©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂRE
Cererea nr. 18132/04
prezentată de Radu VIJOLI
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECŢIA A TREIA), statuând la 3 iunie 2008 în cadrul unei camere formate din :
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
Văzând Cererea sus menţionată introdusă la 17 mai 2004,
Văzând hotărârea de a examina împreună admisibilitatea şi fondul cauzei, după cum o permite articolul 29 § 3 din Convenţie,
Văzând declaraţiile formale de acceptare a unei reglementări amiabile a cauzei.
După ce a deliberat asupra cauzei, emite următoarea hotărâre:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl. Radu Vijoli, este un cetăţean român, născut în 1946 şi domiciliat în Făgăraş. El este reprezentat în faţa Curţii de d-na Carmen Rata‑Alexandrescu, avocată din Braşov. Guvernul român (« Guvernul ») a fost reprezentat de agentul său, dl. RăzvanHoraţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Faptele din cauză, aşa cum au fost prezentate de părţi, se pot rezuma după cum urmează.
În 1950, un bun imobiliar care aparţinea tatălui reclamantului şi situat la numărul 13 din strada Titu Perţia în Făgăraş, compus dintr-o construcţie şi terenul aferent, a fost naţionalizat de Stat în baza decretului nr. 92/1950. În 1973, construcţia a trecut în patrimoniul cooperativei V. care, la o dată neprecizată, a devenit societatea F.
La 31 iulie 2001, întemeindu-se pe dispoziţiile legii nr. 10/2001, reclamantul a adresat o notificare societăţii F. spre a cere restituirea bunului în litigiu. La 8 august şi la 20 noiembrie 2001, societatea a înapoiat notificarea, sub motiv că imobilul în cauză nu intra în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001.
La 22 februarie 2002, reclamantul a sesizat tribunalul judeţean Braşov printr-o acţiune împotriva societăţii F. în revendicare a bunului în cauză. Prin sentinţa din 21 ianuarie 2003, judecătoria Braşov, competentă spre a se pronunţa în cauză, a admis acţiunea acestuia. În decursul anului 2003, societatea F. a fuzionat cu societatea V. care a devenit parte în procedură.
Societatea V. a introdus apel contra sentinţei din 21 ianuarie 2003 mai sus menţionată. Printr-o hotărâre din 10 iunie 2003, tribunalul judeţean Braşov a respins apelul, sub motiv că naţionalizarea fusese ilegală şi a ordonat restituirea imobilului. Societatea V. a introdus recurs contra hotărârii. Prin hotărârea definitivă din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel Braşov a admis parţial acest recurs. Ea a confirmat ilegalitatea naţionalizării dar a apreciat că titlul de proprietate al societăţii V. era presupus legal şi că reclamantul nu ceruse anularea acestuia. Ea a considerat, ca urmare, că societatea V. nu putea fi condamnată la restituirea bunului în litigiu către reclamant.
PLÂNGERI
1. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamantul aprecia că a suferit o atingere a dreptului său la respectarea bunurilor sale, din cauza imposibilităţii de a obţine restituirea imobilului sau o despăgubire.
2. Citând articolele 6 § 1 raportat la art. 13 din Convenţie, el se plângea că nu a beneficiat în dreptul intern de un recurs care i-ar fi permis să obţină restituirea bunului.
ÎN DREPT
La 2 mai 2008, Curtea a primit de la Guvern declaraţia următoare:
« Subsemnatul, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, Agent al Guvernului Român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, declară că guvernul român se oferă să achite, d-lui Radu Vijoli, în mod gratuit, suma de 33 000 euro (treizeci şi trei de mii de euro) în vederea unei reglementări amiabile a cauzei care are drept origine Cererea sus menţionată aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi costurile şi cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei româneşti la rata de schimb practicată la data plăţii, şi scutită de orice taxă eventual practicată. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curţii date conform articolului 37 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În absenţa acestei plăţi în termenul menţionat, Guvernul se angajează să achite, începând cu expirarea acestuia şi până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal a Băncii Centrale Europene, la care se adaugă trei procente. Această plată va reprezenta reglementarea definitivă a cauzei. »
La 11 martie 2008, Curtea a primit declaraţia următoare, semnată de partea reclamantă:
« Subsemnatul, dl. Radu Vijoli, reclamant, iau notă că guvernul român est dispus să îmi achite, în mod gratuit, suma de 33 000 euro (treizeci şi trei de mii euro) în vederea unei reglementări amiabile a cauzei ce are ca origine Cererea sus menţionată aflată pe rol la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Această sumă, care va acoperi care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi costurile şi cheltuielile de judecată, va fi convertită în lei româneşti la rata de schimb practicată la data plăţii, şi scutită de orice taxă eventual practicată. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curţii date conform articolului 37 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Începând cu expirarea termenului menţionat şi până la plata efectivă a sumei în cauză, se va plăti o dobândă simplă a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal a Băncii Centrale Europene, la care se adaugă trei procente.
Accept această propunere şi renunţ de altfel la orice altă pretenţie faţă de România legat de faptele aflate la originea cererii menţionate. Declar cauza definitiv soluţionată. »
Curtea ia act de reglementarea amiabilă la care au ajuns părţile. Ea apreciază că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului aşa cum sunt recunoscute de Convenţie şi protocoalele la aceasta şi nu întrevede de altfel nici un motiv de ordin public care să justifice continuarea examinării Cererii (articolul 37 § 1 in fine din Convenţie).
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Hotărăşte să radieze Cererea de pe rol.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy