure probarea circumstanţelor de fapt, inclusiv, inter alia, cu declaraţii ale martorilor şi probe medico-legale (a se vedea, Tanrıkulu c. Turciei [MC], nr. 23763/94, ECHR 1999-IV, § 104 şi urm., şi Gül c. Turciei, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). În acest sens, orice deficiență a investigației care diminuiază şansele de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard.
(b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză
35. Revenind la circumstanţelor cauzei, Curtea notează că, spre deosebire de alte cauze în care au fost examinate cereri individuale versus Republica Moldova privind pretinsele rele tratamente, prezenta cauză pare să facă parte dintr-un număr mare de pretenţii cu privire la rele tratamente similare pretinse a fi comise într-o perioadă relativ scurtă (a se vedea Taraburcă c. Moldovei, citată supra, § 48).
36. Reţinînd acest context cu privire la relele tratamente aplicate în custodia poliţiei care pare să fi purtat un caracter sistematic şi de mari proporţii, Curtea, înainte de a constata o violare a Articolului 3 din Convenţie, trebuie să verifice dacă reclamantul a adus suficiente probe întru susţinerea pretinsei sale maltratări. În acest sens, este de notat că la 7 aprilie 2009 reclamantul a fost arestat de poliţie (a se vedea paragraful 10 de mai sus) şi la 8 aprilie 2009 a fost examinat de către un medic din cadrul Centrului de plasament temporar al minorilor, care a constatat pe corpul reclamantului numeroase echimoze pe spate şi faţa acestuia (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Natura leziunilor constatate pe corpul reclamantului este în legătură cu evenimentele relatate de către reclamant.
37. Guvernul este cel care a susţinut că leziunile ar fi putut fi cauzate reclamantului înainte de arestul său sau în perioada detenţiei sale, de către codeţinuţi. Curtea nu este convinsă de aceste argumente şi consideră că Guvernul a omis să dea o explicaţie plauzibilă cu privire la modul în care reclamantului i-au fost cauzate leziunile. Simpla existenţă a unei posibilităţi teoretice precum că leziunile cauzate reclamantului au fost aplicate în circumstanţele descrise de Guvern, în absenţa unor probe care să confirme contrariul, nu este suficientă să înlăture prezumţia instituită împotriva Guvernului, în special, reieşind din circumstanţele prezentei cauze.
38. Guvernul a susţinut, de asemenea, că leziunile constatate pe corpul reclamantului nu sînt pe atît de grave încît să ridice o problemă în sensul Articolului 3 din Convenţie. Curtea nu este convinsă de acest fapt, în special, luînd în consideraţie gradul înalt de vulnerabilitate al reclamantului din cauza vîrstei sale fragede (cincisprezece ani la data evenimentelor). Curtea consideră că tratamentul aplicat reclamantului ar putea fi calificat drept unul inuman şi degradant. În consecinţă, a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenţie sub aspect material.
39. De asemenea, Curtea notează că investigaţia în privinţa plîngerii reclamantului a fost în mare parte afectată de deficienţe. În primul rînd, este de menţionat că în pofida acuzaţiilor grave aduse împotriva ofiţerilor de poliţie de către reclamant, oficial nu a fost iniţiată nicio investigaţie penală decît pînă la 18 decembrie 2009, cu aproape șase luni după ce reclamantul a depus plîngerea sa. După această dată, se pare că la 9 februarie 2010 a fost audiat doar unul dintre ofiţerii de poliţie din cadrul Comisariatului de poliţie unde a fost adus reclamantul în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 şi nu au mai fost luate careva alte măsuri în acest sens. Materialele dosarului naţional prezentate de către părţi indică că în ultimii 2 ani investigaţia a rămas inactivă şi nu s-a constatat nicio evoluţie în cauza reclamantului. În aceste circumstanţe, Curtea conchide că investigaţia în privinţa pretenţiilor reclamantului de rele tratamente nu a fost adecvată sau suficient de efectivă.
40. Curtea reiterează că, chiar dacă remediul intern utilizat de către reclamant este adecvat din punct de vedere teoretic, dar, pe parcurs, se dovedeşte a fi ineficient, reclamantul nu mai este obligat să îl epuizeze (a se vedea Tepe c. Turciei, 27244/95, decizia Comisiei din 25 noiembrie 1996). Din momentul în care a ajuns la concluziile de mai sus, precum că investigaţia în partea ce ţine de pretenţiile reclamantului nu a fost una efectivă, Curtea consideră că nu mai este necesar să aştepte încetarea investigaţiei, în vederea epuizării remediilor interne. Prin urmare, Curtea respinge obiecţia Guvernului de neepuizare a remediilor interne şi hotărăşte că a existat, de asemenea, o violare sub aspect procedural al Articolului 3 din Convenţie.
II. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE
41. Reclamantul a susţinut că nu a beneficiat de un remediu efectiv în ceea ce priveşte încălcarea dreptului său garantat de Articolul 3 din Convenţie şi aceasta a constituit, prin urmare, o violare al Articolului 13, care prevede următoarele:
Articolul 13
“Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
A. Admisibilitatea
42. Curtea notează că această plîngere nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că plîngerea nu este inadmisibilă din oricare alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
43. Reclamantul a susţinut că, nu a beneficiat de niciun remediu potrivit prevederilor legii penale deoarece investigaţia penală a fost inefectivă, şi, precum că drept urmare a ineficacității acestei investigaţii, nu a beneficiat de un remediu civil real în partea ce ţine de înaintarea unei acţiuni privind reparea prejudiciului pentru relele tratamente la care acesta a fost supus.
44. Guvernul nu a fost de acord cu primul capăt al plîngerii şi nu a făcut niciun comentariu în ceea ce priveşte ce de a-l doilea capăt al acesteia.
45. În măsura în care primul capăt a plîngerii se referă, în particular, la faptul că reclamantul nu a beneficiat de un remediu efectiv din punctul de vedere al dreptului penal cu privire la pretinsele rele tratamente aplicate de ofiţerii de poliţie, Curtea notează că plîngerea nu ridică nicio problemă distinctă care să necesite o examinare aceasteia altfel decît sub aspectul procedural al Articolului 3 din Convenţie.
46. În ceea ce priveşte celălalt capăt de plîngere, luînd în consideraţie caracterul neadecvat al investigaţiei în privinţa plîngerii reclamantului împotriva ofiţerilor de poliţie care l-au maltratat, Curtea consideră că o eventuală acţiune civilă întemeiată pe aceleaşi fapte şi pretenţii nu ar fi avut nicio şansă de succes. În consecinţă, Curtea consideră că nu a fost probat faptul că a existat un remediu care să acorde reclamantului posibilitatea de a pretinde repararea prejudiciului pentru relele tratamente suportate în custodia poliţiei (a se vedea Corsacov c. Moldovei, nr. 18944/02, § 82, 4 aprilie 2006, şi Gurgurov c. Moldovei, nr. 7045/08, § 73, 16 iunie 2009). Prin urmare, a avut loc o violare al Articolului 13 coroborat cu Articolul 3 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 5 DIN CONVENŢIE
47. În cele din urmă, reclamantul s-a plîns că a fost arestat şi deţinut ilegal la 7 şi 8 aprilie 2009 şi a pretins încălcarea Articolului 5 din Convenţie. Cu toate acestea, Curtea constată că această plîngere a fost depusă cu încălcarea termenului de 6 luni calculat din momentul în care pretinsa violare a avut loc. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
48. Articolul 41 din Convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
49. Reclamantul a pretins suma de 115 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral cauzat ca urmare a încălcărilor constatate supra.
50. Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul şi a solicitat Curţii să respingă pretenţiile sale de satisfacţie echitabilă împreună cu cererea acestuia.
51. Avînd în vedere natura încălcărilor constatate mai sus şi gravitatea acestora, Curtea consideră că în prezenta cauză se justifică acordarea unei compensaţii cu titlu de prejudiciu moral. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 12 000.
B. Costuri şi cheltuieli
52. Reclamantul a pretins, de asemenea, suma de EUR 5 689 cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Reclamantul a prezentat documente întru probarea pretenţiilor sale.
53. Guvernul a obiectat şi a cerut Curţii respingerea acestora.
54. Luînd în consideraţie încălcările constatate supra, precum şi apreciind în mod echitabil, Curtea acordă EUR 1 500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Penalităţi
55. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Conexează la fondul cauzei, obiecţia preliminară a Guvernului referitor la omisiunea epuizării remediilor naţionale de către reclamant şi o respinge;
2. Declară plîngerile în temeiul 3 şi 13 din Convenţie admisibile şi restul pretenţiilor inadmisibile;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenţie, atît sub aspect material, cît şi sub aspect procedural;
4. Hotărăşte că plîngerea formulată în temeiul articolului 13 din Convenţie nu este necesară să fie examinată separat, avînd în vedere că aceasta este absorbită de plângerea reclamantului cu privire la inefectivitatea investigaţiilor penale;
5. Hotărăşte că în partea ce ţine de pretenţia reclamantului privind succesul remediilor civile a avut loc o violare a Articolului 13 din Convenţie;
6. Hotărăşte
(a) că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează să fie convertite în valuta naţională a statului pîrît conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:
(i) EUR 12 000 (doisprezece mii euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;
(ii) EUR 1 500 (una mie cinci sute euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxa care poate fi percepută de la reclamant;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
7. Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 9 aprilie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy