©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi R.A. „Monitorul Oficial” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and R.A. „Monitorul Oficial” (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Emitent:

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 9 august 2006

HOTĂRÂREA

din 1 decembrie 2005, definitivă la 1 martie 2006,

în Cauza Societatea Comercială „Maşinexportimport Industrial Group” - S.A. împotriva României

(Cererea nr. 22.687/03)

Strasbourg

 În Cauza Societatea Comercială „Maşinexportimport Industrial Group” - S.A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră formată din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, J.-P. Costa, L. Caflisch, doamnele M. Tsatsa-Nikolovska, R. Jaeger, domnul E. Myjer, judecători, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,

după ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 10 noiembrie 2005,

 pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 22.687/03) îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială română, Societatea Comercială „Maşinexportimport Industrial Group” - S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 9 iulie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamanta este reprezentată de către doamna Angela Grecu, avocat la Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de către domnul B. Aurescu, agent guvernamental, apoi de către doamna R. Rizoiu, care l-a înlocuit în funcţie.

3. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secţii a Curţii (art. 52 alin. 1 din Regulament). În cadrul acesteia, Camera învestită cu soluţionarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. 1 din Regulament. Ca urmare a abţinerii domnului C. Bîrsan, judecător ales din partea României, Guvernul l-a desemnat pe domnul J.-P. Costa pentru a ocupa acest loc (art. 27 alin. 2 din Convenţie şi art. 29 alin. 1 din Regulament).

4. La data de 3 februarie 2004, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 29 alin. 3 din Convenţie, ea a decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie examinate împreună.

5. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componenţa secţiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cerere a fost atribuită Secţiei a treia, astfel reorganizată (art. 52 alin. 1).

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

6. În anul 1998, Fondul Proprietăţii de Stat (F.P.S.), ale cărui atribuţii au fost ulterior preluate de către Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului (A.P.A.P.S.) şi în prezent de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a decis să vândă prin negociere directă pachetul majoritar de acţiuni (50,97%) din capitalul Societăţii Maşini Unelte (Societatea M.U.), deţinut de stat.

7. În conformitate cu dispoziţiile legale, ofertele cumpărătorilor potenţiali erau analizate în prezenta lor în cadrul unei întruniri la sediul F.P.S., acesta din urmă angajându-se să vândă acţiunile celui mai bun ofertant într-un termen de 15 zile. Reclamanta şi o altă societate (W.M.) au participat la procedura iniţiată de F.P.S.

8. La data de 31 martie 1998, comisia de selecţie a F.P.S. a analizat ofertele prezentate de către societăţile sus-menţionate. Printr-un proces-verbal încheiat cu aceasta ocazie, comisia a concluzionat ca cea mai bună ofertă a fost aceea a reclamantei, dar ţinând cont de faptul că preţul oferit era inferior celui solicitat, comisia a decis să supună oferta analizei Consiliului de administraţie al F.P.S.

Printr-un fax din data de 5 mai 1998, F.P.S. a invitat reclamanta să depună cel mai târziu a doua zi o nouă oferta.

Reclamanta a făcut o nouă oferta la 2 iunie 1998.

La 18 iunie 1998, F.P.S. a vândut pachetul majoritar de acţiuni societăţii W.M., ca urmare a unei oferte pe care aceasta din urma o făcuse la data de 6 mai 1998.

1. Acţiunea privind încheierea unui contract de vânzare

9. Reclamanta a chemat în judecata F.P.S., solicitând instanţei să oblige F.P.S. sa îi vândă pachetul majoritar de acţiuni în temeiul ofertei prezentate la data de 31 martie 1998.

Prin Hotărârea din 10 decembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea sa, pe motivul că în cursul reuniunii din data de 31 martie 1998 reclamanta prezentase cea mai bună ofertă, şi a obligat pârâta să încheie contractul de vânzare.

După învestirea acestei hotărâri cu formulă executorie, reclamanta a cerut, la 29 martie şi la 18 aprilie 2000, încheierea contractului de vânzare, dar s-a lovit de refuzul F.P.S.

A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) a formulat recurs împotriva hotărârii din 10 decembrie 1999.

10. Printr-o hotărâre din 18 mai 2001, Curtea Supremă de Justiţie a decis ca litigiul trebuia soluţionat de către Tribunalul Bucureşti, şi nu de către Curtea de Apel Bucureşti. Ea a casat hotărârea şi a retrimis cauza la instanţa competentă.

11. Printr-o hotărâre din 1 martie 2002, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, datorită refuzului A.P.A.P.S. de a încheia un contract de vânzare, reclamanta introdusese o altă acţiune, pentru a obţine daune-interese (a se vedea procedura descrisă la pct. 2). Astfel, instanţa a estimat că cerând daune-interese în cadrul unei alte acţiuni, reclamanta renunţase în mod implicit la acţiunea care viza obligarea A.P.A.P.S. de a încheia contractul de vânzare. Ţinând cont de faptul că aceste daune-interese îi fuseseră deja plătite, a respins acţiunea ca inadmisibilă, pe motivul ca reclamanta nu putea să obţină repararea prejudiciului de două ori.

În urma recursului reclamantei, printr-o decizie din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat temeinicia acestei hotărâri.

2. Acţiunea în daune-interese

12. La data de 10 iulie 2000, ca urmare a refuzului F.P.S. de a încheia un contract de vânzare în conformitate cu Hotărârea din 10 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta a formulat o acţiune pentru daune-interese.

13. Prin Hotărârea din 31 ianuarie 2001, Tribunalul Bucureşti, considerând ca singura posibilitate de executare a hotărârii Curţii de Apel era de a acorda reclamantei valoarea pachetului majoritar de acţiuni, a admis acţiunea şi a obligat A.P.A.P.S. să îi plătească suma de 17.512.435.300 ROL pentru prejudiciul material suferit, respectiv pierderea posibilităţii de a deveni proprietara pachetului de acţiuni, suma de 4.597.014.266 ROL cu titlu de penalităţi şi suma de 170.549.820 ROL pentru cheltuielile de judecată, adică în total 22.279.999.386 ROL.

14. A.P.A.P.S. a introdus apel împotriva acestei hotărâri. Printr-o decizie din data de 30 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a declarat apelul inadmisibil, pe motivul că nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege. Ca urmare a recursului A.P.A.P.S., printr-o decizie definitivă din data de 6 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat decizia Curţii de Apel Bucureşti.

La data de 14 noiembrie 2001, A.P.A.P.S. a vărsat în contul reclamantei cei 22.279.999.386 ROL acordaţi prin Hotărârea din 31 ianuarie 2001 de către Tribunalul Bucureşti.

3. Acţiunea pentru plata penalităţilor de întârziere

15. La data de 19 martie 2002, reclamanta a chemat în judecata A.P.A.P.S. cu scopul de a o obligă la plata sumei de 5.323.300.538 ROL reprezentând penalităţi pentru neplată, între 31 ianuarie şi 13 noiembrie 2001, pentru suma de 22.279.999.386 ROL.

Prin Hotărârea din 21 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească suma solicitată, precum şi suma de 77.908.000 ROL pentru cheltuieli de judecată, respectiv un total de 5.401.208.583 ROL. Această hotărâre a fost investită cu formulă executorie. La data de 28 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul formulat de către A.P.A.P.S. Potrivit informaţiilor furnizate de reclamanta, A.P.A.P.S. nu i-a vărsat această sumă.

4. Recursul în anulare

16. La data de 6 noiembrie 2002, procurorul general al României a formulat în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva hotărârii definitive a Tribunalului Bucureşti din data de 31 ianuarie 2001.

Procurorul general a apreciat că reclamanta nu făcuse proba existenţei unui prejudiciu datorat refuzului A.P.A.P.S. de a încheia contractul de vânzare. El a adăugat că Tribunalul Bucureşti nu verificase dacă erau îndeplinite în speţă condiţiile de angajare a răspunderii civile a A.P.A.P.S. În plus, acesta a subliniat că acţiunea introdusă de către reclamanta cu scopul de a obliga A.P.A.P.S. de a încheia contractul de vânzare fusese respinsă ca inadmisibilă prin Hotărârea din 1 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti.

17. Reprezentantul reclamantei a cerut respingerea recursului, apreciind că, în speţă, nu era vorba de angajarea răspunderii civile delictuale a A.P.A.P.S., ci de transformarea obligaţiei de a încheia contractul de vânzare în obligaţia de a plăti daune-interese.

18. Prin Decizia din 17 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare, a casat Hotărârea din 31 ianuarie 2001 şi a dispus restituirea sumei vărsate de către A.P.A.P.S. reclamantei în temeiul acestei hotărâri. Curtea a reţinut că, în cazul când executarea silită a unei obligaţii implicând actul personal al debitorului nu era posibilă, aceasta obligaţie se transformă în obligaţie de plată de daune-interese, cu condiţia ca creditorul să demonstreze existenţa unui prejudiciu. Or, în speţă, Curtea a considerat că reclamanta nu făcuse proba vreunui prejudiciu.

Astfel, Curtea Supremă a concluzionat că prin hotărârea tribunalului s-a produs o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, şi că, în absenţa probei prejudiciului material suferit de către reclamantă, aceasta hotărâre era nefondată.

5. Iniţierea unei proceduri de executare silită asupra bunurilor reclamantei şi a unei proceduri colective de lichidare

19. Printr-un proces-verbal întocmit la data de 12 iunie 2003 de către un executor judecătoresc, conturile bancare ale reclamantei au fost blocate. O procedura de executare silită asupra bunurilor reclamantei a fost iniţiată în faţa Tribunalului Bucureşti. La data de 6 mai 2004, tribunalul a suspendat această procedură datorită iniţierii procedurii de lichidare menţionate mai jos.

 20. La data de 14 octombrie 2003, A.P.A.P.S. a cerut Tribunalului Bucureşti deschiderea unei proceduri de lichidare judiciară împotriva societăţii reclamante, cu scopul de a-şi recupera creanţa în cuantum de 29.117.059.776 ROL. La data de 24 martie 2004, A.P.A.P.S. a renunţat la cererea sa de lichidare şi, în consecinţă, tribunalul a pus capăt acestei proceduri.

21. La data de 19 mai 2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fostă A.P.A.P.S.) a solicitat Tribunalului Bucureşti redeschiderea procedurii de executare silită asupra bunurilor societăţii. Procedura este pendinte.

II. Dreptul intern pertinent

A. Codul de procedură civilă 2

2. Articolele relevante dispun:

Articolul 330

 „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive:

1. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori când aceasta hotărâre este vădit netemeinică. ”

Articolul 3301

„În cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Articolele 330 şi 3301 au fost abrogate prin art. 1 pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003.”

 B. Codul civil

23. Dispoziţiile relevante sunt astfel redactate:

Articolul 1073

 „Creditorul are drept