Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA ZILIBERBERG c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 61821/00)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
1 februarie 2005
DEFINITIVĂ
01/05/2005
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ziliberberg c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), în Camera compusă din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlM. Pellonpää,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlL. Garlicki,
DlJ. Borrego Borrego, judecători,
şi dl M. O'Boyle, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 11 ianuarie 2005 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 61821/00) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Cristian Ziliberberg („reclamant”), la 10 august 2000.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Sergiu Ostaf, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
3. Reclamantul a pretins, în special, că dreptul său la libertatea de întrunire a fost încălcat, precum şi că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat ca rezultat al necitării sale de către Tribunalul municipiului Chişinău pentru judecarea recursului său.
4. Cererea a fost repartizată Secţiei a Patra a Curţii (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curţii).
5. Printr-o decizie din 4 mai 2004, Curtea a declarat pretenţia reclamantului în baza articolului 11 inadmisibilă, restul cererii fiind declarat admisibil.
6. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii cu privire la fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curţii). ÎN FAPTI.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Reclamantul s-a născut în 1980 şi locuieşte în Chişinău, Moldova. La momentul evenimentelor în cauză, el era student şi primea o bursă de 50 lei moldoveneşti (MDL).
8. La 18 aprilie 2000, între 9.30 şi 12.30, reclamantul a participat la o demonstraţie împotriva deciziei Consiliului municipal de a anula privilegiile studenţilor pentru călătoria cu transportul urban. Demonstraţia nu a fost autorizată în conformitate cu legea, iar din declaraţiile părţilor rezultă că organizatorii nici nu au solicitat autorizarea. Demonstraţia a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. La început demonstraţia era paşnică, dar, ulterior, unii participanţi au început să arunce cu ouă şi pietre în clădirea Primăriei, iar poliţia a intervenit.
9. În jurul orei 12.30, reclamantul a fost reţinut de poliţie pentru participare activă la o demonstraţie neautorizată cu încălcarea articolului 174/1 alin. 4 al Codului cu privire la contravenţiile administrative (în continuare, „CCA”). El a fost adus la comisariatul de poliţie cu o oră mai târziu. Între 13.30 şi 19.00, el a fost deţinut în comisariatul de poliţie şi interogat de câţiva anchetatori penali.
10. În declaraţiile sale scrise, date la comisariatul de poliţie, reclamantul a menţionat inter alia că el a fost reţinut de poliţie atunci când el şi un jurnalist de la Radioul Naţional s-au apropiat de un grup de poliţişti care băteau un student. Deoarece el avea scris pe frunte cuvântul „STUDENT”, poliţia l-a reţinut. El a declarat că a fost un participant activ, dar că nu a fost implicat în acţiuni violente.
11. La o dată nespecificată, poliţia a definitivat dosarul administrativ în legătură cu contravenţia comisă de reclamant, menţionând inter alia că el a participat activ la o întrunire neautorizată, care a avut loc în faţa sediului Consiliului municipal. Dosarul a fost ulterior transmis judecătoriei de sector competente.
12. În urma unei şedinţe judecătoreşti care a avut loc la 19 aprilie 2000, Judecătoria sectorului Centru a aplicat reclamantului o amendă administrativă de MDL 36 (echivalentul a 3.17 euro (EUR) la acea dată) prevăzută de articolul 174/1 alin. 4 al CCA. În decizia sa, instanţa a declarat inter alia că reclamantul a participat activ la o demonstraţie a studenţilor, care s-a desfăşurat fără autorizare din partea Consiliului municipal şi că el a recunoscut că a participat la demonstraţie.
13. La 28 aprilie 2000, reclamantul a depus recurs împotriva deciziei sus-menţionate. El a declarat că amenda i-a fost aplicată ilegal şi că sancţiunea a fost contrară libertăţii de întrunire şi dreptului la grevă, garantate de articolele 40 şi 45 ale Constituţiei.
14. La 4 mai 2000, ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat recursul reclamantului în absenţa acestuia şi l-a respins.
