Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.

La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A PATRA

CAUZA FLUX (nr. 2) c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 31001/03)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

3 iulie 2007

DEFINITIVĂ

03/10/2007

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Flux (nr. 2) c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlG. Bonello,
DlK. Traja,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Šikuta,
DnaP. Hirvelä, judecători,

şi dl T.L. Early, Grefier al Secţiei,

Deliberând la 12 iunie 2007 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 31001/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Flux („reclamant”), un ziar cu sediul în Chişinău, la 15 septembrie 2003.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.  

3. Reclamantul a pretins, în special, încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, deoarece el a fost găsit vinovat de defăimarea unui politician. 

4. La 9 februarie 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

4. La 19 iunie 2002, Flux a publicat pe prima sa pagină titlul unui articol care urma să apară într-o ediţie viitoare împreună cu un rezumat al articolului. Titlul rezumatului era „Milionarii Roşii” şi era însoţit de o fotografie mare a liderului fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor, Victor Stepaniuc, purtând o pălărie.

5. Rezumatul conţinea următoarele:

„Comuniştii vor să vândă cu amănuntul Fabrica de conserve Anenii Noi.     

Fabrica de conserve din Anenii Noi este singura întreprindere din zonă, care a mai rămas întreagă. Restul fabricilor au fost dezafectate şi vândute. De la venirea la putere a comuniştilor, a început o campanie de lichidare a acestei întreprinderi. Persoane concrete din Parlamentul Republicii Moldova doresc cu orice preţ desfiinţarea fabricii şi vinderea ei cu amănuntul. Surse din cadrul conducerii fabricii ne-au spus că deputatul comunist M.A., care este responsabil de sectorul Anenii Noi, susţinut de principalii creditori ... stă în spatele acestei afaceri murdare. Având o mare influenţă şi beneficiind de imunitate parlamentară, acesta vrea să-şi îngroaşe buzunarele cu o sumă frumuşică în urma vinderii fabricii.

În momentul de faţă, fabrica nu funcţionează, înregistrând pierderi enorme, fapt speculat la maximum de parlamentarul comunist. Deoarece, atâta timp cât fabrica nu produce, aceasta este declarată nerentabilă, acţionarii vor s-o lichideze. Problema e că fabrica ar putea funcţiona în regim normal, cu condiţia ca acţionarii să nu bage beţe-n roate colectivului care vrea să muncească.

(Un articol amplu despre această afacere va fi publicat în ediţia de vineri pe pagina 5)”.

6. În următoarea zi, la 20 iunie 2002, dl Stepaniuc a iniţiat proceduri civile în defăimare împotriva ziarului şi împotriva autorului articolului. El a susţinut inter alia că:

„... pârâţii au răspândit informaţii care-mi lezează onoarea şi demnitatea mea ca cetăţean, deputat şi preşedinte al fracţiunii comuniştilor în Parlament ...

... articolul, care este însoţit de publicarea fotografiei mele, conţine următoarele informaţii ponegritoare: „Comuniştii vor să vândă cu amănuntul S.A. Fabrica de Conserve Anenii Noi” ... „De la venirea la putere a comuniştilor, a început o campanie de lichidare a acestei întreprinderi. Persoane concrete din Parlamentul Republicii Moldova doresc cu orice preţ desfiinţarea fabricii şi vinderea ei cu amănuntul.”

Publicând articolul respectiv, pârâţii, cu rea-voinţă, induc în eroare opinia publică referitor la activitatea mea personală în calitate de deputat, precum şi a fracţiunii parlamentare a comuniştilor pe care eu o reprezint, învinuindu-ne de distrugerea şi lichidarea unei întreprinderi din economia naţională a Republicii Moldova.”.

7. La 21 iunie 2002, Flux a publicat articolul anunţat în ediţia sa din 19 iunie. Articolul se baza pe descrierea faptelor făcută de V.N., directorul adjunct al S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi, şi relata despre evenimente cu privire la pretinsele încercări ale unui parlamentar comunist (M.A.) de a obţine declararea insolvabilităţii fabricii şi de a o vinde. El a relatat inter alia că parlamentarul a folosit în acest scop Inspectoratul Fiscal, precum şi alte autorităţi de stat şi că el (M.A.) i-a spus lui V.N. că acţiunile sale erau sprijinite de fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor. Potrivit lui V.N., alte trei fabrici din regiune au fost deja declarate insolvabile şi vândute în acelaşi mod.

