©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
MAREA CAMERĂ
CAUZA MURŠIĆ ÎMPOTRIVA CROAȚIEI
Cererea nr. 7334/13
HOTĂRÂREA
Strasbourg
din 20 octombrie 2016
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Muršić împotriva Croației,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din:
Guido Raimondi, președinte,
András Sajó,
Luis López Guerra,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Angelika Nußberger,
Kristina Pardalos,
Vincent A. De Gaetano,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Paul Mahoney,
Aleš Pejchal,
Krzysztof Wojtyczek,
Faris Vehabović,
Ksenija Turković,
Jon Fridrik Kjølbro,
Yonko Grozev,
Armen Harutyunyan,
Pauliine Koskelo, judecători,
și Roderick Liddell, grefier,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 6 mai și la 23 iunie 2016,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 7334/13) îndreptată împotriva Republicii Croația, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Kristijan Muršić („reclamantul”), a sesizat Curtea, la 17 decembrie 2012, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistență juridică, a fost reprezentat de Z. Vidović, avocat în Varaždin. Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna Š. Stažnik.
3. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susținea că, în special, condițiile sale de detenție au fost inadecvate, în principal din cauza lipsei de spațiu personal.
4. La 8 octombrie 2013, președintele Secției întâi, căreia i-a fost repartizată cauza (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții, denumit în continuare „Regulamentul”), a decis să comunice Guvernului cererea. La 12 martie 2015, o cameră a respectivei secții, compusă din Isabelle Berro, președinte, Khanlar Hajiyev, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Erik Møse, Ksenija Turković și Dmitry Dedov, judecători, precum și Søren Nielsen, grefier de secție, a pronunțat o hotărâre prin care declara în unanimitate cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenție și inadmisibilă în ceea ce privește celelalte capete de cerere și concluziona, în unanimitate, neîncălcarea art. 3 din Convenție. La hotărâre era anexat textul opiniei separate a domnului judecător Sicilianos.
5. La 10 iunie 2015, reclamantul a solicitat retrimiterea cauzei în fața Marii Camere, în temeiul art. 43 din Convenție. La 6 iulie 2015, Colegiul Marii Camere a admis cererea.
6. Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu art. 26 § 4 și art. 26 § 5 din Convenție și cu art. 24 din Regulament. În timpul ultimelor deliberări, Krzysztof Wojtyczek și Pauliine Koskelo, judecători supleanți, i-au înlocuit pe Işıl Karakaş și Egidijus Kūris, care nu au putut participa (art. 24 § 3 din Regulament).
7. Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații scrise asupra fondului cauzei (art. 59 § 1 din Regulament). În plus, au fost primite observații din partea Observatorului Internațional al Penitenciarelor – secția din Franța (OIP-SF), a Ligii pentru drepturile omului din Belgia (LDH) și a Rețelei europene de contencios penitenciar (RCP), pe care președintele le autorizase la 7 octombrie 2015 să intervină în procedura scrisă, precum și din partea Centrului de documentare „L’altro diritto onlus”, pe care președintele îl autorizase la 20 octombrie 2015 să intervină în procedura scrisă (art. 36 § 2 din Convenție și art. 44 § 3 din Regulament).
8. La 6 ianuarie 2016 avut loc o ședință publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament).
S-au înfățișat:
– pentru Guvern
doamnaŠ. Stažnik, reprezentanta Republicii
Croația în fața Curții Europene a Drepturilor
Omului,agent,
domnul.A. Mostovac, de la Reprezentanța Republicii
Croația în fața Curții Europene a Drepturilor
Omului,
doamneleM. Konforta, de la Reprezentanța Republicii
Croația în fața Curții Europene a Drepturilor
Omului,
M. Barić, șef de secție în Direcția
pentru Administrarea Penitenciarelor
din cadrul Ministerului Justiției, consilieri;
– pentru reclamant
Z. Vidović, avocat,consilier,
A. Vidović, avocat,consilier.
Curtea a ascultat declarațiile domnului Vidović și ale doamnei Stažnik și răspunsurile date la întrebările adresate de judecători de domnii Vidović și M. Mostovac.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
9. Reclamantul s-a născut în 1987 și locuiește în Kuršanec.
A. Originea cauzei
10. Printr-o hotărâre a Tribunalului cantonului Čakovec (Županijski sud u Čakovcu) din 19 iunie 2008, confirmată de Curtea Supremă (Vrhovni sud Republike Hrvatske) la 3 februarie 2009, reclamantul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tâlhărie.
11. La 2 iulie 2010, Judecătoria Čakovec (Općinski sud u Čakovcu) l-a condamnat la un an de închisoare pentru furt. Această condamnare a fost confirmată de Tribunalul cantonului Čakovec la 3 noiembrie 2010.
12. La 26 august 2011, la cererea reclamantului, un complet format din trei judecători de la Tribunalul cantonului Čakovec a luat în considerare aceste două condamnări și a pronunțat împotriva persoanei în cauză o pedeapsă unică de doi ani și unsprezece luni de închisoare.
B. Condițiile de detenție a reclamantului în Penitenciarul Bjelovar
13. La 16 octombrie 2009, reclamantul a fost transferat de la Penitenciarul de stat din Turopolje (Kaznionica u Turopolju), unde era plasat în regim de detenție semideschis, la Penitenciarul cantonului Bjelovar (Zatvor u Bjelovaru), pentru a executa pedeapsa cu închisoarea dispusă de Tribunalul cantonului Čakovec la 19 iunie 2008 (supra, pct. 10). Potrivit unui raport al Penitenciarului de stat Turopolje, acest transfer ar fi fost justificat de comportamentul reclamantului, care, în special, ar fi avut o tentativă de a evada.
14. Reclamantul a rămas în Penitenciarul Bjelovar până la 16 martie 2011, când a fost transferat la Penitenciarul cantonului Varaždin (Zatvor u Varaždinu) în temeiul unei decizii pronunțate la 11 martie 2011 de Direcția pentru Administrarea Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției (Ministarstvo pravosuđa, Uprava za zatvorski sustav).
15. Reclamantul susține că, în cursul șederii sale în Penitenciarul Bjelovar, a fost ținut în detenție în camere supraaglomerate. În special, timp de 50 de zile în total, din care 27 de zile consecutive, ar fi dispus de mai puțin de 3 metri pătrați (m²) de spațiu personal. În plus, pe parcursul mai multor perioade neconsecutive, ar fi dispus de un spațiu personal cuprins între 3 și 4 m² (infra, pct. 17).
16. Reclamantul adaugă că respectivele camere în care s-a aflat în detenție erau prost întreținute, umede și murdare, că nu dispuneau de suficiente dulapuri și paturi pentru toate persoanele private de libertate. Instalațiile sanitare se aflau în aceeași încăpere cu spațiul de locuit, de care nu erau complet separate. Acestea se aflau la aproximativ 50 de cm de masa la care persoanele private de libertate luau masa și în cameră rămânea în mod constant un miros neplăcut. În plus, reclamantul nu ar fi avut posibilitatea să muncească în penitenciar și, în general, nu ar fi avut acces suficient la activități educative și recreative. Persoanele private de libertate erau autorizate să circule liber în afara camerelor între orele 16 și 19, dar facilitățile situate în afara camerelor erau insuficiente din punct de vedere calitativ și cantitativ; în special, nu exista o curte de plimbare în aer liber. Persoanele private de libertate erau prost hrănite, iar condițiile de igienă erau nesatisfăcătoare, în special având în vedere faptul că toaletele nu erau separate de spațiul de locuit. Persoanele private de libertate nu aveau acces suficient la apă caldă și nu erau autorizate să facă duș decât o dată sau, uneori, de trei ori pe săptămână.
17. Guvernul susține că în Penitenciarul Bjelovar reclamantul a dispus în medie de 3,59 m² spațiu personal și că a fost ținut în detenție în patru camere diferite, în condițiile precizate în tabelul de mai jos.
Tabelul indică, pentru fiecare cameră, suprafața totală (cifre comunicate de Guvern) și suprafața totală minus instalațiile sanitare (potrivit metodei de calcul menționate mai jos, la pct. 114). Dimensiunea instalațiilor sanitare (1,9 m²) a fost calculată cu aproximație pornind de la planurile penitenciarului, pe care Guvernul le-a comunicat Curții și care nu sunt contestate de reclamant.
Nr. de camere
Perioada de detenție
Număr total de persoane private de libertate
Suprafață totală
în m²
Spațiu personal în m²
Suprafață minus instalațiile sanitare în m²
Spațiu personal în m²
1/O
16.10-15.11.2009
6
19,7
3,28
17,8
2,96
1/O
16.11-19.11.2009
5
19,7
3,94
17,8
3,56
1/O
20.11.2009-05.02.2010
6
19,7
3,28
17,8
2,96
1/O
06.02-08.02.2010
5
19,7
3,94
17,8
3,56
1/O
09.02-10.04.2010
6
19,7
3,28
17,8
2,96
1/O
11.04.-20.04.2010
5
19,7
3,94
17,8
3,56
8/O
21.04.2010
8
22,88
2,86
20,98
2,62
8/O
22.04-29.04.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
30.04-02.05.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
03.05-05.05.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
06.05-07.05.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
08.05-09.05.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
10.05.-25.05.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
26.05.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
27.05-02.06.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
03.06-04.06.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
05.06-16.06.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
17.06-19.06.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
20.06-30.06.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
01.07-02.07.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
03.07-05.07.2010
8
22,88
2,86
20,98
2,62
8/O
06.07-17.07.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
18.07-13.08.2010
8
22,88
2,86
20,98
2,62
14.08-17.08.2010 Perioada petrecută în spitalul penitenciarului
8/O
18.08-26.08.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
27.08-30.08.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
4/O
31.08-02.09.2010
8
22,36
2,80
20,46
2,55
4/O
03.09.2010
7
22,36
3,19
20,46
2,92
8/O
04.09-06.09.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
07.09.2010
4
22,88
5,72
20,98
5,24
8/O
08.09-16.09.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
17.09.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
18.09.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
19.09-01.10.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
02.10-05.10.2010
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/I
06.10-07.10.2010
5
22,18
4,44
20,28
4,05
8/I
08.10-19.10.2010
4
22,18
5,55
20,28
5,07
8/I
20.10-21.10.2010
3
22,18
7,39
20,28
6,76
8/I
22.10-23.10.2010
4
22,18
5,55
20,28
5,07
8/I
24.10-25.10.2010
5
22,18
4,44
20,28
4,05
8/I
26.10-28.10.2010
6
22,18
3,70
20,28
3,38
8/I
29.10-30.10.2010
5
22,18
4,44
20,28
4,05
8/I
31.10-04.11.2010
6
22,18
3,70
20,28
3,38
4/O
05.11.2010
6
22,36
3,73
20,46
3,41
4/O
06.11-09.11.2010
5
22,36
4,47
20,46
4,09
4/O
10.11-13.11.2010
6
22,36
3,73
20,46
3,41
4/O
14.11-18.11.2010
7
22,36
3,19
20,46
2,92
4/O
19.11-26.11.2010
8
22,36
2,80
20,46
2,55
4/O
27.11-30.11.2010
7
22,36
3,19
20,46
2,92
8/O
01.12-03.12.2010
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
04.12-09.12.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
10.12-12.12.2010
8
22,88
2,86
20,98
2,62
8/O
13.12-21.12.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
22.12-24.12.2010
8
22,88
2,86
20,98
2,62
8/O
25.12-31.12.2010
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
01.01-16.01.2011
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
17.01-25.01.2011
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
26.01-27.01.2011
6
22,88
3,81
20,98
3,49
8/O
28.01-23.02.2011
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
24.02-25.02.2011
8
22,88
2,86
20,98
2,62
8/O
26.02-28.02.2011
7
22,88
3,27
20,98
2,99
8/O
01.03-15.03.2011
5
22,88
4,58
20,98
4,19
8/O
16.03.2011
6
22,88
3,81
20,98
3,49
18. Guvernul susține că toate camerele în care reclamantul s-a aflat în detenție aveau fereastră care permitea să intre aer și lumină naturale, iluminare artificială și încălzire centrală, precum și un sistem de comunicare care permitea persoanelor private de libertate să contacteze imediat personalul penitenciar, dacă era necesar. În toate camerele, toaletele erau complet separate de spațiile de locuit și echipate cu un sistem de ventilare. Toate camerele aveau un punct cu apă potabilă. În cele din urmă, ar fi fost constant întreținute; lucrări de renovare și îmbunătățire a infrastructurii, care se impuneau, au fost efectuate în 2007, în iulie 2009 și din mai până în iulie 2010, apoi în 2011, 2012 și 2013. Persoanele private de libertate aveau acces la toate serviciile medicale necesare. Acestea puteau face duș de trei ori pe săptămână și după activitățile sportive. Administrația le furniza regulat articole de îngrijire personală și de igienă de care aveau nevoie, precum și articole pentru curățenie în camere. Lenjeria de pat era schimbată și spălată o dată la 15 zile sau mai frecvent, dacă era necesar. În plus, administrația punea la dispoziție persoanelor private de libertate haine, deși acestea erau autorizate să-și poate hainele personale. Meniurile erau stabilite pe baza sfaturilor nutriționiștilor și calitatea alimentelor era monitorizată în mod constant de autoritățile competente ale statului. Persoanele private de libertate primeau trei mese pe zi, care răspundeau nevoilor nutriționale și care erau controlate de medicul penitenciarului. Acestea puteau lua masa în cameră sau la cantină.
19. De asemenea, Guvernul arată că persoanele private de libertate erau autorizate să circule liber în afara camerei dimineața și după-amiaza, și să utilizeze facilitățile interne și externe ale Penitenciarului Bjelovar. În special, beneficiau de două ore pe zi de exercițiu în aer liber și, în plus, puteau să circule liber în afara camerei, în incinta penitenciarului, între orele 16 și 19. În cadrul regimului comun, persoanele private de libertate se trezeau la orele 7 în timpul săptămânii și la orele 7,30 la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbători legale. Acestea se spălau, își făceau patul, luau micul dejun și apoi făceau curățenie în cameră. Puteau apoi participa la diverse activități în timpul liber timp până la orele 13. Prânzul era servit între orele 13 și 14, iar după-amiaza era în general rezervată activităților de grup și întâlnirilor cu avocații și personalul penitenciar. Între orele 16 și 19, toate ușile camerelor erau redeschise pentru a permite persoanelor private de libertate să circule în penitenciar și să utilizeze facilitățile așa cum considerau de cuviință. Cină era servită începând cu orele 19 și era urmată de aranjarea și curățenia în camere și în alte spații ale penitenciarului.
20. Guvernul adaugă că Penitenciarul Bjelovar avea un spațiu de recreare situat în curte și că, în afara porțiunilor de asfalt, acest spațiu avea și o peluză. Curtea măsura 305 m². Spațiul de recreare avea un punct cu apă potabilă și lumină artificială, precum și protecție împotriva intemperiilor. Sala de sport era deschisă de la orele 8 până la 12,30 și de la 14 și 18, și terenul de baschet era accesibil între orele 15 și 16 în timpul săptămânii dimineață și la prânz, la sfârșit de săptămână. Spațiul de recreare avea, de asemenea, un teren de badminton și mese de tenis de masă. Persoanele private de libertate puteau împrumuta cărți de la biblioteca Bjelovar, care le propunea și alte servicii. Administrația penitenciarului organiza, de asemenea, ceremonii religioase și întâlniri cu asociații culturale și religioase. camerele dispuneau toate de televizoare cu televiziune prin cablu, la care persoanele private de libertate puteau privi între orele 7 și 23 de ore în timpul săptămânii și de la 7,30 la miezul nopții, la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbători legale. De asemenea, camerele aveau receptoare radio. În plus, persoanele private de libertate puteau să împrumute și să vizioneze filme în penitenciar și să joace jocuri de societate. De asemenea, puteau primi vizite conjugale într-o încăpere prevăzută în acest scop, precum și să primească diverse produse alimentare din afara penitenciarului. Penitenciarul Bjelovar oferea, de asemenea, posibilități de instruire, însă reclamantul a decis să nu profite de acestea. Era posibilă desfășurarea unei munci remunerate în penitenciar, sub rezerva posibilităților economice, care erau limitate la momentul faptelor din cauza crizei economice globale. De asemenea, ar fi existat posibilitatea de a munci în afara penitenciarului dar, din cauza antecedentelor sale (tentative de evadare și rea purtare), reclamantul nu a putut să facă uz de această posibilitate. În timpul șederii sale în Penitenciarul Bjelovar, reclamantului i s-a acordat tratament medical în mod regulat. Și-a văzut familia de patru ori în cursul audierilor ținute în cadrul procesului la Čakovec unde acesta era judecat pentru o altă infracțiune decât furturile pentru care fusese condamnat, era autorizat să vorbească la telefon 20 de minute pe săptămână cu cei apropiați, plus alte 10 minute în zilele de sărbători legale.
21. Guvernul a comunicat Curții, în sprijinul observațiilor sale, fotografiile făcute în 2007, 2010 și 2011 în cadrul renovării penitenciarului și cu vizitele făcute cu această ocazie de diferite autorități responsabile, precum și planurile penitenciarului și alte documente referitoare la facilitățile disponibile la fața locului, și îngrijirea și produsele alimentare furnizate reclamantului.
C. Capetele de cerere formulate de reclamant referitoare la condițiile sale de detenție
22. La 24 martie 2010, reclamantul a solicitat administrației Penitenciarului Bjelovar, prin intermediul unui avocat, să fie transferat la Penitenciarul Varaždin, din motive personale și familiale.
23. La 26 aprilie 2010, a sesizat Direcția pentru Administrarea Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției cu o reclamație îndreptată împotriva administrației Penitenciarului Bjelovar, susținând, în manieră generală, că nu i s-ar fi oferit niciodată posibilitatea de a întâlni persoanele responsabile competente să ia decizii în privința sa, că cererea sa privind transferul a fost ignorată și că mâncarea în penitenciar era insuficientă.
24. La 6 mai 2010, reclamantul a reînnoit cererea de transfer la Penitenciarul Varaždin, prezentând o serie de motive personale și familiale, în special dificultățile financiare care îi împiedicau familia să-l viziteze la Bjelovar.
25. La 14 iulie 2010, Direcția pentru Administrarea Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției i-a răspuns reclamantului. S-a stabilit că sunt nefondate capetele de cerere, în toate privințele. S-a considerat că reclamantul a beneficiat de posibilități suficiente de a vorbi cu familia sa la telefon și în timpul audierilor ținute în cadrul procesului său penal în martie, aprilie și iulie 2010, și că motivul pentru care nu a lucrat în perioada respectivă este acela că nu existau suficiente spații de lucru în Penitenciarul Bjelovar. S-a observat că reclamantul s-a întâlnit de 7 ori cu directorul penitenciarului și de 25 de ori cu alți membri ai administrației Penitenciarului Bjelovar. S-a mai adăugat că mesele erau pregătite în colaborare cu nutriționiștii și că alimentația persoanelor private de libertate era monitorizată în permanență de medicul penitenciarului.
26. La 24 august 2010, reclamantul a sesizat judecătoarea pentru executarea pedepselor a Tribunalului cantonului Bjelovar (Županijski sud u Bjelovaru) cu o plângere în care reclama condițiile de detenție. El explica faptul că elementul esențial al demersului său era dorința de a fi transferat către o altă unitate, mai aproape de familia sa. De asemenea, se plângea, în special, că cererea sa de a munci în penitenciar a rămas fără răspuns. La acel moment era ținut în detenție împreună cu alte 7 persoane în camera nr. 8, care măsura 18 m² în total. Potrivit reclamantului, această cameră nu era suficient echipată și întreținută, și condițiile de igienă erau precare; în special, nu putea face duș decât de 3 ori pe săptămână.
27. În cadrul examinării acestei plângeri, judecătoarea pentru executarea pedepselor a solicitat Penitenciarului Bjelovar un raport detaliat cu privire la condițiile de detenție a reclamantului.
28. La 7 octombrie 2010, după ce a obținut raportul penitenciarului și l-a ascultat pe reclamant în persoană, judecătoarea pentru executarea pedepselor a respins capetele de cerere ale persoanei în cauză ca neîntemeiate. În special, a considerat că dispunea de suficient spațiu personal, dat fiind că împărțea camera cu alte 4 persoanele private de libertate. De asemenea, a considerat că reclamantul a beneficiat de condiții igienice și sanitare satisfăcătoare și că nu a lucrat pentru că nu existau suficiente locuri de muncă pentru toate persoanele private de libertate din penitenciar.
29. La 15 octombrie 2010, reclamantul a contestat decizia judecătoarei pentru executarea pedepselor în fața unui complet format din trei judecători ai Tribunalului cantonului Bjelovar. El a susținut că judecătoarea a comis erori de fapt și a susținut că în anumite perioade de timp camera nr. 8 fusese ocupată de 8 persoane private de libertate.
30. La 21 octombrie 2010, completul format din trei judecători ai Tribunalului cantonului Bjelovar au respins recursul reclamantului ca neîntemeiat, validând motivarea judecătoarei pentru executarea pedepselor. Judecătorii au motivat că norma referitoare la suprafața minimă de spațiu personal impusă în temeiul Legii privind executarea pedepselor privative de libertate (4 m²) era un minim recomandat, care trebuie în principiu respectat, dar că nu avea loc în mod automat o încălcare a drepturilor persoanei private de libertate dacă, temporar, acest standard nu era aplicat. Întrucât reducerea spațiului personal al reclamantului în camera nr. 8 nu a fost decât temporară, nu a existat o încălcare a drepturilor persoanei în cauză.
31. La 5 noiembrie 2010, reclamantul a contestat în fața Tribunalului cantonului Bjelovar decizia pronunțată de completul format din cei trei judecători. Acesta a susținut că, în primele șase luni de detenție în Penitenciarul Bjelovar, a fost ținut în detenție împreună cu alte 5 persoane în camera nr. 1, care măsura 17,13 m²; ulterior, a petrecut o lună cu alte 6 persoane private de libertate în camera nr. 8 de la primul etaj (17,13 m²); că a fost apoi plasat alături de alte 8 persoane private de libertate într-o altă cameră de 17,13 m², cunoscută tot sub numele de „camera nr. 8”, pentru o perioadă de 6 luni, iar la momentul la care a formulat recurs, era ținut în detenție alături de alte 6 persoane în camera nr. 4.
32. La 20 noiembrie 2010, reclamantul a introdus recurs în fața Curții Constituționale (Ustavni sud Republike Hrvatske), invocând art. 14 § 2 (egalitate în fața legii), art. 26 (egalitate în fața autorităților statului) și art. 29 (dreptul la un proces echitabil) din Constituție. În general, s-a plâns de faptul că nu dispunea de suficient spațiu personal, nici de posibilitatea de a munci în Penitenciarul Bjelovar. De asemenea, a susținut că art. 74 § 3 din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate, care garantează dreptul la un spațiu personal suficient, nu a fost respectat în cazul său.
33. La 26 noiembrie 2010, reclamantul s-a plâns ombudsmanului (Pučki pravobranitelj) despre faptul că nu a obținut transferul la un penitenciar mai aproape de familia sa. De asemenea, s-a plâns, în general, și de condițiile sale de detenție.
34. Între timp, în luna noiembrie 2010, reclamantul s-a raliat unui grup de persoane private de libertate care s-au plâns în fața judecătoarei pentru executarea pedepselor cu privire la condițiile generale de detenție în Penitenciarul Bjelovar.
35. Printr-o scrisoare din 7 decembrie 2010, Ombudsmanul l-a invitat pe reclamant să-și susțină plângerile.
36. Reclamantul a răspuns acestei solicitări la 21 decembrie 2010, arătând că judecătoarea pentru executarea pedepselor și completul format din trei judecători ai Tribunalul cantonului Bjelovar nu au examinat în mod corespunzător obiecțiile sale, și că nu a dispus în detenție de cei 4 m² de spațiu personal prevăzuți de Legea privind executarea pedepselor privative de libertate.
37. În martie 2011, reclamantul a consultat un medic psihiatru, care a considerat că acesta se simțea frustrat din cauza detenției și de imposibilitatea în care se afla, de a-și vedea familia.
38. La 12 aprilie 2011, Ombudsmanul a răspuns scrisorii reclamantului din 21 decembrie 2010. El a admis că, potrivit informațiilor de care dispunea, condițiile de detenție ale reclamantului în Penitenciarul Bjelovar nu răspundeau cerințelor în materie de spațiu personal prevăzute în Legea privind executarea pedepselor privative de libertate. De asemenea, observa că camera în care s-a aflat în detenție reclamantul fusese renovată în 2010 și răspundea tuturor standardele igienice și sanitare. În sfârșit, arăta că, la fel ca celelalte 92 persoane private de libertate, reclamantul nu muncea, numărul locurilor de muncă disponibile fiind insuficiente pentru toate persoanele private de libertate.
39. La 5 iunie 2012, Curtea Constituțională a declarat recursul constituțional (supra, pct. 32) inadmisibil din lipsă vădită de temei. În partea sa relevantă, această decizie se citește după cum urmează:
„Autorul recursului constituțional nu a reușit să demonstreze că Tribunalul cantonului Bjelovar a acționat contrar dispozițiilor constituționale referitoare la drepturile omului și libertățile fundamentale sau a interpretat în mod arbitrar dispozițiile legale relevante. Curtea Constituțională concluzionează așadar că prezenta cauză nu pare să prezinte o problemă de respectare a drepturilor constituționale ale autorului recursului. Prin urmare, nu se va pronunța în speță cu privire la nicio chestiune de drept constituțional [...]”.
40. Decizia Curții Constituționale a fost notificată reprezentantului reclamantului la 18 iunie 2012.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
A. Dreptul intern relevant
1. Constituția
41. Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Croația (Ustav Republike Hrvatske, Jurnalul Oficial nr. 56/1990, 135/1997, 8/1998, 113/2000, 124/2000, 28/2001, 41/2001, 55/2001, 76/2010, 85/2010 și 5/2011) sunt formulate după cum urmează:
Articolul 23
„Nicio persoană nu poate fi supusă vreunei forme de rele tratamente [...]”.
Articolul 25
„Orice persoană privată de libertate sau condamnată trebuie tratată în mod uman, cu respectarea demnității acesteia.”
42. În partea sa relevantă în speță, art. 62 din Legea constituțională privind Curtea Constituțională (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Jurnalul oficial nr. 99/1999, 29/2002, 49/2002) este formulat după cum urmează:
1. Orice persoană poate sesiza Curtea Constituțională cu un recurs constituțional în cazul în care consideră că actul individual (pojedinačni akt) al unui organ al statului, al unei autorități locale sau regionale, sau al unei persoane juridice deținătoare a autorității publice care s-a pronunțat cu privire la drepturile și obligațiile sale sau pe baza unei suspiciuni sau capete de acuzare privind o infracțiune penală, a condus la o încălcare a drepturilor omului sau a libertăților fundamentale sau a dreptului colectivităților locale și regionale garantat prin Constituție (denumit în continuare„ drept constituțional”) [...]”.
2. Legea privind executarea pedepselor privative de libertate
43. Dispozițiile relevante ale Legii privind executarea pedepselor privative de libertate (Zakon o izvršavanju kazne zatvora, Jurnalul oficial nr. 128/1999, 55/2000, 99/2000, 129/2000, 59/2001, 67/2001, 11/2002, 190/2003, 76/2007, 27/2008, 83/2009 și 18/2011) sunt formulate după cum urmează:
Obiectivul executării pedepselor privative de libertate
Art. 2
„Executarea pedepselor privative de libertate are ca principal obiectiv, asigurând, în același timp, tratamentul uman aplicat persoanei care execută o pedeapsă privativă de libertate („persoana privată de libertate”) și respectul demnității sale, să o pregătească pe acesta să trăiască, după punerea în libertate, potrivit legilor și regulilor sociale.”
Drepturi fundamentale și restricții aduse acestor drepturi
Art. 3
„1) Persoanele private de libertate beneficiază de protecția drepturilor fundamentale enunțate în Constituția Republicii Croația, acordurile internaționale și prezenta lege.
2) Drepturile fundamentale ale persoanelor private de libertate pot fi restrânse prin aplicarea unei pedepse privative de libertate în limitele a ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul executării pedepsei și în conformitate cu procedura prevăzută în prezenta lege.
3) Drepturile persoanelor private de libertate nu pot fi restrânse decât în mod excepțional și sub rezerva ca restricția să fie indispensabilă pentru a proteja ordinea publică și securitatea într-un penitenciar de stat sau într-un penitenciar [al cantonului], sau pentru protecția altor persoane private de libertate.
4) Orice restricție asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate prevăzută de prezenta lege trebuie să fie proporțională cu motivele pentru care este aplicată.”
Organele responsabile pentru executarea pedepselor privative de libertate
Art. 6
„1) Sarcina de a asigura executarea pedepselor privative de libertate ține de responsabilitatea și competența Direcției pentru Administrarea Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției și judecătorului pentru executarea pedepselor [...]”.
Interzicerea tratamentelor ilegale
Art. 9
„1) Pedepsele privative de libertate sunt puse în executare cu respectarea demnității umane a persoanelor private de libertate. Sunt interzise și pasibile de pedeapsă toate formele de tortură, rele tratamente sau umilire și experimente medicale sau științifice asupra persoanelor private de libertate .
2) Tratamentele interzise în temeiul alin. 1 al prezentului articol includ în special orice tratament disproporționat necesar pentru menținerea ordinii și disciplinei în penitenciarele de stat și în penitenciarele cantonului, și orice tratament ilicit care să riște să provoace suferință persoanelor private de libertate sau să restrângă în mod nejustificat drepturile lor fundamentale.”.
Drepturile persoanelor private de libertate
Art. 14
„1) Sub rezerva condițiilor prevăzute în prezenta lege, orice persoană privată de libertate are dreptul:
[...]
9) să petreacă cel puțin 2 ore pe zi în aer liber în incinta unui penitenciar de stat sau penitenciar [al cantonului] [...]”.
Plângeri
Art. 15
„1) Orice persoană privată de libertate are dreptul de a se plânge împotriva actelor și deciziilor agenților dintr-un penitenciar de stat sau penitenciar [al cantonului].
2) Plângerile sunt introduse în scris sau oral în fața directorului penitenciarului sau Direcției pentru Administrarea Penitenciarelor [din cadrul Ministerului Justiției]. [...]
5) Orice plângere introdusă de o persoană privată de libertate în fața judecătorului pentru executarea pedepselor este tratată ca o cerere de protecție judiciară în sensul art. 17 de mai jos.”
Protecția judiciară împotriva actelor și deciziilor administrației dintr-un penitenciar de stat sau penitenciar [al cantonului]
Art. 17
„1) Orice persoană privată de libertate poate introduce o cerere pentru protecție judiciară împotriva oricărui act sau decizie care o privează în mod ilegal de oricare din drepturile garantate prin prezenta lege sau care îi restrânge aceste drepturi în mod ilegal.
2) Judecătorul pentru executarea pedepselor respinge cererea de protecție judiciară în cazul în care consideră că nu este întemeiată. În cazul în care cererea este justificată, judecătorul pentru executarea pedepselor dispune remedierea atingerilor sau restricțiilor ilegale aduse drepturilor [persoanei private de libertate]. În cazul în care acest lucru nu este posibil, judecătorul constată o încălcare a drepturilor și interzice repetarea acesteia.
3) Persoana privată de libertate și unitatea penitenciară pot introduce recurs împotriva deciziei judecătorului pentru executarea pedepselor [...]”.
Cazarea persoanelor private de libertate
Art. 74
„1) Persoanele private de libertate trebuie cazate în condiții care răspund normelor de sănătate, de igienă și de spațiu, adaptate la climă.
2) Acestea trebuie, în principiu, să fie cazate în spații separate. Persoanele private de libertate despre care se crede că nu vor avea o rea influență unele asupra altora pot fi cazate în același spațiu. Fiecare persoană privată de libertate trebuie să aibă propriul pat. Persoanele private de libertate trebuie să-și petreacă timpul liber în spațiile de locuit împreună cu alte persoane private de libertate.
3) Locurile de cazare a persoanelor private de libertate trebuie să fie uscate, curate și suficient de mari. În fiecare dormitor, fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de un spațiu de minim 4 metri pătrați și 10 metri cubi.
4) Toate spațiile în care trăiesc sau muncesc persoanele private de libertate trebuie să fie suficient luminate pe timpul zilei și să aibă lumină artificială pentru ca acestea să citească sau să lucreze fără să li se provoace suferință.
5) Penitenciarele de stat și penitenciarele cantonului trebuie să fie dotate cu instalații sanitare care să permită persoanelor private de libertate să-și satisfacă necesitățile fiziologice într-un mediu curat și corespunzător, în mod regulat și ori de câte ori este necesar.
6) Persoanele private de libertate trebuie să aibă acces permanent la apă potabilă.”
Igiena personală și curățarea spațiilor
Art. 76
„1) Toate spațiile din penitenciarele de stat și din penitenciare [ale cantonului] trebuie să fie bine întreținute și curățate în mod regulat.
2) Sarcinile menționate la alin. 1 din prezentul articol sunt efectuate de către persoanele private de libertate în limita a 2 ore pe zi, și nu dau naștere la o compensație financiară.
3) Persoanele private de libertate trebuie să aibă posibilitatea de a se spăla zilnic. Acestea trebuie să vegheze la igiena lor personală. Penitenciarele de stat și penitenciarele [cantonului] le pun la dispoziție apă și articole de toaletă pentru igiena lor personală, precum și lenjerie, îmbrăcăminte, încălțăminte și lenjerie de pat curate. Purtarea bărbii, mustății și a părului lung poate fi, în mod excepțional, interzisă din motive de securitate sau de sănătate.
4) Controlul igienei și al curățeniei personale este efectuat de către un doctor sau alt cadru medico-sanitar.
Mesele
Art. 78
„1) Persoanelor private de libertate le vor fi puse la dispoziție mese pregătite în mod corespunzător și servite la intervale regulate. Calitatea și cantitatea de hrană trebuie să răspundă cerințelor în materie de nutriție și igienă și trebuie să fie adaptate în funcție de vârsta persoanei private de libertate, starea de sănătate, natura muncii și, după posibilitățile existente în penitenciarul de stat sau penitenciarul cantonului, potrivit preferințelor culturale și religioase. [...]”
Munca persoanelor private de libertate
Art. 80
„1) Persoanele private de libertate au dreptul de a munci, în funcție de starea lor de sănătate, competențele și posibilitățile din penitenciarul de stat sau penitenciarul cantonului. [...]”
Folosirea timpului liber
Art. 96
„1) Penitenciarele de stat sau penitenciarele cantonului trebuie să pună la dispoziție [a persoanelor private de libertate] spațiul și echipamentele care să [le] permită să-și ocupe în mod util timpul liber.
2) Penitenciarele de stat sau penitenciarele [cantonului] trebuie să organizeze diferite tipuri de activități pentru a răspunde nevoilor culturale și spirituale ale persoanelor private de libertate.
3) Persoanele private de libertate își folosesc timpul liber pentru a participa la atelierele organizate [de penitenciarele de stat sau penitenciarele cantonului] (pictură, activități tehnice, muzică, literatură, teatru, jurnalism, informatică, cluburi de dezbateri, exerciții etc.).
4) Activitățile organizate în timpul liber sunt stabilite în programul de executare a pedepselor.
5) Sub rezerva posibilităților penitenciarului de stat sau penitenciarului [cantonului], fiecare persoană privată de libertate își poate organiza timpul liber pentru a practica o activitate la propria alegere, pe cheltuiala proprie, cu condiția ca aceasta să nu pună în pericol securitatea și ordinea și să nu deranjeze celelalte persoane private de libertate. [...]”
B. Practica relevantă
44. În rapoartele anuale periodice pe care le-a redactat între 2009 și 2011, ombudsmanul croat a constatat problema suprapopulării carcerale în Croația, inclusiv în Penitenciarul Bjelovar, afirmând că aceasta era una dintre principalele probleme organizatorice din sistemul penitenciar și că această problemă era la originea majorității plângerilor și încălcărilor drepturilor persoanelor private de libertate. Ombudsmanul observa că penitenciarele răspundeau, în general, la această problemă transformând diverse spații în dormitoare și camere și lăsând persoanelor private de libertate o mai mare libertate de circulație în incinta unității. În toate rapoartele sale, ombudsmanul sublinia nevoia de a se asigura în mod adecvat respectarea drepturilor persoanelor private de libertate garantate de dreptul intern și standardele internaționale.
45. Într-un raport general privind condițiile de detenție din Croația (nr. U-X-5464/2012, 12 iunie 2014), Curtea Constituțională croată a constatat existența unei probleme de suprapopulare carcerală și a dat instrucțiuni autorităților competente să ia măsuri aferente pentru a asigura tuturor tipurilor de persoane private de libertate condiții de detenție adecvate, în conformitate cu dreptul intern și standardele internaționale în vigoare în domeniu. În părțile sale relevante, acest raport se citește după cum urmează:
„Concluzii
13. Curtea Constituțională subliniază că autoritățile publice au obligația de a lua măsuri legislative și măsuri de aplicare efective, care să asigure că fiecare persoană privată de libertate este plasată în condiții de natură să garanteze respectarea demnității sale umane. Fără a ține seama de limitările care fac obiectul cheltuielilor stabilite în bugetul sistemului de justiție penală, și având în vedere criza economică, este necesară adoptarea unei poziții financiare adecvate în ceea ce privește construirea de noi locuri de detenție și alte investiții în materie de infrastructură în sistemul penitenciar.
13.1. Curtea Constituțională constată că autoritățile publice au obligația să asigure persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate sau care se află în arest [preventiv] un spațiu personal minim în conformitate cu Legea privind executarea pedepselor privative de libertate sau cu standardele [Curții Europene a Drepturilor Omului] enunțate în hotărârea Ananyev și alții împotriva Rusiei (10 ianuarie 2012). Standardele sunt următoarele: fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de un spațiu personal pentru a dormi în cameră, fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de o suprafață a podelei de cel puțin 3 m², iar suprafața totală a camerei trebuie să permită persoanelor private de libertate să se deplaseze liber între piesele de mobilier.
[...]”
III. TEXTE INTERNAȚIONALE RELEVANTE
A. Standardele Consiliului Europei în ceea ce privește suprapopularea carcerală
1. Comitetul european pentru prevenirea torturii și a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante („CPT”)
a) Raportul explicativ la Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
46. În partea sa relevantă, raportul explicativ la Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante [CPT/Inf/C (89) 1 (FR)] este redactat după cum urmează:
„27. Jurisprudența Curții și a Comisiei europene pentru drepturile omului referitoare la art. 3 [din Convenția Europeană a Drepturilor Omului] oferă un ghid [CPT]. Totuși, activitățile acestora din urmă sunt orientate către prevenirea, nu către aplicarea cerințelor juridice în situații concrete. Comitetul nu ar trebui să încerce să intervină în interpretarea și aplicarea art. 3.”
b) Rapoartele generale
47. Partea relevantă din Primul raport general de activități al CPT, adoptat la 31 ianuarie 1991 și publicat la 20 februarie 1991 [CPT/Inf (91) 3 (FR)], este redactată după cum urmează:
47. Faptul că «prevenția» reprezintă piatra de temelie a întregului sistem de control instituit prin Convenție implică patru consecințe importante.
48. În primul rând, CPT trebuie să analizeze întotdeauna condițiile generale de detenție în țările vizitate. Trebuie să verifice nu numai dacă au fost săvârșite efectiv abuzuri, ci și să acorde atenție «indicatorilor» sau «semnelor de avertizare» ale unor eventuale viitoare abuzuri. De exemplu, este necesar să examineze – și examinează efectiv – îndeaproape condițiile materiale de detenție (spațiul de care dispun persoanele private de libertate; iluminarea și ventilarea; instalațiile sanitare; aranjamentele în materie de hrană și dormit; îngrijirile medicale asigurate de autorități etc.), precum și condițiile sociale (de exemplu, relațiile cu celelalte persoane private de libertate și personalul responsabil cu aplicarea legii; legăturile cu familia, asistenții sociali, lumea exterioară în general etc.). De asemenea, CPT acordă o atenție deosebită existenței și întinderii anumitor garanții fundamentale împotriva aplicării de rele tratamente în țara vizitată: de exemplu, notificarea reținerii; accesul la un avocat; accesul la un medic; posibilitățile de a depune plângere pentru rele tratamente sau din cauza condițiilor de detenție.
49. În al doilea rând, de multe ori nu este posibil să fie înțelese și evaluate condițiile în care sunt private de libertate persoanele dintr-o anumită țară, dacă aceste condiții nu sunt plasate în contextul lor general (istoric, social și economic). Desigur, este obligatoriu ca demnitatea umană să fie respectată în toate statele părți la Convenție. Totuși, fiecare dintre aceste state cunoaște un context diferit, care explică probabil faptul că nu reacționează în același mod cu privire la chestiuni privitoare la drepturile omului. Rezultă că, pentru a-și îndeplini sarcina de a preveni abuzurile, CPT trebuie să se concentreze asupra cauzelor profunde, ale condițiilor generale sau speciale, propice relelor tratamente.
50. A treia consecință este strâns legată de primele două. În unele cazuri, CPT ar putea – după ce a examinat condițiile de detenție din fiecare țară sau din astfel de țări – să nu considere oportun să se limiteze la a sugera adoptarea de acțiuni imediate sau pe termen scurt (de exemplu, acte administrative) sau măsuri precum modificările legislative. CPT ar putea considera indispensabil să recomande adoptarea de măsuri pe termen lung, cel puțin în cazurile în care sunt constatate condiții inacceptabile într-o anumită țară, din cauza unor factori adânc înrădăcinați, imposibil de atenuat doar prin simpla acțiune judiciară sau legislativă sau prin recursul la alte tehnici juridice. În astfel de cazuri, acțiuni coordonate în domeniul educației și strategii similare pe termen lung s-ar putea dovedi esențiale.
51. O a patra consecință care decurge din toate observațiile formulate mai sus este că CPT, pentru a se achita cu eficacitate de funcția sa de prevenție, trebuie să tindă către un nivel mai ridicat de protecție decât cele pe care îl rețin Comisia Europeană și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se pronunță în cauze privind rele tratamente aplicate persoanelor private de libertate și condițiilor lor de detenție.”
48. Într-un document intitulat „Normele CPT” [CPT/Inf/E (2002) 1 – Rev. 2015], CPT a rezumat normele relevante care decurg din rapoartele sale generale, cu scopul de a „preciza în mod clar în prealabil autorităților naționale opiniile sale cu privire la modul în care trebuie tratate persoanele private de libertate și, mai general, să incite la discuții în acest domeniu”. Partea relevantă din acest document în ceea ce privește condițiile de detenție (pag. 19-26, trimiterile au fost omise) se citește după cum urmează:
II. Penitenciare
Încarcerarea
Extras din cel de-Al 2-lea Raport general [CPT/Inf (92) 3], publicat în 1992
[...]
46. Suprapopularea este un subiect de relevanță directă pentru mandatul CPT. Toate serviciile și activitățile dintr-un penitenciar vor fi afectate în mod negativ dacă este necesar să se adăpostească mai multe persoane private de libertate decât numărul pentru care a fost creată. Calitatea generală a vieții în unitatea respectivă va scădea, eventual într-o măsură semnificativă. În plus, gradul de suprapopulare într-un penitenciar, sau într-o parte a acestuia poate fi astfel încât să constituie, în sine, un tratament inuman sau degradant.
47. Un program de activități satisfăcător (muncă, educație și sport) are o importanță capitală pentru bunăstarea persoanelor private de libertate. Acest lucru este valabil pentru toate instituțiile, fie că este vorba despre executarea pedepselor sau arest preventiv. CPT a observat că în multe din penitenciarele cu arest preventiv activitățile sunt extrem de limitate. Organizarea de programe de activitate în astfel de instituții, care au o rotație destul de rapidă a persoanelor private de libertate, nu este o problemă ușoară. În mod clar, nu poate fi vorba de programe de tratament individualizate de acest tip la care să se poată ajunge într-o instituție de executare a pedepselor privative de libertate. Cu toate acestea, persoanele private de libertate nu pot fi pur și simplu lăsate la voia lor, posibil săptămâni, luni în șir, închise în camere, chiar și în cazul în care condițiile materiale sunt favorabile. CPT consideră că obiectivul ar trebui să fie acela de a se asigura că persoanele private de libertate din instituțiile de arest preventiv să poată să petreacă o parte rezonabilă a zilei (8 ore sau mai mult) în afara camerelor, angajate în activități motivante de diferite naturi. Bineînțeles, în ceea ce privește unitățile care au persoane private de libertate condamnate, regimurile ar trebui să aibă un nivel mult mai ridicat.
48. Exercițiile în aer liber impun o mențiune specifică. Cerința conform căreia ar trebui ca persoanelor private de libertate să li se permită zilnic cel puțin o oră de exercițiu în aer liber este acceptată în mod larg ca o garanție fundamentală (de preferință, ar trebui să facă parte dintr-un program mai amplu de activități). CPT dorește să sublinieze că toate persoanele private de libertate, fără excepție (inclusiv cele supuse unui regim de izolare în cameră, ca sancțiune) ar trebui să poată face zilnic exerciții în aer liber. De asemenea, este evident că suprafețele pentru exerciții în exterior ar trebui să fie rezonabil de spațioase și, ori de câte ori este posibil, să ofere adăpost împotriva intemperiilor.
[...]
50. CPT dorește să adauge că este în mod deosebit îngrijorat când constată în aceeași instituție o combinație de suprapopulare cu un regim sărac de activități și acces necorespunzător la toalete sau instalații sanitare. Efectul cumulat al acestor condiții se poate dovedi extrem de nefast pentru persoanele private de libertate.
[...]
Extras din cel de-Al 7-lea Raport general [CPT/Inf (97) 10], publicat în 1997
12. În cursul diferitelor vizite efectuate în 1996, CPT s-a confruntat încă o dată cu flagelul suprapopulării carcerale, ce distruge sistemele penitenciare de-a lungul Europei. Adeseori, suprapopularea este acută în mod deosebit în penitenciarele în care sunt încarcerate persoane aflate în arest preventiv (adică persoane care așteaptă să fie judecate); însă, în anumite țări, CPT a observat că această problemă a contaminat întregul sistem penitenciar.