15. Potrivit Guvernului, citaţia pentru şedinţa judecătorească a fost expediată printr-o scrisoare ordinară la 2 mai 2000 şi trebuia să ajungă la destinaţie la 3 mai 2000.
16. Potrivit reclamantului, citaţia a fost trimisă la 3 mai 2000, iar el a primit-o la 4 mai 2000, după ora 10.00.
17. Ştampila poştală de pe plic, aplicată de oficiul poştal de expediere (şi anume, de primul oficiu poştal prin care a trecut plicul), indică data de 3 mai 2000. Ştampila aplicată de oficiul poştal de destinaţie nu este pe deplin lizibilă.
18. La 5 mai 2000, reclamantul s-a prezentat la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău pentru a întreba despre cauza sa. Lui i-a fost dată o copie a deciziei Tribunalului municipiului Chişinău din 4 mai 2000, prin care a fost respins recursul său şi menţinută decizia Judecătoriei sectorului Centru din 19 aprilie 2000.
19. La 10 mai 2000, reclamantul a depus la Tribunalul municipiului Chişinău o contestaţie în anulare împotriva deciziei din 4 mai 2000, declarând că el nu a fost citat în mod corespunzător şi, prin urmare, nu a avut parte de un proces echitabil. Instanţa a refuzat să înregistreze contestaţia în anulare pe motiv că CCA nu prevedea o astfel de cale de atac. La 18 mai şi, respectiv, 22 iunie 2000, instanţa a respins cererile repetate depuse de reclamant şi avocatul său.
20. La 18 mai 2000, reclamantul însoţit de un jurist de la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, precum şi de un alt avocat, au încercat din nou să depună o contestaţie în anulare la cancelaria Tribunalului municipiului Chişinău, însă cancelaria a refuzat s-o înregistreze.
21. La 12 iunie 2000, ca urmare a cererii executorului judecătoresc, reclamantul a plătit amenda prevăzută în decizia din 19 aprilie 2000.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ
22. Prevederile relevante ale Codului cu privire la contravenţiile administrative, în vigoare la acel moment, erau următoarele:
Articolul 1
Codul cu privire la contravenţiile administrative are sarcina de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orânduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi lichida contravenţiile administrative şi consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor.
Articolul 11/1
... Pedeapsa pentru tentativa de contravenţie se stabileşte conform articolului din partea specială din prezentul Cod, care prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă.
Articolul 12
La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care până în momentul comiterii contravenţiei administrative au atins vârsta de şaisprezece ani.
Articolul 18
Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana, care deşi a săvârşit o acţiune, prevăzută de prezentul Cod sau de alte acte normative, ce stabilesc răspundere administrativă pentru contravenţii administrative, a acţionat însă în stare de legitimă apărare...
Articolul 22
Sancţiunea administrativă este o măsură de răspundere şi se aplică în scopul educării persoanei, care a comis o contravenţie administrativă, în spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se preveni comiterea unor noi contravenţii atât de către contravenientul însuşi, cât şi de alte persoane.
Articolul 26 § 4
În caz de sustragere cu rea-voinţă de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenţia administrativă săvârşită, instanţa judecătorească poate înlocui această sancţiune cu arest administrativ, calculându-se zece zile de arest pentru un salariu minim, termenul fiind cel mult treizeci de zile.
Înlocuirea amenzii administrative cu arest administrativ se hotărăşte de instanţa de judecată ca urmare a cererii depuse de executorul judecătoresc în conformitate cu articolul 26 al CCA. Potrivit Guvernului, instanţele pot înlocui amenzile administrative cu arest administrativ numai în cazul când sunt prezente următoarele circumstanţe:
- atunci când o persoană, care ştie despre amenda care i-a fost aplicată, refuză să se prezinte în faţa executorului judecătoresc după multiple citări;
- atunci când contravenientul nu are nici un venit sau bunuri care ar putea fi vândute;
- atunci când contravenientul nu este angajat şi, prin urmare, nu are un salariu din care amenda ar putea fi dedusă;
- atunci când contravenientul nu a respectat termenul limită stabilit de instanţă pentru plata amenzii administrative.