8. La 1 august 2002, judecătorul I.M., care era, de asemenea, preşedintele Judecătoriei sectorului Buiucani, a hotărât în favoarea dlui Stepaniuc, bazându-se pe următoarele motive:

„Din conţinutul şi sensul articolului [din 19 iunie 2002] rezultă cu certitudine că ziarul Flux şi autorul articolului au răspândit despre reclamantul Victor Stepaniuc informaţii incontestabil ponegritoare, calomnioase, false în particular precum că acesta, fiind în calitate de deputat şi preşedinte al Fracţiunii Comuniştilor în Parlamentul Republicii Moldova, a întreprins acţiuni îndreptate spre distrugerea unor întreprinderi din economia naţională a Republicii Moldova din interes şi scopuri meschine.

În plus, articolul a fost însoţit de fotografia reclamantului.

Inserând articolul, pârâţii n-au făcut trimitere la nicio probă ce ar fi demonstrat veridicitatea celor publicate.

În aşa împrejurări, instanţa consideră necesar să remarce că orice publicaţie trebuie să fie sinceră, corectă, cu dezvăluiri adevărate, care corespund realităţii, şi nu bazate pe zvonuri, scrisori anonime sau informaţii verificate superficial din surse nedemne de încredere.

Pârâţii însă, publicând articolul, n-au ţinut cont de bunul-simţ şi nejustificat l-au defăimat pe reclamant.

În acest caz, pârâţii au depăşit vădit dreptul la o critică constructivă a persoanelor publice necesară într-o societate democratică.

În opinia instanţei, faptul că în articolul contestat nu este specificat direct numele lui Victor Stepaniuc nu este convingător, întrucât publicând fotografia acestuia şi reieşind din sensul şi conţinutul articolului era evident că articolul era îndreptat împotriva reclamantului. În consecinţă, el a fost supus la suferinţe morale şi psihice, care urmează a fi reparate din contul pârâţilor.

La stabilirea cuantumului recuperării daunei morale cauzate reclamantului, instanţa ţine cont de atacul vehement întreprins de pârâţi la adresa lui Victor Stepaniuc, de sfera şi gradul de răspândire a informaţiilor defăimătoare într-o ediţie republicană, cu tiraj sporit şi de gradul suferinţelor morale la care a fost supus reclamantul.

Instanţa la fel ţine seama şi de funcţia publică ocupată de dl Stepaniuc - deputat în Parlament şi lider al unei fracţiuni parlamentare - fapt ce sporeşte cuantumul daunei morale şi, de aceea, instanţa consideră ca fiind necesar să încaseze din contul pârâţilor, drept recompensă a daunei morale, sume băneşti în limitele maxime prevăzute de lege.”

9. Instanţa de judecată a constatat ca fiind defăimătoare declaraţia: „Comuniştii vor să vândă cu amănuntul S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi” şi a dispus ca ziarul şi autorul să plătească reclamantului în procedurile naţionale 3,600 lei moldoveneşti (MDL) (echivalentul a 270 euro (EUR) la acea perioadă) şi, respectiv, MDL 1,800. În continuare, ea a obligat ziarul să publice o dezminţire în termen de cincisprezece zile. De asemenea, pârâţii în procedurile naţionale au fost obligaţi să plătească taxa de stat.

10. Ziarul a depus apel împotriva hotărârii, în care a declarat inter alia că articolul era îndreptat împotriva lui M.A., un alt deputat al fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor, şi nu împotriva dlui Stepaniuc. Fotografia celui din urmă a fost publicată pentru a facilita identificarea fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor, deoarece el era liderul acestei fracţiuni.

11. De asemenea, reclamantul a susţinut că articolul contestat era doar un rezumat al unui articol ce urma a fi publicat ulterior şi că declaraţia care a fost constatată ca fiind defăimătoare de către prima instanţă nu era decât o concluzie subiectivă formulată de autor în baza informaţiei publicate în articolul principal. În continuare, reclamantul a susţinut că M.A., de asemenea, a iniţiat proceduri în defăimare împotriva ziarului şi a solicitat ca cele două acţiuni iniţiate de dl Stepaniuc şi de M.A. să fie conexate şi examinate împreună.

12. In fine, reclamantul a declarat că judecătorul I.M. nu a fost independent şi imparţial, deoarece el era prieten cu dl Stepaniuc şi a fost numit în calitate de preşedinte al Judecătoriei sectorului Buiucani de către fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor. Majoritatea cauzelor cu privire la defăimare dintre Flux şi dl Stepaniuc au fost examinate de el personal, iar hotărârile sale erau stereotipizate. În alte cauze cu privire la defăimare dintre Flux şi reprezentanţi ai Guvernului, judecătorul I.M. a hotărât, întotdeauna, în favoarea ultimilor şi le-a acordat acestora suma maximă prevăzută de lege.