13. Astfel cum a subliniat CPT în cel de-Al 2-lea Raport general, problema suprapopulării ține direct de mandatul Comitetului [cf. CPT/Inf (92) 3, pct. 46].
Un penitenciar suprapopulat presupune, pentru persoane private de libertate, spații neigienice și strâmte; o lipsă constantă de intimitate (chiar și atunci când se folosesc utilitățile sanitare); activități reduse în afara camerelor ca urmare a unei solicitări ce depășește personalul și dotările disponibile; servicii medicale superaglomerate, tensiune crescută și, prin urmare, mult mai multă violență între persoanele private de libertate și între acestea și personal. Această listă este departe de a fi exhaustivă.
CPT a trebuit să concluzioneze în mai multe cazuri că efectele adverse ale suprapopulării au generat condiții de detenție inumane și degradante.
[...]
15. Problema suprapopulării carcerale este suficient de gravă pentru a justifica cooperarea la nivel european în scopul elaborării de strategii de contracarare. În consecință, CPT s-a bucurat pentru că această activitate a fost deja începută sub auspiciile Comitetului european pentru probleme penale (CDPC). CPT speră că rezultatul acestei activități va fi tratat ca un obiectiv prioritar.
Extras din cel de-Al 11-lea Raport general [CPT/Inf (2001) 16], publicat în 2001
[...]
Suprapopularea carcerală
28. Fenomenul suprapopulării carcerale continuă să distrugă sistemele penitenciare de-a lungul Europei și subminează grav eforturile făcute pentru ameliorarea condițiilor de detenție. Efectele negative ale suprapopulării carcerale au fost deja evidențiate în rapoartele generale de activitate anterioare. Pe măsură ce și-a extins aria de activitate de-a lungul continentului european, CPT s-a confruntat cu o rată masivă de încarcerare și, în consecință, cu o suprapopulare carcerală gravă. Faptul că un stat încarcerează un număr atât de mare dintre cetățenii săi nu se poate explica în mod convingător printr-o rată ridicată a criminalității; atitudinea generală a membrilor serviciilor responsabile cu aplicarea legii și autoritățile judiciare trebuie, în parte, să fie responsabile.
În astfel de circumstanțe, investirea de sume considerabile în infrastructura penitenciară nu constituie o soluție. Trebuie, mai degrabă, revăzute legislația și practica în materie de arest preventiv, de pronunțare a sentințelor, precum și gama de sancțiuni neprivative de libertate disponibile. Exact aceasta este abordarea susținută de Recomandarea nr. R (99) 22 a Comitetului de Miniștri privind suprapopularea în penitenciare și inflația carcerală. CPT speră foarte mult că aceste principii-cheie vor fi puse în aplicare de statele membre; punerea în aplicare a acestei recomandări merită să fie îndeaproape monitorizată de Consiliul Europei.”
c) Normele fundamentale minime ale CPT în materie de spațiu vital individual în unitățile penitenciare
49. Pe baza normelor utilizate adeseori în numeroasele rapoarte ale vizetelor din diferite țări, CPT a decis în noiembrie 2015 să enunțe clar poziția sa și normele în materie de spațiu vital minim care trebuie acordat fiecărei persoane private de libertate: acesta a fost scopul documentului intitulat „Spațiul vital pentru fiecare persoană privată de libertate în unitățile penitenciare: Norme ale CPT” [CPT/Inf (2015) 44, 15 decembrie 2015].
50. CPT precizează în acest document că camerele menționate sunt camerele obișnuite destinate cazării persoanelor private de libertate, precum și camere, cum ar fi camerele și camerele disciplinare și camerele de siguranță, de izolare sau de segregare disciplinară, dar că documentul nu se referă la sălile de așteptare sau la spațiile similare utilizate pentru perioade foarte scurte de timp (în secțiile de poliție, în instituțiile psihiatrice, centre de reținere pentru cetățenii străini etc.). CPT subliniază că problema normelor referitoare la spațiul vital individual nu este una simplă, că aceste norme diferă în funcție de tipul unității, și că, de altfel, trebuie să se facă o distincție în funcție de nivelul de ocupare prevăzut pentru cazarea în cauză (fie că este vorba despre o cameră individuală sau de o cameră colectivă pentru doi până la patru persoane private de libertate) și tipul de regim la care sunt supuse persoanele private de libertate.
51. CPT afirmă în continuare că a elaborat în anii ‘90 o normă de tip „regulă de bază” pentru spațiul minim de care ar trebuie să beneficieze o persoană privată de libertate într-o cameră, că această normă este de 4 m² de spațiu vital pentru fiecare persoană privată de libertate într-o cameră colectivă, minus spațiul rezervat în cameră instalațiilor sanitare, dar că aceasta este o normă minimă și că a decis așadar să promoveze norme corespunzătoare în ceea ce privește camerele colective destinate pentru 4 persoane private de libertate la maxim, adăugând 4 m² per persoană privată de libertate minimului de 6 m² de spațiu vital per persoană privată de libertate în cameră individuală.
52. În ceea ce privește diferența între normele minime și tratamentele inumane și degradante, CPT explică următoarele (note de subsol omise):
19. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este sesizată cu un număr din ce în ce mai mare de plângeri din partea persoanelor private de libertate care afirmă că detenția lor se desfășoară în condiții inumane sau degradante, întrucât sunt obligate să împartă camera cu un număr mare de persoane private de libertate, ceea le lasă la dispoziție foarte puțin spațiu vital. În hotărârile sale, Curtea are obligația de a stabili dacă fapta de a plasa persoane aflate în detenție în camere care oferă fiecărei persoane private de libertate un spațiu vital limitat (mai puțin de 4 m² în majoritatea cazurilor) constituie sau nu o încălcare a art. 3 din CEDO.
20. În calitate de organism de supraveghere cu caracter preventiv, CPT are de jucat un rol diferit. Nu este sarcina sa să se pronunțe dacă o anumită situație constituie sau nu o pedeapsă sau tratament inuman sau degradant în sensul art. 3 din CEDO. Cu toate acestea, în cursul vizitelor sale, Comitetul s-a confruntat cu condiții de detenție care depășeau limita înțelegerii și care erau, după cum le-a clasificat într-un raport al unei vizite, un „afront adus societății civilizate”. De aceea, într-o serie de rapoarte ale unor vizite, CPT a declarat, confruntat cu situații de gravă suprapopulare carcerală, că acestea puteau fi considerate ca reprezentând un „tratament inuman și degradant”.
21. CPT nu a revendicat niciodată caracterul „absolut” al normelor sale privind dimensiunea camerelor. Cu alte cuvinte, nu consideră în mod sistematic că o abatere minoră în raport cu normele sale constituie în sine un tratament inuman și degradant pentru persoanele private de libertate, atât timp cât constată existența altor factori care sunt pozitivi, de exemplu faptul că persoanele private de libertate petrec o mare parte din zi în afara camerei (participând la ateliere, cursuri și alte activități). Și în aceste cazuri, totuși, CPT ar recomanda ca norma minimă să fie respectată.
22. Pe de altă parte, pentru a se considera de către Comitet că condițiile de detenție pot constitui tratament inuman sau degradant, camerele trebuie să fie extrem de suprapopulate sau, ca în majoritatea cazurilor, să reunească o serie de criterii negative, ca de exemplu să nu existe suficiente paturi pentru toate persoanele private de libertate, camerele să fie insalubre, contaminate cu paraziți, ca ventilația, încălzirea sau iluminarea să fie insuficiente și, în consecință, să fie necesară folosirea de găleți pentru satisfacerea nevoilor naturale. În fapt, probabilitatea ca un loc de detenție să fie suprapopulat și în același timp bine aerisit, curat și echipat cu număr suficient de paturi este extrem de mică. Nu este așadar nimic surprinzător în faptul că CPT enumeră deseori factorii care fac să fie condițiile de detenție îngrozitoare, în loc să menționeze pur și simplu spațiul vital insuficient. În plus – dar, cu siguranță, în toate cazurile – CPT ia în considerare și alți factori fără legătură directă cu condițiile de detenție atunci când evaluează o situație particulară. Printre acești factori se numără timpul scurt petrecut în afara camerei și, în general, un regim de activități variat doar într-o mică măsură; timpul scurt pentru exercițiile fizice în aer liber; lipsa oricărui contact cu rudele timp de mai mulți ani etc.
23. În anexa la prezentul document figurează o listă neexhaustivă de factori (alții decât cele legați de spațiul vital pentru fiecare persoană privată de libertate) care urmează să fie luată în considerare în momentul unei evaluări a condițiilor de detenție în mediul carceral.
Concluzie
24. Prezentul document urmărește să ofere orientări pentru practicieni și alte părți interesate, indicând cu claritate care sunt normele minime ale CPT în materie de spațiu vital pentru fiecare persoană privată de libertate, într-o cameră dată. În final, este de competența instanțelor să stabilească dacă o anumită persoană a experimentat suferințe care au atins pragul de tratamente inumane sau degradante în sensul art. 3 din CEDO, ținând seama de toate tipurile de factori, inclusiv de constituția personală a persoanei în cauză. Numărul de metri pătrați pentru fiecare persoană nu este decât unul dintre factori, adesea factor important, chiar decisiv.
25. Condițiile de detenție care oferă persoanelor private de libertate mai puțin de 4 m² pentru fiecare persoană în camere colective sau mai puțin de 6 m² în camere individuale (în ambele cazuri fără a se lua în considerare anexele sanitare) au fost în mod constant criticate de CPT și autoritățile au fost periodic invitate să extindă (sau să dezafecteze) camere individuale sau să reducă numărul de persoane private de libertate în camerele colective. CPT dorește ca aceste standarde minime în materie de spațiu să fie aplicate sistematic în toate unitățile penitenciare din statele membre ale Consiliului Europei și speră ca din ce în ce mai multe țări să facă eforturi să respecte normele „recomandate” atunci când este vorba de camere colective.”
53. În anexa la document figurează o listă neexhaustivă de factori care trebuie luați în considerare în momentul unei evaluări a condițiilor de detenție în mediul carceral:
„Starea de întreținere și curățenie
– camerele, inclusiv mobilierul, trebuie să fie într-o stare de întreținere satisfăcătoare și trebuie depuse toate eforturile pentru a face să fie respectate condițiile optime de curățenie și igienă în sectoarele de cazare.
– Este necesară combaterea viguroasă a oricărei contaminări cu paraziți.
– Trebuie furnizate persoanelor private de libertate produse de întreținere și articole de igienă necesare.
Accesul la lumina naturală, la încălzire și ventilare
– Toate spațiile de cazare a persoanelor private de libertate (fie că este vorba despre camere individuale , fie camere colective) trebui să beneficieze de acces la lumină naturală, precum și la lumină artificială, care să fie suficientă pentru a permite cel puțin unei persoane să citească.
– De asemenea, trebuie să fie asigurată o ventilare corespunzătoare pentru a asigura reînnoirea constantă a aerului din camerele individuale sau colective.
– camerele trebuie să fie încălzite în mod adecvat.
Instalații sanitare
– Fiecare cameră trebuie să aibă cel puțin o toaletă și un lavabou. În camerele colective, facilitățile sanitare ar trebui să fie complet compartimentate (adică până la tavan).
– În unele unități penitenciare în care nu există facilități sănătate integrate, autoritățile au obligația imperativă de a garanta persoanelor private de libertate posibilitatea de a avea acces fără dificultate la toalete, ori de câte ori au nevoie. În prezent, nicio persoană aflată în detenție în Europa nu ar trebui să fie obligată să-și facă nevoile într-o găleată, practică degradantă atât pentru persoanele private de libertate, cât și pentru personalul care trebui să supravegheze o astfel de procedură.
Posibilitatea de a face exerciții fizice în aer liber
– CPT consideră că fiecare persoană privată de libertate ar trebui să beneficieze de posibilitatea de face exerciții fizice în aer liber cel puțin o oră pe zi. Curțile pentru plimbare ar trebui să fie spațioase și echipate în mod adecvat pentru a oferi persoanelor private de libertate posibilitatea reală de a face exerciții fizice (de exemplu, să practice o activitate sportivă); de asemenea, acestea ar trebui să fie amenajate astfel încât să permită repausul (de exemplu, o bancă) și cu un mijloc de adăpostire [...] care să protejeze [pe deținuți] împotriva intemperiilor.
Activități motivante
– CPT recomandă de foarte mult timp ca persoanelor private de libertate să li se propună o serie de activități motivante și variate (muncă, formare profesională, educație, sport și activități recreative). În acest scop, CPT declară încă din anii ‘90 că obiectivul ar trebui să fie acela ca persoanele puse sub acuzare ar trebui să petreacă cel puțin 8 ore pe zi în afara camerelor ocupate cu astfel de activități și că, pentru persoanele private de libertate condamnate, regimul ar trebui să fie și mai favorabil.
d) Rapoartele CPT referitoare la Croația
54. CPT a vizitat Croația de patru ori (în 2003, 1998, 2007 și 2012), dar nu a fost niciodată la Penitenciarul Bjelovar. În raportul privind ultima vizită, efectuată în 2012 [raportul CPT/Inf (2014) 9], CPT a evocat într-o manieră generală problema suprapopulării carcerale și măsurile luate de autoritățile interne pentru a le soluționa. Pasajele relevante ale acestui raport se citesc după cum urmează (traducerea grefei):
„B Unități penitenciare
1. Observații preliminare
[...]
A. Suprapopularea carcerală
27. Numărul total al persoanelor private de libertate în Croația a trecut de la 1 200 la 5 400 (adică o creștere mai mare de 25 %) de la ultima vizită a CPT în 2007, în timp ce capacitatea nominală din unitățile penitenciare nu a crescut decât cu aproximativ 400 de locuri (actualmente este de 3 771 de locuri). Există așadar o problemă din ce în ce mai gravă de suprapopulare carcerală. Delegația a remarcat impactul negativ al acestei situații asupra mai multor aspecte ale vieții carcerale în unitățile vizitate, în special în penitenciarele din cantoanele Zagreb și Sisak. Întrucât aceste unități (zatvori) au fost construite inițial pentru a caza persoane aflate în arest preventiv sau care execută pedepse de 6 luni sau mai puțin, 50 % dintre persoanele care sunt aici prezente ispășesc pedepse cu închisoarea de până la 5 ani. În Penitenciarul cantonului Zagreb, creșterea numărului de persoane private de libertate a avut drept consecință, de exemplu, faptul că spațiile alocate anterior activităților comune au fost transformate în camere.
Conștient de problema tot mai gravă a suprapopulării în penitenciare și de necesitatea de a o remedia, guvernul croat a adoptat un Plan de acțiune pentru îmbunătățirea sistemului penitenciar în Republica Croația pentru perioada 2009-2014 care prevede construirea de noi locuri de detenție la Glina, Zagreb și Šibenik, ceea ce reprezintă un total de 2 072 de locuri suplimentare. Alte măsuri sunt, de asemenea, prevăzute, în special noi angajări și formarea inițială și continuă a personalului. Delegația a vizitat clădirea recent inaugurată a Penitenciarului de stat Glina, care poate caza până la 420 de persoane private de libertate, precum și șantierul de construcția a unei noi aripi a Penitenciarului cantonului Zagreb, aripă care, odată finalizată în 2016, va permite penitenciarului să dispună de 382 de locuri suplimentare. Reprezentanții Ministerului Justiției au informat delegația că această extindere a fost finanțată cu un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) și că o altă cerere de împrumut a fost înaintată CEB pentru construcția la Šibenik a unui nou a penitenciar de stat, cu o capacitate prevăzută de 1 270 de locuri.