Hotărârea prin care amenda administrativă este înlocuită cu arest administrativ poate fi atacată în instanţa ierarhic superioară. O persoană în privinţa căreia o astfel de măsură este aplicată poate întotdeauna s-o înceteze prin plata amenzii administrative. Înlocuirea nu poate fi făcută în privinţa femeilor gravide, femeilor care au copii mai mici de doisprezece ani, persoanelor care au vârsta de până la optsprezece ani, precum şi invalizilor de gradul întâi şi doi.
Referitor la ultima prevedere menţionată, părţile au prezentat copii a şapte hotărâri recente prin care amenzile administrative au fost înlocuite cu arest administrativ, în unele din ele înlocuirea fiind hotărâtă în absenţa contravenientului, în cadrul unei şedinţe judecătoreşti care nu a fost publică. În una din ele înlocuirea a fost făcută datorită neplăţii de către contravenient a amenzii administrative la timp. În acelaşi timp, Guvernul a prezentat copii ale scrisorilor adresate Agentului Guvernamental de către preşedinţii a treisprezece instanţe judecătoreşti în care se menţiona că în ultimii doi ani instanţele lor au înlocuit amenzile administrative cu arest administrativ în douăzeci şi şase de cazuri.
Articolul 33
Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:
1) căinţa sinceră a vinovatului;
2) prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei, repararea benevolă a prejudiciului sau înlăturarea daunei pricinuite;
3) comiterea contravenţiei sub influenţa unei puternice emoţii sufleteşti ori în virtutea unui concurs de grave împrejurări personale sau familiale;
4) comiterea contravenţiei de către un minor;
5) comiterea contravenţiei de către o femeie gravidă sau de către o femeie, care are copil în vârstă de până la un an.
Articolul 34
Circumstanţe, ce agravează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:
1) continuarea comportării ilicite, contrar cererii persoanelor, împuternicite pentru aceasta, de a înceta această comportare;
2) comiterea a doua oară în decursul unui an a unei contravenţii similare, pentru care persoana a fost de acum supusă unei sancţiuni administrative; comiterea contravenţiei de către o persoană, care a săvârşit mai înainte o infracţiune;
3) atragerea în contravenţie a unui minor;
4) comiterea contravenţiei de un grup de persoane;
5) comiterea contravenţiei în condiţiile unor calamităţi naturale...;
6) comiterea contravenţiei în stare de ebrietate. ...
Articolul 174/1
(2) Organizarea şi desfăşurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizaţia ei, precum şi încălcarea condiţiilor (forma, locul, timpul) desfăşurării întrunirii, indicate în autorizaţie, atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime...
(4) Participarea activă la întrunirea desfăşurată în condiţiile alineatului doi din prezentul articol atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii minime.
Articolul 254
Cazul cu privire la contravenţii administrative se examinează în prezenţa persoanei, care este trasă la răspundere administrativă. În lipsa acestei persoane, cazul poate fi examinat numai atunci, când există date despre anunţarea la timp a persoanei despre locul şi timpul examinării cazului şi dacă din partea ei n-a fost primit nici un demers de a se amâna examinarea cazului.
Articolul 281
Decizia judecătoriei de sector, municipale, asupra cazurilor cu privire la contravenţiile administrative poate fi atacată pe cale procedurală în instanţa judecătorească ierarhic superioară, depunându-se o plângere, sau printr-un protest al procurorului.
Articolul 282/3
Neprezentarea persoanelor indicate, deşi acestea au fost înştiinţate din timp despre data examinării cazului, nu constituie o piedică pentru examinarea lui...