  13. La 6 februarie 2003, Tribunalul Chişinău a respins apelul ca nefondat. El nu a luat în consideraţie articolul publicat la 21 iunie 2002.

14. Ziarul a depus recurs, invocând aceleaşi motive ca şi în apelul său şi a adăugat inter alia că articolul contestat doar a reprodus opinia conducerii S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi.

15. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a respins recursul. Ea a declarat inter alia că era evident că informaţia publicată în articol despre dl Stepaniuc nu corespundea realităţii; mai mult, fotografia lui a fost anexată la articol.

16. Se pare că acţiunea în defăimare iniţiată de dl M.A. împotriva Flux a fost scoasă de pe rol pe motiv că dl M.A. nu s-a prezentat în instanţa de judecată.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT

18. Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în acea perioadă, sunt următoarele:

„Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii

(1) Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezminţirea informaţiilor care lezează onoarea şi demnitatea ei, dacă cel care a răspîndit asemenea informaţii nu dovedeşte că ele corespund realităţii.

(2)  În cazul în care asemenea informaţii au fost răspîndite prin intermediul unui  mijloc de informare în masă, instanţa de judecată obligă redacţia acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni.”

Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral

(1) Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspîndirii unor informaţii care nu corespund realităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspîndit aceste informaţii.

(2) Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la şaptezeci şi cinci pînă la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost răspîndite de o persoană juridică, şi de la zece pînă la o sută de salarii minime, în cazul în care au fost răspîndite de o persoană fizică. …”

III. MATERIALELE INVOCATE DE RECLAMANT

19. Raportul de ţară pentru Republica Moldova pentru 2003 al Organizaţiei Freedom House, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„... În anul 2002, principiul supremaţiei legii era sfidat în Republica Moldova. Acest lucru era dovedit prin creşterea numărului de cauze depuse de către cetăţenii Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi acţiunile întreprinse de Parlament şi Guvern în vederea reprimării independenţei autorităţii judecătoreşti. De asemenea, o serie de numiri în funcţia de judecător bazate pe loialitatea faţă de partidul la guvernământ, demiterea ombudsmanului şi încercările de a limita independenţa Curţii Constituţionale, au afectat echilibrul fragil dintre puterile legislativă, executivă şi judecătorească în 2002.

...

În aprilie, Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova (AJM) a semnalat că Guvernul a început o „epurare în masă” în sistemul judecătoresc. Şapte judecători şi-au pierdut posturile, inclusiv Tudor Lazăr, un membru al Curţii de Apel, şi Gheorghe Ulianovschi, Preşedintele Tribunalului Chişinău. În cazul dlui Lazăr, înlăturarea a fost mai curând o răzbunare din partea Guvernului pentru hotărârile Curţii de Apel în favoarea Mitropoliei Basarabiei şi a importatorilor locali de petrol.

Situaţia s-a agravat atunci când Preşedintele Voronin a refuzat să prelungească mandatele altor 57 de judecători. AJM a făcut o declaraţie cu privire la chestiunea în cauză raportorilor Consiliului Europei, care se aflau la Chişinău în acel moment într-o misiune de lucru. Guvernul a poruncit Ministerului Justiţiei să tergiverseze executarea hotărârilor instanţelor de judecată referitoare la plata prejudiciilor materiale de către instituţiile de stat. În octombrie, Gheorghe Susarenco, preşedintele Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că oficiali guvernamentali de rang înalt făceau presiuni asupra judecătorilor pentru ca ei să emită hotărâri în favoarea organelor de stat.

În decembrie, Preşedintele Voronin a promulgat o modificare constituţională care-i dădea dreptul să numească judecătorii. Potrivit modificării, şeful statului numeşte preşedinţii instanţelor, vicepreşedinţii acestora, precum şi judecătorii ierarhic inferiori pe un termen de patru ani, la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentul numeşte pe un termen de patru ani judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, inclusiv preşedintele CSJ, Procurorul General şi ministrul Justiţiei. Aceste schimbări dovedesc că liderii comunişti din ţară slăbesc independenţa judecătorească şi subordonează această putere autorităţii lor... .”

20. Raportul de ţară pentru Republica Moldova pentru anul 2003 al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în părţile sale relevante, prevede următoarele:

„... Constituţia consacră independenţa autorităţii judecătoreşti; totuşi, presiunea politică şi corupţia în rândul judecătorilor rămân a fi o problemă.

Continuă să existe rapoarte credibile că procurorii şi judecătorii locali iau mită pentru a reduce învinuirile sau sentinţele.