28. Aceste măsuri demonstrează voința autorităților croate de a rezolva problema suprapopulării carcerale. Totuși, astfel cum CPT a subliniat deja în rapoartele sale anterioare adresate autorităților croate, înființarea de noi infrastructuri de primire nu poate fi o soluție pe termen lung la problema suprapopulării, cel puțin dacă nu este însoțită de politici menite să limiteze sau să modifice numărul de persoane trimise în detenție. În această privință, Comitetul ia notă de eforturile depuse de Ministerul Justiției încă din 2007 de a pune în aplicare un sistem de probațiune la nivel național prin elaborarea unui cadru juridic care să permită procurorilor, instanțelor și oficiilor de probațiune să extindă sfera de aplicare a măsurilor alternative la pedepsele privative de libertate, cum ar fi munca în folosul comunității, precum și măsuri de control al delincvenților, și să aplice aceste măsuri unui număr tot mai mare de persoane. Cel puțin 15 % din persoanele supuse unei măsuri privative de libertate pe baza condamnării (proporție care corespunde persoanelor private de libertate care ispășesc pedepse mai mici sau egale cu un an) ar putea beneficia de măsuri neprivative de libertate, odată ce noua lege privind probațiunea va fi adoptată.
CPT recomandă autorităților croate să continue eforturile de reducere a suprapopulării carcerale, luând în considerare recomandările adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în special Recomandarea Rec (99)22 privind suprapopularea în penitenciare și inflația carcerală, Recomandarea Rec(2003)22 privind liberarea condiționată, Recomandarea Rec(2006)13 privind arestul preventiv și Recomandarea Rec(2010)1 cu privire la regulile Consiliului Europei referitoare la probațiune. Comitetul ar dori să primească informații actualizate cu privire la impactul măsurilor luate pentru a soluționa problema suprapopulării carcerale.
Penitenciare
Observații preliminare
Recomandări
– autoritățile croate trebuie să continue eforturile de reducere a suprapopulării carcerale, luând în considerare recomandările adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în special Recomandarea Rec (99)22 privind suprapopularea în penitenciare și inflația carcerală, Recomandarea Rec(2003)22 privind liberarea condiționată, Recomandarea Rec(2006)13 privind arestul preventiv și Recomandarea Rec(2010)1 cu privire la regulile Consiliului Europei referitoare la probațiune (pct. 28).
Condiții de detenție în rândul populației generale din penitenciare
Recomandări
[...]
– autoritățile croate trebuie să ia măsuri pentru a reduce rata de ocupare de camere în toate penitenciarele vizitate (precum și în alte penitenciare din Croația), pentru a oferi cel puțin 4 m² de spațiu vital fiecărei persoane private de libertate din camerele colective; în această cifră, suprafața ocupată de instalațiile sanitare în interiorul camerei nu trebuie luată în calcul (pct. 36);
– cele mai mici camere (7 m²) din Penitenciarul cantonului Zagreb nu ar trebui să cazeze mai mult de o singură persoană (pct. 36);
[...]
– autoritățile croate trebuie să îmbunătățească programul de activități, inclusiv posibilitățile de muncă și formare profesională, propus persoanelor private de libertate din Penitenciarul de stat Glina, din penitenciarele cantoanelor Zagreb și Sisak și, după caz, în alte penitenciare din Croația (pct. 40);
[...]”
2. Comitetul de Miniștri
a) Regulile penitenciare europene
55. Regulile penitenciare europene expun recomandări ale Comitetului de Miniștri adresate Statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la normele minime care trebuie aplicate în penitenciare. Regulile penitenciare europene din 1987 [anexate la Recomandarea R(87)3] au fost adoptate la 12 februarie 1987. La 11 ianuarie 2006, Comitetul de Miniștri, considerând că recomandarea din 1987 trebuia „să fie revizuită și actualizată în profunzime pentru a putea reflecta evoluțiile care au avut loc în domeniul politicii penale, practicile de condamnare, precum și administrarea penitenciarelor, în general, în Europa”, a adoptat Recomandarea Rec(2006)2 referitoare la regulile penitenciare europene, care include în anexă o nouă versiune a regulilor penitenciare. În părțile sale relevante, această nouă versiune este redactată după cum urmează:
„Partea I
Principii fundamentale
1. Toate persoanele private de libertate vor fi tratate prin respectarea drepturilor omului.
2. Persoanele private de libertate își păstrează toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, în urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare preventivă.
3. Restricțiile impuse persoanelor private de libertate trebuie să se reducă la strictul necesar și vor fi proporționale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse.
4. Condițiile de detenție care încalcă drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsa de resurse.
5. Viața în penitenciar trebuie să se apropie cât mai mult posibil de aspectele pozitive ale vieții din exteriorul penitenciarului.
6. Fiecare perioadă de detenție trebuie să fie gestionată astfel încât să faciliteze reintegrarea persoanelor private de libertate în societatea liberă.
[...]
Domeniu de aplicare
10.1. Regulile penitenciare europene se aplică persoanelor plasate în arest preventiv de către o autoritate judiciară sau persoanelor private de libertate în urma unei condamnări.
10.2. În principiu, persoanele aflate în arest preventiv de către o autoritate judiciară și cele private de libertate în urma unei condamnări nu pot fi încarcerate decât în penitenciare, respectiv în stabilimente rezervate persoanelor private de libertate din ambele categorii.
Regulile se aplică și următoarelor persoane:
a. persoanelor private de libertate care se află într-un penitenciar, indiferent de motiv; sau
b. care au fost plasate în arest preventiv de către o autoritate judiciară sau au fost private de libertate ca urmare a condamnării și care pot, din orice motiv, să fie încarcerate în alte locuri.
[...]
Partea a II-a
Condiții de detenție
[...]
Repartizare și spații de detenție
[...]
18.1. Spațiile de detenție, în special cele destinate cazării persoanelor private de libertate pe timpul nopții, trebuie să îndeplinească cerințele în ceea ce privește respectarea demnității umane și, în măsura posibilului, a intimității, și să întrunească standardele minime impuse în materie de sănătate și igienă, ținându-se cont de condițiile climatice, în special în ceea ce privește suprafața de locuit, volumul de aer, iluminarea, încălzirea și ventilația.
18.2. În toate clădirile în care persoanele private de libertate trebuie să locuiască, să muncească sau să conviețuiască:
a. ferestrele vor fi suficient de largi încât persoanele private de libertate să poată citi sau munci la lumină naturală în condiții normale, și să permită pătrunderea aerului proaspăt, excepție făcând spațiile în care există sisteme adecvate de aer condiționat;
b. lumina artificială trebuie să corespundă standardelor tehnice recunoscute în domeniu;
c. un sistem de alarmă trebuie să permită persoanelor private de libertate să contacteze imediat personalul.
18.3. Dreptul intern trebuie să stipuleze condițiile minime necesare pentru aspectele enumerate la pct. 1 și 2.
18.4. Dreptul intern trebuie să prevadă mecanisme care să garanteze că respectarea acestor condiții minime nu va fi încălcată în urma suprapopulării carcerale.
18.5. În mod normal, persoanele private de libertate trebuie să fie cazate pe timpul nopții în camere individuale, excepție făcând cazurile în care se consideră că este în beneficiul lor să împartă camera cu alte persoane private de libertate.
18.6. O cameră va fi împărțită numai dacă este adaptată uzului colectiv și va fi ocupată numai de persoane private de libertate care sunt declarați apte pentru conviețuire.
18.7. În măsura în care este posibil, persoanelor private de libertate trebuie să li se acorde posibilitatea de a alege atunci când sunt constrânse să împartă camera pe timpul nopții.
18.8. Decizia de a repartiza o persoană privată de libertate într-un anumit penitenciar sau într-o anumită parte dintr-un penitenciar trebuie să țină cont de necesitatea de a separa:
a. persoanele arestate preventiv de persoanele condamnate;
b. persoanele private de libertate de sex masculin de cele de sex feminin;
C. persoanele private de libertate adulte de persoanele private de libertate în vârstă.
18.9. Se pot face derogări de la dispozițiile pct. 8 cu privire la separația persoanelor private de libertate pentru a le permite acestora să participe împreună la activitățile organizate. Totuși, grupurile vizate trebuie să fie separate întotdeauna pe timpul nopții, dacă nu există consimțământul lor de a împărți camera de detenție și dacă autoritățile penitenciarului consideră că măsura nu este în beneficiul tuturor persoanelor private de libertate respective.
18.10. Condițiile de cazare a persoanelor private de libertate vor fi supuse unor măsuri de securitate cât mai puțin restrictive posibil și compatibile cu riscul de evadare, autorănire sau rănire a celorlalte persoane.
[...]
Igienă
19.1. În orice moment, toate spațiile dintr-un penitenciar trebuie să fie menținute într-o stare adecvată.
19.2. camerele sau celelalte spații destinate persoanelor private de libertate trebuie să fie curate.
19.3. Persoanele private de libertate trebuie să aibă acces la instalații sanitare igienice care să le protejeze intimitatea.
19.4. Trebuie să fie puse la dispoziție spații suficiente pentru baie sau duș, astfel încât fiecare persoană privată de libertate să le poată folosi la o temperatură adecvată, zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână (sau mai frecvent dacă este necesar), în conformitate cu regulile generale de igienă.
19.5. Persoanele private de libertate vor respecta curățenia corporală și își vor păstra hainele și spațiul de detenție curate și în ordine.
19.6. Autoritățile penitenciare vor furniza persoanelor private de libertate mijloacele necesare păstrării curățeniei, inclusiv obiecte de toaletă și menaj, precum și produse de întreținere.
[...]
Îmbrăcăminte și lenjerie de pat
[...]
21. Fiecare persoană privată de libertate va avea pat separat și lenjerie de pat adecvată, care va fi întreținută corect și înnoită la intervale de timp ce vor permite păstrarea sa într-o stare adecvată.
Regimul alimentar
22.1. Persoanele private de libertate trebuie să beneficieze de un regim alimentar care să țină cont de vârstă, stare de sănătate, condiție fizică, religie, cultură și de natura muncii pe care o prestează.
[...]
Regim penitenciar
25.1. Regimul prevăzut pentru toate persoanele private de libertate trebuie să asigure un program echilibrat de activități.
25.2. Acest regim trebuie să permită tuturor persoanelor private de libertate să petreacă în fiecare zi, în afara camerei, timpul necesar pentru a asigura un nivel suficient de contacte umane și sociale.
25.3. Un astfel de regim trebuie, de asemenea, să răspundă nevoilor sociale ale persoanelor private de libertate.
[...]
Munca
26.1. Munca în penitenciar trebuie să fie considerată ca un element pozitiv al regimului penitenciar și nu trebuie niciodată impusă ca o pedeapsă.
26.2. Autoritățile penitenciarelor trebuie să depună efortul de a oferi persoanelor private de libertate o muncă utilă și suficientă.
[...]
Exerciții fizice și activități recreative
27.1. Toate persoanele private de libertate trebuie să aibă oportunitatea de a efectua cel puțin o oră pe zi de exercițiu fizic în aer liber, dacă timpul o permite.
27.2. În cazul în care vremea nu permite, persoanelor private de libertate care doresc să facă exerciții trebuie să li se propună alternative.
27.3. Activitățile organizate corect – concepute pentru a promova menținerea fizică a persoanelor private de libertate și pentru a oferi posibilități de recreare și antrenament fizic – vor constitui parte integrantă a regimului carceral.
27.4. Autoritățile penitenciare trebuie să faciliteze acest tip de activități prin furnizarea aparaturii și echipamentelor adecvate.
27.5. Autoritățile penitenciare trebuie să ia decizii speciale în vederea organizării unor activități speciale, pentru persoanele private de libertate care au nevoi speciale.
27.6. Persoanelor private de libertate trebuie să li se propună activități recreative – în special sport, jocuri, activități culturale, de petrecere a timpului – și trebuie să fie autorizate să le organizeze chiar acestea, pe cât posibil.
27.7. Persoanelor private de libertate trebuie să li se permită să se reunească în timpul antrenamentelor de exerciții fizice și să participe la activități recreative.
Învățământ
28.1. Toate penitenciarele trebuie să ofere persoanelor private de libertate acces la programe de învățământ cât mai complete, care să răspundă nevoilor individuale, ținând cont de aspirațiile acestora.
[...]
Partea I
Persoane private de libertate condamnate
Obiectivele regimului persoanelor private de libertate condamnate
102.1. În plus față de regulile care se aplică tuturor persoanelor private de libertate, regimul persoanelor private de libertate condamnate va fi conceput astfel încât să le ofere posibilitatea de a duce o viață responsabilă și lipsită de infracționalitate.
102.2. Privarea de libertate constituie o pedeapsă în sine și, astfel, regimul persoanelor private de libertate condamnate nu trebuie să agraveze suferința inerentă detenției.
Aplicarea regimului pentru persoanele private de libertate condamnate
103.1. Regimul pentru persoanele private de libertate condamnate va fi aplicat în cel mai scurt timp de la primirea în penitenciar a unei persoane cu statut de persoană privată de libertate condamnată, cu excepția cazurilor în care a fost aplicat înainte.
103.2. În cel mai scurt timp de la primire, se va redacta un raport complet cu privire la persoana privată de libertate condamnată, care va conține situația personală, proiectele de executare a pedepsei care îi sunt propuse și strategia de pregătire pentru liberare.
103.3. Persoanele private de libertate condamnate sunt încurajate să participe la elaborarea propriului program de executare a pedepselor.
103.4. În măsura în care este posibil, astfel de programe vor include:
a. muncă;
b. educație;
c. alte activități; și
d. pregătire pentru liberare.
[...]
Munca persoanelor private de libertate condamnate
105.1. Un program sistematic de muncă va contribui la atingerea obiectivelor urmărite prin regimul persoanelor private de libertate condamnate.
[...]
Educația persoanelor private de libertate condamnate
106.1. Un program educațional sistematic, cu obiective de menținere a cunoștințelor, îmbunătățire a nivelului general de educație a persoanelor private de libertate și al perspectivelor de a duce o viață responsabilă, lipsită de infracțiuni, va constitui o parte esențială în cadrul regimului persoanelor private de libertate condamnate.
[...]”
b) Recomandarea R(99)22
56. Pasajele relevante din Recomandarea R (99) 22 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la suprapopularea penitenciarelor și inflația carcerală, adoptată la 30 septembrie 1999, sunt redactate după cum urmează:
„Comitetul de Miniștri [...],
Considerând că supraaglomerarea penitenciarelor și creșterea populației penitenciare constituie o provocare majoră pentru administrațiile penitenciarelor și întregul sistem al justiției penale din perspectiva atât a drepturilor omului, cât și cea a managementului eficient al unităților penitenciare;
Considerând că managementul eficient al populației penitenciare este subordonat anumitor condiții precum situația generală a criminalității, prioritățile în materie de combatere a criminalității, gama de pedepse prevăzute de textele legislative, severitatea pedepselor pronunțate, frecvența recurgerii la sancțiuni și măsuri aplicate la nivel comunitar, folosirea arestării preventive, eficiența și eficacitatea organelor de justiție penală și, în special, atitudinea publică față de criminalitate și reprimarea acesteia;
Afirmând că măsurile concepute pentru combaterea suprapopulării penitenciarelor și reducerea populației penitenciarelor trebuie integrate într-o politică coerentă și rațională privind infracționalitatea îndreptată spre prevenirea infracționalității și a comportamentului infracțional, aplicarea efectivă a legii, securitatea și protecția publică, individualizarea sancțiunilor și măsurilor și reintegrarea socială a delincvenților;
Considerând că aceste măsuri trebuie să respecte principiile de bază ale statelor democratice guvernate de principiul statului de drept, inspirate de obiectivul fundamental al garantării drepturilor omului, în conformitate cu Convenția europeană pentru drepturile omului și cu jurisprudența organelor împuternicite să o aplice;
Recunoscând, în plus, că aceste măsuri necesită implicarea conducătorilor politici și administrativi, a judecătorilor, procurorilor și a publicului larg, ca și furnizarea unor informații echilibrate referitoare la funcțiile pedepsirii, la eficacitatea relativă a sancțiunilor și măsurilor privative și neprivative de libertate și la realitățile din penitenciare;
Ținând cont de Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
[...]