Articolul 282/5
Examinând cazul cu privire la contravenţia administrativă, instanţa de recurs adoptă una din următoarele hotărâri:
1) lasă decizia instanţei judecătoreşti neschimbată, iar plângerea sau protestul nesatisfăcute;
2) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi trimite dosarul la judecătoria raională, de sector municipală spre o nouă examinare;
3) anulează decizia instanţei de fond şi trimite materialele organului care a întocmit procesul-verbal;
4) anulează decizia instanţei judecătoreşti şi clasează cazul;
5) schimbă sancţiunea administrativă şi atenuează sancţiunea aplicată.
Articolul 282/6
Drept temeiuri pentru anularea deciziei asupra cazului cu privire la contravenţia administrativă servesc încălcarea esenţială a normelor dreptului procedural şi aplicarea greşită a legii. Decizia corectă în fond nu poate fi anulată din motive formale, cu excepţia cazurilor:
1) cazul a fost examinat de un complet de judecată format contrar prevederilor legii;
2) decizia a fost semnată nu de judecătorul care a examinat cazul sau a fost semnată de un judecător care nu a participat la examinarea cazului;
3) decizia a fost pronunţată nu de judecătorul care a examinat cazul;
4) lipseşte procesul-verbal al şedinţei judiciare deşi potrivit legii întocmirea lui este obligatorie;
5) cazul a fost examinat fără participarea traducătorului deşi potrivit legii participarea lui este obligatorie.
Articolul 282/7
După examinarea cazului cu privire la contravenţia administrativă instanţa de recurs îşi pronunţă decizia. Decizia poate să nu conţină argumente, adică să se întocmească în formă de rezoluţie.
Articolul 293
În cazul când contravenientul nu plăteşte amenda în termenul stabilit de articolul 292 din prezentul Cod, decizia de aplicare a amenzii se trimite pentru reţinerea sumei de amendă în mod forţat din salariul lui sau din alt câştig, din pensie sau din stipendie în conformitate cu regulile, stabilite de Codul de procedură civilă.
Dacă persoana amendată nu lucrează ori dacă perceperea amenzii din salariu sau dintr-un alt câştig, din pensia sau din bursa contravenientului este imposibilă din alte cauze, perceperea amenzii se efectuează, în temeiul deciziei organului (persoanei cu funcţii de răspundere) cu privire la aplicarea amenzii, de către executorul judecătoresc prin urmărirea bunurilor personale ale contravenientului, precum şi a părţii lui dintr-o proprietate comună. ...
23. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, în vigoare la acel moment, erau următoarele:
Articolul 128
Învinuitul care se află în libertate este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie. Citaţia se înmânează învinuitului, iar adeverinţa cu indicarea datei primirii citaţiei se restituie anchetatorului penal. Citaţia poate fi transmisă şi printr-o telefonogramă sau telegramă.
24. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare la acel moment, erau următoarele:
Articolul 101
Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces ... data şi locul şedinţei. ...
Participanţilor la proces ... citaţiile se înmânează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în faţa instanţei şi de a se pregăti pentru proces.
25. Într-o carte intitulată „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, autorul căreia este Sergiu Furdui (judecător la Curtea Supremă de Justiţie din Republica Moldova), (Chişinău 2000), autorul a notat următoarele: „Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede un număr de măsuri procedurale ca: reţinerea administrativă, controlul corporal, controlul obiectelor, arestul administrativ... . CCA prevede puţine garanţii de ordin procedural, negarantând asistenţă juridică, prezumţia nevinovăţiei, etc. Cazurile cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de colegiile penale ale instanţelor judecătoreşti... Numai persoanele condamnate pot plăti amenda administrativă... Este ilegal ca amenda să fie plătită de altcineva”.