Ca urmare a unei reorganizări majore din luna mai, sistemul judecătoresc constă din trei niveluri: judecătoriile de sector, curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie. O Curte Constituţională separată are competenţă exclusivă în cauze privind constituţionalitatea proiectelor de legi sau a legilor în vigoare, a decretelor, precum şi a altor acte ale Guvernului. În timp ce Curtea Constituţională în general a fost considerată ca echitabilă şi obiectivă, observatorii au acuzat deseori celelalte instanţe de judecată că sunt corupte şi influenţate politic.

Constituţia îl autorizează pe Preşedinte, la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii, să numească judecătorii pentru o perioadă iniţială de 5 ani. Înainte de a fi reconfirmaţi în funcţie, judecătorii trebuie să facă o instruire judiciară specializată şi să dea un examen evaluat de Consiliul Superior al Magistraturii. Factorii politici au jucat un rol important în reconfirmarea în funcţie a judecătorilor.”

ÎN DREPT

21. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, că nu au fost aduse motive pentru hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale şi că judecătorul I.M. din prima instanţă nu a fost independent şi imparţial.

Articolul 6, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil … de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege … care va hotărî … asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ... .”

22. De asemenea, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 10 al Convenţiei, că hotărârile instanţelor judecătoreşti naţionale au constituit o ingerinţă în dreptul său la libertatea de exprimare, care nu putea fi considerată necesară într-o societate democratică.

Articolul 10 prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

I. ADMISIBILITATEA CERERII

A.Pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei cu privire la independenţa şi imparţialitatea judecătorului I.M.

23. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a adus nicio probă credibilă în susţinerea declaraţiei sale conform căreia judecătorul I.M. nu a fost imparţial şi independent. Potrivit acestuia, simplul fapt că reclamantul nu a avut de câteva ori succes în procedurile în faţa acelui judecător nu este o probă suficientă a lipsei independenţei şi imparţialităţii acestuia. În orice caz, reclamantul a putut să-l recuze pe judecătorul I.M.

24. Reclamantul a susţinut că judecătorul I.M. nu a fost independent şi imparţial. Deşi el a fost reconfirmat în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă în anul 2000 în timpul Guvernului anterior, el a fost numit preşedinte al Judecătoriei sectorului Buiucani în anul 2001 de către fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor, care deţinea 71 de locuri în Parlament din 101 şi al cărei lider era dl Stepaniuc. De atunci, el a examinat alte patru cauze în defăimare iniţiate de dl Stepaniuc împotriva reclamantului şi în toate acele cauze el a hotărât în favoarea dlui Stepaniuc şi a acordat compensaţii maxime permise de lege. Potrivit reclamantului, era o coincidenţă stranie faptul că însuşi preşedintele instanţei de judecată a trebuit să examineze majoritatea acţiunilor în defăimare iniţiate de dl Stepaniuc. Acest lucru este cu atât mai straniu, cu cât el nu a examinat niciodată proceduri în defăimare împotriva Flux iniţiate de reclamanţi „obişnuiţi”. În toate cauzele, acţiunile au fost admise chiar dacă dl Stepaniuc nu a plătit taxa de stat, o omisiune care constituia, în conformitate cu Codul de procedură civilă, un temei formal pentru inadmisibilitate. Dl Stepaniuc nici măcar nu s-a prezentat vreodată în faţa instanţei de judecată, iar toate acţiunile sale au fost examinate în absenţa sa, de obicei, la prima şedinţă de judecată. Judecătorul I.M. nu a adresat niciodată întrebări pârâtului în procedurile naţionale, însă a ţinut să prezinte motive în susţinerea poziţiei reclamantului în procedurile naţionale, motive care nu au fost niciodată invocate de însuşi reclamantul în procedurile naţionale. Acest lucru a dovedit „grija deosebită” manifestată de judecătorul I.M. faţă de dl Stepaniuc.

La 18 martie 2004, judecătorul I.M. a fost promovat, fiind numit de Parlament judecător la Curtea Supremă de Justiţie. Potrivit reclamantului, acesta a fost primul caz când un judecător dintr-o judecătorie de sector a fost promovat direct la Curtea Supremă de Justiţie. Mai mult, la 14 mai 2004, judecătorul I.M. a fost numit vicepreşedinte al Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie, iar la 7 iulie 2006, el a fost decorat cu distincţia de stat Meritul Civic de către Preşedintele Republicii Moldova, care era, de asemenea, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

25. De asemenea, reclamantul a făcut referire inter alia la rapoartele Organizaţiei Freedom House şi ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (a se vedea paragrafele 19 şi 20 de mai sus) şi a conchis că, în lumina perceperii generale a sistemului judecătoresc din Republica Moldova, a circumstanţelor în care a evoluat cariera judecătorului I.M. şi a comportamentul acestuia în alte cauze similare