Recomandă guvernelor statelor membre:
– să ia toate măsurile corespunzătoare, în momentul revizuirii legislației și practicilor interne referitoare la suprapopularea penitenciarelor și inflația populației penitenciare, în vederea aplicării principiilor formulate în Anexa la prezenta recomandare;
– să încurajeze difuzarea cât mai largă posibil a prezentei recomandări și a raportului privind suprapopularea penitenciarelor și inflația populației penitenciare, elaborat de Comitetul european pentru probleme penale.
Anexă la Recomandarea R22 (99)
I. Principii de bază
1. Privarea de libertate trebuie considerată o sancțiune sau o măsură de ultimă instanță și, de aceea, nu trebuie prevăzută decât atunci când gravitatea infracțiunii face ca orice altă sancțiune sau măsură să fie în mod vădit inadecvată.
2. Extinderea capacității penitenciare ar trebui să fie mai degrabă o măsură excepțională, deoarece în general este puțin probabil să ofere o soluție durabilă pentru problema suprapopulării. Țările a căror capacitate penitenciară ar putea fi în general suficientă dar care nu este adaptată la nevoile locale trebuie să încerce să obțină o repartizare mai rațională a capacității penitenciarelor.
3. Trebuie prevăzut un set corespunzător de sancțiuni și măsuri aplicate la nivel comunitar, posibil gradate în funcție de severitate; procurorii și judecătorii trebuie încurajați să le folosească cât mai mult posibil.
4. Statele membre trebuie să analizeze posibilitatea depenalizării anumitor tipuri de infracțiuni sau a reclasificării acestora astfel încât să nu atragă pedepse privative de libertate.
5. Pentru a concepe o acțiune coerentă împotriva suprapopulării penitenciarelor și a inflației populației penitenciare trebuie efectuată o analiză detaliată a factorilor principali care cauzează aceste fenomene. O astfel de analiză trebuie să abordeze, în special, tipurile de infracțiuni care implică pedepse privative de libertate pe termen lung, prioritățile în materie de combatere a criminalității, atitudinea și preocupările publicului, precum și practicile existente în materie de pronunțare a sentințelor.
II. Rezolvarea problemei locurilor insuficiente în penitenciare
6. Pentru a se evita suprapopularea excesivă, trebuie stabilită capacitatea maximă pentru unitățile penitenciare.
7. Când apar situații de suprapopulare, trebuie să se acorde o importanță deosebită noțiunii de demnitate umană, angajamentului administrațiilor penitenciarelor de a aplica un tratament uman și pozitiv, recunoașterii depline a rolului angajaților, și aplicării unui management modern și eficient. În conformitate cu regulile penitenciare europene, trebuie acordată o atenție specială spațiului disponibil pentru persoanele private de libertate, igiena și condițiile sanitare, asigurării hranei suficiente și corespunzător preparate și prezentate, îngrijirii medicale și posibilității de a beneficia de activități în aer liber.
8. Pentru a contracara unele dintre consecințele negative ale suprapopulării penitenciarelor, trebuie facilitate în măsura posibilului contactele persoanelor private de libertate cu familiile lor folosit la maxim sprijinul din partea comunității.
9. Trebuie folosite pe cât posibil modalități specifice de aplicare a executării pedepselor privative de libertate, cum ar fi regimurile de semilibertate și regimul deschis, permisiunea de a părăsi penitenciarul sau plasamentele externe, pentru a contribui la tratarea și reintegrarea persoanelor private de libertate, la menținerea legăturilor acestora cu familia și cu alți membri ai comunității și la reducerea tensiunii în unitățile penitenciare.
[...]
V. Măsuri referitoare la etapa ulterioară procesului penal
Aplicarea sancțiunilor și măsurilor comunitare – Executarea pedepselor privative de libertate
22. Pentru a face din sancțiunile și măsurile comunitare alternative credibile la pedepsele privative de libertate pe termen scurt, trebuie asigurată aplicarea eficientă a acestora [...]
24. Liberarea condiționată ar trebui considerată una dintre măsurile cele mai eficace și cele mai constructive care nu doar că reduce durata privării de libertate, ci și contribuie în mod deloc neglijabil la reintegrarea planificată a delincventului în comunitate.
[...]”
c Normele adoptate în vederea aplicării hotărârilor Curții
57. În raportul său din 2014 privind supravegherea executării hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (), Comitetul de Miniștri s-a referit, de asemenea, la executarea a două hotărâri pronunțate împotriva Italiei (Sulejmanovic împotriva Italiei, nr. 22635/03, 16 iulie 2009, și Torreggiani și alții împotriva Italiei, nr. 43517/09, 46882/09, 55400/09, 57875/09, 61535/09, 35315/10 și 37818/10, 8 ianuarie 2013):
„Răspunzând deciziei CM, autoritățile au oferit informații suplimentare în luna aprilie, în special cu privire la adoptarea unor măsuri structurale pentru a se conforma hotărârilor pronunțate în aceste cauze, însoțite de date statistice care demonstrează o scădere semnificativă și continuă a populației carcerale și o creștere a spațiului vital până la cel puțin 3 m² pentru fiecare persoană privată de libertate. În cadrul reuniunii sale din luna iunie, CM a salutat instituirea unui recurs preventiv în termenul stabilit în hotărârea-pilot Toreggiani și alții și, pentru a permite o evaluare completă, a solicitat autorităților să ofere informații suplimentare cu privire la punerea în aplicare a acestuia, în special în lumina supravegherii pe care intenționează să o desfășoare în acest context. De asemenea, a luat act de informațiile privind măsurile luate pentru a institui o acțiune în despăgubiri prin intermediul unui decret-lege, care va fi adoptat spre sfârșitul lunii iunie.”
3. Comitetul european pentru probleme penale
58. În comentariul său privind regulile penitenciare europene, Comitetul european pentru probleme penale a explicat domeniul de aplicare al cerințelor enunțate la aceste reguli în materie de cazare și regim penitenciar. Partea relevantă a acestui comentariu este formulată după cum urmează:
„Regula 18 conține câteva elemente noi. Primul, de la regula 18.3, are drept scop să oblige guvernele să includă în dreptul intern norme specifice în acest domeniu.
Aceste norme trebuie să ia în considerare atât cerințele generale de respectare a demnității umane, cât și de considerentele practice în materie de sănătate și igienă. CPT, în analiza sa privind condițiile de cazare și suprafața podelei disponibilă în unitățile penitenciare din diverse țări, a început să se indice anumite standarde minime. CPT estimează aceste standarde la 4 m² pentru fiecare persoană privată de libertate, în dormitor, și 6 m², în cameră. Cu toate acestea, standardele trebuie să fie modulate în funcție de rezultatele unei analize mai aprofundate a sistemului penitenciar; în special, trebuie luată în considerare perioada de timp pe care persoanele private de libertate o petrec efectiv în cameră. Aceste valori minime nu trebuie să fie considerate normă. Deși CPT nu a stabilit niciodată în mod direct o astfel de normă, există indicii că acesta consideră că dimensiunea recomandată a unei camere individuale este între 9 și 10 m². Este vorba despre un domeniu în care CPT poate continua să aducă informații utile pe baza activităților deja efectuate în acest sens. Este necesar să se procedeze la o examinare detaliată a dimensiunilor camerelor care pot fi considerate acceptabile pentru cazarea unui anumit număr de persoane private de libertate. Numărul de ore pe care persoanele private de libertate le petrec închise în cameră trebuie luate în considerare pentru definirea dimensiunilor adecvate. Chiar și în cazul persoanelor private de libertate care petrec o mare parte din timp în afara camerei este necesar să se definească în mod clar un spațiu minim care să respecte demnitatea umană.
[...]
Regula 25 subliniază faptul că autoritățile penitenciare nu trebuie să-și concentreze atenția doar pe anumite reguli specifice, cum ar fi cele privind munca, educația și activitatea fizică, ci trebuie să examineze ansamblul regimului de detenție pentru fiecare persoană privată de libertate și să se asigure că acesta respectă în continuare normele fundamentale privind respectarea demnității umane. (Aceste activități [...] [...] trebuie să acopere perioada din ziua normală de lucru). Este inacceptabil ca, de exemplu, ca deținuții să petreacă între 23 și 24 de ore în cameră. CPT a indicat faptul că diversele activități la care participă persoanele private de libertate trebuie să îi țină în afara camerei cel puțin 8 ore pe zi [...]”.
B. Normele relevante ale Națiunilor Unite
59. Ansamblul de reguli minime ale Națiunilor Unite pentru tratamentul persoanelor private de libertate (Regulamentul Mandela), care figurează în documentul A/C.3/70/L.3 (29 septembrie 2015), este un set de norme fundamentale privind tratamentul persoanelor private de libertate adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. În părțile sale relevante, acesta prevede următoarele:
„I. Reguli de aplicare generală
Principii fundamentale
Regula nr. 1
Toate persoanele private de libertate trebuie să fie tratate cu respect, dată fiind demnitatea și valoarea lor inerentă în calitate de ființe umane. Nicio persoană privată de libertate nu va fi supusă, și toate persoanele private de libertate vor fi protejate de tortură sau alte pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, pentru care nu pot fi invocate niciun fel de circumstanțe justificatoare. Siguranța și securitatea persoanelor private de libertate, angajaților, prestatorilor de servicii și a vizitatorilor trebuie să fie asigurată permanent.
[...]
Regula nr. 4
1. Scopurile sentinței privative de libertate sau ale măsurilor similare care privează o persoană de libertate sunt, în primul rând, de a proteja societatea de infracțiuni și de a reduce recidivismul. Scopurile date pot fi atinse doar dacă perioada de detenție este aplicată pentru a asigura, în măsura posibilă, reintegrarea unor atare persoane în societate după eliberare, astfel încât ele să ducă un mod de viață în conformitate cu legea și să se poată întreține.
2. În acest scop, administrația penitenciarelor și alte autorități competente trebuie să asigure studiile, instruirea profesională și munca, precum și alte forme oportune și aplicabile de asistență, inclusiv cele cu caracter recuperativ, moral, spiritual, social, medical și sportiv. Toate programele, activitățile și serviciile date trebuie să fie asigurate în raport cu necesitățile individuale de tratament ale persoanelor private de libertate.
[...]
Locurile de detenție
Regula nr. 12
1. Camere sau camerele destinate izolării nocturne nu vor fi ocupate decât de o singură persoană privată de libertate. Dacă pentru motive speciale, cum ar fi din cauza unei supraaglomerări temporare, administrația centrală a penitenciarului trebuie să facă excepție de la această regulă, va trebui să se evite ca în aceeași cameră sau cameră să stea două persoane private de libertate.
2. În caz că se recurge la dormitoare, acestea trebuie să fie ocupate de către persoane private de libertate selecționate cu îngrijire și recunoscute ca apte să fie cazate în aceste condiții. Noaptea acestea vor fi supuse unei supravegheri regulate, adaptată tipului de penitenciar respectiv.
Regula nr. 13
Toate încăperile de deținere și în special acele care sunt destinate persoanelor private de libertate în timpul nopții trebuie să corespundă tuturor exigențelor de igienă, ținându-se cont de climă, mai ales în ceea ce privește volumul de aer, suprafața minimă, iluminatul, încălzirea și ventilația.
Regula nr. 14
În orice încăpere în care persoanele private de libertate trebuie să trăiască și să muncească:
a) ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca persoanele private de libertate să poată citi și munci la lumina naturală, amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea de aer proaspăt și aceasta chiar dacă este sau nu ventilație artificială;
b) lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite persoanei private de libertate să citească sau să muncească tară să-și strice vederea.
Regula nr. 15
Instalațiile sanitare trebuie să-i permită persoanei private de libertate să-și satisfacă nevoile naturale în momentul dorit, într-un mod curat și decent.
Regula nr. 16
Instalațiile de baie și duș trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare persoană privată de libertate să aibă posibilitatea și să fie obligată să le folosească la o temperatură adecvată climatului și atât de des pe cât o cere igiena generală conform anotimpului și regiunii geografice, dar cel puțin o dată pe săptămână într-o climă temperată.
Regula nr. 17
Toate încăperile frecventate regulat de persoane private de libertate trebuie menținute permanent în perfectă stare și curate.
Igiena personală
Regula nr. 18
1. Trebuie să se pretindă persoanelor private de libertate curățenia personală; în acest scop trebuie să dispună de apă și de articole de toaletă necesare sănătății lor și curățeniei lor.
2. Pentru a se putea permite persoanelor private de libertate să se prezinte într-o ținută corespunzătoare și să-și păstreze respectul față de sine, trebuie să se asigure condiții pentru buna întreținere a părului și a bărbii, iar bărbații trebuie să poată să se bărbierească în mod regulat.
Îmbrăcămintea și așternutul
Regula nr. 19
1. Fiecare persoană privată de libertate care nu are dreptul să poarte hainele sale personale, trebuie să primească îmbrăcămintea care să fie adecvată climatului și în cantitate și calitate suficientă pentru a o menține sănătoasă. Această îmbrăcăminte nu are voie să fie în nici un fel degradantă sau umilitoare
[...]
Regula nr. 21
Fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună, în conformitate cu uzanțele locale sau naționale, de un pat individual cu așternut separat și suficient, curat în momentul eliberării, bine întreținut și schimbat suficient de des pentru a fi asigurată curățenia acestuia.
Alimentația
Regula nr. 22
1. Fiecare persoană privată de libertate trebuie să primească de la administrația penitenciarului, la orele obișnuite, o hrană de valoare nutritivă suficientă pentru menținerea sănătății și a forțelor sale, de o calitate foarte bună și bine preparată și servită.
2. Fiecare persoană privată de libertate trebuie să aibă posibilitatea de a avea apă potabilă la dispoziție oricând este necesar.
Exerciții fizice și sport
Regula nr. 23
1. Fiecărei persoane private de libertate care nu este ocupată cu o muncă în aer liber i se va asigura, dacă vremea o permite, cel puțin o oră pe zi, pentru exerciții fizice, adecvate, în aer liber.
2. Persoane private de libertate tinere și celelalte persoane private de libertate cărora vârsta și condiția fizică le permit trebuie să primească în timpul perioadei rezervate exercițiilor fizice o educație fizică și recreativă. În acest scop li se vor pune la dispoziție terenul, instalațiile și echipamentul.
[...]
II. Reguli aplicabile unor categorii speciale
A. Persoane private de libertate condamnate
[...]
Privilegii
Regula nr. 95
Sistemul de privilegii potrivite pentru diferite categorii de persoane private de libertate și diferite metode de tratament trebuie să fie stabilite în fiecare penitenciar pentru a încuraja un comportament bun, dezvolta spiritul responsabilității și asigura interesul și cooperarea persoanelor private de libertate în procesul de tratament.
Munca
Regula nr. 96
1. Persoanelor private de libertate condamnate trebuie li se asigure posibilitatea de a munci și de a participe activ la reabilitare, cu condiția ca un medic sau alți specialiști medicali calificați să stabilească capacitatea lor fizică și mentală pentru muncă.