ÎN DREPT
I.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
26. Reclamantul pretinde încălcarea dreptului său la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa…”
A.Aplicabilitatea articolului 6 § 1
27. Reclamantul a declarat că acuzaţiile împotriva sa ar putea fi considerate „penale”, în sensul articolului 6 al Convenţiei. El a declarat că cauzele cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de colegiile penale ale instanţelor judecătoreşti, iar în sistemul juridic francez abaterile de aşa natură erau înscrise în Codul penal. În continuare, el a pretins că a fost reţinut de poliţie timp de cinci ore şi jumătate la 18 aprilie 2000, pe parcursul cărora el a fost interogat de anchetatori penali. Reclamantul a declarat, de asemenea, că, în afară de amenzi, Codul cu privire la contravenţiile administrative prevede măsuri procedurale ca reţinerea administrativă, controlul corporal, controlul obiectelor şi arestul administrativ. Dacă amenda nu este plătită, sancţiunea poate fi înlocuită cu arest administrativ pe o perioadă de zece zile pentru fiecare MDL 18 (echivalentul a EUR 1.59 la acea perioadă). Dacă el nu ar fi avut mijloace să plătească amenda, el ar fi fost arestat pe o perioadă de douăzeci de zile. El a declarat că bursa sa lunară de student era de MDL 50-60, în dependenţă de performanţa sa academică, şi că, prin urmare, amenda aplicată lui a constituit mai mult de jumătate din venitul său lunar.
28. Guvernul a declarat că acuzaţiile împotriva reclamantului nu au fost „penale”, ci „administrative”. El a subliniat necesitatea de a diferenţia contravenţiile administrative de sistemul de justiţie penală şi a considerat că diferenţierea între acuzaţiile penale şi disciplinare a fost făcută într-un mod compatibil cu articolul 6 al Convenţiei. Guvernul a declarat că contravenţia nu a fost de natură penală, deoarece a fost pedepsită cu o sancţiune care a avut un scop „educaţional” şi „preventiv”. Sancţiunea prevăzută de Codul cu privire la contravenţiile administrative pentru contravenţia în cauză variază între MDL 36 şi MDL 90, iar reclamantului i-a fost aplicată amenda minimă. Potrivit Guvernului, amenda a constituit aproximativ zece procente din salariul mediu lunar în Republica Moldova la acea perioadă şi nu a fost înlocuită cu arest administrativ. Guvernul a declarat, de asemenea, că în privinţa reclamantului nu a existat riscul ca amenda să fie înlocuită cu arest administrativ.
29. Curtea notează că nu se contestă de către părţi că aplicabilitatea articolului 6 trebuie evaluată în baza a trei criterii menţionate în hotărârea Engel (Engel and Others v. the Netherlands, hotărâre din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, §§ 82 şi 83). În acest context, Curtea reaminteşte că pentru a determina dacă o abatere se califică ca „penală”, în sensul Convenţiei, prima chestiune care trebuie stabilită este dacă norma care defineşte abaterea aparţine dreptului penal în sistemul juridic al statului pârât; iar ulterior trebuie examinată natura abaterii şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate ale pedepsei care putea fi aplicată persoanei în cauză, luând în consideraţie obiectul şi scopul articolului 6 al Convenţiei, sensul obişnuit al termenilor din articolul respectiv, precum şi legislaţia Statelor Contractante (a se vedea, printre altele, the Garyfallou AEBE v. Greece, hotărâre din 24 septembrie 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-V, p. 1830, § 32).
30. Nu se contestă de către părţi că abaterea pentru care reclamantul a fost sancţionat nu este calificată în dreptul naţional ca „penală”. Totuşi, indicii furnizaţi de dreptul naţional al statului pârât au doar o valoare relativă (a se vedea Kadubec v. Slovakia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Reports 1998-VI, § 51).
31. Prin urmare, este necesar de a examina abaterea în lumina celui de-al doilea şi al treilea criteriu menţionate mai sus. În acest sens, Curtea reaminteşte că aceste criterii sunt alternative, şi nu cumulative: pentru ca articolul 6 să devină aplicabil, este suficient ca abaterea în cauză să fie, prin natura sa, „penală” din punctul de vedere al Convenţiei sau ar trebui să facă persoana în cauză pasibilă de o sancţiune care, datorită naturii sale şi gradului de severitate, ţine, de obicei, de domeniul „penal” (a se vedea, inter alia, Lutz v. Germany, hotărâre din 25 august 1987, Seria A, nr. 123, p. 23, § 55). Acest lucru nu exclude faptul ca o examinare cumulativă să fie folosită atunci când analiza separată a fiecărui criteriu nu permite de a se ajunge la o concluzie clară în ceea ce priveşte existenţa unei „acuzaţii penale” (a se vedea Janosevic v. Sweden, nr. 34619/97, § 67, ECHR 2002-VII).
32. În ceea ce priveşte natura abaterii comise de reclamant, Curtea notează că el a fost sancţionat în temeiul articolului 174/1 § 4 al Codului cu privire la contravenţiile administrative („CCA”) pentru participarea la o demonstraţie neautorizată. Această prevedere reglementează contravenţiile împotriva ordinii publice şi are scopul de a reglementa modul în care demonstraţiile trebuie desfăşurate. Prin urmare, prevederea legală încălcată de reclamant se adresează tuturor cetăţenilor, şi nu unui anumit grup care are un statut special. Caracterul general al prevederii legale în cauză este în continuare confirmat de articolul 1 şi articolul 12 ale CCA, care se referă la faptul că responsabilitatea administrativă survine la vârsta de şaisprezece ani şi că toţi cetăţenii trebuie să respecte prevederile legale şi drepturile altor cetăţeni şi persoane juridice (a se vedea Ozturk v. Germany, hotărâre din 21 februarie 1984, Seria A nr. 73, § 53).
33. Mai mult, dl Ziliberberg a fost sancţionat de instanţele judecătoreşti cu amendă. Amenda nu a avut scopul de compensare materială pentru prejudiciu, dar a avut, în esenţă, scopul de a pedepsi şi de a preveni (a se vedea, mutatis mutandis, Bendenoun v. France, hotărâre din 24 februarie 1994, Seria A nr. 284, § 47). Articolul 22 al CCA este relevant în acest sens. Curtea reiterează că caracterul punitiv este, tradiţional, caracteristica distinctivă a pedepselor penale (a se vedea hotărârea de mai sus în cauza Ozturk, § 53).
Curtea reiterează că, în principiu, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care este atât de a pedepsi, cât şi de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că, în sensul articolului 6 al Convenţiei, reclamantul a fost acuzat de o abatere penală (a se vedea Lauko v. Slovakia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Reports 1998-VI, § 58).
34. Caracterul penal al contravenţiei este, în continuare, dovedit de faptul că reclamantul a fost adus la poliţie, unde a fost reţinut pentru câteva ore şi a fost interogat de anchetatori penali. Mai mult, CCA conţine prevederi cu privire la chestiuni precum: circumstanţele atenuante şi agravante, răspunderea pentru tentativa de comitere a unei contravenţii, precum şi legitima apărare (a se vedea paragraful 22 de mai sus), care indică natura penală a contravenţiilor administrative. De asemenea, este important de notat că cauzele cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de colegiile penale ale instanţelor judecătoreşti.
Curtea reiterează că lipsa gravităţii pedepsei în cauză nu poate înlătura caracterul penal inerent al unei contravenţii (a se vedea hotărârea Ozturk, menţionată mai sus, § 54). Totuşi, în această cauză, severitatea pedepsei efective şi potenţiale ar putea fi, în principiu, considerată un alt argument în favoarea aplicabilităţii articolului 6. În acest sens, trebuie notat că reclamantul a fost amendat cu MDL 36 (echivalentul a EUR 3.17 la acea dată), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar şi că în privinţa sa putea fi aplicată pedeapsa maximă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.94 la acea dată).
Mai mult, dacă nu ar fi plătit amenda în circumstanţele prevăzute în articolul 26 § 4 al CCA, el ar fi putut fi arestat pentru o perioadă de douăzeci de zile (a se vedea, paragraful 22 de mai sus). Este important de notat în acest sens că, în conformitate cu Codul de procedură civilă în vigoare la acea perioadă, omisiunea de a se conforma hotărârilor judecătoreşti civile nu putea avea drept urmare încarcerarea persoanei.