2. Pentru a asigura implicarea activă a persoanelor private de libertate pe parcursul unei zile obișnuite de muncă, acestea vor efectua muncă suficientă de natură utilă.
[...]
Educație și timp liber
Regula nr. 104
1. Trebuie să fie asigurate condiții pentru educație pentru toate persoanele private de libertate capabile să profite de ele, inclusiv instruirea religioasă în țările în care o astfel de instruire este posibilă. Educația persoanelor private de libertate analfabete și a persoanelor private de libertate tinere trebuie să fie obligatorii, iar administrația penitenciarului trebuie să atragă o atenție deosebită acestora.
[...]
Regula nr. 105
În toate penitenciarele trebuie să fie organizate activități recreaționale și culturale pentru beneficiul stării sănătății mentale și fizice a persoanelor private de libertate.”
C. Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR)
60. Pe baza vizitelor efectuate în locurile de detenție în care a controlat condițiile de detenție și tratamentul aplicat persoanelor private de libertate, CICR a publicat în anul 2005 un document intitulat „Apă, salubritate, igienă și condiții de viață în penitenciare”, care a fost actualizat în 2012. De altfel, CICR a organizat în 2009 o masă rotundă la nivel internațional referitoare la progresele realizate în stabilirea de orientări internaționale. În lumina dezbaterilor desfășurate în acest cadru, CICR a publicat documentul „Apă, salubritate, igienă și condiții de viață în penitenciare – ghid suplimentar” (disponibil la adresa următoare: ).
61. În acest ghid, CICR observă că nu există o normă universală care să reglementeze spațiul locuibil care urmează să fie alocat persoanelor private de libertate, și că o serie de organizații și foruri au făcut totuși recomandări care se aplică mai multor grupuri de țări. CICR observă că, în absența unor norme universale, au fost elaborate reglementări naționale de către numeroase țări, însă recomandările variază considerabil. De exemplu, după cum arată CICR, în Europa specificațiile variază de la 4 m² (în Albania) la 12 m² (în Elveția), unele țări impun un spațiu mai mare pentru persoanele private de libertate care se află în așteptarea judecării cauzei, în alte țări este impusă obligația să existe mai mult spațiu pentru femei (de exemplu, în Islanda, Polonia și Slovenia), iar altele fac încă o distincție între persoanele private de libertate adulte și cele minore (de exemplu, în Ungaria și Letonia).
62. În absența unei norme universale, CICR a elaborat pe baza experienței sale specificații privind amenajarea spațiului alocat pentru fiecare persoană privată de libertate. Pentru persoanele private de libertate care împart o cameră sau un dormitor, recomandă un spațiu de 3,4 m² pentru fiecare persoană, inclusiv paturile suprapuse și toaletele. CICR subliniază însă că aceste cifre corespund specificațiilor recomandate și că nu este vorba despre norme și că, în practică, suprafața podelei de care ar trebuie să dispună fiecare persoană privată de libertate nu poate fi evaluată doar pe baza măsurării unei anumite suprafețe: pentru a se evalua cerințele în materie de spațiu, trebuie să se țină seama de o serie de alți factori, inclusiv factori care țin de administrare sau care variază în funcție de instalațiile și serviciile disponibile în penitenciar. Potrivit CICR, trebuie adoptată o abordare globală care să permită să se obțină o imagine mai exactă a realității cu care se confruntă persoanele private de libertate.
63. CICR consideră așadar că spațiul nu constituie în sine decât un mijloc limitat pentru a măsura calitatea vieții carcerale și pentru a evalua condițiile de detenție. Acesta explică în ghid că spațiul reprezintă doar unul dintre factorii care trebuie luați în considerare în evaluarea condițiilor în care sunt încarcerate persoanele private de libertate, și că normele privind spațiul nu pot fi specificate separat de cele referitoare la mediu, în general. Prin urmare, în orice situație, caracterul adecvat sau inadecvat al recomandărilor depinde de mulți alți factori: necesitățile individuale specifice ale persoanelor private de libertate (de exemplu, necesitățile persoanelor private de libertate, bătrâne sau bolnave, ale femeilor sau ale persoanelor cu dizabilități); starea clădirilor; timpul petrecut în zona de cazare; frecvența și durata posibilităților oferite persoanelor private de libertate în ceea ce privește exercițiile fizice, munca și participarea la alte activități în afara zonei de cazare; numărul persoanelor din zona de cazare (care trebuie să permită o anumită intimitate, evitând totodată izolarea); cantitatea de lumină naturală și caracterul adecvat al instalației de ventilare a aerului; celelalte activități care se desfășoară în zona de cazare (de exemplu, gătitul alimentelor, spălatul și uscarea lenjeriei și hainelor); celelalte servicii puse la dispoziție (de exemplu, toalete și dușuri) și nivelul de supraveghere care trebuie exercitat.
64. În ceea ce privește perioada de timp petrecută în camere sau dormitoare, CICR subliniază că, cu cât mai mare este perioada pe care o persoană privată de libertate trebuie să o petreacă într-un spațiu închis pe o perioadă de 24 de ore, cu atât mai mare este suprafața pe care trebuie să o aibă la dispoziție. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai multe orele pe care le petrece o persoană privată de libertate zilnic în afara zonei de cazare, într-un mediu care îi oferă siguranță în care este implicat în activități, cu atât mai mare va fi posibilitatea de a atenua efectele negative ale ținerii acesteia într-un spațiu restrictiv. CICR precizează că sunt considerate „activități pozitive” munca și educația, faptul de a primi vizite, participarea la exerciții organizate sau activități sportive, faptul de a petrece perioade lungi de timp nestructurat în zone de exercițiu în aer liber, precum și practicarea unui hobby și participarea la programe de activități recreative.
65. De asemenea, CICR face o distincție în ceea ce privește cerințele în materie de cazare în situații normale și situațiile de urgență (crize politice, catastrofe naturale, incendii, revolte, crize de sănătate care impun izolarea a unui număr mare de persoane private de libertate sau alte evenimente care implică transferul persoanelor private de libertate dintr-un penitenciar care a suferit daune într-un alt sediu). CICR observă că participanții la masa rotundă au recomandat în unanimitate revenirea la norma pe care a recomandat-o în situații de urgență, adică la 2 m² pentru fiecare persoană. În loc să stabilească un standard minim, aceștia au recomandat formularea unor orientări pentru a facilita revenirea cât mai repede posibil la condițiile normale din penitenciar (în special în ceea ce privește spațiul minim). În special, aceștia au subliniat că, într-un astfel de caz, este necesar să se evite ca restricțiile introduse pentru a face față unei situații de urgență să nu se transforme într-o situație de carență cronică.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA EXCEPȚIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI
A. Argumentele părților
66. În fața Marii Camere, Guvernul susține, la fel ca in fața Camerei, neepuizarea căilor de atac interne (a se vedea pct. 37 din hotărârea Camerei). Acesta susține că, în recursul constituțional, reclamantul nu a oferit detalii cu privire la condițiile de detenție, în opinia sa inadecvate, nici nu a invocat dispozițiile relevante din Convenție și din Constituție și nu a exercitat așadar toate căile de atac interne.
67. Reclamantul susține că a epuizat căile de atac interne în mod corespunzător; el explică faptul că a invocat în mod expres în recursul constituțional art. 74 din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate, care garanta un minimum de 4 m², de spațiu personal pentru fiecare persoană privată de libertate, și a pledat că această prevedere nu a fost respectată în cazul său. Astfel, ar fi oferit Curții Constituționale o posibilitate suficientă de a examina toate circumstanțele relevante ale cauzei.
B. Concluziile Camerei
68. Camera a observat că, în esență, reclamantul s-a plâns în fața Curții Constituționale de faptul că nu a dispus în Penitenciarul Bjelovar nici de un spațiu personal suficient, nici de posibilitatea de a lucra și, prin urmare, a suferit o încălcare a drepturilor sale. Prin urmare, Camera a apreciat că reclamantul a epuizat în mod corespunzător căile de atac interne.
C. Motivarea Curții
69. Curtea reamintește că nu este exclus ca Marea Cameră poate să examineze, dacă este cazul, chestiunile referitoare la admisibilitatea cererii în temeiul art. 35 § 4 din Convenție, potrivit căruia Curtea poate „în orice etapă a procedurii” să respingă o cerere pe care o consideră inadmisibilă. Prin urmare, chiar în etapa examinării pe fond, sub rezerva a ceea ce este prevăzut la art. 55 din Regulament, Curtea poate reveni asupra deciziei prin care cererea a fost declarată admisibilă în cazul în care constată că aceasta ar fi trebuit să fie considerat inadmisibilă pentru unul dintre motivele menționate la alineatele 1-3 ale art. 35 din Convenție [a se vedea, de exemplu, Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovina, Croației, Serbiei, Sloveniei și „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei” (MC), nr. 60642/08, pct. 78, CEDO 2014].
70. Cu toate acestea, după examinarea motivării Guvernului, Curtea nu a identificat motive să revină asupra concluziei Camerei potrivit căreia era necesar să se respingă excepția invocată de acesta. În fapt, Curtea a afirmat întotdeauna că regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție impune prezentarea în fața organismului intern adecvat, cel puțin pe fond și în formele și în termenele prevăzute de dreptul intern, a plângerilor care urmează să fie formulate la Strasbourg și, în plus, impune utilizarea de mijloace procedurale care să prevină o încălcare a Convenției [a se vedea Vučković și alții împotriva Serbiei (excepție preliminară) (MC), nr. 17153/11 și alte 29 de cereri, pct. 72, 25 martie 2014, și, la nivel mai general, Gherghina împotriva României (dec.) (MC), nr. 42219/07, pct. 84-87, 9 iulie 2015].
71. Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe cu privire la căile de atac referitoare la condițiile de detenție din Croația. Aceasta a afirmat că posibilitatea ca o persoană privată de libertate să formuleze o plângere în fața instanței judiciare competente sau a administrației penitenciare constituie o cale de atac efectivă, având în vedere că acest demers putea avea efectul de a pune capăt condițiilor de detenție inadecvate ale părții interesate și că, în plus, dacă nu avea câștig de cauză, aceasta putea sesiza Curtea Constituțională [Štitić împotriva Croației (dec.), nr. 29660/03, 9 noiembrie 2006, și Dolenec împotriva Croației (cererea nr. 25282/06, pct. 113, 26 noiembrie 2009], ea însăși competentă să dispună punerea în libertate sau să se pună capăt condițiilor de detenție inadecvate (a se vedea, în special, Peša împotriva Croației, nr. 40523/08, pct. 80, 8 aprilie 2010). Pentru a epuiza căile de atac interne, reclamanții trebuie așadar, conform principiului subsidiarității, să lase Curții Constituționale croate posibilitatea de a le remedia situația și de a le răspunde la plângeri înainte de a le aduce în fața Curții [Bučkal împotriva Croației (dec.), nr. 29597/10, pct. 20, 3 aprilie 2012, și Longin împotriva Croației, nr. 49268/10, pct. 36, 6 noiembrie 2012].
72. În speță, Curtea observă că, după ce a exercitat în mod corespunzător toate căile de atac de care dispunea atât în fața autorităților judiciare competente, cât și a administrației penitenciarelor (a se vedea supra, pct. 22-24, 26 și 29), reclamantul a sesizat Curtea Constituțională, plângându-se în mod expres în fața acesteia, deși într-o modalitate succintă, de o problemă de suprapopulare în Penitenciarul Bjelovar. Acesta s a invocat art. 74 alin. 3 din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate, care garanta dreptul persoanelor private de libertate la un spațiu personal suficient, și a susținut că această dispoziție nu a fost respectată în cazul său (supra, pct. 32). Prin urmare, a oferit autorităților naționale posibilitatea pe care art. 35 § 1 din Convenție o acordă în principiu statelor contractante, și anume aceea de a remedia încălcările invocate împotriva acestora (a se vedea, printre multe altele, Jaćimović împotriva Croației, nr. 22688/09, pct. 40-41, 31 octombrie 2013, cu jurisprudența citată).
73. În consecință, Curtea concluzionează că reclamantul a epuizat în mod corespunzător căile de atac interne. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția preliminară ridicată de Guvern.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 3 DIN CONVENȚIE
74. Reclamantul se plânge de faptul că a fost ținut în detenție în condiții precare în Penitenciarul Bjelovar. El susține că a dispus de mai puțin de 3 m² de spațiu personal în cameră pe parcursul mai multor perioade neconsecutive pe o perioadă cumulată de 50 de zile și, în cursul altor perioade neconsecutive, de un spațiu personal între 3 și 4 m². De asemenea, se plânge de faptul că și condițiile sanitare, igiena, alimentația, precum și posibilitățile de a lucra și de a se implica în activități recreative și de educative în unitate au fost insuficiente. Acesta invocă art. 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Hotărârea Camerei
75. În măsura în care reclamantul s-a plâns, în esență, în fața sa de faptul că nu a dispus de un spațiu personal suficient în Penitenciarul Bjelovar, Camera a reamintit principiile generale enunțate în hotărârea-pilot Ananyev și alții împotriva Rusiei (nr. 42525/07 și 60800/08, pct. 148, 10 ianuarie 2012), care se referea la problema suprapopulării carcerale. În special, Curtea a observat că în criteriul enunțat de respectiva hotărâre pentru a se evalua dacă a avut sau nu loc o încălcare a art. 3 din Convenție din cauza insuficienței spațiului personal aflat la dispoziția persoanelor private de libertate se enumeră trei elemente – 1) fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de un spațiu de dormit individual în cameră, 2) fiecare trebuie să beneficieze de cel puțin 3 m² de suprafață a podelei și 3) suprafața totală a camerei trebuie să permită persoanelor private de libertate să se deplaseze liber între piesele de mobilier – și că lipsa unuia dintre aceste elemente creează o prezumție absolută că nu sunt oferite condițiile adecvate de detenție.
76. Prin urmare, Camera a subliniat că, în cazul în care reclamanții dispuneau de o suprafață mai mică de 3 m², exista o prezumție absolută a existenței unor condiții de detenție care constituie tratament degradant, contrar art. 3. Aceasta a adăugat însă că, în anumite circumstanțe, prezumția putea fi respinsă prin efectul cumulat al celorlalte condiții de detenție.
77. În lumina acestor principii, Camera a observat că era adevărat că spațiul personal alocat reclamantului era mai mic decât standardul de 4 m² de spațiu personal pentru fiecare persoană privată de libertate enunțat de CPT în recomandările sale, dar a considerat că situația nu era, în sine, extremă pentru a justifica constatarea existenței unei încălcări a art. 3 din Convenție. Camera a arătat că, în perioade de timp scurte, ocazionale, neconsecutive reclamantul a dispus de spațiu personal puțin sub 3 m² și a luat notă cu îngrijorare că una dintre aceste perioade a fost de 27 de zile. Cu toate acestea, a constatat că reclamantul primise autorizația să se deplaseze liber în afara camerei câte 3 ore pe zi, că în fiecare dintre camerele în care s-a aflat în detenție avea acces neobstrucționat la aer și lumină naturală, precum și la apă potabilă, că dispunea de un pat individual și că nimic nu îl împiedica să se deplaseze liber în afara camerei. De asemenea, Camera a remarcat că persoanelor private de libertate din Penitenciarul Bjelovar li se propuneau diverse activități în afara camerelor și, în special, că aveau acces la o bibliotecă și la facilități recreative.
78. În aceste condiții, întrucât încarcerarea reclamantului a fost însoțită de o libertate de mișcare suficientă în penitenciar, care de altfel era unul adecvat, Comisia a concluzionat că condițiile de detenție nu au atins pragul de gravitate impus pentru ca tratamentul la care a fost supus să poată fi calificat drept tratament inuman sau degradant în sensul art. 3 din Convenție.
B. Argumentele părților
1. Reclamantul
79. Reclamantul se plânge de faptul că a dispus de mai puțin de 3 m² de spațiu personal în detenție în mai multe perioade neconsecutive a căror durată cumulată se ridică la 50 de zile. El afirmă că una dintre aceste perioade a fost de 27 de zile, ceea ce nu constituie în opinia sa o diminuare „scurtă și ocazională” a spațiului personal. Reclamantul susține că din jurisprudența Curții rezultă că faptul că o persoană privată de libertate dispune de mai puțin de 3 m² de spațiu personal într-o cameră colectivă sau într-un dormitor este, în sine, suficient pentru a justifica constatarea unei încălcări a art. 3 și că, în cazul în care pot fi identificate alte deficiențe, acest fapt este pur și simplu pentru a susține constatarea. El adaugă că standardul relevant al CPT este de 4 m², iar Curtea ar trebui să aplice acest standard. În sfârșit, el susține că, în plus față de perioadele în care a dispus de mai puțin de 3 m², au existat, de asemenea, mai multe perioade neconsecutive în care a dispus de un spațiu personal în camera sa între 3 la 4 m².
80. De asemenea, reclamantul susține că instalațiile sanitare trebuie să fie deduse din suprafața totală a camerelor. Reclamantul indică faptul că în Penitenciarul Bjelovar nu se putea deplasa normal în interiorul camerei; el explică faptul că atunci când erau cazate între 5 și 8 persoane private de libertate, suprafața se reducea și mai mult prin prezența a 5 până la 8 paturi, dulapuri, mese și scaune. De fapt, în toată perioada în care s-a aflat în unitatea respectivă, nu ar fi dispus în medie decât de 2,25 m² de spațiu personal. În plus, posibilitățile de activități recreative și activități educative în închisoare nu erau suficiente, și că nu putea ieși din cameră decât 3 ore pe zi, între orele 16 și 19. Prin urmare, consideră că, având în vedere situația sa personală și faptul că este tânăr, diminuarea spațiului său personal nu a fost suficient compensată. Prin aceasta s-a simțit umilit și degradat.
81. Reclamantul consideră că teza sa este pe deplin confirmată de faptul că Penitenciarul Bjelovar a fost construit în secolul al XIX-lea. El susține că unitatea nu a făcut niciodată obiectul vreunei renovări sau modernizări relevante. Reclamantul recunoaște că unele din fotografiile penitenciarului transmise de Guvern au fost făcute după lucrările realizate în 2011, dar afirmă că acele camere care apar în aceste instantanee nu sunt cele în care a fost el cazat. El citează în susținerea tezei sale o plângere formulată de alte persoane private de libertate și un interviu din noiembrie 2010, în care directorul unității a declarat că administrația penitenciarului ar fi reușit să crească capacitatea Penitenciarului Bjelovar de la 53 la 79 locuri, dar că uneori unitatea caza până la 129 de persoane private de libertate. În plus, reclamantul consideră că Guvernul nu a demonstrat suficient prezența unor factori suficient de importanți pentru a compensa lipsa extremă de spațiu personal pe care apreciază că a suferit-o.
82. În sfârșit, reclamantul susține că nu ar fi beneficiat niciodată de o protecție adecvată din partea judecătoarei pentru executarea pedepselor și că autoritățile penitenciare i-au împiedicat demersurile sale adresate Ombudsmanului transferându-l la Penitenciarul Varaždin înainte de a se putea întâlni cu acesta.
2. Guvernul
83. Guvernul susține că plângerile reclamantului au fost examinate în detaliu la nivel intern de către judecătoarea pentru executarea pedepselor competentă. Aceasta a audiat partea în cauză și a mers regulat (de 12 ori) la Penitenciarul Bjelovar în timp ce reclamantul se afla în detenție. Judecătoarea nu a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la condiții de detenție decente. Concluziile sale au fost examinate și confirmate de un complet format din trei judecători de la Tribunalul cantonului Bjelovar și de Curtea Constituțională. De asemenea, Ombudsmanul a examinat plângerile reclamantului și a observat că acestea se refereau în principal la dorința părții în cauză de a fi transferată într-o închisoare mai aproape de familia sa. De asemenea, acesta a constatat că Penitenciarul Bjelovar fusese recent renovat. În plus, Guvernul invocă hotărârea Pozaić împotriva Croației (nr. 5901/13, 4 decembrie 2014), explicând că respectiva cauză se referea la condițiile de detenție din Penitenciarul Bjelovar în aceeași perioadă cu cea în care se afla în detenție reclamantul și că, la fel ca și Camera în speță, Curtea a concluzionat în respectiva cauză că nu existat o încălcare a art. 3 din Convenție. În acest sens, a indicat că, întrucât CPT nu a vizitat niciodată Penitenciarul Bjelovar, concluziile Curții în cauza Pozaić sunt singurele care au fost formulate de o instanță internațională cu privire la condițiile de detenție din unitatea respectivă.
84. Guvernul adaugă faptul că recent, în hotărârea de principiu Varga și alții împotriva Ungariei (nr. 14097/12, 45135/12, 73712/12, 34001/13, 44055/13 și 64586/13, 10 martie 2015), Curtea a reconfirmat jurisprudența Ananyev potrivit căreia ar exista o „prezumție absolută” a unei încălcări a art. 3 în cazul în care spațiul personal de care dispune o persoană privată de libertate este mai mic de 3 m², dar că a observat că, în numeroase cauze, prezumția a fost respinsă date fiind efectele cumulate ale condițiilor de detenție considerate coroborat (se referă la hotărârile Dmitriy Rozhin împotriva Rusiei, nr. 4265/06, pct. 53, 23 octombrie 2012, Fetisov și alții împotriva Rusiei, nr. 43710/07, 6023/08, 11248/08, 27668/08, 31242/08 și 52133/08, 17 ianuarie 2012, Kurkowski împotriva Poloniei, nr. 36228/06, 9 aprilie 2013, și Vladimir Belyayev împotriva Rusiei, nr. 9967/06, 17 octombrie 2013).
85. Guvernul susține că a concluziona în mod automat o încălcare a Convenției doar pe baza spațiului alocat unei persoane private de libertate ar însemna să se adopte o abordare formalistă și să se ignore, pe de o parte mulți factori compensatorii importanți și, pe de altă parte, poziția CPT conform căreia toate aspectele detenției trebuie să fie luați în considerare. Guvernul este de părere că o astfel de concluzie ar descuraja statele membre să mai elaboreze și să pună în aplicare diverse măsuri în vederea îmbunătățirii calității vieții persoanelor private de libertate, ceea ce, în opinia sa, face Croația. În această privință, Guvernul susține că, independent de standardul de 4 m² enunțat în dreptul intern relevant, o abordare globală flexibilă a problemei condițiilor de detenție a permis pronunțarea unor dispoziții importante pentru a atenua și soluționa problemele legate de suprapopularea carcerală în ultimii ani, astfel încât penitenciarele croate sunt în prezent ocupate la 85 % din capacitate. Guvernul adaugă că o concluzie automată ar contraveni principiilor fundamentale ale jurisprudenței Curții și, deși ar putea constitui un simplu răspuns la această problemă, un astfel de demers nu ar asigura protecția eficientă a drepturilor persoanelor private de libertate. Prin urmare, acesta consideră că ar trebui să existe o posibilitate realistă și concretă pentru a respinge prezumpția de încălcare.
86. În speță, ținând seama de aceste principii și de condițiile globale de detenție ale reclamantului descrise mai sus (pct. 18-21), Guvernul consideră că problema generală a suprapopulării, care exista în Penitenciarul Bjelovar la momentul faptelor, nu a adus atingere drepturilor reclamantului și că acesta nu a fost supus unui tratament inuman sau degradant în sensul art. 3 din Convenție.
3. Terții intervenienți
A) Observatorul Internațional al Penitenciarelor - Secția franceză (OIP-SF), Liga belgiană pentru drepturile omului (LDH) și Rețeaua europeană de contencios penitenciar (RCP)
87. Acești intervenienți afirmă că jurisprudența Curții în materie de condiții de detenție nu este nici coerentă, nici clară, în special în ceea ce privește întrebarea ce anume constituie spațiu personal compatibil cu art. 3 din Convenție și, în special, care trebuie să fie ca minim, în metri pătrați, suprafața acestui spațiu. În opinia lor, această incertitudine jurisprudențială împiedică buna aplicare a standardelor relevante la nivel național.
88. Intervenienții afirmă că spațiul personal alocat fiecărei persoane private de libertate trebuie să constituie elementul central al revizuirii condițiilor de detenție. Ei consideră că acest spațiu trebuie să fie de minim 4 m², conform recomandărilor CPT și standardelor naționale, europene și internaționale aplicabile în materie. Aceștia adaugă că, dacă Marea Cameră ar adopta abordarea „prezumției absolute” de încălcare a art. 3 atunci când spațiul personal alocat unei persoane private de libertate este sub nivelul minim obligatoriu al standardului minim impus, ar trebui ca această prezumție absolută să nu poată fi respinsă decât în mod excepțional. Ei susțin că elementul crucial în această privință este libertatea de mișcare suficientă în cadrul unității și, pe de altă parte, că autorităților naționale le revine sarcina de a demonstra că lipsa de spațiu personal este suficient compensată prin altă modalitate. De asemenea, aceștia consideră că, în cazul în care spațiul personal alocat unei persoane private de libertate este mai mic de 3 m², situația ar trebui să fie considerată ca fiind atât de gravă încât să conducă la o prezumție absolută de încălcare a art. 3 și nu ar putea fi considerată ca fiind compensată sau atenuată de alți factori.
b) Centrul de documentare „L’altro diritto onlus”
89. Acest intervenient consideră că este necesar să se clarifice și să se armonizeze jurisprudența Curții referitoare la condițiile de detenție, în special în ceea ce privește întrebarea ce anume constituie spațiu personal suficient. În opinia sa, trebuie să se afirme în mod clar și motivat că acest element este o condiție minimă, și orice abatere de la acest minim ar trebui să dea naștere întotdeauna unei concluzii de încălcare a Convenției.
90. Intervenientul invită Curtea să reafirme criteriul Ananyev afirmând în mod clar, în special, că, atunci când persoana privată de libertate nu dispune de o suprafață minimă de 3 m² de spațiu personal, există o prezumție absolută de încălcare a art. 3, care nu poate fi infirmată decât în cazuri de urgență și necesitate extreme și în măsura în care limitarea spațiului nu se produce decât foarte scurt timp. De asemenea, dorește să reamintească Curții faptul că fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de propriul său pat, precum și de posibilitatea suficientă de a se deplasa în cameră. În ceea ce privește sarcina probei, consideră că, odată ce reclamantul a prezentat elemente de probă prima facie, sarcina de a infirma prezumția absolută de încălcare revine Guvernului pârât, care ar trebui să prezinte elemente de probă solide, validate prin concluziile unor instanțe naționale independente și imparțiale sau ale altor instanțe competente. Acesta mai adaugă că, dincolo de problema spațiului personal suficient, trebuie să se ia în considerare și alte aspecte relevante ale condițiilor pentru a face evaluarea din perspectiva art. 3.
C. Motivarea Curții
1. Observații preliminare
91. Curtea este frecvent invitată să se pronunțe asupra acuzațiilor de încălcare a art. 3 din Convenție pe motivul lipsei de spațiu personal în detenție. Aceasta consideră că este necesar, în speță, să se precizeze principiile și standardele care se aplică pentru a evalua, în temeiul art. 3 din Convenție, spațiul personal alocat unei persoane private de libertate.
92. În plus, Curtea observă că o serie de întrebări pot apărea, de asemenea, în contextul cazării într-o cameră individuală, al izolării sau al altor regimuri de detenție similare, sau al locurilor folosite pentru reținere sau spații similare utilizate pentru perioade foarte scurte de timp (spații de arest preventiv, instituții psihiatrice, centre de reținere pentru străini), care nu sunt însă în discuție în prezenta cauză [a se vedea supra, pct. 50, și hotărârea pronunțată în cauza Georgia împotriva Rusiei (I) (MC), nr. 13255/07, pct. 192-205, CEDO 2014 (extrase)].
93. Problema suprapopulării carcerale în cazul cazării într-o cameră colectivă a fost una dintre chestiunile discutate de Marea Cameră în hotărârea Idalov împotriva Rusiei [(MC), nr. 5826/03, pct. 96‑102, 22 mai 2012]. De asemenea, a fost tratată în mai multe hotărâri-pilot și hotărâri de principiu în care Curtea a indicat deja elemente de probă precise referitor la evaluarea problemei și obligația statelor de a soluționa deficiențele pe care le-a constatat în aceste hotărâri.
94. Astfel, Curtea de Justiție a adoptat până în prezent hotărâri-pilot referitoare la suprapopularea penitenciarelor în ceea ce privește următoarele state: Bulgaria (Neshkov și alții împotriva Bulgariei, nr. 36925/10, 21487/12, 72893/12, 73196/12, 77718/12 și 9717/13, 27 ianuarie 2015), Ungaria (Varga și alții, citată anterior), Italia (Torreggiani și alții, citată anterior), Polonia (Orchowski împotriva Poloniei, nr. 17885/04, 22 octombrie 2009, și Norbert Sikorski împotriva Poloniei, nr. 17599/05, 22 octombrie 2009) și Rusia (Ananyev și alții, citată anterior).
95. De asemenea, a pronunțat cu privire la aceeași problemă hotărâri de principiu în care a indicat, în temeiul art. 46 din Convenție, că era necesar să se amelioreze condițiile de detenție în statele membre următoare: Belgia (Vasilescu împotriva Belgiei, nr. 64682/12, 25 noiembrie 2014), Grecia (Samaras și alții împotriva Greciei, nr. 11463/09, 28 februarie 2012, Tzamalis și alții împotriva Greciei, nr. 15894/09, 4 decembrie 2012, și Al.K. Împotriva Greciei, nr. 63542/11, 11 decembrie 2014), România (Iacov Stanciu împotriva României, nr. 35972/05, 24 iulie 2012), Slovenia (Mandić și Jović împotriva Sloveniei, nr. 5774/10 și 5985/10, 20 octombrie 2011, și Štrucl și alții împotriva Sloveniei, nr. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 20 octombrie 2011) și Republica Moldova (Shishanov împotriva Republicii Moldova, nr. 11353/06, 15 septembrie 2015).
2. Rezumatul principiilor relevante
a) Principiile generale
96. Art. 3 din Convenție consacră una dintre valorile fundamentale ale societăților democratice. Acesta interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele inumane sau degradante, indiferent de circumstanțe și de comportamentul victimei [a se vedea, de exemplu, Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000–IV, și Svinarenko și Slyadnev împotriva Rusiei (MC), nr. 32541/08 și 43441/08, pct. 113, CEDO 2014 (extrase)].
97. Relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a intra în domeniul de aplicare al art. 3. Aprecierea acestui minim este relativă; ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului și de efectele sale fizice sau mentale precum și, uneori, de sex, vârstă și starea de sănătate a victimei [a se vedea, între altele, Irlanda împotriva Regatului Unit 18 ianuarie 162, seria A, nr. 25, Jalloh împotriva Germaniei (MC), nr. 54810/00, pct.67, CEDO 2006‑IX, Idalov, citată anterior, pct. 91, precum și Kalachnikov împotriva Rusiei, nr. 47095/99, p