Având în vedere legislaţia Republicii Moldova şi practica care rezultă din hotărârile prezentate de către părţi, Curtea nu poate conchide dacă în circumstanţele specifice ale acestei cauze reclamantul risca să fie arestat în conformitate cu articolul 26 § 4 al CCA. Totuşi, chiar dacă amenda nu ar fi putut fi înlocuită cu arest în această cauză, acest lucru nu ar fi fost decisiv pentru calificarea unei contravenţii ca fiind „penală” în sensul articolului 6 (a se vedea Janosevic v. Sweden, citată mai sus, § 69).
35. Analizând diversele aspecte ale cauzei, Curtea notează că predomină elementele care sugerează că a fost vorba de acuzaţii penale. Deşi nici unul din ele nu este decisiv de sine stătător, luate împreună şi cumulativ ele aduc „acuzaţiile” în sfera penală, în sensul articolului 6 § 1.
36. În lumina celor menţionate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 este aplicabil în această cauză.
B.Respectarea articolului 6 § 1
37. Reclamantul s-a plâns că nu a fost citat în mod corespunzător pentru şedinţa din 4 mai 2000 în care Tribunalul municipiului Chişinău a examinat recursul său şi că, prin urmare, nu a putut fi prezent. Referindu-se la ştampilele poştale de pe plic (a se vedea paragrafele 16-17 de mai sus), el a declarat că citaţia a fost expediată la 3 mai 2000 şi a ajuns la el după ora 10.00 a zilei de 4 mai 2000, după ce şedinţa judecătorească a avut loc.
38. Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul. Potrivit Guvernului, citaţia a fost expediată la 2 mai 2000 şi trebuia să ajungă la reclamant la 3 mai 2000. În acest sens, Guvernul a transmis Curţii o copie a registrului de înregistrare a corespondenţei (registru scris de mână) al Tribunalului municipiului Chişinău, conform căruia citaţia a fost expediată reclamantului la 2 mai 2000. În ceea ce priveşte ştampilele de pe plic, Guvernul le-a considerat ilizibile.
39. Curtea notează că la 4 mai 2000, la ora 10.00, Tribunalul municipiului Chişinău a examinat recursul reclamantului în absenţa acestuia (a se vedea paragraful 14 de mai sus). Ea constată că ştampila de pe plic aplicată de oficiul poştal de expediere (şi anume, de primul oficiu poştal prin care a trecut scrisoarea) indică în mod clar data de 3 mai 2000. Doar ştampila aplicată de oficiul poştal de destinaţie nu este pe deplin lizibilă. În consecinţă, citaţia a fost transmisă de către Tribunalul municipiului Chişinău doar cu o zi înainte de şedinţa judecătorească, iar Curtea conchide, prin urmare, că reclamantul nu a fost informat anticipat despre şedinţă.
40. Articolul 6 al Convenţiei, interpretat în ansamblu, garantează dreptul persoanei acuzate de a participa efectiv la procesul său penal. Acesta include inter alia nu doar dreptul de a fi prezent, dar şi de a asculta şi a urmări procesul (a se vedea, spre exemplu, Stanford v. the United Kingdom, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; Barberà, Messegué and Jabardo v. Spain, hotărâre din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din esenţa conceptului procedurii contradictorii şi poate fi, de asemenea, dedus din garanţiile prevăzute în sub-paragrafele (c), (d) şi (e) ale paragrafului 3 al articolului 6 - „să se apere el însuşi”, „să întrebe sau să solicite audierea martorilor” şi „să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere” (a se vedea Colozza v. Italy, hotărâre din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea în această cauză cum reclamantul ar fi putut să-şi exercite aceste drepturi fără a fi prezent.
41. Curtea notează, în continuare, că în cauza Kremzow v. Austria (hotărâre din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268-B) şi în cauza Kamasinski v. Austria (hotărâre din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168), ea a instituit principiul conform căruia prezenţa persoanei acuzate la judecarea unui recurs unde au fost examinate doar chestiuni de drept nu a fost crucială. Curtea consideră că această cauză trebuie distinsă de acele cauze. În cauzele Kremzow şi Kamasinski, persoanele acuzate au fost reprezentate de avocaţi şi, în principiu, fiecare a avut posibilitatea de a-şi organiza apărarea. În această cauză, în esenţă, reclamantul pur şi simplu nu a putut face acest lucru, deoarece el nu a fost informat anticipat despre şedinţa judecătorească.
42. În concluzie, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenţiei. II.APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI43. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A.Prejudiciul material
44. Reclamantul a pretins MDL 36 cu titlu de prejudiciu material, argumentând că aceasta a fost suma amenzii care i-a fost aplicată ca urmare a sancţionării sale pentru participarea la o demonstraţie neautorizată.
45. Guvernul a contestat suma pretinsă de reclamant. În opinia sa, reclamantul nu are dreptul la un prejudiciu material, deoarece Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia lui cu privire la pretinsa violare a articolului 11 al Convenţiei.
46. Curtea notează că ea a declarat inadmisibilă pretenţia reclamantului cu privire la articolul 11 al Convenţiei (a se vedea paragraful 5 de mai sus). Chiar dacă este adevărat că Curtea a constatat că procedurile care au avut drept rezultat aplicarea amenzii nu au fost echitabile, nu se poate spune că, dacă procedurile ar fi fost conforme articolului 6 al Convenţiei, o astfel de amendă nu ar fi fost aplicată. Prin urmare, Curtea nu vede o legătură cauzală între greşeală şi prejudiciul pretins şi nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
B.Prejudiciul moral
47. Reclamantul a pretins EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a stresului şi frustrării cauzate de sancţiunea care i-a fost aplicată pentru participarea la o demonstraţie neautorizată.
48. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant, argumentând că Curtea a declarat inadmisibilă pretenţia acestuia în baza articolului 11 al Convenţiei. El a declarat că în această cauză simpla constatare a unei violări ar constitui o satisfacţie echitabilă.
49. Curtea notează că reclamantul a pretins compensaţii doar în ceea ce priveşte pretinsa violare a articolului 11 al Convenţiei, fără a lua în consideraţie faptul că Curtea a declarat acea pretenţie inadmisibilă. El nu a pretins o compensaţie pentru violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei şi, prin urmare, Curtea nu acordă nici o sumă cu acest titlu.
C.Costuri şi cheltuieli
50. Reclamantul a pretins, de asemenea, EUR 1,850 cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii, din care EUR 1,650 au fost onorarii de reprezentare, iar restul au fost cheltuieli de transport şi comunicaţii.
51. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că reclamantul nu a dovedit cheltuielile de reprezentare pretinse. Potrivit Guvernului, suma pretinsă de reclamant este prea mare în comparaţie cu salariul mediu lunar în Republica Moldova şi cu taxele oficiale plătite de stat avocaţilor acordaţi pro bono. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul orelor petrecute de reprezentantul reclamantului asupra cauzei, în general, şi pentru cercetarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special, declarând că o persoană care posedă o diplomă de absolvire a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece se prezumă că el sau ea a studiat-o pe parcursul celui de-al doilea şi al patrulea an de studii. În opinia Guvernului, o compensaţie cu acest scop ar constitui o bursă de studii.
52. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse în suma acordată în baza articolului 41, ea urmează să stabilească dacă costurile şi cheltuielile au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII). În această privinţă, Curtea poate să se bazeze pe elemente precum numărul de ore lucrate de avocat şi tariful perceput de acesta pentru o oră de lucru (a se vedea Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-...).
53. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de reclamant, criteriile de mai sus, complexitatea cauzei şi faptul că o parte din pretenţii au fost declarate inadmisibile, Curtea acordă reclamantului EUR 1,000 pentru costurile şi cheltuielile angajate.
D.Dobânda
54. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.Hotărăşte că articolul 6 § 1 al Convenţiei este aplicabil în această cauză;
2.Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
3.Hotărăşte
(a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4.Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 1 februarie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O'BoyleNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy